1,317 matches
-
afectate de politică poloneză a tarului Alexandru I, apărea că iminentă. Calculele diplomației britanice, dacă acestea au fost, în realitate, s-au dovedit corecte. Faza finală a războiului franco-rus, declanșat de Napoleon la 24 iunie 1812, a reactivat interesul Mării Britanii față de Nordul Europei. Condusă de Henry Robert Stewart Castlereagh, unul din cei mai înverșunați dușmani ai lui Napoleon, diplomația engleză și-a propus ca obiectiv imediat "the liberation of Europe" (s. Ven.C.)272, având ca element central "the construction
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
în care Castlereagh deținea funcția de secretar pentru Relațiile Externe. În noua să calitate, acesta a impulsionat activitatea diplomatică, în vederea creării, așa cum am menționat, a unei mari coaliții antifranceze, în care rolul de leader trebuia să-i fi revenit Mării Britanii și Rusiei. Suedia și, de preferat, si Danemarca trebuiau să intre în coaliție "în order to safeguard the supply lines between Britain and Russia"275. Concomitent cu afirmarea de către diplomația engleză a drepturilor Suediei asupra Norvegiei, ca o compensație pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
ca obiectiv determinarea ei să cedeze 275 Ibidem, p. 197. 276 Ibidem. 277. Cf., raportul lui Löwenhielm către rege, din 3/15 noiembrie 1812, în Sveriges Riksarkivet, Kabinettet/UD Huvudarkivet, E2D, 673 Moscovitica. Norvegia, se putea bucura de sprijinul Mării Britanii, numai dacă Suedia "went to war against France and France's ally Denmark" (s. Ven.C.)278. Declanșarea invaziei franceze a determinat, însă, Rusia să adopte o altă poziție, net diferită de cea a Mării Britanii în problema norvegiană. Această
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
bucura de sprijinul Mării Britanii, numai dacă Suedia "went to war against France and France's ally Denmark" (s. Ven.C.)278. Declanșarea invaziei franceze a determinat, însă, Rusia să adopte o altă poziție, net diferită de cea a Mării Britanii în problema norvegiană. Această diferență de abordare a problemei și-a găsit expresia în tratatul de alianță pe care l-a încheiat cu Suedia, care inseră stipulația potrivit căreia Norvegia "was to be given to Sweden before military operations was
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
and currency independent of Sweden but united with that country under the Swedish king, who would use the title "King of Sweden and Norway"" (s. Ven.C.)280. Acele demersuri diplomatice nu au putut modifică, totuși, poziția inițială a Mării Britanii în această problemă. Situația s-a modificat, însă, după căderea Moscovei, la 14 septembrie 1812. Temerea de o posibilă reeditare a Tilsit-ului l-a determinat pe Castlereagh să accepte invitația de a accede la tratatul ruso-suedez privind Norvegia. Pentru scurt
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
colaborarea militară a Suediei, motiv pentru care a luat în considerare necesitatea apropierii de Danemarca. Încurajat, probabil, de această întorsătură produsă în politica tarului, regele danez Frederic al VI-lea a încercat, la 2 februarie 1813, să obțină sprijinul Mării Britanii, în speranța evitării pierderii Norvegiei, dar a fost refuzat. Deoarece, dat fiind faptul că aderase la alianța ruso-suedeză, guvernul britanic nu mai putea încheia și o pace separată cu Danemarca. Ca urmare, la 3 martie 1813, a fost semnat tratatul
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
la un război suedo-danez, nici una din părțile implicate în criză norvegiană nefiind dispusă la riscuri ce nu puteau fi controlate. Astfel că, la 26 octombrie 1814, Bernadotte a notificat oficial lui Edward Thornton, trimisul extraordinar și ministru plenipotențiar al Mării Britanii la Stockholm, "that the personal union between Sweden and Norway hâd been established" 288. În notă de răspuns, data în aceeași zi, ambasadorul englez a felicitat guvernul englez, cu prilejul acelui eveniment care, potrivit opiniei guvernului englez, exprimată de ambasadorul
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
și renunțarea de către Rusia la orice intervenție în problemele interne ale țării sale, ceea ce semnifică redobândirea de către Suedia a independenței față de această 1. Pacea suedo-rusă nu a fost urmată, însă, si de asigurarea securității în Europa de Nord. Proiectelor antiruse ale Mării Britanii și ale Prusiei li s-a adăugat evoluția situației politice din Polonia, de la întretăierea anilor 1790 și 1791, de asemenea, cu vădita tentă antirusă, care a culminat cu promulgarea Constituției de la 3 mai 1791. În acest timp, Rusia continuă războiul
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
