970 matches
-
Georgeta Pe când raza soarelui împingea dimineața precum un ac de aur, în lumina parcă ireală a dimineții, eu ies în livada cu cireși înfloriți pentru a admira frumusețea inefabilă a naturii. M-am așezat încântată pe o bancă, privind cum boarea fura puful păpădiilor și îl purta pe aripile sale. Albinele căutau nectar pe tinerele floricele îmbătate de parfumuri. Am auzit că diminețile calde de primăvară îndeamnă la visare... Așa și este. Stând chiar foarte confortabil pe bancă, am adormit, deschizându
Magia există. In: ANTOLOGIE:poezie by Simona Antoniac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_656]
-
două mile de hanul Stăniloaiei. Și în vreme ce Parnasie, Stejeran și ceilalți povestitori adorm, cu spatele spre jăratic și totodată, fără s-o știe, adormind astfel, mor ca personaje, iată-i pe nemuritorii Metodiu și Iovănuț suind pieptiș o coastă în boarea străvezie a dimineții. — ... și era tot alb la păr și fața-i era curată - gâfâi Metodiu continuând o vorbă - și se uita blând la mine. Mie mi-au dat lacrimile și nu-mi puteam lua ochii de la el. — Altceva nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
și oamenii lui, în spate, lălăiau încet, legănați de cai. Atunci bătrânul porni să cânte tare, iar cazacii îl întovărășiră, în canon, umplând întinderea stepei de-o melodie divină. Mai merseră vreo două-trei ceasuri și atamanul, după ce ațipise nițel, simți boarea Nistrului. îl trecură în tăcere, deși unul din ei, făcut praștie, căzu de pe cal în apă și-abia îl aburcară în șa. Nistrul i se păru atamanului cam mic, dar cu seceta asta... în sfârșit, la prima geană de lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
despre nebuloasele roze, În care sufletul se lăfăie gol goluț ca un prunc durduliu, vorbiți voi, fetelor, care sorbiți absintul și țîțele vi se umflă și dinspre sex, unde puful foșnește ca un mănunchi de iarbă proaspătă, vă năpădește o boare metafizică. Aici În fața mea e un coș plin cu gogoșari scofîlciți. Am intrat În octombrie, părinții vecinilor mor la azil nespovediți, neîmpărtășiți și fără lumînare. Copiii bat mingea. Inima mea tremură, mîinile mele tremură. Nu mai vreau să mă Întîlnesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
sau a ucigașului terorizat de remușcare, nu, o insomnie puhavă, imbecilă, fără gînduri. Stau și număr În neștire, din cînd În cînd Îmi pipăi subțiorile și curbura inghinală, dacă dau de vreun ganglion cît bobul de linte mă trece o boare rece pe șira spinării. Mobilele vechi pocnesc În răstimpuri. El se foiește lîngă mine. Tăcem așa Întinși alături sub aceeași plapumă, numărînd cuminți În gînd bătăile pendulei de la etajul de deasupra noastră. CÎte ore nu ne pierdem astfel, Împotmoliți Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
bucuria rea Îngrozitoare gîlgîie În toate glandele Îmi simt scrotul umflat și pofticios pînă la durere aș chiui aș urla ca javra aia flămîndă gîtuită În lanț doamne mai lasă-mă să trăiesc mai lasă-mă să mă Înec În boarea asta lîncedă grețoasă a teilor parcă elevele miros așa subțiorilor lor puful lor mărunt blond Încărcat de polenuri numai bune de fecundat Încă zece ard Încă cincisprezece măcar cît speranța de viață la naștere șaizeci și cinci bărbații șaptezeci femeile tot ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
puteau să dispară într-un interval de timp atât de scurt, se hotărâse să-i facă pe plac lui Pop și să elimine mai întâi toate probele care o sprijineau. Se simțea obosit și îi era cumplit de cald. Nici o boare de vânt nu mișca aerul încins. Se apropia de piațeta centrală. În față, se afla singurul hotel din Baia de Sus, o clădire veche cu două etaje în stil neoclasic. Avea fațada proaspăt zugrăvită și ornamente în jurul ferestrelor. Lângă ușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
pe oraș. Se aflau pe o stradă cu trotuare largi, străjuită de stâlpi cu felinare din fier forjat. Luna, aflată în ultimul pătrar, abia răsărise de după munți și lumina slab pe cerul senin, spuzit de stele. Începuse să adie o boare de vânt, care o făcu pe Ileana să se zgribulească ușor. Mi se pare mie sau suntem pe malul unui lac? întrebă Cristi, privind în întunericul de dincolo de zona luminată. În stânga lor, se afla un parapet pitic din piatră deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
drept pe față, acum pieriseră, poate zăvorîte de vreun portic nevăzut de el. Trupul i se odihnea pe pielicelele de miel, iar izul lînii Îi umplea nările ca și mireasma chiparosului, ca și adierea zilei Însorite și calde, ca și boarea mării. Cum pînă atunci moțăise ca-ntr-un leagăn, scuturat de scîncetul roților, trupul său vlăguit, cu oasele-i firave, cu măruntaiele-i secătuite, cu inima-i tihnită, cu pielea-i veștejită se lăsa acum În voia sfîrșelii, Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Încumetat să știe). Le lovi cu pantofiorii de lac, frîngîndu-le ca-ntr-un acces de furie. Doar că pantofii nu fură Înnoroiați, pentru că ea pășea pe frunze ca pe-un covor, Însă pe suprafața lucioasă a lacului se-ntinsese o boare fină, ca peste un măr sau ca atunci cînd respiri În oglindă. Ea-și aminti și-și scoase din buzunar oglinjoara rotundă pe care tatăl ei i-o cumpărase de la un țigan, dintr-un iarmaroc de la Seghedin. (Țiganul, un mustăcios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
