444 matches
-
la dispoziție mai mult timp decât Hamlet. ,,A fi sau a nu fi?" După ce am repetat întrebarea, aud cum țiuie vântul lovindu-se de acoperișul gării și cum cârâie ciorile. Credeți-mă, timpul prea mult amenință să-ți sară în beregată ca lupii. Atunci nici un răspuns nu mai e bun. Cabotinul din mine e gata să ricaneze. Cum să înțeleagă așteptarea cei care n-au trăit-o decât în rații mici? Pe ei nu-i interesează decât să apese pe accelerator
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
pe un fluier. Și în aceeași clipă m-am îngrozit. Așadar, începusem să devin îmblînzitor? "Doamne..." Dar de ce-l mai invocam eu pe Dumnezeu? Dacă aveam gust să cânt ca îmblînzitorii însemna că fiara din mine îi pusese piciorul pe beregată lui Dumnezeu. El nu mă mai putea ajuta. Numai amintirile mele puteau să-mi fie de folos. Și greșelile mele. M-am așezat cu capul în palme și am căutat să-mi aduc aminte. Orice. Numai să mă încredințez că
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
drumul, cu toate că acum țipătul devenise un geamăt slab. Tremuram de mânie și de disperare. Îmi strigam mie însumi, acelei părți din mine împotriva căreia mă luptasem de la o vreme mereu și care mă îngenunchease mereu: "Ai vrut să sari în beregata mea, fiară, ei bine, am sărit eu în beregata ta, n-o să-ți mai bați joc de mine". Nu mă vedeam decât pe mine însumi dinaintea mea, până când Eleonora a căzut aproape inertă în brațele mele și apoi, cu un
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
de mânie și de disperare. Îmi strigam mie însumi, acelei părți din mine împotriva căreia mă luptasem de la o vreme mereu și care mă îngenunchease mereu: "Ai vrut să sari în beregata mea, fiară, ei bine, am sărit eu în beregata ta, n-o să-ți mai bați joc de mine". Nu mă vedeam decât pe mine însumi dinaintea mea, până când Eleonora a căzut aproape inertă în brațele mele și apoi, cu un ultim efort, s-a smuls și, împleticindu-se, a
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Constantin Beccin...’’... Zadarnic! Când i-a simțit aproape, Beccin, preferând să moară pe pământul său străbun, și-a scos briceagul cu care curăța livada și via - mai mic ceva decât al înaintașului milenar, Decebal cât ai clipi, și-a tăiat beregata’’...’’Nu a reușit să o taie complet căci custura i- a căzut din hotărârea mâinii. Sângele a început a curge, fierbinte, roșu’’ ca stropii mari de sânge din palmele lui Iisus pe cruce când s-a-ngrozit de moarte, curgeau
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
cu bani. Ei,?, behăi, acela, din nou.îți pare bine că te-am găsit? Cerșetorul sări drept în picioare și era gata să o rupă de fugă. N-a putut,însă, din cauza lunganului. Acesta-l apucase, cu o mână, de beregată, și îl strângea, cu putere,încât, Călin Ciolca începu să facă ochii, ca broasca, atunci când zice mioarc. Stai pe loc, măi domnișorule Buză de iepure, că, după negul de la ceafă, după buzișoara aia, a ta, de iepure, te-am recunoscut
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
șal de Indii la gât, matahala lepădă cârja și, sub cerurile ca de păcură în flăcări, o apucă de păr pe femeie. O privi în ochi rânjind, o mușcă sălbatic de buzele învinețite și, parcă din aceeași mișcare, îi reteză beregata cu șișul, de la o ureche la alta. Fugi apoi pe cheiul Dâmboviței, unde i se șterseră urmele. O găsiră în zori, cu rochia muiată în sânge, și cântărețul, care deja răscolise orașul toată noaptea, după ea, fu imediat anunțat. La
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
am însurat, continuă omul, eram ignorant.Nu-l citisem pe Newton, nu-l citisem pe Pavlov, așa că am dat-o pe curvă afară... scuze pentru limbaj, dar vroiam să spun, nevastă-mea. Acum aș vrea să-mi fi tăiat eu beregata. Fă-mi o plăcere, prietene. Ia-ți o vacanță. Bea ceva. Lanark se uită la sticla cafenie care i se întindea, apoi o luă și sorbi cu poftă. Gustul era groaznic. I-o dădu înapoi, încercînd să spună mulțumesc, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
simplu ce problemă mare este să pui capăt unui sistem de promovări plătite în armată - și Medlon dădu din umeri. Personal n-am nici o legătură cu acest sistem. Nu-l pot modifica, după cum nu pot nici să-mi tai singur beregata. Cine i se împotrivește se autodistruge. După un moment de șovăială, pe față i se ivi un zâmbet batjocoritor. - Prietene, sper că ai primit o lecție folositoare în ceea ce privește economia politică a promovării personale. Să auzim de bine, sfârși el tranșant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
