1,323 matches
-
îl definesc pe autor și-l motivează să scrie cu condeiul inimii pentru a-și regăsi originile, dar și vindecarea. Și, nu în ultimul rând, să-și revendice dreptul la poezie. În fiecare poem pulsează un sentiment unic, înălțător care brăzdează cerul existenței noastre și prin care autorul se desprinde de realitatea obscură pentru a fuziona cu clipele unei fericiri grăbite, după cum susține în mesajul de început al cărții sale: “Versurile mele sunt lacrimi de dor izvorâte atunci când pentru o clipă
DUMITRU MARIAN TOMOIAGĂ ŞI DREPTUL LA POEZIE de ALEXANDRA MIHALACHE în ediţia nr. 1874 din 17 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383990_a_385319]
-
în mare parte profesiei lor, care cere o anumită vocație. Printre aceștia se numără și aviatorii. Piloții sunt creați de divinitate mai mult pentru cer decât pentru pământ, de aceea ei mai sunt numiți și oamenii cerului. Osteneala pilotului care brăzdează înaltul cerului, odată ajuns acolo sus, este răsplătită din belșug, din bunătatea și fericirea dumnezeirii. Când ajungi să vezi și să cunoști cerul, să te hrănești cu parfumul frumuseții depline și să bei din roua norilor cu care te însoțești
UN SEMN, UN GÂND, UN DRUM FRUMOS de ŞTEFAN POPA în ediţia nr. 1393 din 24 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/384124_a_385453]
-
câteva mii, ce au fost în stare să cucerească Vidinul pe care l-au prădat, au omorât și au pus foc, iar Pazvante Chiorul și-a găsit sfârșitul, așa cum i l-a prezis Iancu Jianu atunci când, prima dată i-a brăzdat fața cu iataganul scoțându-i un ochi. Iancu Jianu nu este o legendă, este o figură istorică autentică ce a scăpat Țara Românească de Pazvante Chiorul și pazvangiii lui. Iancu Jianu cu haiducii săi a fost și alături de Tudor Vladimirescu
DE LA PAZVANTE CHIORUL LA BĂSESCU BARCAGIUL de CORNELIU FLOREA în ediţia nr. 2344 din 01 iunie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383317_a_384646]
-
pustiu răsună demult!... Nu mă lasă nimic pradă uitării, În calea focului aprins lin în suflet, Arzând cu flacăra iluminării, Ce e de veghe, mistuind al meu cuget!... Doruri revărsându-se în lungi râuri Curgând în lacrimi șiroaie peste poteci, Brăzdând ale frunții, de vremuri, pliuri, Adâncesc vise în prăpăstii pentru veci... O lume abstractă mă înconjoară, Străină de real, devine-o povară, Ce, sub greutatea ei, mă doboară, Aripi frânte de suflet se zbat să moară... ~ Cristina P. Korys ~ 02
ARIPI FRÂNTE DE SUFLET... de CRISTINA P. KORYS în ediţia nr. 2072 din 02 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383416_a_384745]
-
a vrut să țină cont de sfatul bine intenționat al oamenilor ... Încăpățânarea și inima rea i-au adus pieirea. În mintea mea de copil, o asemuiam pe baba Dochia cu tușa Sia. Tușa Sia era înaltă, slabă, cu fața uscățivă, brăzdată de riduri,cu ie albă înflorată, cu batic negru pe cap și cu fustă neagră, asemănătoare cu portul bătrânelor grecoaice de azi. Avea nume de prințesă-Anastasia, și ochiul treaz de soacră, căreia nu-i scăpa nimic din ceea ce ar fi
Editura BabelE(TRADIŢII LA ROMÂNI) de FLOAREA CĂRBUNE în ediţia nr. 1160 din 05 martie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383454_a_384783]
-
lumii, boabă de siclam? V-ați oprit vreodată să priviți natura Ce se oglindește sub frumoasa zare, Din înaltul munte ce se dă deadura Coborând regește către-ntinsa mare? V-ați oprit vreodată să priviți aripa Unei paseri albe ce brăzdează cer, Ducând nemurirea și cărându-și clipa Din neantul lumii spre-al său efemer? V-ați oprit vreodată să-ascultați tumultul Ce astupă codrul sub frumosu-i cânt, Zumzăitul vieții ce ... Citește mai mult UNDE FUGIM... SPRE CE?V-ați oprit vreodată
