587 matches
-
limbă română. De aceea, G. l-a „răsădit în românește” cu adevărată devoțiune: operațiunea comporta, dincolo de interesul pur literar, o înaltă semnificație patriotică. Transpunerea este - prin metrică, ton și ritm - adaptată spiritului limbii române și aduce sonorități coșbuciene și, uneori, blagiene, urmărind să reproducă mai ales atmosfera de intimitate și exultanță liniștită a originalului. Traducătorul a îmbogățit versiunea românească a poemului cu substanțiale și erudite note explicative, redactate în spiritul celor ce îi aparțin lui Opitz (citate din clasici, referiri livrești
GAVRIL-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287178_a_288507]
-
gesturile, / îți voi cânta minunate plângeri; / e tot ce-am izbutit să fac pentru tine” (Cronica auriculară). Aceeași atmosferă domină și ciclul Copilul floare, scris în perioada 1944-1970 și publicat în volumul postum Versuri (1996). Nimicul capătă aici o tonalitate blagiană, dar fără vreo urmă de împăcare. Poetul este un biograf al singurătății ca stare de a fi, ca modalitate de a privi spre metamorfozele din jur: „Așa gândeam privind oglinda dublă, / ciudat cristal de stranii anabase, / când, răsucind-o, îmi
GEORGESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287218_a_288547]
-
Avântul spre vis, profuzia de stele, amintirea ca purificare a trăirii arată un romantic. „Cântăreț bolnav” de singurătate și de toamnă, de gândul morții, G.-V. face din „pământ” o figură dominantă, pătrunsă uneori de febre dionisiace, ce mărturisesc înrâurirea blagiană. Privighetoarea oarbă aduce o notă muzical-funambulescă (Audiție din Saint-Saëns) în această lirică de o rostire mereu clară, plată adesea, în ciuda spaimelor care au alimentat-o. Poetul nu se va despărți de tradiționalismul în formula promovată la „Gândirea”. Pictura de gen
GHERGHINESCU-VANIA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287247_a_288576]
-
cea mai reprezentativă în acest sens fiind Arșița stelelor (1983), unde apar frecvent imagini ca fulger, soare, văpaie, auroră, foc, asociate unor figuri ale imaculării: zăpada, azurul, gerul, ploaia, ochii. Lebăda e „beată de azur”, „cerul sparge singurătatea” dăruindu-se, blagian, apelor de jos, soarele este invocat să alunece în inimile oamenilor și în natura terestră, care devine astfel „cuib de soare” (ca în volumul cu titlu emblematic Soare în muguri, 1985). Starea definitorie a poetei este macedonskiana perihelie. Paralel, evocări
GHIŢESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287273_a_288602]
-
scap spre păduri/ în sânge cu viperi de rouă” - Taină). Expresia ezită între Lucian Blaga și Ion Barbu („Cineva zadarnic ne întreabă, am uitat limba zeilor”), insul parcurge egal o lume care „freamătă” sub pașii săi. Mai apropiate de expresionismul blagian sunt versurile din Bucuria cuvântului (1974), cu imagini picturale, proaspete, „de in”. Poetul, purtat peste destinul absurd în avânt muzical, „galactic”, mărturisește credința în logos, căruia îi atribuie valoare magică („Bucuria cuvântului / descântă măslinii”), ca și încrederea în puterea iluziei
GHIŢULESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287274_a_288603]
-
altfel, i-a și dedicat câteva culegeri de documente biobibliografice) ar fi presupus și o influență a acestuia. Dar nu poate fi depistat în lirica lui G. (nici în cea erotică, nici în cea de meditație) fiorul metafizic specific creației blagiene. Câteva sunt coordonatele poeziei sale, adevărate laitmotive depistabile în mai toate cărțile: credința numai în viața de acum (adică în timp, nu în eternitate), încrederea în harul său, de unde și totala dependență de poezie („Știu, fără poezie aș păli”). Insidios
GRUIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287378_a_288707]
-
