1,268 matches
-
Buzatu. Era cum ai vedea o casă arzând și când să te repezi s-o stingi, hop! ea se smulge din pământ și suie la ceruri... — Și șase de-a dreapta Tatălui și va veni cu mărire să judece! - mormăi a batjocură Stejeran. Hai, mă Parnasie, că vorbești prostii! Acum lămuriți-mă și pe mine, grăi Parnasie fără să-l bage în seamă pe Stejeran - ce le trebuia lor pământ? — Era pământ bun? - se interesă Cancioc. — Pământ gras, pământ strămoșesc! - întări Parnasie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
de salvare: o cutie de răcoritoare ce se răsucea pe loc - o dată, și încă o dată... O privi îndelung, fără a schița nici cel mai mic gest de a o atinge, fiindcă prezența ei i se părea o crudă și stupidă batjocură a sorții. De câte ori nu ținuse în mână o asemenea cutie, fără să-și închipuie măcar că va fi ultimul lucru „ civilizat“ pe care o să-l vadă? Era cu adevărat zdrobitor și cu totul aiurea. Unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
În gît aș lua-o la fugă mai bine mă prefac destins absent merg relansez plus plus plus pînă cînd se retrage pokerul lor dacă m-ar vedea ei acum ea În special transpirat tot și vorbind de unul singur batjocura și umilința rîsul amfiteatrului cînd am intrat În pufoaică și cu cizmele de cauciuc murdare de var nopțile mele În blocul Încă nerecepționat de la Liric cineva trebuia să păzească arzătoarele imperiul meu tăcut nelocuit un tron din saci de ciment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
adio și scrisoarea aferentă. Tortul era, de la prima vedere, o capodoperă, dar Amália i l-a returnat neînduplecată, cu mesagerul. În schimb, a examinat scrisoarea toată noaptea. M-a întrebat chiar și pe mine dacă nu găsesc vreo urmă de batjocură în ea, dar am liniștit-o că nu, totul e cât se poate de serios. El, cofetarul Ják Alajos, și-a dat seama că ea a devenit celebră, iar el, bărbatul nedemn ce a devenit, își ia rămas-bun de la ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
mergea deloc. - La dracu cu creația, a strigat el, aruncând stiloul în perete. Pete negre apărură pe tapetul alb ca în gravurile lui Miro. - HA, HA, HA! Feifel a auzit hohotul de râs clar tăcând. Toate aceste ha-ha-uri erau o batjocură, sunete pline de sarcasm. A capitulat imediat și s-a retras în pat, căutând adăpost sub aripile calde ale somnului. Feifel a dormit aproape o oră. Soarele asfințise. Aerul din cameră devenise albastru indigo. Era toamnă, zilele începuseră să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
camerele tixite, înghițind totul. Gândaci mari de bucătărie, gărgărițe, cărăbuși lucioși ca nasturii de pe uniformele militare începuseră să se înmulțească, răspândindu-se prin oraș. Zaharel încercase să se scuze în fața propriei conștiințe: „Omul propune, Domnul dispune“. Vedea că acum devenise batjocura tuturor și nu putea să nu se plângă în fața oglinzii: - Numai iubirea m-a făcut nebun! Totul de dragul Porumbiței. Deși știam că dragostea poate să și omoare. Dar nici măcar mort nu pot trăi fără ea, peste tot o văd, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
impresia că-l văd chiar pe Rudi! Un surâs luminase fața lui Natanael. Când intraseră în sinagogă se așezase direct pe locul lui Rudi. Ca și cum acel loc fusese dintotdeauna al lui. Se simțea împăcat că acel om, care luase în batjocură amintirea lui Rudi, acum, în mod spontan, îi arăta căldură. Era ca și cum ar fi regăsit viața veche a lui Rudi, pe care o putea adăuga armonios la viața lui tânără, fără multe experiențe. Predica rabinului începuse cu câteva cuvinte despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
direct în criptele pline de genii ale istoriei literaturii. Dar un puști de doisprezece ani care să scrie cu mult mai bine și mai ușor decât o făcea el la această vârstă, asta i se părea pur și simplu o batjocură din partea universului, a galaxiei, a sorții, asta în cazul în care mai putea fi vorba de vreo soartă din clipa în care îi apăruse în cale acest țânc. Ce era, deci, de făcut? Mircea Cârpenișteanu se ridică din fața oglinzii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
de smochine. Cum își permitea? Dincolo de asta, însă, mustața lui, care pentru el și familia lui începând cu mai bine de cinci generații în urmă era o mândrie neasemuită, fiind practic însemnul bărbăției și puterii lor, să fie motiv de batjocură pentru o creștină nesimțită? Niciodată, asta era o insultă prea mare adusă la adresa familiei, religiei și în general a oricărui lucru care privea tradiția musulmană și pe el. E adevărat că Abdulah s-ar fi bucurat oricând de farmecele trupului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
