968 matches
-
astăzi cum vă cheamă? — Pe mine mă cheamă Metodiu - răspunse cu blândețe preacuviosul Metodiu - iar pe tovarășul meu Iovănuț. — Și veniți de departe? — Din țările dunărene. — Interesant - spuse bătrânelul. Și cum e vremea pe acolo? — Schimbătoare - răspunse Metodiu. — Vedeți? - zise bătrânelul. Mai întreb eu, mai întrebați dumneavoastră, trece timpul și o dată ne trezim dimineață cu ditamai ceaiul. Acum întreb: da’ vânt bate pe acolo? Bate și vânt - răspunse Metodiu. — Nu-i rău - spuse bătrânelul. înseamnă că n-aveți treabă cu zăpușeala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
pe acolo? — Schimbătoare - răspunse Metodiu. — Vedeți? - zise bătrânelul. Mai întreb eu, mai întrebați dumneavoastră, trece timpul și o dată ne trezim dimineață cu ditamai ceaiul. Acum întreb: da’ vânt bate pe acolo? Bate și vânt - răspunse Metodiu. — Nu-i rău - spuse bătrânelul. înseamnă că n-aveți treabă cu zăpușeala. Munți sunt? — Sunt, slavă domnului - zise Metodiu. Dacă sunt munți înseamnă că aveți și păduri. — Da, mai avem - răspunse Metodiu. — Unde-s păduri - zise bătrânelul - cred că e și vânat. — Este din belșug
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
și vânt - răspunse Metodiu. — Nu-i rău - spuse bătrânelul. înseamnă că n-aveți treabă cu zăpușeala. Munți sunt? — Sunt, slavă domnului - zise Metodiu. Dacă sunt munți înseamnă că aveți și păduri. — Da, mai avem - răspunse Metodiu. — Unde-s păduri - zise bătrânelul - cred că e și vânat. — Este din belșug - spuse Metodiu. — Și există la dumneavoastră obiceiul ca, fiind prins, vânatul să fie și fript? — Este primul lucru care se face cu dânsul - răspunse Metodiu. — Bănuiesc că se frige în cantități mari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Și există la dumneavoastră obiceiul ca, fiind prins, vânatul să fie și fript? — Este primul lucru care se face cu dânsul - răspunse Metodiu. — Bănuiesc că se frige în cantități mari, îndestulătoare, nu? — Cu totul îndestulătoare - spuse Metodiu. — Păi atunci - spuse bătrânelul cu lacrimi în ochi - ce căutați aici la noi, fraților? Episodul 161 VISE îN SECOLUL AL XVII-LEA La întrebarea aceasta, Metodiu, din motive bine întemeiate, nu răspunse. Nici bătrânelul nu insistă, căci se vedea cât colo că hotărârea sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
îndestulătoare, nu? — Cu totul îndestulătoare - spuse Metodiu. — Păi atunci - spuse bătrânelul cu lacrimi în ochi - ce căutați aici la noi, fraților? Episodul 161 VISE îN SECOLUL AL XVII-LEA La întrebarea aceasta, Metodiu, din motive bine întemeiate, nu răspunse. Nici bătrânelul nu insistă, căci se vedea cât colo că hotărârea sa de a rămâne în sala de mese până la micul dejun pălea în fața imaginii neașteptate ce i se ivise în minte și-n care se vedea vârându-și urgent ciolanele sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
de la prânz. — Să mergem la culcare - glăsui Metodiu - că dacă stomacurile ne sunt goale, capetele măcar ne sunt pline de somn. Se sculară rând pe rând și se îndreptară spre odăile lor, călugării noștri, căpitanul Tresoro, doctorul Peleto, surorile Acetosa, bătrânelul Toto și încă un individ de care am pomenit mai înainte care nu scosese o vorbă tot timpul mesei și pe care, oricât ne-am străduit, n-am reușit să-l identificăm. Curând, stabilimentul signorei Maxima fu cuprins de liniște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Iovănuț recunoscu imediat vechea limbă și cu scris tremurat, trecu pe foaie și pe limba lui, cot la cot cu ceilalți, primele cuvinte auzite: „Capitolul întâi. Facerea lumii. La început a făcut Dumnezeu cerul...”. Apoi se trezi. Episodul 166 VISUL BĂTRÂNELULUI TOTO în culcușul său zdrențuit de sub scara ce ducea la catul întâi al stabilimentului signorei Maxima, bătrânul Toto, făcut covrig, cu mațele chiorăindu-i de foame, visa că era senator roman. în adâncurile sufletului său, Toto știa că ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
