947 matches
-
și dându-le interpretări, pe baza experienței dobândite anterior. Ochii noștri ne pot juca însă și feste - așa numitele iluzii optice. “Tot ce viu aspiră spre culoare” - spunea Goethe. Culorile joacă un rol important în viața omului. Spre exemplu, ziguratele babiloniene aveau zidurile fiecărui etaj acoperite cu teracotă de altă culoare: alb, negru, purpuriu, azuriu, roșu, argintiu și auriu, ce simbolizau planetele. În Egiptul antic, scufia alb cu roșu a faraonului simboliza puterea, iar în Roma imperială, toga de senator albă
Primii paşi în lumea fotografiei digitale by Florin Cătălin Tofan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91495_a_107361]
-
sa a fost, probabil, cel mai hazardat. Luasem în serios amănuntul că Solomon i-ar fi cerut fiului său Roboam să îngroape manuscrisul, după moartea sa, într-un cufăr de fildeș unde cartea ar fi stat ascunsă până ce niște filosofi babilonieni au furat-o. După cum luasem în serios legenda care pretinde că Solomon își așeza oaspeții la patru feluri de mese, săracii la mese de lemn, negustorii la mese de fier, generalii la mese de argint și artiștii la mese de
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
C., a asediat Samaria și l-a întemnițat pe Osea. Conform textelor asiriene, Samaria a rezistat alți doi ani, fiind ocupată în 722-721 î.C. de Sargon al II-lea, succesorul lui Salmanasar al V-lea. Conform Bibliei și cronicii babiloniene, Salmanasar al V-lea a ocupat cetatea. Regatul lui Israel a devenit provincie asiriană, clasa conducătoare și o parte a populației au fost deportate și înlocuite cu deportați străini; Samaria și Meghido au fost apoi restaurate după model asirian. Începând
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
de istoricitatea sa, deși unii continuă să-i apere autenticitatea (cf. discuția în Na’aman, 1995; Fried, 2002; Finkelstein, Silberman, 2006; Edelman, 2008). După moartea lui Sargon (705 î.C.), în timp ce succesorul său, Senaherib, era reținut în reprimarea unei revolte babiloniene, regele Ezechia, contrar părerii lui Isaia (Is 30,1-5), se aliază cu Egiptul. Rezolvată problema Babilonului, Senaherib intervine în 701 î.C., cucerind bună parte din teritoriul filistean, devastând numeroase fortărețe ale Iudeii și constrângându-l pe Ezechia în Ierusalim
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
lui Iosia urcă la tron Ioahaz, dar egiptenii îl înlătură și îl instalează în locul său pe Eliachim, dându-i numele de Ioiachim (609-598 î.C.). Acesta a plătit tribut Egiptului până în 604 î.C., când, în timpul domniei lui Nabopalasar, armata babiloniană a lui Nabucodonosor i-a învins pe egipteni la Carchemiș (Ier 46). După moartea lui Nabopalasar, Nabucodonosor (605-562 î.C.) s-a întors repede în Babilon pentru a prelua tronul. Ioiachim a continuat să plătească tribut babilonienilor până în anul 601
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
lui Nabopalasar, armata babiloniană a lui Nabucodonosor i-a învins pe egipteni la Carchemiș (Ier 46). După moartea lui Nabopalasar, Nabucodonosor (605-562 î.C.) s-a întors repede în Babilon pentru a prelua tronul. Ioiachim a continuat să plătească tribut babilonienilor până în anul 601 î.C. când s-a răsculat, sperând în ajutorul faraonului Nekao al II-lea. Nabucodonosor s-a reîntors în regiune în anul 598 î.C., a asediat Ierusalimul și, în timpul asediului, regele Ioiachim moare. Îi urmează fiul
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
s-a răsculat, sperând în ajutorul faraonului Nekao al II-lea. Nabucodonosor s-a reîntors în regiune în anul 598 î.C., a asediat Ierusalimul și, în timpul asediului, regele Ioiachim moare. Îi urmează fiul Ioiachin care s-a predat imediat babilonienilor (597 î.C.). Nabucodonosor l-a înlăturat pe Ioiachin, l-a deportat în Babilon împreună cu o parte a clasei conducătoare și a pus pe tronul lui Iuda pe Matania, fratele lui Ioiachin, căruia i-a schimbat numele în Sedecia. Regele
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
clasei conducătoare și a pus pe tronul lui Iuda pe Matania, fratele lui Ioiachin, căruia i-a schimbat numele în Sedecia. Regele Ioiachin și familia sa au continuat să trăiască ca suverani supuși în Babilon, primind rația alimentară de la curtea babiloniană. Între timp, în Iuda, sub domnia lui Sedecia (597-587/586 î.C.), există două „partide”: cel filo-babilonian (între care și profetul Ieremia) și cel filo-egiptean. În anul 589 î.C. Sedecia se alătură unei coaliții anti-babiloniene susținută de Egipt astfel
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
589 î.C. Sedecia se alătură unei coaliții anti-babiloniene susținută de Egipt astfel că în anul 587-586 î.C. Nabucodonosor intervine în regiune, asediază și cucerește Ierusalimul, îl prădează și îi distruge zidurile și templul (2Rg 25,1-21; Ier 39). Babilonienii numesc un guvernator din partidul filo-babilonian, pe Godolia, prietenul lui Ieremia (Ier 40,5-6) care construiește o rezidență la Mițpa, încercând să recreeze condițiile economice normale (Ier 40,12). Prin exilul babilonian poporul iudaic se împarte geografic în două regiuni
