650 matches
-
Care cădere? „Căderea morală a României”. Adrian Mutu și Ion Iliescu, Dorin Tudoran și Ion Țiriac, Dan Pavel și Vadim Tudor. Contribuția mea în această tochitură indigestă? „Dorin Tudoran și alți amici ai lui, intelectuali fini, au desăvârșit haosul moral”, bocește scuipăriciul prost travestit în Casandră. Mă uit la fotografia altuia. Își ține bărbia în palmă. Fața neprihănită, de heruvim, înfruntă aceeași mizerie a lumii. Greu de crezut că e unul și același cu personajul grobian care, primind un telefon în legătură cu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1857_a_3182]
-
de repede, fiindcă i se strânseseră o grămadă de treburi și n-avea timp de pierdut... Și parcă s-ar fi auzit: Ce-i? Oare ce-i cu tine? Isprăvește odată, mă-nțelegi, muiere proastă ce ești! Nu te mai boci! Tu, mămucă, trezește-te, mă-nțelegi? Eu, cum s-ar zice, am murit; acum nu mai are nici un rost; că e cu adevărat! Ce bine-i să stai așa întins... Eu, adică, mă-nțelegi, nu de asta îți vorbesc; tu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
cu acareturi aveam... Într-o noapte, pojarul a mistuit mândrețe de târg, că n-a rămas din el decât un morman de ziduri afumate, grinzi arse, tăciune și cenușă fumegândă. Muierea mea nu-i zi de la Dumnezeu să nu-l bocească. Cum să-l uit și cum să-l iert? Te faci frate și cu dracu' până treci puntea, mormăie Luca Arbure. Fățărie, nefățărie, n-o putem trece, singuri nici eu fără el, nici el fără mine, glăsuiește Ștefan. Puntea suspinelor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Cupcici... Ceee?!... L-au belit! Dumnezău să-l ierte... A fost un om tare cumsecade, îl căinează Isaia cu jale în glas. Nu! Nu poți să-i faci una ca aiasta, intervine Alexa înfiorat. Ne pedepsește Dumnezău... N-ați aflat?! bocește Isaia, perfid, îndurerat. Sărmanul boier Alexa... I-a și înmugurit salcia. Fie-i țărâna ușoară, își face el cruce, cu smerenie. Ar trebui să-mi săruți mâinile! le spune apoi brusc pe un ton sever. Nici nu se va lumina
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
și buzduganul la spinare. Mă cheamă Vodă-Ștefan!! Ai grijă de tine!! Să ne vedem sănătoși!! Și cu Petrică alături, pornesc la luptă cântând: "Hai frați! Hai frați! La năvală dați!" Savastița se lasă moale pe buturugă și izbucnește în hohote, bocește văitându-se încetișor: Mitrică, Mitrică, iar te-ai dus și m-ai lăsat... Lasă, maică Savastiță, o consolează Niculaie. Lasă, se întoarce el... Moșu-i dat naibii. Scapă și d-aiastă dată. Parcă eu n-aș merge? și își flencăne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ce stăteau grele să se prăvălească. Și eu?! Eu ce să fac?! Eu cum să trăiesc?! Să trăiesc numai și numai ca să-ți ud lespedea cu lacrimi?! O vezi tu pe Voichița grasă, bătrână, trăind numai și numai ca să te bocească, să-ți țină parastasele?! O vezi tu, pe Voichița să... să... Oprește-te! strigă Ștefan... Fii cuminte Voichiță, îi vorbește el apoi molcom, cu blândețe, mângâindu-i părul. Rostul unui Domn este să-și apere țara. Și... și chiar să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
se laudă Duma. Negrilă, când a văzut fierul înroșit, a prins limbă și a mărturisit toată urzeala hitleniei. Rumoare... Apoi, pe ușă, îmbrânciți de oșteni, se împleticesc cei trei hicleni, sângerați, cu fețele umflate, cu cămeșile sfâșiate... După ei, Sora, bocind, mușcându-și pumnii, despletită, umflată de plâns, se prăbușește la picioarele Doamnei Maria, care o ridică și o îmbrățișează. În genunchi, netrebnicilor!! îi brutalizează Duma. Lasă-i... și Ștefan îi contemplă, așa cum stau îngenuncheați, înfricoșați, cu capetele plecate. Cât p-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
erau înmormântați ca miri, moartea fiind cununia lor. Trei zile cât stă mortul în casă se face și se făcea priveghi, vorbindu-se despre fapte și întâmplări din viața lui. În zorii zilei și tot drumul până la mormânt era plâns (bocit de cineva apropiat). De obicei în sat erau femei-bocitoare care știu multe versuri de bocete. Timp de nouă zile mormântul se tămâiază. În camera unde a fost pus mortul, pe fereastră, sau pe prag, se pune o cană cu apă
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