CIPRIAN ANTOCHE [Corola-blog/BlogPost/383472_a_384801]
-
de spuzăCum zâmbește lumii, boabă de siclam?V-ați oprit vreodată să priviți naturaCe se oglindește sub frumoasa zare,Din înaltul munte ce se dă deaduraCoborând regește către-ntinsa mare?V-ați oprit vreodată să priviți aripaUnei paseri albe ce brăzdează cer,Ducând nemurirea și cărându-și clipaDin neantul lumii spre-al său efemer?V-ați oprit vreodată să-ascultați tumultulCe astupă codrul sub frumosu-i cânt,Zumzăitul vieții ce ... XIII. IMPERII DE SLUGARNICI, de Ciprian Antoche , publicat în Ediția nr. 2230 din
CIPRIAN ANTOCHE [Corola-blog/BlogPost/383472_a_384801]
-
Autor: Anatol Covali Publicat în: Ediția nr. 2232 din 09 februarie 2017 Toate Articolele Autorului N-am sperat să ajung până-aici cu poveri ce nu poți să le numeri și lovit de al soartei crunt bici care vărgi a brăzdat pe-ai mei umeri. Dar privind îndărăt nu regret c-am ales calea asta spinoasă, unde printre atât violet a mai fost și-o culoare frumoasă. Am iubit ce mi-a dat Dumnezeu când în suflet mi-a pus două
N-AM SPERAT de ANATOL COVALI în ediţia nr. 2232 din 09 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382883_a_384212]
-
Acasa > Impact > Istorisire > SORTIȚI PENTRU A IUBI Autor: Alexandra Mihalache Publicat în: Ediția nr. 1790 din 25 noiembrie 2015 Toate Articolele Autorului Stele care ard cu efemerul, Nori care se risipesc în zări, Lacrimi vii care brăzdează cerul, Țărmul străveziu din depărtări. Flori care răsar dintr-o iubire, O lumină caldă-n răsărit, Suntem un crâmpei de nemurire Și un tainic dor, nemărginit. Suntem bucurie și durere, Învățăm mereu a dărui Căci avem o singură avere: Să
SORTIŢI PENTRU A IUBI de ALEXANDRA MIHALACHE în ediţia nr. 1790 din 25 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382919_a_384248]
-
pe munte, mai am puțin până la cabană, nu mă grăbesc să plec, e bine la umbra bătrânului prieten, stejarul. Mulți oameni vor fi găsit adăpost și răcoare de-a lungul timpului, la umbra acestor făloși arbori, sunt bătrâni, coaja este brăzdată de șanțuri adânci, mușchiul mare, crescut pe partea de nord, ne arată că stejarul meu, nu este chiar la prima tinerețe. Simt pleoapele din ce în ce mai grele, somnul vine pe furiș, mă cuprinde fără veste, ațipesc cu gândul la frumusețea pădurii. Într-
O EXCURSIE LA MUNTE. de IONEL CÂRSTEA în ediţia nr. 2163 din 02 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385340_a_386669]
-
jos! Bem o cafea, apoi te apuci de lucru! Vreau să vorbesc cu tine! -Spune, dacă te pot ajuta cu ceva, o fac cu plăcere. A privit-o în ochi, încercând, să pătrundă dincolo aparențe, chipul frumos al femeii era brăzdat de îngrijorare, fruntea curată dintr-o dată era plină de cute, teama, grijile și noaptea nedormită își pusese amprenta. -Șerban nu a fost acasă în această noapte. -Ți-a dat telefon, a lăsat un bilet? -Nu! -Acum unde este, a venit? -Tocmai
CĂLĂTORIE NETERMINATĂ IV de IONEL CÂRSTEA în ediţia nr. 2151 din 20 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385338_a_386667]
-
scoase un strigăt: dar în pigmeul acesta era ceva din uriașul Anteu: ștrengarul când atingea caldarâmul era ca uriașul când atingea pământul; Gavroche căzuse numai ca să se ridice mai bine. Rămase în capul oaselor; o dâră lungă de sânge îi brăzda obrazul. Ridică mâinile în sus, privi în partea de unde venise glonțul și începu să cânte: Nu isprăvi. Al doilea glonț al aceluiași pușcaș îl opri scurt. De data aceasta căzu cu fața la pământ și nu mai mișcă. Un suflet mare își
GAVROCHE ÎN LITERATURA FRANCEZĂ ŞI ISTORIA ROMÂNIEI [Corola-blog/BlogPost/92494_a_93786]