Zur baltischen Frage im 18. Jahrhundert, în "Jahrbücher für Geschichte Osteuropas". Herausgeber Hans Koch, Neue Folge, Bând 5, 1957, Isar Verlag, München, 1957, p. 481-482. rus3. La rândul ei, Rusia a fost supusă și ea unor presiuni diplomatice din partea Mării Britanii și a Prusiei care, alături de alte cauze, au determinat-o să încheie, la 9 ianuarie 1792, la Iași, pacea cu Turcia 4. O pace care i-a atribuit, după cum se știe, "îl territorio fra îl Bug e îl Nistro e
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
Foreign Office, 353, 64. 5 Eliot Anchieri, Costantinopoli e gli stretti nella politică russa ed Europea dal trattato di Qüciük Kainargi alla convenzione di Montreux, Milano, 1948, p. 15. 6 Cf., scrisoarea adresată de Robert Liston, trimisul extraordinar al Mării Britanii la Stockholm, lui Francis James Jackson, secretarul Legației britanice la Berlin, care coordona acțiunile anglo-prusiene împotriva Rusiei, la 1 februarie 1791, PRO, Foreign Office, 353, 64. 7 Cf., scrisoarea lui Robert Liston către Francis James Jackson, din 8 februarie 1791
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
de a doua împărțire a Poloniei, consacrată de acordul încheiat cu Rusia, la 23 ianuarie 1793, ceea ce a creat o nouă comunitate de interese rusoprusiană în Europa de Nord-Est. La aceasta noua situație se adăugau evidentele interese comerciale ale Mării Britanii în Rusia 36. Ambele au avut implicații directe asupra problemei orientale, în sensul că au contribuit la consolidarea pozițiilor Rusiei în Orientul European 37. În acest context și-a putut permite Rusia să trimită, în primăvara anului 1793, o fregată
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
Olof von Asp a informat Poartă Otomană în legătură cu acele demersuri, la 9 mai 1795 (cf., loc. cît., doc. nr. 46). Franceză 56. Și aceasta, în condițiile în care, în vara anului 1795, Misiunile diplomatice de la Istanbul ale Rusiei și Mării Britanii intensificau presiunile diplomatice asupra Porții Otomane, cu scopul de a o determina să nu recunoască, formal, Republica Franceză și să se abțină de la orice acțiune, de orice fel, care ar fi vizat refacerea statului polon, precum și de a nu adera
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
sale manifeste pentru Franța, să promoveze interesele Suediei în capitala unui Imperiu, în care se intersectau toate interesele orientale ale puterilor europene; interese care, prin repercusiunile lor continentale, afectau și interesele Suediei în spațiul baltic. Mai ales că ostilitatea Mării Britanii, Rusiei și Austriei, membrele celei de a doua Coaliții antifranceze, constituită în primăvara anului 1799, față de orice colaborare suedo-otomană care ar fi putut favoriza, indiferent sub ce formă și în ce măsură, interesele franceze în Europa Orientala și, pe cale de consecință, si
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
acea dată, Rasih Mustafa efendi, reis efendi, se interesa "quel pourroit etre le principal objet de cette Ligue de Nord" (cf., loc. cît.). 110 Loc. cît. 111 Cf., rapoartele lui John Borlase Warren, ambasador extraordinar și ministru plenipotențiar al Mării Britanii la Petersburg, din 22 aprilie și 5 septembrie 1803, în PRO, fond Foreign Office, 353, 67. ficarea Porții Otomane, de către trimisul extraordinar al Prusiei, a recunoașterii de către regele sau a lui Napoleon Bonaparte că împărat al Franței, "à l'Exemple
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
implicațiile pe care era de așteptat să le aibă asupra politicii europene a Porții Otomane. Totuși, amintită recu noaștere de către Prusia a împăratului francezilor nu a avut urmări imediate asupra raporturilor Porții Otomane cu Franța. Opoziția Rusiei și a Mării Britanii, precum și totală lipsa de abilitate a diplomației franceze în abordarea acestei chestiuni, atât de delicată pentru otomani, i-au determinat să decline recunoașterea și de către ei a demnității de împărat lui Napoleon Bonaparte. Și nu întâmplător, reprezentantul diplomatic al Suediei
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
pace și prietenie dintre Franța și Rusia, semnat la Tilsit, la 7 iulie 1807, care lasă deschisă această posibilitate 139, a consacrat și aderarea Rusiei la blocada continentală și, deci, ieșirea ei din coaliția antifranceză. Cum Suedia era aliata Mării Britanii, cei doi semnatari ai tratatului de la Tilsit au somat-o să părăsească și ea coaliția antifranceză și să se alăture blocadei continentale 140. Suedia a refuzat, însă, să dea curs acelei somații, motiv pentru care Danemarca i-a declarat război
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
Otomană a refuzat categoric, deoarece "n'entendoit pas favoriser la Russie plus que leș autres nations Européennes", dar, mai ales, "plus que la nation Angloise" (s. Ven.C)34. Altfel spus, Mehmed Rașid efendi sugera că Poartă Otomană făcea Mării Britanii un serviciu a cărui valoare nu putea fi ignorată de cea din urmă, de la care se așteptau contraservicii, pe măsură, desigur 35. 31 Loc. cît. 32 Loc. cît. 33 Loc. cît. 34 Loc. cît. 35 "Point, qui ne devoit pas