sidef, și și-o apropie de față. Își văzu Întîi nasul pistruiat, apoi ochii și părul roșcat, precum coada veveriței. Apoi chipul ei dispăru, Întîi pistruii de pe nas, apoi numai nasul, apoi ochii. Peste oglindă se așternu suflarea ei, ca boarea ușoară de pe un măr verde. Iar ea ținea mai departe oglinda În dreptul chipului, pentru că acum vedea pădurea și frunzele unduitoare ale stejarilor. O pasăre Își luă brusc zborul dintr-un tufiș, fără nici un zgomot; un fluturaș ruginiu ca o frunză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
subterane se menține constant la paisprezece grade, iar umiditatea aerului Între patruzeci și cincizeci la sută. Aerul, care trece printr-un sistem de ventilație, este riguros filtrat, astfel ca În săli să nu pătrundă nici un fir de praf ori vreo boare de poluare chimică. În șase săli uriașe, acoperite cu un strat dublu de beton armat, ste conservată, pînă În momentul de față, o cantitate de date care ar putea umple șase milioane da cărți de cîte trei mii de pagini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
infinita sa Înțelepciune și, poate, plictisit de avalanșa de petiții ale atîtor suflete chinuite, nu-i răspundea. În timp ce Antoni Fortuny se topea În remușcări și supărare, Sophie, de cealaltă parte a zidului, se stingea Încetișor, văzîndu-și viața naufragiind Într-o boare de Înșelăciuni, de delăsare, de vinovăție. Nu-l iubea pe bărbatul pe care Îl slujea, dar simțea că Îi aparține, iar posibilitatea de a-l părăsi și de a-și duce copilul altundeva Îi părea de neconceput. Și-l amintea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
am privit, multă vreme. Știa. Știam că știa, dar nu a spus nimic. A părăsit camera și m-a lăsat singur cu trupul micuț. L-am îngropat lângă tine. Ostrane mi-a spus că nou-născuții dispar în pământ ca o boare în vânt, nici nu apuci să-ți dai seama. Mi-a spus-o fără să insinueze ceva. O spunea părând că se minunează. Nu am scris nici un nume pe mormânt. Cel mai rău e că nici până astăzi nu am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
de lună s-a strecurat Înăuntru printre vrejurile de viță, ca să-i asculte... Licuricii li se atârnau de șoapte, ca pentru a reflecta glorioasa lumină din ochii lor... SFÂRȘITUL VERII - Nici un pic de vânt nu ia În răspăr iarba; nici o boare nu suflă... Apa din bălțile ascunse, ca sticla, stă cu fața la luna plină și astfel Înmormântează un semn de aur În masa ei Înghețată, intona Eleanor către copacii care formau scheletul trupului nopții. Nu e totul ca o lume de fantome
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Popa îl mângâia tandru pe chelie. Și deodată, uitându-se cu duioșie la lucrușoarele lor strânse cu trudă timp de exact douăzeci și cinci de ani, îi veni așa o căldură la cap, deschise gura și revărsă peste chelia bărbatului ei o boare de ceapă, pastă de dinți și șampanie: „Căsuța noastrăăăăă, cuibușor de nebuniiii....”. Notele ieșiră pe fereastră pe un portativ dezordonat, purtând aroma de ceapă până în nările fragilului heruvim. Foamea îl lovise pe proaspătul roșcat. Imaginea din sufrageria domnului Popa îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
în care viața s‑a stins. Profesoara de germană spune că frații Witkowski ar face bine să nu mai deranjeze clasa cu trăncăneala lor neîntreruptă. Stifter spune: Apoi s‑au ivit pădurile de un roșu pal, care, acoperite de o boare blândă, albastră, treceau de‑a lungul munților. Chiar vezi pădurile trecând? Să sperăm că și‑au luat bilet. Nu, lăsând gluma la o parte (Rainer), când comiți infracțiuni ai nevoie de sprijinul unui om care te iubește și care în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
Astartee, nici încruntata Gee... Doar spuza sidefată în depărtare, și În preajmă, goana unor năluci opiacee. Vulturi de flăcări, aștrii spre tine s-or purta. Vâslirii lor solemne deschide-atunci ferestre Și bea din plin vârtejul stârnit în preajma ta Cum altădată, boarea pădurilor terestre. Respiră, crești mai vastă... în plasma unde doar O singură năvală de năzuinți se-aprinde, Asemeni unui mare și lacom protozoar, Înmugurindu-ți brațe, în noapte le întinde. Al tău, al tău, cuprinsul Întregului dintâi, Din negura-Andromedii la
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
uzat. "Stinse flăcări. Arsă, struna S-a lăsat în arcul lirei. Cartea singură mi-e urna Cu cenușile iubirii."1 Tu, salt, tu, creșteri stângi, urzică-nalbă! Acestui scris valah, ca din Sion Ridici o nevăzut de scumpă nalbă Și - adiată - boarea altui zvon. Un cânt de mat argint al palei Nine Mai greu ca orbul lunii îl socot, Curând un glas vom fi suind în tine Cum Heine sună-ntr-însul versul got. PROTOCOL AL UNUI CLUB MATEI CARAGIALE Președintelui de onoare Al.
