32,586 matches
-
era asurzitor și cuvintele, pline de litera "z" ca un zumzăit de albine, treceau neînțelese pe lîngă urechile lui Tiberius enervîndu-l. - Zer! Dîrz! Mînz! strigă la nimereală romanul, epuizîndu-și astfel vocabularul dacic. Părțile în litigiu se mai potoliră. Doar un bătrîn continua să mormăie un cuvînt care conținea alăturarea de sunete, absurdă pentru Agillus, "z-d-ă". - Varză! spuse aspru cuceritorul, amintindu-și încă un substantiv. Ceilalți tăcură și femeia începu plîngerea. În chip ciudat, Hunarus era cam stingherit și Agillus îl bănui
Proză by Horia Gârbea () [Corola-journal/Imaginative/6593_a_7918]
-
Ion Gheorghe Rușinea morții Pe dreapta feței mele mi-a crescut o iască, Parcă aș fi un bătrân și vajnic nuc. Dracul de înger să mă umilească Pe unde voi fi văzut să nu apuc, Nici vorbă, nici chip de ființare De mi-aș propovădui Religia Viitoare. M-a înfierat c-o tumoră benefică, Distrugere blândă, Adică un
Poezii by Ion Gheorghe () [Corola-journal/Imaginative/6777_a_8102]
-
ne simțim asfixiați de stupiditatea lumii si ne gândim cu groază cum ar fi dacă poezia lui Eminescu n-ar exista. Eminescu? A rămas nerecuperat Cu onoarea nereperată, frate. Bietul eminescu, fîrtate! Că degeaba i se mai tot spunea, deh, bătrînului Maiorescu: „mai potoliți-l pe Eminescu". Și, mai potoliți-l pe Eminescu! Pă domnu' Eminovici ăsta nu l-a potolit decît moartea. Nu prea putea să-l potolească nime'. Nimeni altcineva. Și nici chiar moartea nu prea mai izbutea, dacă
Eminescu by Mihail Gălățanu () [Corola-journal/Imaginative/6804_a_8129]
-
afară afară se-aude se-aude se-aude cum sforăie morții de vară pe prispele lor strâmte și ude au ieșit ca prin vis de sub casă pipăie obiectele părăsite de mult și reintră decent în credință și rasă bătrân în bătrân și adul în adult moșii mei tineri neterminați copii agățați de cireși și de nume morții mei fără ochi și mirați în infinite și albastre cutume (14 iunie 2008)
Simple ritualuri by Gheorghe Istrate () [Corola-journal/Imaginative/7197_a_8522]
-
noptosul ocean, sau să treci pragurile apei și să te visezi între pereții de deasupra? Sus - săgeata nemiloasă a ochiului Tău; jos - roșul lucind în întuneric și Eu cu sabia trasă, săpând groapa în cruce, umplănd-o cu paos, după semnele bătrânului căruia cândva i s-a jertfit un berbec, mied și vin dulce, apă și făină strâse-n mâna omului. Înfățișarea Zinei acoperă stânca și o schimbare se adaugă călătoriei mele; eram menit să laud lumina, dar sub formula sacră vorbirea corectă
Poezie by Dumitru Velea () [Corola-journal/Imaginative/7102_a_8427]
-
fost ce taină a crescut - săvârșindu-se sub haina-mi de carne, ce gesturi simple s-au adunat ca și cum aș fi șters o fereastră, în rotire mărind-o, deschizându-i lăcașul cel sfânt. 5. Sărutul celor de-acasă, rămași mai bătrâni între ziduri. Urma, în care-ți strecori piciorul și-l retragi zimțuit de ispite. Noaptea ca o limbă uscată trecând peste suflet, asprindu-l. Simplu, gestul acesta fugind în neant, linia de tren, în iarba înaltă. Albul din zare, într-
Poezie by Corina Anghel () [Corola-journal/Imaginative/7729_a_9054]
-
pe-un obiect să lipești abțibilduri pe sclipirile muntelui nădăjduind să-l ascunzi să-ți dai obrazul la o parte ca o perdea ca să fie totuși pînă la urmă vizibilă Lumea. Semn de carte Îngălbenind cu anii cum pielea unui bătrîn oglinda. Vacanță Acest mers migălos țesut din furnici aceste lacrimi pentru care-n cele din urmă-ai fost plătit aceste nume ca un joc de aruncat la țintă această pădure pașnică alcătuită din hălci de carne crudă acest celular plin
