365 matches
-
o pură artă a cuvîntului". Scrierea din 1840 Iluzii pierdute dovedește oarecare har, prin balzacianismul manifest, aducînd în scenă pe eroina, Niceta, invitată la un rendez-vous printr-un bilet de amor de un farmec livresc indicibil. Romantic, deși cu ecouri balzaciene, e și începutul de roman din 1850, Tainele inimii, împrumutat, cu titlu cu tot, de un optzecist textualist, într-o scriere, evident, originală. Eroul este și în fragmentul de roman din 1850, ca și în celelalte scrieri literare, deopotrivă naratorul
Kogălniceanu, orator și literat by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15830_a_17155]
-
paratextual, echilibrarea de tip imanent, naturalist a balanței. Medierea creatoare a stilului indirect liber prilejuiește consemnarea cenușie, dar nu mai puțin simbolică - similară, întrucîtva, marilor ansambluri romanești - a unor secvențe burgheze din existența unei domnișoare complexate, fără ocupație, dar moștenitoare balzaciană de imobile oferite spre închiriere. Incipitul enunță plenar dominanta semantică și solicită imperativ o lectură psihanalitică: "...Cu toate astea, lîngă fereastră era mai cald decît în tot restul odăii. De cîte ori pleca de la geam, simțea răcoare, o înfiora și
Sephora, Bianca și Sofia by Gabriel Onțeluș () [Corola-journal/Journalistic/14429_a_15754]
-
înainte de fuga sa din țară, Colecție de Biografii, Autobiografii și Memorii contemporane - al treilea pilon al monumentalei sinteze epice a scriitorului nostru, alături de Cronică de la câmpie și de Cronică de familie. Petru Dumitriu se dovedește astfel un Cronicar de tip balzacian, cu o viziune enormă, obiectivă, deci tradițională - un realism de secol XIX, refractar la modernismele narațiunii. Prozatorul construiește Marea Cronică, mai mult sau mai puțin fictivă, nu doar a unei epoci, ci a unei întregi istorii, dorind să înfățișeze documente
Petru Dumitriu într-o ediție testamentară by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11977_a_13302]
-
Consideră că singurul teatru homeric este cel alcătuit de Corneille (p. 247). Încearcă să explice ce îl situează pe Homer deasupra celorlalți creatori evidențiind puritatea supremă a poemelor, dar și lipsa detaliilor geografice sau de mobilier care reduc amploarea descrierilor balzaciene (pp. 343-344). Oricare ar fi lecturile lui de moment, Radu Petrescu ia, parcă, mereu textul homeric drept termen de comparație. Chiar dacă majoritatea referințelor la antichitate din Ocheanul întors vizează opera lui Homer, autorul jurnalului se arată interesat și de alte
La început a fost Homer by Alexandra Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/3485_a_4810]
-
Diavolul șchiop de Lesage, apare Robinson Crusoe de Daniel Defoe, prima traducere din romanul englez, făcută însă prin intermediar german. Dominația traducerilor din franceză persistă mulți ani. Primul fragment dintr-un roman de Balzac apare în 1836, dar primul roman balzacian tradus integral (de C. Gane) e Femeia de treizeci de ani, în 1852. Merită să relev câteva premiere de traduceri din opera unor mari scriitori în perioada pașoptistă: Noua Eloiză de Rousseau în 1837; Atala și René de Chateaubriand, tot
Istoria romanului tradus în România by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8701_a_10026]
-
evenimentelor reale cu cele ficționale (,,L'empreinte de l'ange), clivajul dureros al existenței unei artiste ce trebuie să aleagă între familie și creație (,,La Virevolte"). Interesant este că personajele acestui ultim roman se regăsesc, printr-un procedeu de factură balzaciană, în recentul ,,Dolce agonia""(Actes Sud, 2001). De Ziua Recunoștinței se reunesc în casa poetului și profesorului universitar de origine irlandeză, Sean Farrell cîțiva prieteni. Sînt de profesii (universitari - Derek și Rachel - care sînt și scriitori - Hal și Charles, tatăl
La umbra multiculturalismului în floare by Simona Brînzaru () [Corola-journal/Journalistic/15718_a_17043]
-
