1,126 matches
-
să facă un scurt tur de dans cu el în jurul mesei. („Dansul lui Malaparte” ar fi trebuit să fie titlul acestei Amintiri- Povestiri, dacă în ultimul moment nu aș fi găsit că era aproape irevențios fiind vorba de un defunct.) Biata ta mamă, deși trudită, obosită, i-a mulțumit zîmbindu-i emoționată; l-a invitat - cum făcea ea cu plăcere - pe „cavalerul” ei la cină. El a aceptat, numai că mai întîi avea de făcut un drum și ne-a spus că
Umberto Saba - Scrisoare către Linuccia () [Corola-journal/Journalistic/2822_a_4147]
-
și Wakefield bagă de seamă că, În privința asta, sînt ca mai toți americanii: să nu vezi nimic rău, să nu auzi nimic rău, să nu spui nimic rău. Viețile lor merg Înainte normal, dar nu și a lui Wakefield. Oh, biata mea casa, se lametează el În fiecare dimineață, cînd Începe bubuiala. Nu folosește cuvîntul englezesc house pentru că acesta nu descrie corect cuibul lui confortabil. O casă din America nu este asemeni unei maison din Franța sau unei casa spaniole; apartamentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
decadent și de incitant să mă trezesc în fiecare zi la unu după-amiaza, să merg la serviciu la șase, să termin munca la miezul nopții și după aceea să mă îmbăt cu barmanii și cu picolii. În timp ce acasă, în Irlanda, biata maică-mea plângea cu lacrimi amare la gândul că fiică-sa cea cu diplomă universitară servea hamburgeri unor staruri pop. Și, ca insulta să fie totală, nici măcar nu era vorba de niște staruri pop foarte celebre. În seara în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
-mi vine să cred, m-am smiorcăit la Judy. A plecat cu adevărat. Copila a început să plângă și ea, ca și cum ar fi simțit deșertul din casă. Și nu se oprise din plâns decât cu vreo cinci minute mai devreme. Biata Judy părea complet neajutorată. Nu știa pe care din noi două să o consoleze întâi. După o vreme, am încetat să mai plâng și mi-am întors încet fața brăzdată de lacrimi către Judy. Mă simțeam extenuată de atâta durere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
nasul. Că n-a apucat să-și vadă prima stră-stră-nepoată. Și e minunat că ți-ai botezat copilul după ea. Ar fi fost fericită. Și onorată. M-am simțit așa de vinovată. Cel puțin mama mea era încă în viață. Biata mama! Buni nu murise decât de un an și tuturor ne era dor de ea. Le-am îmbrățișat pe mama și pe Kate cea micuță. Amândouă plângeau. —Mare păcat, a zis Helen cu tristețe. —De ce e păcat? am întrebat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
grădinăritul. Tatei îi era mult prea frică de el ca să-l concedieze. De fapt, întreaga familie era îngrozită de Michael. În preajma lui, până și Helen se tempera. Mi-am adus aminte de după-amiaza aia, din urmă cu un an, când biata mama a înghețat în grădină, cu șorțul pe ea (șorț pe care îl purta exclusiv de dragul aparențelor), dând din cap cu disperare, zâmbind crispat, mult prea înfricoșată ca să plece, în timp ce Michael îi explica, cu lux de amănunte, utilizând niște mormăieli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
să facă chestia asta multă vreme după ce toată lumea știa că vocea fără trup îi aparținea și, ca atare, o ignora fără nici o grijă. Ceea ce însemna că eu nu aveam nici o clipă de liniște. Dezamăgirea aproape c-a ucis-o pe biata Anna. Iar ploaia a continuat să cadă cu găleata. Malurile canalului au explodat. Drumurile au devenit inaccesibile. Multe mașini au fost abandonate pe străzile inundate. Am auzit despre toate lucrurile astea de la alții. Eu nu am ieșit deloc din casă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
Și de la cine vor avea pretenția asta? Nu de la tine. Asta e sigur. Pentru că tu îți vei lua zborul de aici, te vei întoarce la Londra, iar eu voi fi cea care va trebui să se lupte cu smiorcăielile lor. Biata mama, m-am gândit. Poate că eram insensibilă vrând să mă dau mare cu o cină de gală în bucătăria ei. Mama a tăcut cât timp eu, plină de veselie, am pus niște paste proaspete pe raftul din frigider. —M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