Poezii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Imaginative/7822_a_9147]
-
vița de vie pogoară din când în când o jordiță verde și-nmiresmată și confiscând o piesă sau alta de șah o mută într-un loc sau altul din spațiu. La Marienbad, anul acesta În veranda ospiciului din Marienbad doi bătrâni se joacă de-a acul și ața încercând să treacă unul prin celălalt. un nasture imens de lavă străbate lumina și totuși lumina străpunsă de el nu are patru găuri în trup în schimb se înserează de patru ori mai
Poezii by Ion Mircea () [Corola-journal/Imaginative/7829_a_9154]
-
a cărții, refuzându-le atât atributele tradiționale, cât și specificul omenesc: " Lui Antoine i se păruse dintotdeauna că are vârsta câinilor. Când avea șapte ani, se simțea obosit ca un om de patruzeci și nouă; la unsprezece, avea deziluziile unui bătrân de șaptezeci și șapte. Acum, la douăzeci și cinci de ani, sperând într-o viață ceva mai blândă, Antoine a luat hotărârea să aștearnă peste creierul lui giulgiul prostiei" (trad. de Adriana Gliga). Mai discre}i, eseiștii, memorialiștii sau poeții sunt rareori
Cheia anilor by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Imaginative/8044_a_9369]
-
sau poeții sunt rareori pomeniți când se discută despre cheile anilor, adică despre acele instrumente care ar ști să descuie lacătele vârstelor și le-ar face să se amestece într-un mod agreabil. O mică schiță preliminară a polarității tânăr/ bătrân se află la Novalis, în Bruionul general din 1798: "Ce este, de fapt, bătrân? Ce este tânăr? Tânăr - este acolo unde stăpânește viitorul. Bătrân - acolo unde domină trecutul. Tânăr și bătrân - predicate polare ale substanței istorice. (Accidentele sunt întotdeauna polare
Cheia anilor by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Imaginative/8044_a_9369]
-
instrumente care ar ști să descuie lacătele vârstelor și le-ar face să se amestece într-un mod agreabil. O mică schiță preliminară a polarității tânăr/ bătrân se află la Novalis, în Bruionul general din 1798: "Ce este, de fapt, bătrân? Ce este tânăr? Tânăr - este acolo unde stăpânește viitorul. Bătrân - acolo unde domină trecutul. Tânăr și bătrân - predicate polare ale substanței istorice. (Accidentele sunt întotdeauna polare). Nici un fel de senectute fără juvenilitate - și invers. Bătrân corespunde solidului. Tânăr fluidului. Bătrânețea
Cheia anilor by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Imaginative/8044_a_9369]
-
1798: "Ce este, de fapt, bătrân? Ce este tânăr? Tânăr - este acolo unde stăpânește viitorul. Bătrân - acolo unde domină trecutul. Tânăr și bătrân - predicate polare ale substanței istorice. (Accidentele sunt întotdeauna polare). Nici un fel de senectute fără juvenilitate - și invers. Bătrân corespunde solidului. Tânăr fluidului. Bătrânețea este ceea ce-i format - plastic. Tinerețea, ceea ce e mobil - în comun. Când două istorii se ating, ele devin polare" (trad. Viorica Nișcov). În paginile de jurnal ale lui Julien Green, cu un secol și jumătate
Cheia anilor by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Imaginative/8044_a_9369]
-
nunții, în cămară", la ceasul zorilor mahmuri, în cenușiu și abandon. Universu-i este unul familiar, anodin, prozaic, fără "glorie", - dar, ca în poezia lui Bacovia, generator al unei atmosfere stranii și înlănțuitoare, aproape magice, de neuitat. (Ș.F.) Alunecă vinul: bătrân uituc sub lumină. Se zbate cu fața la păsări sărace, fără țipete, fără culori, încât abia se văd și numai în dreptul becurilor: ninsori mărunte care înclină tablourile în pereții gri. Zilele ating pământul odată cu geamantanele deschise de prea multe haine purtate, dar