te adopt eu, puștiule. Mi-e milă să te văd atât de singur. Poamă-ta de maică-ta s-a dus, taică-tu s-a topit..." Am văzut negru în fața ochilor, am sărit asupra lui și l-am mușcat de beregată de a trebuit să fie internat la spital. După aceea am stat o noapte întreagă în closet, urlând, bătând cu pumnii în ușă și vomând. Dimineața au venit de la un spital de psihiatrie, m-au suit cu forța într-o
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
afla un buldog uriaș, urât și furios; era de ajuns să-i vezi botul turtit și falca de jos, proeminentă, amenințătoare, ca să te treacă sudori reci. O adevărată bestie pregătită să omoare. Pentru că se înțepase când își înfipsese colții în beregata manechinului avea pe gură bale amestecate cu sânge. Stăteam ghemuit în bălării, încremenit în spatele sălciilor, așteptând. Dacă mă mirosea buldogul, eram pierdut. Înainte ca Hingherul să-și dea seama cine îl spiona, câinele m-ar fi sfârtecat și mi-ar
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
câini pe pământ. O lume ca o imensă haită. ― Ucide-l! răsună din nou ordinul. Buldogul a țâșnit. Îl auzeam gâfâind și am închis ochii din nou. Încă două salturi, un salt și colții lui aveau să se înfigă în beregata mea. Am întins mâinile să mă apăr, m-am zgâriat rău în mărăcini și mi-am mușcat buzele ca să nu țip. Când am deschis ochii, l-am văzut pe Hingherul mângâind câinele care ridicase iarăși botul în direcția sălciilor și
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
eu! Bătrânul ținea strâns câinele și îi șoptea ceva la ureche, întărîtîndu-l. Împreună, alcătuiau o singură ură. Se auzi apoi un ordin scurt: "Ucide-l!" Câinele țâșni, ajunse din câteva salturi la oglinzile în care mă reflectam, sărindu-mi la beregată. Am închis ochii, dar un hohot de râs umplu sala și am deschis ochii ca să văd ce se întîmplase. Câinele se izbise cu colții și cu ghearele de oglinzi și se tăvălea pe jos de durere, în vreme ce Bătrânul se distra
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
tragedie nu era viața mea. Ce tragedie e să simți că ai pierdut de două ori? Nici nu iubisem cu toată ființa mea, nici nu trădasem cu destulă furie ce iubisem. Procedasem mizerabil, ca la moartea Laurei; nu-mi rupsesem beregata de disperare, dar mă îmbătasem ca să ies din impas. Încât nu mă alesesem decât cu fărâmituri; fărâmituri de afecțiune, fărâmituri de glorie, fărâmituri de putere. Îmi venea să-mi zic: Bravo, Daniel Petric, te felicit. Ai reușit să ajungi un
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
fusesem condamnat la moarte. "Cum adică?" am întrebat eu liniștit. "Tribunalul a luat această decizie". Eram în continuare liniștit. "Și cum urmează să fiu executat?" "Dresez acum un câine special pentru dumneavoastră, mă lămuri posomorât Hingherul. Vă va sări la beregată." "Moarte prin mușcătură, vasăzică." " Da, domnule sculptor", încuviință el. "Și de ce-ai venit să mi-o spui?" Pentru că vă simpatizez". Bănuisem totdeauna că un om care iubea câinii atât nu putea fi în întregime rău. Dacă m-ai simpatiza
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
-ți ții gura? se răsti supărat polițistul. — Cad în genunchi în fiecare seară și-i mulțumesc lui Dumnezeu că suntem păziți, spuse doamna Reilly către oamenii din jur. Fără poliție, ne-ar curăța pe toți. Am zace-n paturi cu beregata spintecată de la o ureche la alta. — Ăsta-i adevăru’, fato, îi întări spusele o femeie din mulțime. Toți spunem rugăciuni pentru cei din poliție. Doamna Reilly se adresa acum mulțimii. Ignatius o mângâia aprig pe umăr, șoptind cuvinte de încurajare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