am răspuns eu ocolind-o ca să pun în dulap niște semințe de pin. —Și ce faci cu el? m-a întrebat ea uitându-se la busuioc de parc-ar fi fost radioactiv. —E o plantă, i-am replicat eu răbdătoare. Biata mama! Înțelegeam cât de nesigură și de amenințată se simțea. —Ei, nu poate să fie cine știe ce de capul ei dacă n-au putut s-o pună la ghiveci, mi-a declarat ea triumfătoare. S-o fi simțind ea nesigură și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
că măcar îi pasă de ea. Am strâns-o în brațe pe Kate mai s-o sufoc. Mă simțeam așa de vinovată. Fiindcă într-un fel sau altul, fără chiar să fiu conștientă de asta, greșisem și din această cauză biata Kate, mic spectator inocent, trebuia să se descurce fără taică-su. Pur și simplu nu puteam să-l înțeleg pe James. Oare nu era chiar deloc curios în privința lui Kate? Nu pricepeam chiar deloc. Oare era din cauză că era fetiță? Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
reușit să găsească un scaun liber. Genul ăsta de bărbat era Adam. Ești o figură, i-am spus zâmbindu-i. —De ce? m-a întrebat el deschizând larg ochii ăia albaștri și adoptând o expresie inocentă, de băiețel. —I-ai spus bietei fete că sunt o prietenă veche, i-am răspuns. — Păi, așa și ești, a zis el. Ești veche. „Veche“ în sensul de „mai în vârstă ca mine“, a adăugat el rapid când a văzut că începusem să mă încrunt. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
starea generală de anxietate. Am mers cu atenție printre grupurile asurzitoare, ducând-o pe Kate în portbebeul ei. Când, din fericire, am reușit să închid ușa, înăbușind zgomotul acela infernal, ultimul lucru pe care l-am auzit a fost lamentația bietei femei de mai devreme: —Măcar trei minute. M-aș mulțumi și cu trei minute. După asta, a trebuit să așteptăm o vreme, până să-mi vină și mie rândul la doctor. Eu am citit un număr din Woman’s Own
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
singură, Helen, a reușit, în sfârșit, să se exprime, cu gura, momentan, golită. —Dă-mi numai Bounty-ul ăsta și batonul ăsta de Mintcrisp și nu-ți mai iau nimic, a spus Helen. Sigur că mințea. Anna a fost de acord. Biata Anna. Restul serii mi l-am petrecut prăbușită pe patul lui Helen, mâncând ciocolată, ascultând cu jumătate de ureche ciondăneala dintre Anna și Helen și așteptând ca Adam să sune. Dar, surpriză, Adam n-a sunat. Nu contează, mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
ținea în brațe. —Cine-a încuiat nenorocita asta de ușă? a tunat el printre perechile de blugi și puloverele de la piept. Ar fi trebuit să-mi dau seama că ți-ai băgat nasul în chestia asta, a șuierat el spre biata Anna, care rămăsese cu mâna pe clanță. Nu, tată, eu am fost de vină, l-am anunțat eu repede. Annei începuse să-i tremure buza de jos și arăta pe punctul de a izbucni în lacrimi. Nu, nu, am închis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
sufăr foarte tare. M-ai făcut să sufăr și m-ai umilit. Nu pot să mă scutur așa, dintr-odată, de sentimentele astea numai ca să-ți fac ție pe plac. —Of, Doamne, a spus el. Iar ne-am întors la „biata Claire“. Am crezut că te-ai schimbat. Dar atunci cum rămâne cu felul în care tu m-ai făcut să sufăr și m-ai umilit? — Dar niciodată n-am vrut... Păi, nici eu n-am avut intenția să te fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
i-am răspuns încercând să par amabilă. —James s-a întors la Denise aia? m-a întrebat mama. Din câte știu eu, nu. I-am zâmbit amărâtă încercând s-o consolez. —Slavă Domnului, a exclamat mama răsuflând ușurată. Of, Doamne! Biata mama! Dac-ar fi știut adevărul! Denise nu reprezenta o problemă. În schimb, o problemă exista. O problemă mult mai mare decât Denise. Iar asta spunea multe. Sincer, nu credeți că până în punctul ăla ar fi fost cazul să încep
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
căsătoriei: să-i oferi copilului un cămin stabil, dar asta în timp ce părinții lui nu se mai iubesc. —Mmmmm, am făcut eu fără să-mi definesc poziția. Vreau să zic că, teoretic, Adam avea dreptate. Dar ca femeie, eram de partea bietei Hannah. — Probabil să crezi un mare ticălos, a zis el cu o expresie dărâmată. — Nu, de fapt nu, am spus. Sunt de acord cu tine că, în situația respectivă, căsătoria n-ar fi rezolvat nimic. Chiar mă crezi ticălos, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