ochii ei căprui blânzi și apoși, puse lingura jos și, îndemnată de atenția mea, mă întrebă: - E bună? Pronunță aceste cuvinte de parcă ar fi avut în față un copil, clătinând interogativ-afirmativ din capul ei cărunt. - Buunăă, am spus eu în batjocură, fără să afirm sau să neg. Am pronunțat acest cuvânt cu o grimasă de dezgust, de parcă eram gata să vomit, în timp ce privirile noastre se întâlneau: a mea, tăioasă și plină de ură, a ei, caldă, plină de iubire și radiind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
privea lateral cu ochii lui de culoarea urzicii și-și acoperea gura cu mâna. Takadjiev era cel mai în vârstă și cel mai voinic elev din clasă. Acest armean era iubit de toți pentru capacitatea lui uimitoare de a devia batjocura dinspre sine spre nota proastă pe care o primea. Spre deosebire de alți colegi, el nu purta pică profesorilor, ba chiar făcea haz mai mult decât noi toți de propria lui situație. Ca și Stein, avea și el expresia lui preferată pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
Nazarinean.“ Vestea ajunse pînă la capătul satului cu măslini rămuroși, că avea să se petreacă ceva neobișnuit, flecarul ăla avea să-și arate măiestria de fachir, drept care lumea se adună iar. „Vezi, să te Întorci degrabă“, i se adresă În batjocură un gură-cască. „Și lasă-ne și nouă un semn de la tine.“ Simon Își desfăcu cingătoarea și i-o puse la picioare. „Asta-i tot ce am.“ Iar Sofia Îi spuse: „Ia șalul ăsta. Sus e răcoare ca-n străfundul fîntînii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
semeție tinerească. Și văzu Dionisie, privindu-l pierit, văzu cum buza de sus i se mișca laolaltă cu barba roșiatică, deslușind din gura tînărului aceleași vorbe, Înainte ca auzul să-i dea de știre: „Oh, fii binecuvîntat!“ Dacă era o batjocură, o Împunsătură, dacă era glasul visului său lăuntric ori glasul nălucirii sale lăuntrice? Iar Dionisie: „Cine ești?“ cu o voce pierită, minunîndu-se și el de ce-i ieșise. Dar parcă privirea semeață dispăru din ochii aceia albaștri pe care și-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
mai știu că mint. Și dacă fiecare minte, nimeni, mințind, nu mai minte... Minciuna este un element firesc al așa-zisei societăți sovietice... Întruniri, congrese - mascaradă. Dictatura proletariatului - o mare cacealma. Masă spontană - organizare vigilentă. Dreapta, stînga - aceeași potlogărie. Stahanovism - batjocură. Bucuria vieții - farsă jalnică. Omul nostru - gorilă. Cultura - incultură. Conducător genial - tiran imbecil...“ Oricum, orice asemănare cu povestirea este absolut Întîmplătoare. Jean Valtinne din povestirea Onoruri postume este un personaj real. În cărțulia cu titlul Out of the Night, el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
mai știu că mint. Și dacă fiecare minte, nimeni, mințind, nu mai minte... Minciuna este un element firesc al așa-zisei societăți sovietice... Întruniri, congrese - mascaradă. Dictatura proletariatului - o mare cacealma. Masă spontană - organizare vigilentă. Dreapta, stînga - aceeași potlogărie. Stahanovism - batjocură. Bucuria vieții - farsă jalnică. Omul nou - gorilă. Cultura - incultură. Conducător genial - tiran imbecil...” Oricum, orice asemănare cu povestirea este absolut Întîmplătoare. (n.a.) 1. Mazuranić, Anton (1808-1888) - scriitor croat. 2. Meyerhold, Vsevolad Emelievici (1874-1942) - regizor de teatru, pedagog și actor rus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
sau cumpărate. S-ar putea ca țiganii care au renunțat la pământul cu care au fost împroprietăriți (10 prăjini) să se fi așezat peste zarea dealului, care desparte comuna Filipeni de Poieni, la locul numit „Pârlita”, - Pârlituri, evident, nume de batjocură, dat de locuitorii răzeși la care lucrau sau vindeau produsele muncii lor: linguri de lemn, căușe, coveți, alte obiecte, inclusiv bidinele care erau confecționate pe loc, în curtea omului, la focul care topea catranul (smoala), în care, se punea păr
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
belle époque, mai creau și variante de caleidoscop, unele dintre ele radical obscene și, în lumina celui mai elementar bun-gust, condamnabil de scatologice. Din nenorocire, și prin aceasta se demonstrau încă o dată bătaia scurtă și debilitatea structurală a sarcasmelor, zeflemelelor, batjocurilor, ridiculizărilor, glumelor proaste, anecdotelor și a altor nostimade cu care se încearcă să se rănească un guvern, nici starea de asediu nu se ridica, nici problemele de aprovizionare nu se rezolvau. Zilele trecură, dificultățile mergeau în crescendo continuu, se agravau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