de pe ultima copertă, despre faptul că, astfel cum se înfățișează, scrierea Domniței Ștefănescu devine un obligatoriu instrument de lucru pentru cercetătorii aceluiași material, ceea ce, la urma urmei, este o observație la îndemâna oricui ; dar că se citește cartea ca un roman balzacian, aceasta e remarca fericită a d-lui Cristoiu la care și eu ader. Dincolo de aspirația de a ne informa despre evenimente pe care noi înșine le-am trăit, cartea ne atrage, într-adevăr, și prin calitățile epice. Departe de a
Istorie vie by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/4355_a_5680]
-
au aflat unde nici nu gândiseră - cu corolarul modificării cu 180 de grade a vieții până atunci duse. Ideea că bătuți de noroc, cum în popor se spune, au avut parte de un fast trai pe vătrai, suferă amendamente - temă balzaciană - modelarea în prosperitate nu priește tuturor, ea pretinde un grad de adaptabilitate la rândul său condiționat de anumite predispoziții și calități. De altfel, mai adesea mutațiile creează hibrizi. La fel, în cercul închis de care am vorbit, în esență defensiv
Bal, în paginile Biancăi Balotă by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/10940_a_12265]
-
mai mică și mai vagă. Iar dacă romanul e chemat să dea seamă de efectul devastator al timpului, să recunoaștem că un magistral Jurnal, ca acela de care ne ocupăm aici la Ierusalim, îi face o teribilă concurență, atît în ce privește balzaciana stare civilă, cît și ca efect al cronologiei la care e obligat. Înainte de a încheia, să nu uităm marea izbîndă a caietelor: autoportretul. De fapt, aproape fiecare rînd, despre oricine și orice ar trata, se constituie într-o tușă de
Jurnalul lui Sebastian by Virgil Duda () [Corola-journal/Journalistic/8497_a_9822]
-
gide-ană, căci, de fapt, pe aceasta nu o cunoșteam încă) și desconsiderarea față de autorul Falsificatorilor de bani mi-o inculcase Camil Petrescu, în care am avut prea multă încredere. (G. Călinescu a introdus în mica noastră literatură critică formula „roman balzacian”, deși el însuși, prozator destul de divers, și-a încheiat cariera cu un roman enorm, cum n-a scris autorul Verișoarei Bette, și care se apropie mai mult de formula tolstoiană: e vorba de Scrinul negru. Ceva mai înainte, E. Lovinescu
Repetând unele lecturi by Alexandru George () [Corola-journal/Journalistic/5887_a_7212]
-
Bianchon-fiul, să pună o vorbă bună unchiului său, judecătorul Popinot, în sprijinul marchizei d'Espard care vrea să obțină o interdicție asupra soțului ei, marchizul d'Espard, socotit nebun și incapabil să-și administreze bunurile. Popinot, unul din marii eroi balzacieni, nu este judecătorul pe care marchiza să-l ducă de nas. Intriga dobândește, deodată, un suspans criminalistic. În cele din urmă, la intervenția nepotului său, doctorul Bianchon, Popinot va primi să ia legătura cu marchiza d'Espard, spre a se
Supliciul lecturii by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15862_a_17187]
-
autoritatea care a excomunicat jurnalul dintre genurile literare a fost chiar G. Călinescu, a cărui înverșunare împotriva paginilor autoreferențiale n-a slăbit nici o clipă. Sînt celebre paginile sale de înfierare a confesiunii intime, alături de pledoaria pentru literatură „obiectivă”, de inspirație balzaciană sau tolstoiană. Toate părerile nefaste pe care criticul le-a emis în timp asupra jurnalului au fost strînse de Eugen Simion în Falsul jurnal din 1999, o colecție de remarci virulente și intelegente, a căror lectură place în sine, indiferent
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/4497_a_5822]
-
dar apoi frecvența expresiei stingherește. De pildă: „atingerea iubirii, mai ales ca agapé, cade sub incidența dominației” (p. 48), „criminalul cade sub incidența anatemei” (p. 264) „preotul cade sub incidența anatemei stendhaliene”( p. 348) „concurența acerbă cade sub incidența anatemei balzaciene” (p. 354) „nefericirea femeii căsătorite cade sub incidența decalajului dintre legi și moravuri” (p. 357). Un caleidoscop impresionant prin amănunțime și deprimant prin carența unui fir logic.