Adrian Bodnaru prezentat de Șerban Foarță by Șerban Foarță () [Corola-journal/Imaginative/7977_a_9302]
-
mult după miercurea nopții: ca o mânecă, înapoi, la brățara unui ceas. Lăsasem mereu pe masă o iarnă albă, pe jumătate golită, când femeile începeau să limpezească melodii vechi și tulburi la fiecare sfârșit, iar fereastra își gonea florile și bătrânii, să vadă mai bine ce se aude: că ninge între nicio ninsoare și alta și tine. Ascultam pahare, pagini pline: două bande dintr-un oraș american se împăcau sub catarama unei femei și aruncau de acolo cu monede sau țigări
Adrian Bodnaru prezentat de Șerban Foarță by Șerban Foarță () [Corola-journal/Imaginative/7977_a_9302]
-
mult întârziat. Parcă și anotimpul le era propice, căci noaptea era înstelată, cu luna bănuită în cealaltă parte a pământului, cu brize ușoare ce înfoiau fustele femeilor și suflau răcoare în straiele bărbaților. Copiii nu mai ieșeau din cuvântul părinților, bătrânii sperau să-și prelungească viața într-o altă eră, căci mulți dintre ei depășiseră veacul, și nu le mai rămăseseră multe zile de trăit. O liniște aburindă se lăsă peste cetatea supusă mutațiilor, în vreme ce ciuperca muntelui amenința să se extindă
Condamnări by Marius Tupan () [Corola-journal/Imaginative/7893_a_9218]
-
generă un nou subiect de meditație. Zburătoarele fură atrase de ciuperca muntelui înalt, care le captă și zgomotele. În urma lor sporiră supozițiile montagnarzilor. Unii credeau că oamenii altor platouri soseau pe calea aerului pentru a-și lua rămas bun de la bătrâni, aflând în ce secol urmau să se afunde. Drumezea bănuia că inspectorii Patrimoniului Internațional veniseră să vadă minunea cu ochii lor, dar, cum aceasta întârzia, se retrăseseră pentru o vreme. Tania își închipuia că pretențiile ei destabilizaseră scenariul, așa că se
Condamnări by Marius Tupan () [Corola-journal/Imaginative/7893_a_9218]
-
lor, desprinse parcă din drapelul montan, în cele trei culori: roșu, vișiniu și albastru. Invenția asta - după unii, revelație -, îi încântă pe cei care nu se prăbușiseră încă în somn, căci regresiunea în timp presupunea mutații de ritualuri și simboluri. Bătrânii își croiră drum printre pacienți, purtând luminile pe deasupra celor lungiți pe iarbă sau căzuți în genunchi și murmurând ceva nedeslușit într-un registru monoton. Textul aparținea graiului romanș, sau reprezenta un amestec, cu cuvinte preluate de la toate rasele prezente pe
Condamnări by Marius Tupan () [Corola-journal/Imaginative/7893_a_9218]
-
ci o chiuvetă de bucătărie cu apă rece. Mama mă suia pe scaun, îmi dădea săpunul și, după ce mă spălam pe mâini trebuia să mă săpunesc pe obraji, pe frunte, cu ochii închiși. Era un ritual știut de ea din bătrâni, pe care l-am înțeles mai târziu: să alung întunericul nopții, să înlătur tot ce putea fi urât, impur, în imaginile somnului, incontrolabile. Nu spălarea feții era importantă, ci limpezirea privirii. Diminețile erau de lumină. Nopțile erau de muzică: șușoteala
Memoria caselor by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/8000_a_9325]
-
după cum rezultă din Jurnalul lui Sebastian). Dacă a apărut la întoarcerea în Franța, a apărut ca problemă de suprafață. Adevărata problemă a lui Eugen Ionescu este cu totul alta și ea îl face să fie un tînăr cu întrebări de bătrîn. Iar această adevărată problemă este prezentă în multe mărturii despre el, dar și în textele lui spontane (adică nu în interviuri sau scrisori, unde afirmația este ghidată de întrebarea sau de problema celuilalt, nu vine din obsesiile proprii). Este cauza