-
tuturor. Raze de soare printre vânturi Se împleteau în ochi de dor, Având iubirea-n mii de gânduri, S-arate cerul tuturor. Cu palma zilei mângâierea, Azi tandru luminează iar... S-aducă-n gând nemărginirea S-arate viața ca un dar. Surâs brăzdat de-o stea pe cer Sfeșnic luminând durerea Un glas suav de Dumnezeu Șoptește-n lacrimi mângâierea. Un colț de cer jos pe pâmânt Prin har s-a înălțat prin Duhul În inimă de om și-n gând Cuprinde-n
CUPRINZÂND INFINITUL de MARINA GLODICI în ediţia nr. 1883 din 26 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383167_a_384496]
-
țineau cu îndărătnicie. Schimbam deseori păreri cu dânsul, în convorbiri ocazionale, își susținea opiniile cu înflăcărare, tunând și fulgerând împotriva retardaților ăstora, zicea, care nu înțelegeau frumosul. Se înfuria din te miri ce, părul albit căzându-i atunci pe fruntea brăzdată de cute adânci în dezordine, odată, de pildă, din pricina faptului că directorul fabricii nu știa ce e acela un bideu. Îl rugase să-i proiecteze o casă, și când ajunseseră la instalațiile sanitare, directorul îl întrebase ce e cu obiectul
CRAVATA CU PICĂŢELE de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 1684 din 11 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/383137_a_384466]
-
din 31 martie 2016 Toate Articolele Autorului iubirea este drogul care te orbește Luminița Scotnotis care te transformă în paralele te-mprăștie prin decorul dragostei aducându-te pe o treaptă a destinului cuiva mai tot timpul iubirea oscilează prin curbe brăzdează aerul de multe ori se mai supără că răutatea și ipocrizia îi dau brânci dar ea este leacul lor iubire ghem de viață îți deșiri ața pe unde-apuci se rupe de multe ori dar tu o înnozi și-o pui
DROGUL CARE TE ORBEŞTE de MIHAELA MOŞNEANU în ediţia nr. 1917 din 31 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383294_a_384623]
-
cea orbitoare. Continuă să Înainteze până când atinse culcușul cu gambele, iar poetul simți căldura trupului care se apleca peste el, deschizându-i șireturile hainei și Întinzându-și pântecul spre chipul lui. Chiar atunci, pântecul acela Își dezvălui rana care Îl brăzda, o despicătură sângerândă, imundă. O pădure vie păru să se ridice În jurul chipului femeii și o Împletire de șerpi șuierători se năpustiră spre Dante, care Încercă să se tragă Înapoi, ridicându-se În capul oaselor și rezemându-se de spătarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
mult, cu atât înțelegeau mai puțin de ce un aparat cu aspect atât de fragil se aventurase până-n inima ținutului Tenere, când cel mai apropiat aeroport se afla la sute de kilometri distanță. Din când în când, câte un reactor uriaș brăzda cerul la mare înălțime, lăsând în urma lui o dâră albă, și în multe nopți ascultau zumzetul motoarelor și zăreau luminile roșii și albe clipind înspre nord. Știau că sunt avioane comerciale, care străbăteau continentul în drum spre Europa, dar întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
imohagii se considerau superiori celorlalți oameni, Gacel Sayah locuise destul timp într-un oraș mare ca să știe că tot ceea ce-i spusese tatăl său se putea aplica în vremurile când oamenii luptau în deșert cu sabia, nu când rachetele gigantice brăzdau cerul și tancurile rapide străbăteau câmpiile. Pe timpul șederii sale în acel oraș oribil, colindase străzile și stătuse ore întregi în fața vitrinelor, unde, pe ecranul numeroaselor televizoare, se puteau vedea imagini surprinzătoare ale unor oameni și locuri despre a căror existență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