„A cădea sub incidența“ by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4667_a_5992]
-
au lipsit, în două direcții principale. Un realism social tradițional năzuia să dea o panoramă a lumii evreiești în Ghetto veac XX (1934), imagine documentară completată mult mai târziu în ,Gablonz". Magazin universal (1961), însă prozatorului i-au lipsit suflul balzacian, consecvența narativă și capacitatea de invenție. Panorama (proiectul unei vaste construcții epice) a rămas la stadiul de machetă și început de șantier. De cealaltă parte, un realism psihologic elementar și-a epuizat repede resursele: o oarecare valabilitate estetică își păstrează
Gelozia maladivă by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11185_a_12510]
-
numai primul roman de analiză pe tema geloziei, Subiect banal (1935), cel de-al doilea, într-o continuitate de perspectivă, stil și cazuistică, Hilda (1936), vădind oboseală timpurie, derută, insuficiență a explorării interioare și a limbajului. Ezitarea între un realism balzacian, cu pitorescul suburbiilor și al destinelor nefaste, și un psihologism al profunzimilor simulate, speculat în criza unei căsnicii, dă satisfacția unei minime diversități a operei epice. Orizontul ei este, fără îndoială, mult prea îngust. De șansa unei revalorizări favorabile nu
Gelozia maladivă by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11185_a_12510]
-
în încheiere și notația pe care o făcu Hergot în jurnalul său, puțin după ora unu din noaptea când doamna Gonzalv Ionescu, bătîndu-i în geam, îi vesti plângând moartea soțului ei. "Cerul extrem de senin. Privit steaua polară." REFERINȚE ISTORICO -LITERARE Balzacian în Enigma Otiliei, G. Călinescu rămâne fidel și în noile romane 1 epicului, "eternului homeric" (expresia este a lui Thomas Mann). Condus de convingerea că "marea literatură este în fond aceea de stil clasic", prin clasicism înțelegîndu-se "un mod de
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
al Aglaei Tulea, al lui Stănică Rațiu și Costache Giurgiuveanu își face și în operele lui recente un țel principal din creația de caractere, nu însă fără a depăși (în mult mai mare măsură decât în Enigma Otiliei) cadrele formulei balzaciene. Prin problematica intelectuală așezată în centrul lor, noile romane călinesciene pot fi confruntate cu Muntele vrăjit, cu Doctor Faustus. Condiția insului excepțional formează obiectul unei constante preocupări a lui G. Călinescu. Prototipul acestui ins excepțional e, în viziunea scriitorului, Șun
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
într-o proporție absolută și peste toate se așterne personalitatea unificatoare călinesciană atât de adânc, încît Bietul Ioanide aduce în lumea operei de artă perfecțiunea sferei. Întâlnim și acum personaje luptând pentru realizarea țelurilor cu acea încordare a voinței tipic balzaciană, dar reținem îndeosebi paginile de rară poezie a străzilor, a clădirilor, ori inefabilul interioarelor. Din notarea detaliilor arhitectonice, din descrierea mobilierului, a culorii, și indicarea așezării lui, salonul lui Saferian Manigomian se transformă într-un cosmos, sugerând un anume prezent
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
chilimuri și covoare persane împăturite și întoarse pe dos incită nu numai curiozitatea cititorului, dar dau salonului lui Saferian puțin din atmosfera fetidă a "casei cu molii": "mirosea în aer a cafea, dar și a ceva putred și descompus". Metodei balzaciene i se alătură tehnica proustiană a narării. Relativ des, G. Călinescu introduce în realitatea prezentului amintirile așa cum le recheamă în conștiință memoria involuntară. Procedeul e folosit atât de autor, cât și de eroii săi. În fine, dialogia este subordonată epicului
