386 matches
-
se lămurească iute pe pielea lor, cum stăteau lucrurile. La început, studiindu-se unul pe celălalt, își mișcară cu mare precauție picioarele. Incitat de prietenii săi, Milone îl privea pieziș, rotindu-și pumnii mari, cu o grimasă batjocoritoare pe chipul bărbos. — Vino, vino, micuțule, îi spuse, e vremea faptelor, nu a vorbelor! în sfârșit, o să vedem de ce ești în stare. Metronius, incapabil să-și domine mânia și vrând să termine cât mai repede treaba, se azvârli înainte și aplică prima lovitură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
după ce aveau să intre în cetate; nu făceau nici cea mai mică mișcare, dar păreau și ei tensionați, precum o coardă de arc; Etbinus, cel mai tânăr, se prinsese cu o mână de marginea bărcii, celălalt, un bărbat robust și bărbos, pe nume Dubritius, frământa între degete șnurul desăgii pe care o purta pe după gât. în ceasul acela, când încă nu se luminase de ziuă, cele câteva santinele hune ce păzeau porțiunea din Loira unde ajunseseră acum, moțăiau, probabil, lângă tăciunii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
grupul său, după lupta aceea scurtă, dar furibundă, era acum practic înjumătățit. Mai mult, ajuns la o răscruce, putu vedea ați barbari roind către piață pe o stradă paralelă. Trebui să întindă brațul și să-l tragă înapoi pe uriașul bărbos, care, în furia luptei, se ducea prea mult înainte. — Ce faci? Ești nebun? îi strigă. Suntem prea puțini. Ne întoarcem în piață. Soldatul îl fulgeră mai întâi cu o privire încărcată de furie și exaltare, după care, însă, dându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
tumultuos, fără nici o direcție precisă, căci, pentru cetățenii Aurelianei nu se mai găsea un alt loc unde să se refugieze. — S-a sfârșit. Sunt huni! constată Maliban, scoțând cu iuțeală o săgeată din tolbă și potrivind-o în arc. Soldatul bărbos, pe care tovarășii săi îl strigau Duryodhan, își făcu loc și se duse să privească dindărătul carului. — Blestemații! mârâi, fulgerându-i pe dușmani cu ochii săi negri ca tăciunele. Dar, dacă își închipuie că o să ne biruie așa ușor, atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
tactice: atacul în masă și fuga în dezordine. îi împărțise în șase cohorte, două dintre ele formate din armoricani, oameni deosebit de duri și primitivi, cei mai mulți încă păgâni, veniți la chemarea unui anumit Brettanione, un uriaș cu pielea roșie, crud și bărbos, cu care se chinuise destul ca să se poată înțelege. Fiecare cohortă își alesese propriul duce. Milone era printre cei desemnați și era cel mai bun: după schimbul de pumni, deveniseră, dacă nu chiar prieteni, cel puțin buni camarazi și, curând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
accident. Fratele ei refuza încă s-o recunoască; îndârjirea lui devenise cu adevărat înspăimântătoare. Nu-și închipuise că simptomul ăsta bizar și instabil avea să dureze atât de mult. Stând nemișcată timp de o oră, pe un snop de iarbă bărboasă care revenea la viață, înăuntrul unui balon de tăcere în sălbăticie, își simțea propria neputință. În timp ce ea se făcea tot mai mică, iar marea de iarbă se făcea tot mai întinsă, înțelese proporțiile vieții - milioane de teste încâlcite, mai multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
încredere în el, iar el nu oferise decât filosofie. Și totuși, respectându-și promisiunea față de ea însăși, nu-l înfruntase niciodată. Până în momentul în care le întorsese spatele, îi măgulise reputația, convinsă că, dacă va fi destul de politicoasă, specialistul ăsta bărbos și curtenitor, cu părul grizonant, va învinge Capgrasul și îi va salva atât pe fratele ei, cât și pe ea. Daniel ceruse de mai multe ori să-l întâlnească pe doctor. Ea îl refuzase. Daniel nu i-o spusese niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
la burtă, dar oricum e pe moarte. Cu o mână sub ceafă, sprijină capul tânărului în timp ce cu cealaltă îi duce către buze bidonul cu apă. Soarbe cu plăcere și parcă cu un început de zâmbet. În acel moment, un partizan bărbos dă buzna în încăpere. Spune pe nerăsuflate: Se aude zgomot de motoare! Calm, calm. S-a încărcat totul? Da. Tot ceea ce se putea duce. Ce nu, a fost distrus. Am montat câteva mine chiar la intrarea în defileu. Asta îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