nu se mai puteau deplasa decât vag stăteau pe bănci în piața San Marco și turiștii le dădeau biscuiți, portocale sau mere și se pozau cu ei. în zilele fără vizitatori, doctorul Peleto obișnuia să tragă, împreună cu alți vreo trei bătrânei încă verzi, la hanul „Arcaica” și-n fața unui pahar de ceai subțiat cu rom se amuzau de cele două babe din grupul „Senecta” care, pe micul podium de lemn dintre mese, cântau și dansau până erau scoase pe brațe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
în așteptarea orei nouă când trebuia să înceapă serviciul divin. - A fi îngrijit și servit de o fată frumoasă care te ajută să mori împăcat, asta e adevărata iubire la vârsta noastră, răspunsese Rudi resemnat. - Ai nevoie de o infirmieră, bătrânelule, îi spusese femeia surâzând. - A fi îndrăgostit, adăugase bărbatul știrb, asta cere multă energie. - Nu oricine se poate îndrăgosti, cei leneși n-au nici o șansă, explicase bărbatul cu ochelari pe frunte. - Și nici cei care cască tot timpul, adăugase știrbul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
și-i spusese râzând: - Cât de dragă îmi ești! Pierduse noțiunea de timp din cauza cuvintelor explozive pe care le auzise în gura altora, dar pe care nu le spusese nimănui. - Ești atât de ciudat, îi răspunsese Tua. Semeni cu un bătrânel care vinde cărți și obiecte curioase, se târăște pe străzi și vorbește o suedeză foarte personală. Mi-a dăruit cărți minunate, glumind mereu cum că ar vrea să se însoare cu mine! Acuma parcă văd în ochii tăi privirea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
clarificare despre propria lui identitate, ci pentru că el simțea că era necesar să-și formuleze gândurile în cuvinte. Repeta ca un elev de liceu în vederea examenelor: - Când ne-am întâlnit pentru prima oară, tu ai spus că îți amintesc de bătrânelul acela, Rudi. Că ai văzut sclipirea ochilor lui în privirea mea. Ei bine, eu nu sunt Natanael, ci mai degrabă bătrânul Rudi! Dar aceste cuvinte îndelung „exersate“ refuzaseră să iasă din gura lui Natanael când se întorsese acasă și dăduse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
care ciocuri mici și mari se băteau să le înhațe. Signor Fumo purta pantaloni scurți, din care ieșeau picioarele lui subțiri ce împreună cu pălăria mare îi dădeau aerul unei meduze. Văzut mai de aproape, era așa cum îl descrisese Franco: un bătrânel cu ochi de cicoare, slab, cu coșul pieptului plat, de parcă ar fi aparținut deja altei lumi, unde imponderabilitatea era o stare naturală. - Benvenuti, ne-a urat el, lăsând baltă păsările și îmbrățișându-ne unul după altul, prietenii lui Franco erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
un sfat? Parcă spuneai că, de când ești tu paznic, vâlva nu a mai ieșit afară. Băiete, nu vorbi așa! Crede-mă că fac tot ce-mi stă în putință! Deși vorbea cu obidă, moșul nu părea supărat, arăta ca un bătrânel pus în dificultate care încerca să se scuze că nu-i în stare de mai mult. Eu mă gândeam că poate vom găsi împreună o cale să ne îndeplinim datoria, continuă el, dar dacă vrei să o întrebi și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