ușor apleca pentru a mă trage în sus. — Nu te enerva, Gloria, spuse domnișoara Trixie, legănându-se înainte și îndărăt pe vine. Apoi căzu peste Ignatius, aruncându-l din nou pe spate. Marginea cozorocului ei de celuloid îl lovi în beregată. — Uuf, gâlgâi ceva în adâncul gâtlejului lui Ignatius. Braah! — Gloria, rosti suflând greu domnișoara Trixie. Privi obrazul bucălat care se afla imediat dedesubtul ei. Gomez, cheamă un doctor. — Domnișoară Trixie, ridică-te de pe domnul Reilly, șuieră șeful de birou, stând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Harvard ... ca și cum asta ar fi interesat pe cineva. Pe Barry Sindler în mod sigur nu-l interesa. Pentru că știa că Wilson era un gentleman. Ceea ce însemna, de fapt, că era un papă-lapte. Care nu s-ar fi repezit niciodată la beregata oponentului. Iar Sindler se repezea întotdeauna la beregată. Femeia, Karen Diehl, vorbea în continuare. Iisuse, cât vorbeau nenorocitele astea de bogătașe. Sindler nu o întrerupea, pentru că nu voia ca Whitey să declare că Sindler o tracasase. O spusese deja de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
Pe Barry Sindler în mod sigur nu-l interesa. Pentru că știa că Wilson era un gentleman. Ceea ce însemna, de fapt, că era un papă-lapte. Care nu s-ar fi repezit niciodată la beregata oponentului. Iar Sindler se repezea întotdeauna la beregată. Femeia, Karen Diehl, vorbea în continuare. Iisuse, cât vorbeau nenorocitele astea de bogătașe. Sindler nu o întrerupea, pentru că nu voia ca Whitey să declare că Sindler o tracasase. O spusese deja de patru ori asta. Așa că, asta era. O lăsa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
te adopt eu, puștiule. Mi-e milă să te văd atât de singur. Poamă-ta de maică-ta s-a dus, taică-tu s-a topit...” Am văzut negru în fața ochilor, am sărit asupra lui și l-am mușcat de beregată de a trebuit să fie internat la spital. După aceea am stat o noapte întreagă în closet, urlând, bătând cu pumnii în ușă și vomând. Dimineața au venit de la un spital de psihiatrie, m-au suit cu forța într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
afla un buldog uriaș, urât și furios; era de ajuns să-i vezi botul turtit și falca de jos, proeminentă, amenințătoare, ca să te treacă sudori reci. O adevărată bestie pregătită să omoare. Pentru că se înțepase când își înfipsese colții în beregata manechinului avea pe gură bale amestecate cu sânge. Stăteam ghemuit în bălării, încremenit în spatele sălciilor, așteptând. Dacă mă mirosea buldogul, eram pierdut. Înainte ca Hingherul să-și dea seama cine îl spiona, câinele m-ar fi sfârtecat și mi-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
câini pe pământ. O lume ca o imensă haită. — Ucide-l! răsună din nou ordinul. Buldogul a țâșnit. Îl auzeam gâfâind și am închis ochii din nou. Încă două salturi, un salt și colții lui aveau să se înfigă în beregata mea. Am întins mâinile să mă apăr, m-am zgâriat rău în mărăcini și mi-am mușcat buzele ca să nu țip. Când am deschis ochii, l-am văzut pe Hingherul mângâind câinele care ridicase iarăși botul în direcția sălciilor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Bătrânul ținea strâns câinele și îi șoptea ceva la ureche, întărâtându-l. Împreună, alcătuiau o singură ură. Se auzi apoi un ordin scurt: „Ucide-l!”. Câinele țâșni, ajunse din câteva salturi la oglinzile în care mă reflectam, sărindu-mi la beregată. Am închis ochii, dar un hohot de râs umplu sala și am deschis ochii ca să văd ce se întâmplase. Câinele se izbise cu colții și cu ghearele de oglinzi și se tăvălea pe jos de durere, în vreme ce Bătrânul se distra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
tragedie nu era viața mea. Ce tragedie e să simți că ai pierdut de două ori? Nici nu iubisem cu toată ființa mea, nici nu trădasem cu destulă furie ce iubisem. Procedasem mizerabil, ca la moartea Laurei; nu-mi rupsesem beregata de disperare, dar mă îmbătasem ca să ies din impas. Încât nu mă alesesem decât cu fărâmituri; fărâmituri de afecțiune, fărâmituri de glorie, fărâmituri de putere. Îmi venea să-mi zic: Bravo, Daniel Petric, te felicit. Ai reușit să ajungi un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
fusesem condamnat la moarte. „Cum adică?” am întrebat eu liniștit. „Tribunalul a luat această decizie”. Eram în continuare liniștit. „Și cum urmează să fiu executat?” „Dresez acum un câine special pentru dumneavoastră, mă lămuri posomorât Hingherul. Vă va sări la beregată.” „Moarte prin mușcătură, vasăzică”. „Da, domnule sculptor”, încuviință el. „Și de ce-ai venit să mi-o spui?” „Pentru că vă simpatizez”. Bănuisem totdeauna că un om care iubea câinii atât nu putea fi în întregime rău. „Dacă m-ai simpatiza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]