absoluta incertitudine” a omului confruntat cu această dualitate conflictuală și veșnic nerezolvată, constituie, după R., nu temeiuri defetiste, ci surse esențiale ale creativității, demnității și libertății umane. Deși atât de diferită în rest, opera lui se apropie în concluzii de blagiana Geneza metaforei și sensul culturii. Este propusă o concepție eroică a existenței, cartea pledând cauza valorilor spirituale („gratuite”), care sunt raportate polemic și patetic la condiția omului european modern, aservit valorilor materiale și astfel sărăcit interior. Dezideratele promovate de Existența
ROSCA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289368_a_290697]
-
Evoluția scrisului feminin în România (1935). Pe când era la Sibiu, în 1940, participă la Cercul studențesc „Octavian Goga”, condus de Lucian Blaga. Atrasă de puternica personalitate a poetului, se detașează ulterior de el, ajungând să producă o aserțiune uimitoare: lirica blagiană nu ar fi „îndeajuns de convingătoare în structurile intime ale evoluției culturii noastre naționale”. În această perioadă publică broșura De ziua mamei (1943), un discurs rostit la Teatrul Municipal din Sibiu, care tratează, într-un stil patetic și abundent metaforic
SANDULESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289467_a_290796]
-
pas.// O zi, când, din sfere străine, din diafane palori/peste inimi înfierbântate coboară/o rază difuză de seară / și multe, multe petale de flori. // O zi - vesperală” (Vine o zi). În prelungirea Vesperalelor se situează scurtele poeme de rezonanță blagiană din Itinerar dacic (1972), care nu sunt nici evocări, nici descrieri, nici reconstituiri istorice, ci căutări încărcate de emoție ale specificului originar în peisajul actual. O cu totul altă dispoziție vădesc Baladele din 1971, de fapt un fel de poeme
STANCA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289857_a_291186]
-
-n altă frunză”, Antropocentric) e reținută semnificația perenă hărăzită alcătuirilor firii. Structură duală, contradictorie, S. își declară preferința pentru „iele dansând / goale-n pădurea de gânduri” (Litere, patimi, urgii), așadar pentru sfera combustiei cerebrale, ca să formuleze pe alocuri, cu inflexiuni blagiene, și cerința percepției genuine („Nu rupeți flori -/ Nu sfâșiați catifeaua din nori”, „Fiți blânzi cu raza hăituită, /n-o despicați în lungime de undă, /frecvență /și-atâția metri secundă”, Nu rupeți flori). Versurile nu trimit la ceea ce se înțelege îndeobște
STANILOAE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289880_a_291209]
-
scrie și poeme de alt gen, mai consistente: contemplative, meditative, „de sentiment”, multe în notă elegiacă. Autorul operează adesea cu mijloace ale prozodiei clasice, comunicând însă efuziuni romantice, bine temperate prin intelectualizare. Rețin atenția în special gingașe cadențe de timbru blagian postbelic: „Prăpăstii moi cu umbre calde / ivesc măceluri printre raze; Zvon aprig, necurmat, în tâmple, / dăruitor de vechi extaze, / aduce lunecarea frântă”. Asemenea lui Lucian Blaga, Adrian Maniu, Ion Pillat, V. Voiculescu, autorul Poemelor depărtării (1977) valorifică, mai ales în
TRANCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290238_a_291567]
-
de durere!// Maree statornică-n har,/ Trupul rămâne semn sfânt:/ În ce lichid să vâslim/ Spre infinitul cuvânt?”. Dar, în ciuda influențelor ilustre, poemele lasă o „impresie de improvizație și monotonie” (Al. Piru). Treptat, barbismul devine o manieră nefacultativă, iar panismul blagian e înlocuit de un tracism în descendența lui Ion Gheorghe, versurile abundă în elemente autohtone (istorice, folclorice sau fanteziste), iar imaginarul capătă o tentă etnică: „Buerebista, fior de baltag/ Astru în veșnic meleag/ Rază în cântecul mumii/ Magnet printre secolii
TUTUNGIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290318_a_291647]
-
poetice ale lui S., ingenue, ezitante, stau sub semnul purității și al dragostei. Treptat se produce trecerea spre o lirică în care scenele pastorale interferează cu reveriile livrești, tablourile bucolice ale Banatului montan fiind transferate în zona meditației de sorginte blagiană. Aflate între reflexivitate și exhibarea bucuriei candide de a fi, poemele investesc elementele cu semnificații simbolice puternic individualizate. Pârâul, izvorul, femeia, drumul, pasărea cântătoare, ceața, iarba, grâul și lacrima sunt câteva indicii de identitate ale poeziei lui S., întoarsă spre