că sufletul mortului va veni pe acasă însetat și neliniștit). Obiceiul și la Costișa mai arată că cei rămași din familia celui plecat pentru vecie, cinstesc memoria mortului. Îngrijesc mormintele, crucile, pun covoare, flori, iar în sărbători ard lumânări, își bocesc morții și vorbesc cu ei (imaginar). În sat la noi, în fiecare an, la 8 septembrie, de Sf. Maria (Mică), urmașii aduc pomeni la mormânt (căni, lumânări și colăcei). Acasă se dau de pomană în vecini și rude colăcei și
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
la gârlă (la Humărie) pentru a lua humă ca să facă o păpușă din pământ, numită "Iene". De jur-împrejurul păpușii se puneau flori și lumânări. La cap i se punea o cruce. Când Ienele era gata, fetele începeau să plângă și să bocească. Apoi, păpușa o aruncau în Suceava (fiind dusă cu alai de înmormântare). Înmormântarea (fictivă) se făcea după toată rânduiala tradițională. Un copil juca rolul preotului, altul rolul dascălului. "Ienele" era așezat într-o mică cutie de scânduri, în formă de
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
pentru a-ți desăvârși cariera, că ai plecat pentru doi ani și n’a fost deloc vorba să vin să te văd între timp, că întreținem desperat o atmosferă supraîncălzită de efuzii sentimentale, în loc să luăm viața pieptiș și bărbătește, ne bocim pentru o situație pe care am vrut-o arzător amândouă și care e cea mai bună pentru tine, că bunul Dumnezeu te-a comblat cu frumusețe, inteligență, energie, că ai cucerit Parisul cum ai vrut, că dacă suntem sănătoase ne
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
culoarea și titlul cărților. Eu zic că au suflet, iar mie - care aproape că m-am lipsit de strictul necesar în septembrie, luna cea mai cumplită de la plecarea ta, dar n-am vândut o carte - îmi vine tot timpul să bocesc după scumpele mele volume dispărute. Închi puie-ți că îți completasem seria Proust și mai cumpărasem și altele de la anticari. Vai, au luat tot. Nu am încă puterea să mă țin tare în fața ta, dar așa am fost în fața celorlalți
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
mai trebue? Eu dac-a vrea Dumnezeu m-oi întoarce... Da ce tu acu vrai să-mi arăți că ți-am fost drag? La Bacău eri, ceva la fel între bărbat și femee. Apoi ia asculă, măi soție! De ce mă bocești tu ca la moarte și-mi strici mie inima me? Că eu ție de toate ți-am lăsat: vacă și făină ai? Ai! Copchii ți-am făcut. Lasă-mă să mă duc eu la treaba me, că altfel te cârpesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
prima telegramă pe care o primesc în viața lor. A venit grabnic ca o primejdie. S-a întâmplat ceva catastrofal. Bătrânul ajunge în chip logic la încheerea aceasta. Și pleacă la târg să vadă copiii, să vadă primejdia, pe când bătrâna bocește în urmă-i. Vine spăimântat, și, intrând la nepoți, nici n-are curajul să întrebe ce a fost, cine-i bolnav, cine a murit... Rămâne în pragul ușei, cu ochii întrebători. S-a întors chiar în acea zi să-și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
a plânge cu lacrimi și nu se mai putea mângâia. Stolnicul Gavriluță și-a prins nevasta cu unul. Cela a fugit; ea s-a făcut moartă, la pământ. Iubind-o ca un prost ce era Gavriluță a început a o boci; până ce ea a deschis un ochi. Ce este? o întrebă. Eram să mor de spaima ta. Ș-acum ești mai bine? Nu știu; tot mi-i frică; m-ași face bine și ași învia dacă mi-i jura ceva... jur
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
pe imaș cu Ducu. Am făcut „pedagogie”, povestindu-i cîteva întîmplări din copilăria mea legate de acele locuri. Apoi, de la Lucica, am plecat cu toții la cimitir. Rusaliile sînt, îmi dau seama, o sărbătoare aproape veselă. N-am auzit pe nimeni bocind, n-am văzut pe nimeni plîngînd. Cei dintr-un neam se adună la căpătîiul mortului sau morților lor, așază coșurile cu „moși”, le desfac, scot sticla cu rachiu și „zic” de la unul la altul cu același pahar. înainte de a rosti
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
venit la Bogata cu mașina sa, cu Anica soția lui și cu mama sa Alexandrina. El a mai avut o soră Victorica, dar care n-a vorbit cu el 6 ani. Și la moartea sa a venit și l-a bocit. Și a mai avut 3 frați cu care nu s-a putut înțelege și când a murit el, au venit și l-au mustrat așa mort: "Bine că ai murit, că ai crăpat, că toată viața te-ai fudulit de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