1915, Fermillin prinse pe firma localului o pânză mare de postav pe care scrisese cu litere imense albastre, albe și roșii : A trecut un an, glorie eroilor!. Sărbătoarea începu pe la orele 5 ale după-amiezii cu obișnuiții casei: Moș Voret, un bătrânel rumen, pensionat de la Uzină, care-și sărbătoarea de trei ani văduvia; Janesh Hiredek, un emigrant bulgar care vorbea prost franceza când avea limba uscată, dar care cita din Voltaire și Lamartine de îndată ce bea doi litri de vin; LĂon Pantonin, zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
aproape în fiecare săptămână, câte două emisiuni de varietăți la televiziune, înregistram la radio foarte mult, ce mai, eram cunoscut. Mă plimbam cu Moldovan, regizorul care îmi oferise rolul din Oamenii Cavernelor și, cam pe lângă Capșa, ne întâlnim cu doi bătrânei simpatici, care mergeau la braț ca o familie bonomă, liniștită și fericită. Moldovan, care îi cunoștea, îi salută, ne oprim, mă prezintă și în clipa aceea - dezastru. El se înroșește brusc, ea se strâmbă strașnic, oftează amândoi cât mai adânc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
vreun amărât mă beștelește aiurea și nici nu-mi vine să râd, deși tare ar fi trebuit să fiu mai deștept sau mai nesimțit, dracu’ știe cum e mai bine. Adevărul este că mi-au fost de ajutor cei doi bătrânei, mi-au arătat că în sală nu ai numai admiratori, că este posibil să nu placi deloc cuiva, că punctul tău de vedere, al artistului, nu poate fi decât exact asta, un simplu punct de vedere. Am mai avut, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
a încheiat ea triumfătoare punându-și un pahar plin cu vin, dar uitând de mine și mamaie. Îmi venea să o strâng de gât la nervii pe care îi aveam, dar m-am ridicat și i-am oferit farfuria mea bătrânei, apoi am plecat în cameră. Îmi pierise pofta de mâncare așa că m-am îmbrăcat și am vrut să plec ca să mă plimb prin oraș. Când m-a văzut Coca cât eram de elegantă și mai ales machiajul meu i-a
GAZDA MEA COCA de SILVIA KATZ în ediţia nr. 333 din 29 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364440_a_365769]
-
Naratiune > GHEORGHE A. STROIA: POVESTE DE IARNĂ - CE ȚI-AI DORI DE ZIUA TA, MOȘ NICOLAE? Autor: Gheorghe Stroia Publicat în: Ediția nr. 340 din 06 decembrie 2011 Toate Articolele Autorului Se povestește ... că într-o dimineață de iarnă, un bătrânel, tare împovărat de sărăcia și necazurile avute în viață, porni spre cișmea, să aducă apă în umila sa locuință. Era și bătrân și bolnav, iar fără apa cea de toate zilele nu se putea. Făcea economie și la apa de
GHEORGHE A. STROIA: POVESTE DE IARNĂ – CE ŢI-AI DORI DE ZIUA TA, MOŞ NICOLAE? de GHEORGHE STROIA în ediţia nr. 340 din 06 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364548_a_365877]
-
prinși fiind în problemele zilnice, încet ... încet, își aduc aminte din ce în ce mai rar de părinții lor. Unii dintre ei zboară departe, departe, acolo unde dragostea părintească ajunge la ei, doar printre rândurile scrisorii scrise cu lacrimi de sânge. Așa păți și bătrânelul nostru care, ducându-și cu greu zilele, se simțea din ce în ce mai singur. Sau, poate nu era chiar atât de singur. Era el și Dumnezeu! Cel care, indiferent necazul în care s-ar fi aflat, nu l-ar fi abandonat, niciodată! Nădejdea
GHEORGHE A. STROIA: POVESTE DE IARNĂ – CE ŢI-AI DORI DE ZIUA TA, MOŞ NICOLAE? de GHEORGHE STROIA în ediţia nr. 340 din 06 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364548_a_365877]
-
ducându-și cu greu zilele, se simțea din ce în ce mai singur. Sau, poate nu era chiar atât de singur. Era el și Dumnezeu! Cel care, indiferent necazul în care s-ar fi aflat, nu l-ar fi abandonat, niciodată! Nădejdea pe care bătrânelul și-o punea în Dumnezeu era la fel de mare și de fierbinte precum ruga lui de dimineață sau cea din noaptea târzie! Credea cu putere în El! Simțea că, deși sărac, sufletul lui se îmbogățește pe zi ce trece cu glasul