SURU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290023_a_291352]
-
umane și făcându-se ecoul unor stări intermediare induse de intuirea unor simboluri, tragice și impenetrabile, în spatele concretului cotidian. Din postura de homo viator (în care va fi întâlnit în sonetele sale), poetul dialoghează cu neantul, ce întunecă până și blagiana lumină. Casa, culorile, satul, lucrurile devin reprezentări duale ale stărilor celui ce are percepția dureroasă a marii aglomerări citadine unde omul se simte alienat, pierdut. Sunetul grav al discursului și semnele întunecării viziunii despre lume, evidentă în ultimii ani ai
PITUŢ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288831_a_290160]
-
care i-a propulsat numele în prim-planul liricii românești. Stelele fixe îi clasicizează de fapt lirica, iar autorul își găsește în imaginea astrelor nemișcate simbolul privilegiat al tuturor acelor mistere către care trimite fie prin argheziene interogații, fie prin blagiene tăceri. Puritatea expresivă a versului generează senzația unor structuri armonice în straturile de adâncime ale textului, semn sigur al deplinei stăpâniri a materiei poetice. Anii de după apariția cărții Stelele fixe aduc o tot mai accentuată intruziune a cenzurii în destinul
PITUŢ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288831_a_290160]
-
italiană - de la modelul bucolicii elegante și al sonorităților vergiliene la modelul poeziei prețioase, obscur-strălucitoare - covârșesc substanța genuină a imaginarului. Lirica se desfășoară de-acum pe două coordonate destul de amestecate, inclusiv valoric: pe filiera neotradiționalistă, de inspirație religioasă, trecută prin expresionismul blagian, și pe aceea a unei poezii cu un tipar clasico-italian de factură barocă, picturală, cu elemente narative sau biografice (în jurul motivului călătoriei sau al memoriei), în care se ascund aspirația către înnoire stilistică sau deschiderea către fluxul vieții imediate, concrete
POPESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288922_a_290251]
-
la Radio. Primul volum de versuri, Alcătuire de chip, îi apare în 1978. Colaborează la „Luceafărul”, „România literară”, „Ramuri”, „Viața armatei” ș.a. Alcătuire de chip conține cu preponderență pasteluri, scrise de P. într-o tonalitate minoră, blândă, în tradiția expresionismului blagian. Sunt poeme elegiace sau animate de un elan vitalist, unele decorative, altele tinzând către viziune, în care se celebrează taina unei naturi însuflețite. Totul gravitează în jurul unor lexeme precum suflet / inimă, apă, lacrimă, somn, blând, lună, vis etc. Cuvintele-metafore trimit
PRICINA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289017_a_290346]
-
este Plâng, nu plâng (1995), o experiență ce stă sub semnul unei literaturi „filoromâne” (Adrian Dinu Rachieru), în sensul că marele model, Nichita Stănescu, alături de Blaga și Arghezi, guvernează universul său liric. Este o poezie modernistă în linia neoexpresionismului tradiționalist blagian, frământată de îndoieli și revolte argheziene, uneori încărcată de o tristețe bacoviană și mai ales de un puternic lirism, care irupe în maniera impetuoasă a lui Nichita Stănescu. Lirica, directă, de tipul confesiunii adresate unei persoane anume (poemele sunt datate
PUSLOJIĆ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289071_a_290400]
-
se naște/ când numele se izbește deasupra lucrului pe care îl denumește” (Autoportret la tinerețe). Poezia reprezintă un act de purificare a ființei, o cale de „înălțare la cer” și, în același timp, o povară, o damnare, o „boală” (metaforă blagiană), care îl scot pe creator din cercul existenței comune, aruncându-l într-o singurătate aspră. De aici, imprecația: „Vers otrăvit, năpârcă, cântă cum ți-ai lipit buzele/ scârboase de buzele mele./ Cuvintele tale roase de râie, năpădite de păduchi,/ curvele
MURESAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288306_a_289635]
-
și proiecția spre un plan abstract. După o lungă întrerupere, N. revine în peisajul editorial cu volumul Gara de Est (2003). „Giulgiul inocenței” din Poeme, mărturie a unei lumi magice, se destramă brutal, tărâmul paradisiac, numit prin cuvinte de rezonanță blagiană - „acolo este veșnică vară” -, lasă loc imaginii bibliotecilor „prădate”. SCRIERI: Poeme, București, 1973; Roza și închipuirea, București, 1976; Duminică spre luni, București, 1980; Cazemata de rouă, București, 1983; Scenă de conversație, București, 1986; Turnul cailor albaștri, București, 1987; Gara de
NEGOIŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288403_a_289732]
-
imagini-acumulări sintactic simple, care au un vârf în melancolia ratată, căci poetul disimulează tensiunea într-un fel stenic, iar evanescența lumii fenomenale este la el doar o replică a focului rece interior. Secțiunea de aur (1973) aduce poezia rigorii: căutarea, blagiană, și-a găsit liman în întrezărirea ordinii estetice superioare, orfic solară. Lângă „părelnicul foc”, trop al iluziei transfigurate în ordine și „joc secund” la acest poeta artifex, „un alexandrin” în esență (Petru Poantă), stă oglinda. Volumul Întâlnire în oglindă (1978
NICOLESCU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288449_a_289778]
-
un demers empatic, de acută și voluptuoasă participare. Cea de-a doua carte a lui M., Dramaturgia lui Lucian Blaga (1984), prima lucrare de proporții consacrată exclusiv temei titulare, urmărește, nu fără intenție polemică și recuperatoare, o „punere a teatrului blagian într-o lumină specific spectaculară”. „Sistemul dramatic” al lui Blaga este analizat din perspectiva „dominantelor” conflictuale (credință versus religie, tragicul opțiunii, sacrificiul necesar), psihologice („daimonia” ca energie ambivalentă, femininul ca cenzură și valorizare etc.) și scenice (spațiul închis, partiturile individuale
MIHAILESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288128_a_289457]
-
cu triada zetetic (întrebarea „căutătoare” de adevăr), ephektic (interogația „suspensivă”) și aporetic (dubitația totală). Un paragraf are ca obiect polaritatea Eminescu-Caragiale, înțeleasă ca pereche arhetipală a spiritului românesc, exprimând, pe de-o parte, himericul, nocturnul, metafizicul și (cu un concept blagian) „timpul cascadă”, iar de cealaltă parte, realismul sarcastic, diurnul, antimetafizicul și „timpul havuz”. Polaritatea îl va preocupa în continuare pe M., ilustrând afinitatea comentatorului cu ambele ei laturi, manifestate la el în patosul cu care atacă probleme grave ale trecutului
MIHAILESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288128_a_289457]
-
din unghiul „morfologiei formelor dramatice” și al categoriilor estetice de tragic, comic sau patetic, ca și din acela al interferenței lor și al modului specific în care tratează spațiul și timpul. Aceeași formulă comprehensiv-analitică se regăsește în ciclul dedicat dramaturgiei blagiene, generic intitulat Lucian Blaga și teatrul (I-II, 2000- 2003). Primul volum își propune să configureze concepția estetică și teatrală a scriitorului, așa cum rezultă din articolele lui de tinerețe, din cronici și din comentarii critice, precum și din corespondență. M. demonstrează
MODOLA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288201_a_289530]
-
tinerețe constituie, ca și piesele pe care le justifică teoretic, un fenomen de ruptură, de discontinuitate în raport cu contextul artistic al epocii și mai cu seamă al teatrului. Considerându-l pe tânărul Blaga „un revoluționar”, studiul răstoarnă perspectiva încetățenită în exegeza blagiană și modifică poziția ocupată de Blaga în contextul cultural al epocii, apropiindu-l de novatorii avangardei, ca promotor al modernizării teatrului românesc în regie, repertoriu, artă actoricească, estetică a stilizării, genuri dramatice etc. Autoarea evidențiază, pe un plan mai larg
MODOLA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288201_a_289530]