2,247 matches
-
salvează elanul creator, al doilea își impune intransigența morală. "Viața independentă" este blazonul lor - noblețe și orgoliu. Amândoi sunt inventați de creatorii lor într-un moment neprielnic (anii ´50), dar sunt plasați biografic cu câțiva ani mai înainte. Evenimentele din Bietul Ioanide (ascensiunea mișcării legionare, războiul) trimit clar la ce s-a întâmplat prin 1938-1941. Moromete este contextualizat și el în vremea de dinainte de război. Timpul din roman este o sfidare subtilă la adresa timpului scrierii romanului. E un efect de distanțare
Sfidările unui inactual by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9706_a_11031]
-
lumii sociale este filtrată printr-o lentilă îmbibată de cultură. Ochiul realist al naratorului exprimă rafinamentul unui stagiu îndelungat în muzee, mitologie și biblioteci. Livrescul, cap de acuzare proletcultistă, constituie specificul unei viziuni ce se îndepărtează de litera balzacianismului. Romanul Bietul Ioanide rămâne balzacian în tema parvenirii (mutată în mediul universitar), în portretistică, în nota de senzațional a unor rezolvări a conflictelor, în relaționarea destinelor cu ambianța socială - ceea ce înseamnă foarte mult în viziune epică. Dar desprinderea de balzacianism se realizează
Sfidările unui inactual by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9706_a_11031]
-
evita ca ea să devină, în mâinile sale, o expresie a comicului și a unui fel de joc estetic de esență barocă" (în Arca lui Noe. Eseu despre romanul românesc, Ed. Gramar, 2002, p. 221-222). Diferența de la Enigma Otiliei la Bietul Ioanide e considerabilă, după părerea mea, în sensul accentuării tendințelor structurale, în construcția narațiunii și a personajelor, spre comic și ludic - și deci al apropierii decisive de romanul corintic. Așa cum G. Călinescu nu mai e totalmente balzacian în Bietul Ioanide
Sfidările unui inactual by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9706_a_11031]
-
la Bietul Ioanide e considerabilă, după părerea mea, în sensul accentuării tendințelor structurale, în construcția narațiunii și a personajelor, spre comic și ludic - și deci al apropierii decisive de romanul corintic. Așa cum G. Călinescu nu mai e totalmente balzacian în Bietul Ioanide decât pentru cei care nu vor să vadă schimbarea, scriitorul nu mai e nici totalmente clasicist sau clasicizant. Aici lucrurile sunt și mai derutante, pentru că sunt mai neclare. Mediul intelectual obligă la culturalitate și livresc, iar epicul și percepția
Sfidările unui inactual by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9706_a_11031]
-
-l posedă și-l face receptiv la sugestiile romantice privind excepția excepțiilor umane, Geniul" (în De la Ion la Ioanide, Ed. Eminescu, 1974, p. 450). În ceea ce mă privește, aș scoate din triadă termenul de romantism, pentru că am impresia că în Bietul Ioanide nu se pune cu adevărat problema genialității, la modul eminescian din Luceafărul, cum s-a încercat la un moment dat să se acrediteze ideea. Ea este lăsată să plutească într-o oarecare ambiguitate, dizolvată în aproximația că Ioanide e
Sfidările unui inactual by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9706_a_11031]
-
nu un geniu, ci, mai vag, un om metafizic. Din acest motiv, aș scoate din discuție, cum am spus, termenul de romantism, pentru a reduce tensiunea spirituală a călinescianismului la opoziția moderată dintre clasicism și baroc, regăsibilă și în romanul Bietul Ioanide. În esență, distanța nici nu e atât de mare de la clasic la baroc încât să constituie o opoziție. E o diferență graduală, nu o antiteză, după cum glosează G. Călinescu în Impresii asupra literaturii spaniole: "Barocul stă pe o structură
Sfidările unui inactual by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9706_a_11031]
-
structură rațională, strict geometrică și nu face altceva decât să dezvolte datele prime ale clasicismului". De aceea compromisul clasicului cu barocul se realizează mai ușor. Mai mult decât o "propensiune spre baroc", remarcată de S. Damian, mi se pare că Bietul Ioanide ancorează în plin spirit baroc, depășind compromisul dintre clasic și baroc, pe care G. Călinescu îl găsește ca firesc în imposibila delimitare categorică dintre cele două sfere ale noțiunilor. Ioanide e un spirit clasic proiectat pe un fundal baroc
Sfidările unui inactual by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9706_a_11031]
-