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
epice, cu evenimente ce se succedă conform unei perfecte cronologii și prin situarea exactă a caracterelor în spațiul lor epic. Ar fi de amintit, în acest sens, două capitole: primul, unde trecerea în revistă a protagoniștilor se înscrie în structura balzaciană a timpului: " Cînd Gaittany aminti lui Ioanide că a doua zi urmau să se-ntîlnească la cinci, la ceaiul oferit de Saferian Manigomian...", și cel de-al treilea capitol, cu aproximativ aceiași eroi prezenți în casa profesorului Conțescu, alcătuind un grup
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
oferit de Saferian Manigomian...", și cel de-al treilea capitol, cu aproximativ aceiași eroi prezenți în casa profesorului Conțescu, alcătuind un grup simetric ordonat. În ample paranteze epice, și ne este bine cunoscut modelul din Enigma Otiliei, roman prin excelență balzacian, se elaborează "fișele biografice" ale personajelor prin enumerarea unor trăsături (dominante caracterologice) și prin ilustrarea lor în cadrul unei demonstrații epice de tip descriptiv. Pe rând, Gonzalv Ionescu (obsesia carierei universitare), Bonifaciu Hagienuș (leit-motivul avariției și al cupidității enorme), Ermil Conțescu
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
notele lui G. Călinescu din Poezia "realelor" și de aici la exercițiul romancierului pentru a urmări privirea scriitorului chiar și în tratamentul mentalității maioresciene, urmând a descoperi prin ea "tipologia oamenilor creatori romîni" (Principii de estetică). Scriitorul observă și vede balzacian mediul, o anume ambianță particulară; descrie o stradă (exemplară e pentru "stilul" descripției soluția din pasajul despre strada Tritonilor, cu detalii despre casa Erminiei Hergot, sau descrierea interioarelor lui Manigomian, ale casei lui Conțescu etc.) sau prezintă o fizionomie și
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
etc.). Ca și în cazul parodiei (o asociere anapoda a unor elemente definitorii în ordine morală), "mimul" lui G. Călinescu (aici Ioanide), acceptă dialogul ca un mijloc, convențional de fapt, pentru a comunica și a exprima sensuri grave. G. Călinescu Balzacian prin construcție și formulă epică, Bietul Ioanide e totuși o carte barocă prin alternări surprinzătoare de planuri și prin sugestiile ei conotative, prin natura contextului, extrem de bogat ca sugestii și determinări temporale. E un roman baroc Bietul Ioanide și pentru că
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Hangerliu, os domnesc, și mai ales mătușa lui, "Hangerlioaica", de o infatuare comică monumentală, altele sinistre, ca asasinul Gavrilcea. În Scrinul negru apar și muncitori, comuniști, sub înfățișări atât de convenționale și schematice încît devin amuzanți prin ridicol. Depășind formula balzaciană, romanele de după 1944 se apropie de cea tolstoiană, epopeică. În spațiul lor, al celui de al doilea în special, se înfăptuiește un larg caleidoscop al mediilor lumii românești de dinainte, din timpul și de după cel de al doilea război mondial
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
ne trimită cu gândul la „comedia nenorocirii“ din scrierile lui Samuel Beckett. Într-un interviu, Radu Aldulescu, „ca orice romancier care se vrea profesionist, cu acte în regulă“, mărturisea că își dorește să scrie o Comedie Umană românească, de anvergură balzaciană. Un vis asemănător are și Relu Golea, autor a două sute de kilograme de manuscrise și care își propune să scrie peste treizeci de romane, fiecare în jur de șase sute de pagini. Istoria eroilor unui ținut de verdeață și răcoare este
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2211_a_3536]