1,455 matches
-
ostenit de contrarietățile externe și interioare cu care n-a încetat a se confrunta, atinge limanul unei relative pacificări. El trece, potrivit eseistului nostru, în rococo p;recum într-una din "epifaniile grației", exprimînd "nu atît o formă Ťexacerbatăť de baroc, cît o Ťdecantareť vizionar-stilistică în transcendența unei categorii estetice". Poetul se orientează către peisajul opulent, saturat de sine, al mirajului său care-i limpezește universul lăuntric. Rococoul tardiv al autorului Rondelurilor etalează un hedonism estetic, o chietudine, un tandru epicureism
Baroc existențial by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9585_a_10910]
-
pe un meridian exotic, ca un dar al seninătății aduse de apropierea senectuții. Iată cum evoluția creației macedonskiene urmează o curbă existențială, ca și cum cauzalitatea sa s-ar afla în însuși destinul ființei capabile de cinetica unei autoproiecții stilistice. Astfel abordat, barocul lui Macedonski devine o cheie deopotrivă estetică și psihocritică a înțelegerii poetului. Explicabil, poetul alunecă astfel într-un soi de voluptuoasă "prolixitate", în manierismul euforic (mievrerie) ce reprezintă o rotire în cerc, o virtuozitate captivă sieși a verbelor și imaginilor
Baroc existențial by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9585_a_10910]
-
care își are corespondența sa în "prolixitatea" artei decorative". Aspect ce se poate raporta la binecunoscuta viziune a lui Jean Rousset care prezenta creația barocă precum o logodnă între vrăjitoarea metamorfozelor, Circe, și Păunul ambiției siderante. în cele din urmă, barocul macedonskian, ostenit de contrarietățile externe și interioare cu care n-a încetat a se confrunta, atinge limanul unei relative pacificări. El trece, potrivit eseistului nostru, în rococo precum într-una din "epifaniile grației", exprimînd "nu atît o formă "exacerbată" de
Baroc existențial by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9585_a_10910]
-
macedonskian, ostenit de contrarietățile externe și interioare cu care n-a încetat a se confrunta, atinge limanul unei relative pacificări. El trece, potrivit eseistului nostru, în rococo precum într-una din "epifaniile grației", exprimînd "nu atît o formă "exacerbată" de baroc, cît o "decantare" vizionar-stilistică în transcendența unei categorii estetice". Poetul se orientează către peisajul opulent, saturat de sine, al mirajului său care-i limpezește universul lăuntric. Rococoul tardiv al autorului Rondelurilor etalează un hedonism estetic, o chietudine, un tandru epicureism
Baroc existențial by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9585_a_10910]
-
pe un meridian exotic, ca un dar al seninătății aduse de apropierea senectuții. Iată cum evoluția creației macedonskiene urmează o curbă existențială, ca și cum cauzalitatea sa s-ar afla în însuși destinul ființei capabile de cinetica unei autoproiecții stilistice. Astfel abordat, barocul lui Macedonski devine o cheie deopotrivă estetică și psihocritică a înțelegerii poetului.
Baroc existențial by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9585_a_10910]
-
ori doar cu acoperire statistică. Astfel, sistematizarea problematicii legate de construcția temei de fugă ori a travaliului aferent dezvoltărilor unei forme contrapunctice imitative monotematice din Tratatul de contrapunct și Fuga de Marțian Negrea și, mai ales, din Formele muzicale ale barocului în operele lui I. S. Bach (vol. II) de Sigismund Toduță devine la Dan Voiculescu litera de lege, contribuind la o sinteză analitică unică în peisajul muzicologiei contemporane. însuși dezideratul autorului comporta acuitatea și elocvența acelor demersuri teoretice cu totul
Libertatea rigorii by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/9662_a_10987]
-
numai dacă ne gândim la motet și ricercar, la tiento, caccia și canon. Istoria genului e survolată cu acribie și, am putea spune, cu implicare afectivă din care nu lipsesc accentele valorizatoare: "Ajunsă la un moment de mare strălucire în Barocul înalt, când noul gust muzical caută deja alte scopuri și mijloace de expresie, fuga va cunoaște apoi perioade alternative de umbră și revigorare, atingând momente de nostalgie a unui timp revolut sub forma unui stile antico (s.a) (la Haydn
Libertatea rigorii by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/9662_a_10987]
-