dă și, mai ales, pe acei pentru care ne jertfim. Cea mai mare iubire din lume, a mamei pentru copil, nu are altă cauză... 16. Nimic nu este mai deosebit de bărbat, decât femeia. Priviți numai la aceste două ființe, la bărbosul animal masculin, atât de banal, bietul, și la gingașa creatură albă, idealizată în toate felurile, și în Venerea de la Milo și în Venerea Calipige de la Siracusa, și spuneți dacă aceste două ființe pot fi egale la suflet? 17. Se spune
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
sunt oameni adevărați și nu căpușe. Vecinii lui Ion Creangă Trăia odată în „Valea plângerii”, așa cum îi plăcea lui Ion Creangă să spună despre mahalaua Țicăului din Iași, în care a trăit ultimii douăzeci de ani din viață, un preot bărbos și bun la suflet ca pâinea lui Dumnezeu, și cu o burtă mare, cum poartă deobicei preoții. Avea două fete, ambele aranjate, una măritată bine cu un avocat și a doua mai puțin bine, cu un preot. Acest părinte, pe
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
cu spume. Morarii mutau lanțurile de la un buhai la altul. Slabă, lumina le scotea fețele din întuneric : cu căciulă neagră, unul încleșta din măsele iar sprâncenele i se zburleau. Sub căciula care albea posomorât, jumătate din obrazul celuilalt se arăta bărbos. - Mai dăm drumul la unul ! răcnea el. Puternice, apele bubuiră, acoperind din nou gemetele stihiei. La vale, pe argea, se înspumau creste de val. Cu clipiri surde, revărsarea gârlei aducea, în izbituri, o negură. - Vin copacii... urlă un glas. Privirile
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
niște gustări pe terasă. Tocmai pășisem pe pietrișul dintre balustradele groase de mahon, când i-am văzut pe Tessie și pe părintele Mike stând pe scaunele negre, de fier. Părintele Mike o ținea pe mama de mână, cu fața lui bărboasă aplecată spre ea, și Îi vorbea duios, uitându-se În ochii ei. Mama mea părea că plânsese. Avea un șervețel mototolit În mână. ― Callie a adus ice tea, anunță mătușa Zo când ieși. Și eu am adus tăria. Dar apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
intenționa să recupereze timpul pierdut cu fosta soție ștearsă din Park Avenue. Curând după ce se așezară, el Închise discret ochii și adormi. Kitty era trează, dar găsea mult promovata premieră de la MET mediocră, aproape provincială. Pe scenă, un Romeo corpolent, bărbos, care ar fi fost mai potrivit În rolul tatălui, arăta ca un bufon În costumul lui de catifea roșie, prin care se profila abdomenul generos și prin care Îi ieșea părul de pe piept. Făcea pereche cu o Julietă durdulie, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
Încheiere de articol al meu: „Dar, ca să devii proroc nu-i de ajuns să te numești André Malraux, după cum nu-i destul să porți barbă ca să fii filosof ori să fii numit «Soljenițîn al literaturii române», cum pretinde un prozator bărbos (stabilit În Franța, unde fusese trimis de securitatea comunistă)”. Doar Într-o propoziție Paul Goma se prezintă deosebit de agramat și, totodată, ignorant În istoria Mișcării Legionare. Este agramat pentru că nu știe că subiectul gramatical „legionar” trebuie să fie articulat În
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
urmare a unei mediatizări neîncetate! Dar, ca să devii proroc autentic, nu-i de-ajuns să te numești Malraux, după cum nu-i destul să porți barbă ca să fii filosof ori să fii numit „Soljenițân al literaturii române”, cum pretinde un prozator bărbos (stabilit În Franța, unde fusese trimis de securitatea comunistă). Scrisoare deschisă: Domnule Mircea Dinescu, Cum pot să vă rabde pământul și cerul, după ce ați exprimat minciuna monstruoasă că Ion I. Moța și Vasile Marin (mari mucenici creștini ca ostași de
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
mama, și m-a lăsat, urlând după ea, pe un culoar nesfârșit, în grija unei femei în veșmânt alb. M-am pomenit pe o masă cu cearșaf aspru pe ea, sub o mare farfurie plină de becuri orbitoare. Un cap bărbos s-a aplecat deasupra mea, am mai țipat o dată, cu disperare și n-am mai știut nimic. Am plâns apoi săptămâni întregi după rochițele și păpușile mele, dispărute pentru totdeauna... 180 Toate astea-mi veneau deodată în minte, cu presiunea
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
a unei fabrici de coniac își păstra mirosul de băutură chimică, proastă. Deși era mai mare decât oricare alta pe care o văzusem, în noaptea aceea era plina până la refuz. Oriunde priveai, întîlneai figuri cunoscute, ofițeri și pictori, câțiva preoți bărboși, industriași și femei mondene, toți surescitați de inovația neașteptată adusă ruletei. Tabla pe care doi tineri în cămăși scriau cotele pariurilor ocupa tot peretele din spatele lădiței pe care trebuia să se urce Ruletistul. Acesta apăru după un timp, abia străvăzîndu-se