A treia identitate by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Imaginative/7958_a_9283]
-
descoperă în genere, altfel decît retoric, abia în a doua parte a vieții. În tinerețe semnul de întrebare e o cochetărie, mai tîrziu el devine o traumă și uneori, o exclamare revoltată. Or, Eugen Ionescu vorbește de la început ca un bătrîn. "Pourquoi est-șceț que dans les moments ou șl'țon voit clairement on souffre?" îl întreabă Jeni Acterian, și ea o angoasată, în vara lui 1935. Și Eugen răspunde imediat: "Parce qu'on a peur de la mort". Avea 25 de ani
A treia identitate by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Imaginative/7958_a_9283]
-
în 1936 "Mor, Moor, Mooooor. Imposibil". Și tot el scrie Moartea păpușii (căci și păpușile mor) și Regele moare (căci și regii mor). Și tot el vorbește despre moarte pînă la moarte. Și viața îi repetă, îi copiază opera, devine Bătrînul din piesele proprii, iar soția lui devine Bătrîna. Și moare fără să fi rezolvat DE CE-ul morții, problema vieții lui. Aceasta e cea care-l sfîșie. Acesta e mitul pe care-l știe pe dinafară și-l zidește la temelia
A treia identitate by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Imaginative/7958_a_9283]
-
societățile industriale și postindustriale. Foarte probabil că ne aflăm undeva în jurul unui secol de când cercetătorii în domeniu nu pregetă să sublinieze — când sec, când profetic, când dramatic, când cu duioșie — că vremea frumoaselor tradiții se apropie de sfârșit, că odată cu bătrânii pier și obiceiurile, că o parte a străvechii culturi din cele mai diverse spații geografice se pierde, iremediabil, în aceste condiții. Dincolo de sloganuri și de nostalgii, însă, substanțial schimbat la față, foarte adesea, folclorul se încăpățânează să nu moară. Cartea
Povestiri de astă-dată by Otilia He () [Corola-journal/Journalistic/13133_a_14458]
-
comentînd O scrisoare pierdută, Pompiliu Eliade credea că piesa „a îmbătrînit puțin pe alocuri” și că va avea soarta celor ale lui Alecsandri: „...În douăzeci de ani, va fi poate nevoie, pentru a o înțelege, de a recurge la memoriile bătrînilor și, în cincizeci de ani, la cărțile de istorie.” Au trecut de două ori pe atîția ani și lucrul nu s-a întîmplat, deși el a mai fost anunțat o dată, și mai aproape de noi, și nu de către oricine, ci de către
Caragiale și noi by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13152_a_14477]
-
pe mama adevărată, apoi chiar și pe tatăl său (aceștia nu trăiau împreună): Radu Popescu - Călărași, un personaj decadent de viță nobilă, care îi va încredința un foarte ciudat jurnal. Citind aceste însemnări, îi va atrage atenția Puiu Ozias, un bătrân de 100 de ani, amant al mamei lui Radu Popescu, bunica lui Naidin. Acest misterios Ozias, văzut ca „martorul cel mai prețios al secolului”, are, la rându-i, câteva sute de caiete cu însemnări întinse pe zeci de ani, caiete
Fantomele memoriei by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13155_a_14480]
-
zeci de ani, caiete oferite spre descifrare și publicare lui Vlad Chelfănescu, angajat al Muzeului Literaturii. Cei doi noi posesori de jurnal (o generație mai tânără decât diariștii) se caută și încearcă, folosindu-se mai ales de adăugirile orale ale bătrânilor, să pună cap la cap informațiile din cele două jurnale cu scopul de a reconstitui „istoria secretă și adevărată a secolului”, pornind de la adevărul politic al anilor ’40-’50. Vor apărea astfel o mulțime de personaje politice reale și fictive
Fantomele memoriei by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13155_a_14480]