Strickland era autentică. Se prea poate să nu vă placă arta lui, dar în orice caz nu puteți să-i refuzați omagiul interesului dumneavoastră. El te tulbură și-ți reține atenția. A trecut timpul de când era pur și simplu ținta batjocurii - și a-l apăra nu mai este o excentricitate, după cum a-l lăuda nu mai e o perversitate. Defectele îi sunt acceptate ca un complement necesar al meritelor sale. E încă discutabil locul său în artă, iar adulația admiratorilor lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
ideal - un ideal sărac, banal și deteriorat, dar era oricum un ideal. Și asta conferea un șarm de netăgăduit caracterului său. Pentru că simțeam acest lucru, spre deosebire de alții, mie Dirk Stroeve nu mi se părea pur și simplu un motiv de batjocură. Colegii lui de breaslă nu-și ascundeau disprețul pentru lucrările lui, dar el câștiga destui bani și nu șovăia să-și deschidă larg punga. Era mărinimos, iar cei nevoiași, râzând de el pentru că avea naivitatea să creadă poveștile referitoare la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Părea doborât de tristețe și totuși ridicol, ca un om care a căzut în apă așa îmbrăcat cum era și fiind salvat de la moarte, măcar că e groaznic de speriat, simte că s-a făcut de râs, că e obiectul de batjocură al privitorilor. Întorcându-se, s-a uitat lung la mine, dar mi-am dat seama că de fapt nu mă vede. Îndărătul ochelarilor, ochii lui albaștri rotunzi păreau chinuiți. — Stroeve! l-am strigat. A tresărit puțin, apoi a zâmbit, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
și a fost inutil de sever cu el. Când i-am explicat că el e soțul gata să ierte totul, doctorul s-a uitat brusc la el cu niște ochi curioși, iscoditori. Parcă am deslușit în ei o undă de batjocură. Era adevărat că Stroeve avea o mutră de soț încornorat. Doctorul a dat ușor din umeri: — Nu e nici o primejdie iminentă, a răspuns el la întrebările noastre. Nu știm ce doză a luat. Se prea poate să scape doar cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
tandrețea mamei sale iubitoare. Ridicolul pe care-l suportase ani de zile părea acum să-l copleșească, iar lovitura de grație a trădării lui Blanche îi răpise capacitatea de a-și reveni care-l făcuse să accepte cu atâta bonomie batjocura oamenilor. Nu mai era în stare să râdă cu aceia care râdeau de el. Era un paria. Mi-a vorbit despre copilăria lui din casa aceea curățică de cărămidă roșie și de pasiunea pentru ordine a mamei lui. Bucătăria ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
legende se crede că Frederic nu a murit și că așteaptă să se Întoarcă după ce se vor fi rotit cincizeci de sori de la dispariția sa. Gândește-te, messer Durante: Întoarcerea Anticristului În anul Jubileului. Nu-i așa că ar fi o batjocură cumplită pentru Bonifaciu? - Am putea crede că papa a proclamat acest Centesimus tocmai pentru a exorciza această posibilitate, murmură Dante. În scurt timp, Bernardo Își luă rămas-bun, Îndepărtându-se cu pași istoviți. Pentru o clipă, poetul se gândi să Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
de a elibera prin forță. În sfârșit, cele cinci fecioare nesăbuite, cu lampa stinsă, simbolizează respingerea credinței, Împreună cu cei trei bărbați ai cărții. Cea din urmă alegorie, cea mai cumplită. Marcello Încuviință grav. - Așadar, știi cine sunt cei trei, o batjocură vădită la adresa figurii magilor? - Cred că da. Cei trei maeștri ai cărții: Moise, Cristos și Mahomed. - Înconjurați de prostituate! Numiți cei Trei Impostori, În filosofia lui eretică. Frederic a intrat În Ierusalim cu perfidie, batjocorind cu simbolurile lui popoarele care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
apropie ochiul de gemulețul din partea opusă celei cu lampa. În jur strălucea haloul de lumină, Însă În deschizătură domnea Întunericul cel mai deplin. Bonatti se apropiase și el de punctul de observație, Îndepărtându-se mai apoi cu o expresie de batjocură. - Privește bezna care Îți pedepsește ignoranța, messer Alighieri! strigă el disprețuitor. Cunosc prea bine natura acestei drăcovenii, Încă de când Michael Scotus ne-a lămurit cum funcționează. Dacă lumina ar traversa dinții celor două roți opuse, aceasta ar fi dovada mișcării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]