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
risipită Ca un porumbel în noapte după ostoite zboruri, Te voi lua sfios în brațe, obosita mea iubită: Te voi înveli cu mine, așternut să-ți fiu din doruri. Când pe pat te vei întinde și simți-vei ca o boare, Ca o palidă lumină un fulg alb pe alba-ți față, Ca o lebădă, iubito, lasă-ți capul să coboare: Te voi odihni pe mine, perna ta ce te răsfață... Când sfârșită și transpusă vei pluti în adormire Fără zbuciumul
ŞI TE VOI DORMI ÎN PACE de ROMEO TARHON în ediţia nr. 972 din 29 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364337_a_365666]
-
boreală, Palidă ceremonie Funerară și regală Ca-ntr-o sumbră simfonie, Ca într-o funestă gală Dintr-o goală colonie, Ca o liniște letală Veștedă și maronie Impasibil de brutală Injectând melancolie, Doza zilnică fatală Dezertorilor și... mie, Ca o boare, ca o pală Ca o scurgere sangvină, Ca o moarte de impală Între colții de felină... Tu, iubito, ești petală Sfârșind lent în agonie Și în moarte vegetală Ca o umbră cafenie... Toamna noastră-i infernală Guvernând cu tiranie Criza
TOAMNĂ INFERNALĂ de ROMEO TARHON în ediţia nr. 981 din 07 septembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/364340_a_365669]
-
care ne lipim tâmplele obosite de Viață, dintotdeauna și pentru totdeauna cel mai ceresc și mai adevărat cuvânt lăsat de Dumnezeu oamenilor aici pe pământul acesta! SĂ NU FIE OMUL SINGUR! Cu plecăciunea cuvenită fiecăreia în parte, alături de această dulce boare de vânt, leagănul tuturor copilăriilor în care ne cuibărim mereu gândurile-MAMA! Să vă fie mereu Duminică în suflet! LA MULȚI ANI! Referință Bibliografică: FLORILEGIU PENTRU ÎNCEPUT DE PRIMĂVARĂ / George Roca : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 71, Anul I, 12
FLORILEGIU PENTRU ÎNCEPUT DE PRIMĂVARĂ de GEORGE ROCA în ediţia nr. 71 din 12 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364443_a_365772]
-
Bunget Publicat în: Ediția nr. 258 din 15 septembrie 2011 Toate Articolele Autorului De-atâtea ori Mă uit în mine, Îngândurat, Străin și trist. Și nu mai știu, Nu-mi mai dau seama, De mai trăiesc Sau mai exist. Doar boarea Adierii tale, Ce’mprstie miros De crin, Mă mai trezește Câte-odată, Și-n adierea ei Suspin. Sunt gândul tău Dintotdeauna, Sun visul care L-ai visat, Sunt nemurirea De iubire, Ce n-ai avut Sau ți s-a luat. Culege
SUNT VISUL TĂU ... de MARIN BUNGET în ediţia nr. 258 din 15 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364514_a_365843]
-
Încremenirea zărilor rigide; Nici un ecou de multele absente. Fereastră spre albastru se deschide Pe axa oscilării permanente: Impresii singulare convergente - Construcții de exacte piramide. Izvorul prin deșerturi pe-ndelete Răzbate către soare și lumină, Îngenunchind prin arșiță de sete. O aparentă boare-n zi senină, Mistere de solemne minarete, Și ciutura speranțelor e plină. Adrian Simionescu Referință Bibliografică: Impresii / George Nicolae Podișor : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 382, Anul II, 17 ianuarie 2012. Drepturi de Autor: Copyright © 2012 George Nicolae Podișor
IMPRESII de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 382 din 17 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361334_a_362663]
-
își poartă povara biografică în zarea meditației [...]; a descoperi cântecul din lucruri pare să fie programul demersului său liric; dar nu orice fel de cântec; numai incantația magică, aburul ritualului eleusian, sonurile voievodale se bucură de adeziunea eului asediat de boarea melancoliei [...]» (Constantin M. Popa, în «Ramuri», nr. 8 / 15 august 1985); Poetul se află necontenit în căutarea unor esențe expresive [...], căci poetul și-a însușit organic lecția unor creatori precum Brâncuși și Blaga [...]» / « Domină în creația lui Negulescu „slova de
LES NOCES DES PAROLES, ÎN CURS DE APARIŢIE de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 384 din 19 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361350_a_362679]