GHEORGHE A. STROIA: POVESTE DE IARNĂ – CE ŢI-AI DORI DE ZIUA TA, MOŞ NICOLAE? de GHEORGHE STROIA în ediţia nr. 340 din 06 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364548_a_365877]
-
puțină teamă, să nu cumva să alunece și să cadă. Nu de căzătură îi era teamă, ci de faptul că nu s-ar mai putea ridica. Dar, chiar și așa, îndrăzni. „Apără-mă, Doamne, să ajung cu bine înapoi!”, murmura bătrânelul. Zărea deja marginile înghețate ale cișmelei, peste care se prelingea un firișor de apă limpede. Grăbindu-se să ajungă cât mai repede, piciorul drept îi alunecă peste marginea înghețată a unei pietre, ce se rostogoli de îndată. Căzu în genunchi
GHEORGHE A. STROIA: POVESTE DE IARNĂ – CE ŢI-AI DORI DE ZIUA TA, MOŞ NICOLAE? de GHEORGHE STROIA în ediţia nr. 340 din 06 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364548_a_365877]
-
pe deasupra un mantou soldățesc, cu blană de astrahan negru la mâneci și la guler. Capul îi era descoperit, vântul fluturându-i pletele aurii, de culoare grâului de vară. Ochii săi scânteiau ca două stele, emanând bunătate și căldură. Întinse mâna bătrânelului, spunându-i: „Haide, tată-moșule, ridică-te!”. Mirat de o astfel de apariție, bătrânul întinse mâna tânărului și se ridică. După ce-i umplu găleata cu apă, tânărul se oferi să îl conducă până acasă. Tot drumul înapoi, bătrânelul se tot gândea
GHEORGHE A. STROIA: POVESTE DE IARNĂ – CE ŢI-AI DORI DE ZIUA TA, MOŞ NICOLAE? de GHEORGHE STROIA în ediţia nr. 340 din 06 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364548_a_365877]
-
căldură. Întinse mâna bătrânelului, spunându-i: „Haide, tată-moșule, ridică-te!”. Mirat de o astfel de apariție, bătrânul întinse mâna tânărului și se ridică. După ce-i umplu găleata cu apă, tânărul se oferi să îl conducă până acasă. Tot drumul înapoi, bătrânelul se tot gândea, trăgând pe furiș cu ochii spre tânărul misterios: „ Ce minune să mai fie și asta?”. Mergând în tăcere pe drumul troienit, bătrânelul își aminti de vremurile când - în putere fiind - petrecea ziua de Sfântul Nicolae, acasă, lângă
GHEORGHE A. STROIA: POVESTE DE IARNĂ – CE ŢI-AI DORI DE ZIUA TA, MOŞ NICOLAE? de GHEORGHE STROIA în ediţia nr. 340 din 06 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364548_a_365877]
-
umplu găleata cu apă, tânărul se oferi să îl conducă până acasă. Tot drumul înapoi, bătrânelul se tot gândea, trăgând pe furiș cu ochii spre tânărul misterios: „ Ce minune să mai fie și asta?”. Mergând în tăcere pe drumul troienit, bătrânelul își aminti de vremurile când - în putere fiind - petrecea ziua de Sfântul Nicolae, acasă, lângă copiii săi frumoși. Pe fiul cel mare îl chema Nicolae, iar pe una dintre fete Niculina. Și unde mai pui că și el era tot
GHEORGHE A. STROIA: POVESTE DE IARNĂ – CE ŢI-AI DORI DE ZIUA TA, MOŞ NICOLAE? de GHEORGHE STROIA în ediţia nr. 340 din 06 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364548_a_365877]
-
favoritele fiului cel mare. Pe masa gătită cu un acoperământ brodat fin, îi așteptau sarmalele de ghebe, frumos aliniate pe platoul de porțelan. „Ei, ce vremuri! De s-ar mai întoarce, măcar și pentru o clipă!”. Sprijinit de brațul tânărului, bătrânelului îi veni aproape să leșine, căci poarta era întredeschisă. Pe aleea înzăpezită ce ducea spre ușa de la intrare, se vedeau urme de pași. „Sigur m-au călcat hoții!”, își zise bătrânelul, în gând. Dar, nu de hoți îi era frică
GHEORGHE A. STROIA: POVESTE DE IARNĂ – CE ŢI-AI DORI DE ZIUA TA, MOŞ NICOLAE? de GHEORGHE STROIA în ediţia nr. 340 din 06 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364548_a_365877]