tinere, protagoniștii mediului universitar, salonul Saferian Manigomian, Mișcarea legionară, moartea copiilor săi afiliați Mișcării), ca și cum ar fi surprizele unei existențe inevitabil baroce. Prezentul, irațional și dezordonat, nu poate fi decât baroc. Intelectul instituie ordinea și restaurează, idealist, abstract, sensul clasicismului. Bietul Ioanide e un roman baroc construit în jurul unui personaj de mentalitate clasică. Tensiunea intelectuală dintre clasic și baroc e contradicția internă care constituie însăși temelia spiritului călinescian. G. Călinescu nu e întreg în Ioanide, clasicul, nu se încorporează numai în
Sfidările unui inactual by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9706_a_11031]
-
cel mai misterios chip cu putință și umblă cu nerușinare, hai-hui prin lume, în văzul și spre curiozitatea dezmățată a tuturor? Numai așa, pipăind această experiență fabuloasă și, într-un fel, devastatoare, putem să ne închipuim ce a fost pe bietul Covaliov cînd și-a pipăit fața. Numai așa l-am putea înțelege, cît de cît, pe maiorul Platon Cuzmici Covaliov de pe strada Sadovaia din Sankt Petersburg și întîmplarea lui neobișnuit de ciudată care a început în dimineața zilei de 25
Nasul maiorului Kovaliov de pe Sadovaia by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/9778_a_11103]
-
din toamnă. Trecuse septembrie și Rică nu mai primea telefon să se prezinte la examene și acest lucru Îl punea serios pe gânduri. Peste o lună se Întâlni cu maiorul Iftimie, de la cadre și acesta rămase mirat de faptul că bietul Rică nu aflase că doi ofițeri cadriști cercetase la primăria Laza despre Victor Olaru și așa se aflase cum că acesta făcuse aproape doi ani de pușcărie socialistă, bătuse un secretar de partid. Și iată cum tot Victor l-a
Învierea pământeană by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1269_a_1901]
-
domoli febra. Aruncă o privire în jur: prin ușa deschisă pătrundea lumina care scălda acum ogoarele. Gândul că murea singur în casa lui îi dădea o imensă bucurie. Era ca și cum în clipa morții stăpânea doar ceea ce putea cuprinde cu ochii. Bietul Janvier, rosti în gând... culoarul cu zgură. Încercă să-și pună semnătura pe document, dar, mai înainte de a apuca să termine, izvorul care-i țâșnea din rană îl copleși, devenind un râu, un torent, un val de liniște. Lângă el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
ziarele folosesc la împachetat și singura jucărie era o minge tare. Credeam că suntem oameni de calitatea a 2-a sau a 3-a. Nu aveam voie în Shop pentru ciocolată și gumă. Turiștii străini erau mult mai importanți ca bieții români muncitori în 3 schimburi și în rest codași la ce se dă. În ’96 știam că nu am de ce să mă bucur și mi s-a confirmat. Cei ce nu făceau parte din sistemul pre-post-comunist erau chiar de mai
BULVERSAREA VALORILOR by Dan Tãpãlagã () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1337_a_2737]
-
Pe urmă a pus mâna pe ulcica cu vin, a tras o dușcă bună și, cu o privire poznașă, din care se vedea că a întins coarda cât a putut mai mult, a pornit a vorbi: Păi de unde să știe bietul Halângă tâmplarul ce-i aceea otopsie? Nici vorbă. Da’ l-o ținut pe om cu sufletul la gură? L-o ținut. Dacă nu știai ce-i aceea otopsie, de ce ne-ai lăsat să așteptăm atâta? a întrebat Mitruță Ogaș. Eu
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
a bibliotecilor, a iluziilor, a paradisurilor, fie ele chiar și artificiale” p.111 (aici parcă simțim influența lui George Banu din Livada de vișini, teatrul nostru ); și mai e interesant de meditat, așa cum ni se și propune În lucrare, dacă bietul Charles, soțul Emmei, nu a fost abandonat de ea și pentru că era un...prost actor . Actor de viață, nu de scenă (de altfel, teza admite că toți bărbații din viața eroinei erau ”actori” slabi...de-aici și dorința ei de-
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
și este! ISPAS: Hai, Dănilă, intră și stai ici, pe prispă. (Dănilă intră, se așază toți) Vra să zică te-ai întors. Tare bine! Ei, ai isprăvit treaba pentru care ai plecat la târg? DĂNILĂ: Am isprăvit-o de tot! Bieții boișorii mei s-au cam dus ca pe gura lupului. ISPAS: Cum așa? Vreo dihanie a dat peste dânșii sau ți i-a furat careva? DĂNILĂ: Nu mi i-a mâncat și nu mi i-a furat nimeni, i-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
cu dezgust): Smochine? Umblă sănătoasă, babo, și cată-ți pe altul care să râvnească la smochinele dumitale... Că eu... (face semn că-i sătul până în gât. Fira iese, foarte nefericită) BABA RADA: Tiii, că bine zici! Cuviosul o fi flămânzit, bietul, după câte minuni a făcut pe inima goală. Cap la noi, măi femei, să lăsăm cogemite sfântul să se întindă de foame... BABA SAFTA: Chiar așa! Ia vezi, Ilincă, vezi de cată-n chiler ceva de-ale gurii, să i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