care nu vor să vadă schimbarea, scriitorul nu mai e nici totalmente clasicist sau clasicizant. Aici lucrurile sunt și mai derutante, pentru că sunt mai neclare. Mediul intelectual obligă la culturalitate și livresc, iar epicul și percepția umanului se complică până la baroc. Ioanide, ca arhitect, este, indubitabil, un spirit clasic în principiul său creator. Afirmațiile exemplificatoare pe care le-am putea aduna sunt numeroase și critica a făcut această operațiune documentară. Estetica lui Ioanide coincide cu estetica lui G. Călinescu. Amândouă pornesc
Sfidările unui inactual by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9706_a_11031]
-
viziune barocă, înconjurându-l de bizareriile lumii sociale și asociindu-l cu deformările umanității din anturaj. Ioanide este un spirit clasic încastrat în spiritul baroc al romanului. Nicolae Balotă sesizează chiar o intersecție culturală mai complexă între clasicism, romantism și baroc în spiritul călinescian: Perfect conștient de sorgintea romantică a ideii de geniu, așa cum el însuși și-o formulează, Călinescu poate fi definit în această ipostază a sa drept o natură barocă (...) care râvnește spre o ordine clasică, dar având un
Sfidările unui inactual by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9706_a_11031]
-
sublinia faptul că Ioanide exemplifică nu un geniu, ci, mai vag, un om metafizic. Din acest motiv, aș scoate din discuție, cum am spus, termenul de romantism, pentru a reduce tensiunea spirituală a călinescianismului la opoziția moderată dintre clasicism și baroc, regăsibilă și în romanul Bietul Ioanide. În esență, distanța nici nu e atât de mare de la clasic la baroc încât să constituie o opoziție. E o diferență graduală, nu o antiteză, după cum glosează G. Călinescu în Impresii asupra literaturii spaniole
Sfidările unui inactual by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9706_a_11031]
-
din discuție, cum am spus, termenul de romantism, pentru a reduce tensiunea spirituală a călinescianismului la opoziția moderată dintre clasicism și baroc, regăsibilă și în romanul Bietul Ioanide. În esență, distanța nici nu e atât de mare de la clasic la baroc încât să constituie o opoziție. E o diferență graduală, nu o antiteză, după cum glosează G. Călinescu în Impresii asupra literaturii spaniole: "Barocul stă pe o structură rațională, strict geometrică și nu face altceva decât să dezvolte datele prime ale clasicismului
Sfidările unui inactual by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9706_a_11031]
-
regăsibilă și în romanul Bietul Ioanide. În esență, distanța nici nu e atât de mare de la clasic la baroc încât să constituie o opoziție. E o diferență graduală, nu o antiteză, după cum glosează G. Călinescu în Impresii asupra literaturii spaniole: "Barocul stă pe o structură rațională, strict geometrică și nu face altceva decât să dezvolte datele prime ale clasicismului". De aceea compromisul clasicului cu barocul se realizează mai ușor. Mai mult decât o "propensiune spre baroc", remarcată de S. Damian, mi
Sfidările unui inactual by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9706_a_11031]
-
E o diferență graduală, nu o antiteză, după cum glosează G. Călinescu în Impresii asupra literaturii spaniole: "Barocul stă pe o structură rațională, strict geometrică și nu face altceva decât să dezvolte datele prime ale clasicismului". De aceea compromisul clasicului cu barocul se realizează mai ușor. Mai mult decât o "propensiune spre baroc", remarcată de S. Damian, mi se pare că Bietul Ioanide ancorează în plin spirit baroc, depășind compromisul dintre clasic și baroc, pe care G. Călinescu îl găsește ca firesc
Sfidările unui inactual by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9706_a_11031]
-
în Impresii asupra literaturii spaniole: "Barocul stă pe o structură rațională, strict geometrică și nu face altceva decât să dezvolte datele prime ale clasicismului". De aceea compromisul clasicului cu barocul se realizează mai ușor. Mai mult decât o "propensiune spre baroc", remarcată de S. Damian, mi se pare că Bietul Ioanide ancorează în plin spirit baroc, depășind compromisul dintre clasic și baroc, pe care G. Călinescu îl găsește ca firesc în imposibila delimitare categorică dintre cele două sfere ale noțiunilor. Ioanide
Sfidările unui inactual by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9706_a_11031]
-
e, așa cum îl deconspiră romanul, un spirit baroc ce s-ar vrea clasic și chiar se recomandă, derutant, conform dorinței sale. Și reciproca e la fel de adevărată: G. Călinescu, ca și Ioanide, e un spirit clasic, ce face adesea compromisul cu barocul, resimțit ca irezistibil.