eroziuni adînci În partea de sus, meșteșugit săpate acolo, adăposturi stranii pentru păsări niciodată zărite la chip, refugii poate din fața luminii, din fața stridențelor cu care ziua modernă invadează aceste alcătuiri fără vîrstă. În stînga e marea. O mare verde compactă, brăzdată de linii Întunecate ca niște muchii ondulatorii - valurile sînt ample În larg - doar la țărm, În cele trei golfuri Înguste, mișcarea se strangulează, apa devine de un verde de cleștar În transparența căreia se distinge stratul argintiu de nisip de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
această Încăpățînare de a hipnotiza obiecte inexistente, de a le aduce sub mîinile tale, sub dinții tăi, de a le lipi definitiv de carnea și de creierul tău. Ce așteptați? Așteptăm. O existență Înlocuită cu așteptarea, un ecran de televizor brăzdat de linii paralele după care ghicești probabilitatea unui post ce transmite o aterizare sau o decolare sau În sfîrșit un semnal de unde Începe sau se termină ceva. O pisică e un animal cu patru picioare și leul e un animal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
ai de ce să rămâi aici“. 5 Pe stradă amurgește. Cerul de un roșu murdar atârnă jos. Mă ajunge din urmă un tramvai; prin geamurile lui înghețate, becurile din vagoane se văd ca niște piersici strivite. O grapă atârnând în spatele tramvaiului brăzdează zăpada, ridicând în urma ei un vârtej alb. Îmi imaginez cum în vagonul trosnind de ger, în vagonul în care miroase a stofă udă, oamenii șed și stau în picioare înghesuiți unul în altul, învăluindu-și vecinii în aburul respirației matinale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
se deschidea o gaură întunecată prin care abia încăpea aplecat. Știa că are încă de muncit dar nu se mai putea abține. Își aprinse lămpașul de pe cap și se strecură înăuntru. Intrase într-un culoar larg și întunecat, cu pereții brăzdați de muchii ascuțite ce încă mai păstrau urmele uneltelor de săpat. Aici totul era în regulă, tunelul fusese săpat în stânca vie și nu era nici un pericol de prăbușire. Continuă să meargă în lungul lui luminându-și calea din când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
cu pași mari de ei și se proțăpi în fața celui ce părea a fi șeful. Acesta, era un țigan mai în vârstă, cu o mustață pe oală sub un nas subțire și coroiat, așezat în capul mesei. Avea fața adânc brăzdată de riduri și niște ochi negri, alunecoși. Pe cap purta o pălărie verde țuguiată, cu o pană de păun înfiptă în funda de la panglică. Peste cămașa albă cu mâneci largi, avea un pieptar cenușiu brodat pe margini. Liniște! țipă Maricel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Apoi, cu vârful degetelor culese ceva de acolo și îi dădu drumul înăuntru. Ăla-i starostele, îi explică Vasilică. El e șeful. Cristi îl privi mai atent. Era un bărbat mai în vârstă, masiv, cu fața arsă de soare și brăzdată de riduri adânci. De sub pălăria neagră, cu boruri largi, ieșeau pletele sure, lungi până la umeri. Purta cizme de piele și pantaloni negri strânși pe picior. Era îmbrăcat cu o cămașă largă, ca o rubașcă peste care trecea un chimir lat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Din când în când se oprea și asculta cu atenție, sperând să mai audă ceva. Apoi își relua mersul tot mai departe. Nu se mai uita pe unde calcă așa încât, nu-și dădu seama că ajunsese deja la ravena ce brăzda pădurea de sus în jos, paralel cu pârâul unde lucrau ei. Păși în gol și se rostogoli pe taluzul abrupt. Se ridică repede fără să țină cont că se lovise destul de rău. Era zgâriat pe față și în gură simțea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]