s-a umplut de pustiu. Uneori Costache își mai îneca tristețile pe la restaurantul gării, având la întoarcerea acasă privirile-săgeți ale soției, care numai purtătoare de vorbe bune nu puteau fi. În sinea ei, tot ea își zicea: ce să facă bietul de el? Și ei îi era greu. În fiecare sâmbătă, stătea cu ochii pe poartă, poate, poate o va vedea pe Simona deschizând-o. Fata venea cât putea de des la căminul părintesc. Iarna însă când viscolul și gerul împovărau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
atât, încă se rupsese. S-a stins părintele tău, se adresă Nana Floarea Monei, și se grăbi să-i pună o lumânare aprinsă în mâna care avea să se răcească în curând. Privindu-l încă o dată, aceasta spuse: ,,a plecat!"... bietul de el... ,,a plecat!" Apoi, luându-l ușurel pe băiețel de mână, îl scoase din încăpere. Din prag, mai adăugă: oooo, și cât te-a mai așteptat, cât de mult a vrut să te vadă pe tine și pe băiatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
se întâmplase în ultimele zile. Era vorba de un fapt pe care nici uitarea, cu toate legile ei nescrise, nu-l putea umbri. Trecuse în neființă un suflet nevinovat, un copil care venise pe lume dintr-o iubire fără iubire. Bietul de el nu avusese răgazul necesar să privească îndeajuns lumea cu ochii lui plini de mirare, nu cunoscuse frumusețea florilor, nu ascultase cântecul păsărelelor atât de dragi lui, nu se bucurase din plin de soare, de viață!... Pornise călătoria spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
pe linele valuri, ce se unduiesc liniștit pe suprafața unui lac. „Doamne ferește! Ăsta-i vis sau realitate?!”, îngână el sugrumat de tot de spaimă. Atunci, foarte repede, un clocot de nespusă amărăciune 1 Întâlnire (în limba franceză). îl umplu pe bietul tânăr și un tremur jalnic de regret îl cuprinse numaidecât, încât se simțea robul încătușat al unei spaime neobișnuite. Teama și groaza i se manifestau printr-un necontenit noian de senzații câtuși de puțin firești, încât îi puneau inconștient în
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
lăcașului de cult, de Înaltă ținută morală, care doresc binele și liniștea În această lume. Eiiiiiiiiiiii... Mă cutremuram de câte ori vedeam această poză apocaliptică. O vreme am crezut cu toată ființa că chiar așa stau lucrurile. Atât biserica cât și părinții ( bieții de ei) aveau grijă să ne amintească mereu acest lucru. Nopți la rând mă gândeam că undeva există un neadevăr, amintindu-mi de copilul mic și neprihănit care ardea În flăcări. Ce rău să fi făcut acel copil!? Nu puteam
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
că Mihăiță nu este copilul nostru!? - Ba e al nostru! Noi l-am crescut, l-am educat, îl iubim... Acum nu ne rămâne ceva mai bun de făcut decât să avem grijă ca el să nu afle nimic, deocamdată măcar. Bietul de el, nu are nici o vină! E un copil atât de bun! - Trebuie să anunț cazul la Miliție imediat, cu cât mai repede cu atât mai bine, ce zici? - Există o altă soluție!? Alex, situația asta pe mine m-a
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
că nu era nimic adevărat, că nu putea fi decât o minciună de-a lui, inventată pentru a se apăra de prea multele tachinări, de ironiile celorlalți. Numai că aluziile și luările peste picior Începuseră să se aglomereze În inima bietului Iulian. Evident că Blănosul era actorul principal: “Ce costum, bă, că tu n-ai nicio haină ca lumea... dă-te dracu’ de pârlit...” Și-i mai pocnea și una după ceafă, ca să nu mai mintă. Într-una din zile, nemaisuportând
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
dreptul imbecili. Mă delectez atunci pe seama lor (sunt o fire ludică) inventând, cu o bucurie sadică, exagerată, diferite porecle inspirate de universul animalier. Vecinul de lângă mine - domnul Stratan, e “Gârneață” pentru că mâna stângă Îi este răsucită și se uită Încrucișat (bietul de el are În apartament o mamă foarte bătrână, de de ani, care se trezește În toiul nopții și cântă fragmente de muzică religioasă, exasperându-i pe toți din casă). Domnul de la doi, slab, suspect de slab, care se poartă
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
niște ape crescute În relief, Îmi amintea de “ Madame Pogany”, sculptura brâncușiană care mă fascina de când o descoperisem reprodusă În cartea de istorie. “ Fata te iubește!” Îmi șoptea tremurat Mirel, colegul meu slăbănog și cu nas interminabil, privindu-mă conspirativ. Bietul Pinochio (așa-l strigau toți) Îmi spunea adevărul. Un adevăr amar, Însă, pentru că, știam cu toții: el o iubea pe Lili ca un apucat. Deseori Îi mângâiam pulpele pe sub bancă. Mâna mea obraznică aluneca de-a lungul piciorului fin, furișat În
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]