Sfidările unui inactual by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9706_a_11031]
-
ori doar cu acoperire statistică. Astfel, sistematizarea problematicii legate de construcția temei de fugă ori a travaliului aferent dezvoltărilor unei forme contrapunctice imitative monotematice din Tratatul de contrapunct și Fuga de Martin Negrea și, mai ales, din Formele muzicale ale barocului în operele lui I. S. Bach (vol. II) de Sigismund Toduță devine la Dan Voiculescu literă de lege, contribuind la o sinteză analitică unică în peisajul muzicologiei contemporane. însuși dezideratul autorului comportă acuitatea și elocvența acelor demersuri teoretice cu totul
Libertatea rigorii by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/9756_a_11081]
-
numai dacă ne gândim la motet și ricercar, la tiento, caccia și canon. Istoria genului e survolată cu acribie și, am putea spune, cu implicare afectivă din care nu lipsesc accentele valorizatoare: "Ajunsă la un moment de mare strălucire în Barocul înalt, când noul gust muzical caută deja alte scopuri și mijloace de expresie, fuga va cunoaște apoi perioade alternative de umbră și revigorare, atingând momente de nostalgie a unui timp revolut sub forma unui stile antico (s.a.) (la Haydn), forțându
Libertatea rigorii by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/9756_a_11081]
-
panoramă a culturii și a artei europene, o panoramă extinsă pe o perioada de 13 secole, de la primele momente ale conștiinței de sine a epocii celei noi, cea care a urmat civilizației antice greco-romane, și până la marele concert paneuropean al Barocului târziu, marele "secol al luminilor". Sunt expuse 336 de piese ce provin din mai mult de 150 de colecții și muzee europene. Preluată din tezaurul Muzeului Național de Istorie, țara noastră prezintă celebra "Cloșcă"... găsită la Pietroasa, expusă de această
Bruxelles - o vitrină a capitalei europene by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/9190_a_10515]
-
de Artă ale Belgiei etalează o expoziție cu totul inedită intitulată "Rubens - Atelierul geniului", un spațiu ce investighează de o manieră cvasiexhaustivă, plenară, personalitatea acestui artist ce marchează epoca de sfârșit a Renașterii din arta flamandă, perioada de consistență a Barocului vest-european. Atelierul artistului, colaboratorii apropiați, aportul ucenicilor, relațiile cu comanditarii, cu grupul de mecena, variantele de tablouri, sursele de inspirație, managementul circulației comenzilor, totul se constituie într-un rezultat spectaculos al muncii de investigare conduse de oamenii muzeului în baza
Bruxelles - o vitrină a capitalei europene by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/9190_a_10515]
-
din lemn de nuc, oglinzile victoriene, etajerele neorenascentiste. Nuc și mahon, abanos și stejar. Picioare cu ornamente sferice, picioare în formă de clepsidră sau cu panouri tapisate. Nu se termină nici dincolo de punctul în care coridoarele cotesc. Șifoniere în stilul barocului târziu. Tot nu se mai termină mobilele din lemn de arțar. Intarsii de sidef și de alamă aurită. Ecoul pașilor noștri pe ciment. Pe acoperișul de oțel răpăie ploaia. — Nu vă simțiți, cum să spun eu, copleșit de istorie? zice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
nu mai avea căutare. Iar Shine Încetase, pînă la urmă, să mai cumpere cărți - nu se mai ducea la lichidări de biblioteci, nu-și mai umplea furgoneta pînă la refuz, zgîriind cu amortizoarele trotuarul. Iar casa de marcat model retro baroc dispăruse și ea, vîndută unui negustor din Back Bay. Acum dădea restul dintr-o cutie gri de metal. Și, În fiecare zi, erau tot mai puține cărți pe rafturi, și spațiile goale creșteau. La litera D nu mai era nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
Pestre. A Malévval repül. Biztonságosabb. Domnul Attila Kovács tăcu. Ca să ocolească privirea scrutătoare a vechiului său prieten, se arătă brusc interesat de culorile pastelate care Înviorau de puțină vreme casele din Piața Carolina, un amalgam de stiluri, de la renascentist la baroc și la secesion. Știa prea bine că nu va mai putea amâna prea mult răspunsul la Întrebarea: Ai fost fericit pe acest pământ, Attila Kovács? O Întrebare pe care nici măcar eroii de roman nu și-o mai pun, atât e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
a Pământului, a păsărilor, a nopții, a gândurilor care le susură prin sevă din adâncurile enciclopedice ale lumii. Mulțimile de Mioare adunau în ordinea liniară a cuvintelor, a propozițiilor indecise, uneori neterminate sau nelegate prin conjuncții, extrăgeau din dadaism și baroc frumusețea logică a poveștii fiecăruia, cu suspansurile terminațiilor în coadă de pește sau cu final neașteptat, uneori greșite din punct de vedere gramatical, pentru că sufletul nu e filolog și nici savant, ci un burete care absoarbe fără a analiza estetica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
mulțime lineară într-un spațiu vectorial. Altădată, deveneam actor, îmbrăcând caracterele celorlalți elevi sau profesori, imitându-i. Întâmpinam astfel ora 2 din noaptea existenței cu o improvizație. Pe urmă, fără să țin seama de împrejurările potrivnice, sărăcie, educație austeră, cream barocul nonverbal al trupelor ambulante în care eram regizor, scenarist, interpret. Recuzita, clasa. Decorul, clasa. Spectatori, clasa. Parteneri-personaj, școala. Și cu timpul, strada. De la bulevardul Cuza până la Hotelul Traian, în Centru. Se vede treaba că atunci se crease miracolul încarnării noastre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
și ceva, în culori vii toate pasiunile, jurămintele, pulsațiile inimii, ploile gândurilor care prevedeau prăpastia despărțirii, aisberg-urile uitării, hotărât să nu mai facă nimic pentru a-și dovedi tenacitatea sentimentelor. Any observă Catedrala, îi aprecie arhitectura un amestec între baroc și neoclasicism -, dar amendă gestul entuziast al lui Gustav cu o observație atât de prozaică, într-un moment în care turla principală depășise granițele universului Crucea Sfântă a iubirii atingând apele de cristal ale celuilalt cer încât spusele ei nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]