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
zidurile și templul (2Rg 25,1-21; Ier 39). Babilonienii numesc un guvernator din partidul filo-babilonian, pe Godolia, prietenul lui Ieremia (Ier 40,5-6) care construiește o rezidență la Mițpa, încercând să recreeze condițiile economice normale (Ier 40,12). Prin exilul babilonian poporul iudaic se împarte geografic în două regiuni, Babilon și Iuda. Condițiile de viață corespunzătoare nu sunt foarte clare pe plan istoric. Unele texte biblice tind să reprezinte căderea Ierusalimului ca sfârșit al întregului popor, iar exilul ca pe o
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
dintre diferitele clase sacerdotale s-au schimbat. Din păcate nu avem multe documente cu privire la acest aspect și există doar speculații divergente între specialiști. În anul 539 î.C. trupele persane ale lui Cirus intră în Babilon și pun capăt dominației babiloniene. Cirus este descris de Biblie ca un eliberator trimis de Dumnezeu să restaureze cultul legitim ce exista în precedență. Recent, această viziune ideală despre suveranul persan ca susținător al cultelor locale a fost însă pusă la îndoială, iar astăzi este
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
este considerată o consecință a operei de propagandă a acelorași domnitori persani care erau interesați, în special, dacă nu exclusiv, de asigurarea ordinii interne a provinciilor și de colectarea taxelor. Odată cu dominația persanilor și începutul întoarcerii poporului evreu din exilul babilonian începe perioada istorică, în general, numită iudaismul „celui de-al doilea templu” și se închide astfel orizontul istoric al acestei cărți. Capitolul 3 Lumea divină Yhwh - zeul suprem Yhwh este zeul suprem al lui Israel și Iuda. Prefer să las
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
al lui Iuda în secolul al X-lea î.C. (cf. Cap. 2, pp. 17-18). E foarte probabil însă ca povestirea biblică din 1Reg 6-7 să se refere la ultimii ani ai Regatului lui Iuda, cu puțin timp înainte de exilul babilonian, după cum reiese din comparația descrierii coloanelor de bronz din 1Reg 7,15-16 cu cea din 2Reg 21,17 și Ier 52,21 (van Seters, 1997) și din mențiunea izolată a „mării” din metal turnat ca un bazin pentru abluțiuni din
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
corespund prescrierilor Deuteronomului. Totuși, povestirea biblică despre găsirea „cărții legii” în templul din Ierusalim și citirea sa în fața regelui nu poate fi considerată o pură relatare istorică din timpul lui Iosia, fie pentru că în ea se găsesc referințe la exilul babilonian (2Rg 22,16-17), fie pentru că „găsirea” unei scrieri antice ascunse este un motiv literar care oferea suveranilor antici oportunitatea de a face restaurări și modificări templelor respectând sfaturile divinității expuse în documentul „găsit” în mod miraculos. Este, prin urmare, discutabilă
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
târzie a Dt 12,2-7 e confirmată de faptul că teologia sanctuarului unic, și în consecință suprimarea tuturor sanctuarelor cu excepția celui din Ierusalim, exprimă ideologia religioasă „separatistă”, asemănătoare celei din Cărțile lui Esdra și Nehemia, unde cei reîntorși din exilul babilonian considerau o blasfemie cultele practicate de populația rămasă în patrie și căutau să nu se amestece cu „poporul țării” (cf. Cap. 8). În concluzie, centralizarea cultului la Ierusalim, deși își are originea din teologia templului tipică perioadei regale, unde sanctuarul
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
a templului când nu mai era posibilă celebrarea prezenței lui Dumnezeu în templu după modul obișnuit al monarhiilor din Orientul Apropiat. Un puternic impuls împotriva reprezentărilor divinității se poate să fi fost cauzat de opoziția comunității celor exilați față de celebrările babiloniene. În plus, dacă e adevărat că textele biblice sunt polemice împotriva reprezentărilor divinității, această polemică continuă cel puțin până la sfârșitul secolului al VI-lea î.C., deoarece se regăsește în textele profetice (post)exilice precum Ez 16,17 ș.u
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
din funcțiunile cultului și caracterul reprezentativ pe care unele texte biblice îl atribuie preotului (kōhēn). Totuși, atât mărturia Bibliei despre atribuțiile kōhēn-lui, cât și experiența creștină, nu corespund integral activității de cult practicate concret în Iuda și Israel înainte de exilul babilonian, adică în perioada monarhiei, deoarece acestea sunt mărturii ale unei realități ce trebuie datată într-o perioadă istorică în care instituția monarhică nu mai exista de câteva secole. Dacă însă ne îndreptăm atenția asupra mărturiilor directe din regatele vecine, din