fost cuprinsă subit de remușcări, pentru că nu m-a lăsat s-o văd pe Molly, tocmai când și-a dat seama că avea nevoie de o bonă pentru un an de zile. —Mamă! am exclamat. Nu sună deloc ideal. Și biata Molly? Și de ce părinții lui Hannah n-au insistat să aibă ei grijă de ea? A, Hannah s-a certat rău de tot cu ei când s-a hotărât să-și ia o vacanță de un an de zile, mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
pentru un copil dotat ca ea. Poate m-am grăbit și eu cu notarea. Un duș rece însă nu-i strică!" își spuse ea, cu o oarecare părere de rău. Nu bănuise starea deosebită a elevei ei în ziua aceea. Biata Beatrice stătuse toată ziua sub un duș rece și nu simțea nevoia de unul în plus. * La numai câteva zile de la telefonul primit acasă, într-o dimineață, când doctorul era pregătit să-și viziteze pacientele prin saloane, alt telefon. Tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
veniți mai aproape. Ca să vedeți ce văd eu. Văd Clarins. Văd Clinique. Văd Lancôme. Văd până și afuristul de Revlon. Dar nu văd... Cine era? Ar fi putut fi oricare dintre noi. Dar cine ar fi trebuit să fie? —...Visage. Biata Wendell. Ne-am plecat cu toții privirile, stânjeniți, dar, oh, atât de ușurați că nu era vorba de noi. — Vrei să-mi vorbești despre asta, Wendell? a întrebat Ariella. Despre cea mai scumpă campanie pe care am organizat-o vreodată? Unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
pe oricine altcineva. Și avea dreptate: îmi era de fapt mai greu, nu mai ușor, să mă întâlnesc cu oamenii. Cea mai grea provocare era legată de fața mea; să păstrez o expresie „normală“ era de-a dreptul extenuant. Iar biata Jacqui era așa de hotărâtă să mă înveselească încât, de fiecare dată când ne vedeam, era înarmată cu un arsenal de povestiri nostime de la ea de la lucru. Eram vlăguită de cât trebuia să zâmbesc și să spun: —Vai, ce haios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
n-o facă. E mai bine pentru noi dacă lucrăm din umbră. O să duc cele mai bune poze la slujbă duminica viitoare și o să-i întreb pe oameni dacă o recunosc pe femeie sau pe Zoe. Domnul să fie cu biata Zoe, nu e vina ei, câinii nu au simțul binelui și al răului. Dar ființele umane au o conștiință, asta ne deosebește de animale. Deși Helen spune că diferența e că animalele nu pot purta tocuri. Oricum, trebuie să recunosc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
dat cu ușurință o sută șapte ani. Păr alb cârlionțat, ochelari, fustă de tweed fără nici o croială și un pulover gros, șui, în nasturi, pe care trebuie să-l fi tricotat chiar ea. Menajera lui Racey O’Grady? Ea: Intră, biata de tine. Eu (cu sinceră recunoștință): Oh, mulțumesc, doamnă. Ea: Toaleta e pe-aici. A arătat spre toaleta de jos, dar eu voiam să mă duc sus ca să-i pot prinde pe Detta și Racey în flagrant. Eu: Doamnă, n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Ciudatul cabinet al doctorului Dee Mult timp uit că eu sunt Talbot. De când am hotărât să mă numesc Kelley, cel puțin. În fond, nu făcusem decât să falsific niște hârtii. Toți fac asta. Oamenii reginei sunt nemiloși. Ca să-mi acopăr bietele-mi urechi tăiate, sunt constrâns să port calota asta neagră, și toți au murmurat că aș fi un mag. Ei, și? Doctorul Dee, dintr-un renume ca ăsta, prosperă. Am fost să-l vizitez la Mortlake și tocmai cerceta o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
nici nu prea aveau tendința să fie. Ei operau la un nivel mult mai ridicat și mai important, unde grijile banale legate, de pildă, de maniere sunt sacrificate pentru binele omenirii. În baie? a repetat oripilată doamna Duffield. Și pe biata Rosa unde o spălați când cada e plină de bere? — Nu în cada de la etaj, a rânjit Jake către ea. Ci în cada din grădină. Cea pe care am găsit-o la groapa de gunoi. Mama lui Alice era nedumerită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]