gura și picioarele, dar ultima ei dorință este de a lăsa fratelui mai mare locul și casa dinspre răsărit, celui mijlociu pe cea dinspre apus , iar perechii mezine casa părintească. Baba muri chiar în acea zi, și nurorile, despletite, o boceau de vuia satul. Apoi, peste două zile, o îngropară cu cinste mare, și toate femeile din sat și de prin meleagurile vecine vorbeau despre soacra cu trei nurori și ziceau: „Ferice de dânsa c-a murit, că știu că are
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
satul. Apoi, peste două zile, o îngropară cu cinste mare, și toate femeile din sat și de prin meleagurile vecine vorbeau despre soacra cu trei nurori și ziceau: „Ferice de dânsa c-a murit, că știu că are cine-o boci! Finalul ar putea aparține acelui umor care se numește negru. De fapt este vorba despre o pedeapsă dură, mai exact o crimă, dar aceasta este percepută ca un act de dreptate, perfect legitim. Capra cu trei iezi ăapărută în numărul
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
Colegul nostru, Coromilas, foarte excitat în fruntea coloanei, vorbea tot drumul despre soarta îngrozitoare a sărmanilor eleni asasinați necontenit de bulgari. În piața centrală din Gradobor așteptau cei care mai supraviețuiseră, în genunchi, cu brațele ridicate spre cer, jeluind și bocind în hohote. Din șea, Coromilas adresează frumoase cuvinte de condoleanțe și îmbărbătare în grecește acestei grămezi umane care îl împresoară și-i sărută mîinile, mulțumindu-i... în bulgară! Stupoare generală: funcționarul turc care îi însoțea pe consuli le explică atunci
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]
-
în discuție, și cele „de moartă” există o similitudine a scenariului: „pe marea revărsată înoată un cerb sau un bour între ale cărui coarne, într-un leagăn de mătase, șade moarta și coase: «Sta Mița, răposata,/ Și cosea și se bocea»”. Explicația pe care o găsește reputatul etnolog este bazată pe transferul ulterior de semnificație de la apele începutului la apele ce despart lumea viilor de cea a morților. Funcția psihopompă a bourului este analizată și de Octavian Buhociu și aceasta vine
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
și plângea până venea unchiul Vasile de la câmp, de o scotea la lumina zilei. Nu a fost unica familie în această situație, pentru că la sfârșitul acelui război, când mergeai la biserică, aproape pe toți enoriașii îi vedeai plângând, ba unii boceau așa de tare că nu-și putea ține preotul slujba. In această situație au mai fost și cei din familiile Drobotă, cinci persoane la număr: Mihai, Vasile, Constantin, Dumitru și Ioan. Nu au fost ei al aceleiași familie, dar din
Fapte şi evenimente ce nu trebuie uitate by Ioan Duduc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1270_a_1902]
-
de moarte, că viața trebuie trăită intens, cu bucurie. Între decesă și înmormântare, la veghea mortului avea loc un fel de șezătoare, cu o parte veselă, care ținea de la lăsarea întunericului și până la miezul nopții. La priveghiul vesel nu se bocește, fiindcă în satele comunei Filipeni există credința că, dacă se bocește în partea veselă a priveghiului, mortul va sta în glod pe cea lume. La priveghi, participanții îl pomenescă pe cel mort cu băutură, cu ceva de-ale gurii, dacă
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
și înmormântare, la veghea mortului avea loc un fel de șezătoare, cu o parte veselă, care ținea de la lăsarea întunericului și până la miezul nopții. La priveghiul vesel nu se bocește, fiindcă în satele comunei Filipeni există credința că, dacă se bocește în partea veselă a priveghiului, mortul va sta în glod pe cea lume. La priveghi, participanții îl pomenescă pe cel mort cu băutură, cu ceva de-ale gurii, dacă se poate, dacă nu, „jocurile” au loc și așa. într-un
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
s-a revoltat totodată. Încruntând din sprâncene și meditând repede, într-o clipă, poezia fu gata. Cao Zhi a recitat-o pe loc: " Vând trist amărâte boabe de soia, Focul îl faci cu tulpinile ei. Din tulpini de soia amarnic bocesc în tigaie. Din aceeași rădăcină ne-am tras noi doi, De ce oare mă prigonești cu atâta neomenie!" Regele Cao Pi a înțeles că frățiorul său, Cao Zhi făcea în poezie aluzie la el, așa că s-a simțit cu sufletul încărcat
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]