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
vol. I, pp. 412-9). Acesta din urmă este o scrisoare scrisă de Hoshayahu adresată lui Ya’ush, comandantul fortăreței Lachiș; ea este datată la începutul secolului al VI-lea î.C., contextualizându-se istoric la câțiva ani înainte de distrugerea Ierusalimului de către babilonieni. Împreună cu această scrisoare, Hoshayahu anexează comandantului fortăreței o altă scriere - redactată la origine de un anume Tobiyahu, „slujitorul regelui”, adică un oficial al palatului - care conținea un mesaj profetic adresat regelui. Aceasta este partea finală a ostraconului: Cât privește scrisoarea
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
Genezei au fost redactate în forma finală în epoca (post)exilică (cf. F. Giuntoli, în Merlo, 2008, pp. 113-116), învățătura lor despre natura omului reelaborează concepții specifice Orientului Apropiat antic prezente deja în vechile povestiri ale creației (de exemplu, miturile babiloniene Enuma Eliș sau Atrahasis), astfel că este foarte posibil ca ideea că omul este creatura lui Dumnezeu să fi existat în Israel cu mult timp înainte de redactarea Gen 1-2. Conform Gen1-2, omul recunoaște că este inferior Creatorului, dar în același
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
alte cuvinte, această expresie nu arată o acțiune intelectuală, ci se referă la plângerea funebră făcută de fiul defunctului prin care invocă numele celui mort. Uzanța de a invoca cu voce tare numele propriului strămoș este foarte cunoscută în textele babiloniene, în cetatea Emar și Ugarit (secolul al XIV-lea î.C.), și în cele aramaice (KAI 214, liniile 15 ș.u.). Alături de plâns și lamentație, puteau fi îndeplinite și alte acțiuni precum: a se îmbrăca în sac, sfâșierea hainelor ca
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
conotație mitologică (cf. Ps 89,10; 93,3-4; 104,9) ce se regăsește și în alte mitologii din Orientul Mediu antic precum în lupta dintre zeul Baal și zeul Yam din textele de la Ugarit sau mai cunoscuta luptă dintre zeul babilonian Marduk și Tiamat în mitul Enuma Eliș. În cosmologia religioasă a timpului se constituie astfel opoziția dintre Dumnezeu, ocrotitorul umanității și garantul stabilității universului, și mare, văzută ca forță haotică și ostilă lui Dumnezeu. În aceste texte, marea este desemnată
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
haotice primordiale potrivnice vieții și dușmani ai umanității. Această simbologie cosmică evocă cert unele mitologii din Orientul Apropiat care presupun existența, în timpurile primordiale, a unei opoziții cosmice între zeul suprem al vieții și puterile morții (de exemplu, în mitul babilonian Enuma Eliș). Aceste imagini sunt foarte asemănătoare cu cele ale apariției divine a zeului furtunii care domină cu puterea sa forțele distrugătoare ale naturii (cf. 2Sam 22,10-17), la care am făcut aluzie în Cap. 3 (pp. 37-38) când se
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
Yhwh ca Dumnezeul suprem al lui Israel. Capitolul 8 Exilul și apariția iudaismului Istoriografia tradițională a lui Iuda caracterizează secolele al VI-lea - al V-lea î.C. cu termenii „exil” și „întoarcere” în patrie. Această viziune istoriografică considera exilul babilonian ca un fel de întrerupere în desfășurarea continuă a istoriei lui Iuda, considerând că intervenția babiloniană a cauzat nu doar distrugerea templului, ci și evacuarea teritoriului printr-o deportare masivă ce a durat până la reconstruirea comunității și a templului din
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
lui Iuda caracterizează secolele al VI-lea - al V-lea î.C. cu termenii „exil” și „întoarcere” în patrie. Această viziune istoriografică considera exilul babilonian ca un fel de întrerupere în desfășurarea continuă a istoriei lui Iuda, considerând că intervenția babiloniană a cauzat nu doar distrugerea templului, ci și evacuarea teritoriului printr-o deportare masivă ce a durat până la reconstruirea comunității și a templului din Iudeea în epoca persană (cf. 2Rg 25,21: „Astfel Iuda a fost deportat departe de țara
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
ar trebui să tratăm distinct religiozitatea ebraică din Babilon, de cea din Iuda. Din păcate nu dispunem de suficiente documente despre religia practicată de comunitatea iudaică din Babilon, dar este probabil ca - dincolo de integrarea naturală a unor israeliți în lumea babiloniană - diferite cercuri să fi accentuat propriile însușiri religioase astfel încât să poată rezista procesului normal de diluare a propriei identități când se trăiește într-o țară străină. Se pare că aceste cercuri de tip naționalist-religios s-ar identifica cu preoții „sadociți
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]