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
a-i încuraja și pe suedezi să procedeze la fel. Iată pentru ce nu-și ascundeau insatisfacția provocată de faptul că Suedia păstra, încă, tăcerea în legătură cu impresia pe care era de așteptat să o producă asupra Rusiei și a Mării Britanii convenția suedo-daneză din 27 martie 1794, în general, asupra a ceea ce ar fi putut fi "d'un interet commun entre la Suede et la Porte Ottomanne" (s. Ven.C.)44. Or, această comunitate de interese era probata, în opinia cercurilor
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
dintre Suedia și Danemarca, scop în care se credea că era posibil să se folosească de prestigiul Franței, pentru a le detașă, în totalitate, de Rusia și a se putea opune cu mai mult succes pericolului unei agresiuni din partea Mării Britanii. Apoi, măi sperau otomanii, "moyennant un concert avec la Suède, le Danemark et la France on pourra faire entrer dans șes intérêts et la Cour d'Espagne et celle de Berlin" (s. Ven.C.)54. Chiar dacă, așa cum susținea Ignatius Mouradgea
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
pe care, de altfel, Napoleon și Talleyrand, devenit ministru al Afacerilor Străine al Franței, la 14 iulie 1797, îl doreau în locul lui Selim al III-lea, au grăbit decizia sultanului de a incepe tratative cu reprezentantul Rusiei și al Mării Britanii la Istanbul "for a full defensive alliance against this new threat"137. Ele au fost încununate de succes, datorită expediției franceze în Egipt, dar tratatul de alianță defensivă în discuție a fost departe de a fi stabilit raporturile Rusiei cu
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
adresată și de Rusia 155. Poartă Otomană a evitat, totuși, posibilele consecințe ale deteriorării raporturilor ruso-britanice, deteriorare care a fost, de altfel, de scurtă durată. Deoarece, s-a constatat, la scurt timp după instituirea ei, ca blocada comercială impusă Mării Britanii era mult mai dăunătoare pentru Rusia decât pentru cea dintâi, datorită strictei interdependențe dintre comerțul rus și cel englez. De aceea, una dintre primele măsuri întreprinse de noul tar Alexandru I, în domeniul politicii externe, a fost restabilirea raporturilor Rusiei
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
englez. De aceea, una dintre primele măsuri întreprinse de noul tar Alexandru I, în domeniul politicii externe, a fost restabilirea raporturilor Rusiei cu Marea Britanie. Revitalizarea comerțului britanic în Marea Baltica a avut loc concomitent cu procesul de reluare a raporturilor Mării Britanii cu Franța, după ce aceasta din urmă pierduse Malta și Egiptul, în favoarea celei dintâi. Începute la 21 martie 1801, tratativele franco-engleze s-au încheiat cu pacea de la Amiens, din 27 martie 1802. Pacea franco-britanică fusese precedată de normă lizarea raporturilor franco-ruse
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
invazia franceză în Egipt 159. Pe acest fundal, Poartă Otomană a fost supusă, totuși, unor puternice presiuni diplomatice din partea Franței menite să o determine să-i recunoască lui Napoleon Bonaparte titlul de împărat, cât și din partea Rusiei și a Mării Britanii care urmăreau să o împiedice să dea curs acelor solicitări 160. În ceea ce o privește, Rusia avea noi motivații care îi justificau eforturile de a împiedica normalizarea raporturilor otomanofranceze. După cum s-a constatat, tratatul de alianță defensivă din 3 ianuarie
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
scale not seen there again until World War ÎI" (cf,. idem, Between Old and New. The Ottoman Empire under Selim III 1789-1807, Harvard University Press, Cambridge, Massachussets, 1971, p. 328-329). 159 Decizia a fost notificata ambasadorilor Republicii Franceze și Mării Britanii, precum și altor misiuni diplomatice de la Istanbul, la 20 septembrie 1803 (cf., Europe and the Porte, Vol. III, doc. nr. 17). 160 Cf., loc. cît., doc. nr. 20, 21. pozițiile Rusiei în interiorul Imperiului Otoman, efort concretizat în bine cunoscutul hatt-i-șerif, emis
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
Between Old an New, p. 355. 173 Cf., ibidem. sării unor vaste operațiuni împotriva sârbilor răsculați, încă din anul 1804, si, totodată, pentru prevenirea eventualelor agresiuni ce s-ar fi putut produce, pe acest fundal, din partea Rusiei sau a Mării Britanii. Ca urmare, trupe înzestrate cu artilerie au fost trimise spre a întări garnizoanele din cetățile Bender și Hotin 174. În context, circulau, deja, zvonuri potrivit cărora Poartă Otomană intenționa să denunțe, formal, tratatul de alianță defensivă, încheiat cu Rusia, la
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]