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
pe elă să-l judece Dumnezeu că a jignit un bătrân; am și eu un fiuă (încet, tăinuit parcă) la războiă (și deja neauzit, mișcând din buze)Ă a fost ucisă Când părintele începuse sa vorbească, apropierea de fața lui bărboasă, la care mă forțau mâinile pe cale mi le pusese pe umeri, mi-era neplăcută și de aceea mi se părea că aceste mâini mă trag. Acum însă simțeam că aceleași mâini mă resping, atât de mare era dorința de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
să le mișc. În jurul meu sunt oameni, mulți, foarte mulți oameni. Dar nu-i o halucinație: văd acești oameni nu în afara, ci înăuntrul meu. Sunt studenți, elevi, femei, tot felul de oameni, dar toți sunt stranii: strâmbi, fără nas, păroși, bărboși. „Ah, profesore, strigă o studentă plină de entuziasm (profesorul sunt eu), ah, profesore, astăzi să vorbim despre sport.“ Are un singur ochi și-mi întinde mâinile de undeva, de departe. Strâmbi, chiori, bărboși, păroși, toți cei care n-ar avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
toți sunt stranii: strâmbi, fără nas, păroși, bărboși. „Ah, profesore, strigă o studentă plină de entuziasm (profesorul sunt eu), ah, profesore, astăzi să vorbim despre sport.“ Are un singur ochi și-mi întinde mâinile de undeva, de departe. Strâmbi, chiori, bărboși, păroși, toți cei care n-ar avea dreptul să se dezbrace și ar trebui să se rușineze de diformitatea lor, cu toții imploră: Da, profesore, da, despre sport, da, vorbiți-ne despre sport, dați o definiție, spuneți-ne ce-i acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
știu dacă aerul e prea dur sau interiorul nasului meu a devenit foarte gingaș. Încerc să alung această tristețe care năvălește asupra mea tot mai insistent, încerc să întorc din drum toate gândurile mele, entuziasmele proprii și avânturile ascultătorilor mei bărboși, dar în memoria mea se întrupează aievea toată noaptea care a trecut, și mi se face atât de rușine, că, pentru prima dată în viață, simt sincer că nu mai vreau să trăiesc. Pe masa pe care stau aruncate cărțile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
a împușcat era același pe care îl salvase. — Abdul-el-Kebir? — El însuși. — Dar cum a fost posibil să comită o asemenea greșeală? — Pentru că era un Abdul-el-Kebir bărbierit, curat, îmbrăcat cu un costum de gală, și nu semăna deloc cu prizonierul murdar, bărbos și zdrențăros pe care tata îl târâse după el săptămâni întregi prin deșert. — Sfinte Dumnezeule! exclamă îngrozit interlocutorul său. Și cum de Abdul-el-Kebir se afla acolo? — Pentru că o revoltă populară răsturnase dictatura, readucându-l la putere, dar tatăl meu n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
în inima lui se zărise întîile vite lungi, bituminoase, cu capul aplecat și adulmecător, ca al unor rinoceri, mergând ondulat, ca o barcă infernală pe Styx. Apoi veniră mai multe laolaltă plutind, îndesate unele într-altele, pline de nămoale încrustate, bărboase și, în sfârșit, invazia fu atât de generală, încît brișca fu înconjurată de acești zei negri, care trăgeau din nări privind spre Otilia, confundînd-o poate cu o buruiană mai înaltă. Toată câmpia părea din pricina colbului cotropită de bivoli. Tropotul, răgetele
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Felix ar fi voit să plece, spre a nu fi prins de Weissmann, atât de umilitoare i se părea situația, însă câteva capete ieșiră la o ușă. O femeie tânără despletită înainta de-a binelea, arătîndu-și picioarele goale. Un evreu bărbos, mai mult bătrân, îi strigă: - Intră înapoi, Fany, de ce ieși dacă tu n-ai pantofi? Ce să-ți fac eu dacă n-ai pantofi? Ce să caute domnul? întrebă apoi bătrânul pe Felix, în vreme ce numeroase capete apărură de jur împrejur
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
revarsă potopul de ploaie deasupra oceanului. Aproape în clipa când, din Elveția, și-a făcut el apariția la Petersburg, moare la Moscova o rudă a mamei lui (care fusese, firește, fiică de negustor), un ghiuj bătrân și fără copii, negustor bărbos și credincios de rit vechi, care-i lasă câteva milioane drept moștenire indiscutabilă, rotundă, curată, bani gheață și (ce bine ne-ar fi prins mie și dumneavoastră, cititorule!) toate acestea progeniturii, toate acestea baronului nostru, care și-a tratat idiotismul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]