1,259 matches
-
mării, și-și apăsă buzele roșii pe gura mea. În ochi îi străluceau lacrimi. Și când vaporul ieși încetișor din lagună croindu-și cu grijă drumul prin deschizătura dintre recifuri, iar apoi despică marea largă, mă cuprinse o oarecare melancolie. Briza era și acum încărcată de aromele plăcute ale uscatului. Tahiti se afla la mare depărtare și știam că n-o să mai văd niciodată insula. Se închisese un capitol din viața mea și mă simțeam ceva mai aproape de moartea inevitabilă. Peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Strickland și al Atei. Aftalsem că e un tânăr vesel și nepăsător. Cu ochii minții îl vedeam pe goeleta pe care muncea îmbrăcat doar cu o pereche de pantaloni de doc. Iar noaptea, când corabia înainta lin, mânată de o briză ușoară, iar matrozii se strângeau pe puntea superioară în timp ce căpitanul și călătorii se lăfăiau în șezlonguri fumându-și pipele, parcă-l vedeam dansând cu alți tineri, dansând nebunește în sunetele gâjâite ale armonicii. Deasupra erau cerul azuriu și stelele, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
foret extinctus Federicus, qui iacet intus. Palermo, vara anului 1240 Strălucirea amurgului răzbătea prin frunziș, Înflăcărând suprafața aurită a lămâilor. În grădina Închisă printrun portic din coloane de marmură, un intens parfum de flori se răspândea În văzduh, purtat de briza ce venea dinspre mare. Întins pe niște perne de purpură, Împăratul desena, distrat, cu o rămurică, forme geometrice pe pământ. Întinse mâna spre un cedru care zăcea pe jos și Îl arătă unui bărbat mai tânăr, aflat În picioare, lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
părut că Ferrenby, un candidat Învins, schițase o grimasă. Firește, Kerry glumea, dar de acum Încolo era bine să nu mai pomenească de Princetonian. Era o zi luminoasă și tihnită și, cum se apropiau de țărm și se făceau simțite brizele sărate, a Început să-și imagineze oceanul și lungile și netedele Întinderi de nisip, precum și acoperișurile roșii atârnând deasupra apelor albastre. Pe urmă au străbătut În viteză orășelul și totul Îi fulgera prin conștiință ca un puternic pean de emoții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
stat treaz În Întuneric, Întrebându-se cât de mult Îi păsa, În ce măsură nefericirea lui bruscă nu era decât orgoliu rănit și dacă era, În ultimă instanță, temperamental nepotrivit pentru dragoste. S-a trezit bucuros, inundat de un flux al conștiinței. Briza matinală umfla perdelele de creton de la geamuri și s-a mirat leneș că nu se află În camera sa de la Princeton, cu fotografia de la fotbal pe birou și afișul de la Triangle Club pe peretele din față. Pe urmă pendula veche
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
ori o deformau, transformând-o Într-o convivialitate artificială. Și mai erau, firește, omniprezenții pedanți și farisei (dar Amory nu-i includea niciodată și pe ei printre cei mântuiți). „SF. CECELIA Deasupra hainei gri de catifea, Sub părul lins, de briză Împletit, Culoarea rozei Își râdea de ea Și frumusețea-i tristă a-nflorit. Ea aerul ce-i Între ei Îl umple Cu patimă, lumină și suspine... Subtil de tot, că el nimic nu simte Fulger râzând, culoarea rozei pline.“ — Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
este divizibilă În mai mulți de „tup“? Sentimentul ăsta Îl am - caii bătrâni fac tup-tup... Cred că ăsta-i unicul lucru prin care ne deosebim de ceasornice și de mârțoagele bătrâne. Ființele omenești nu pot face tup-tup-tup fără să Înnebunească. Briza s-a Înăsprit. Eleanor s-a Învelit mai strâns În pelerină, dârdâind. - Ți-e foarte frig? a Întrebat-o Amory. - Nu. Mă gândesc la mine - la eul meu negru interior, la cel adevărat, cu onestitatea fundamentală care mă Împiedică să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
aruncat, Tapițerii mistice, abia vizibile În aerul neclintit. Aceea fu ziua... și noaptea unei alte istorii, Palidă ca un vis și umbrită de pomi ca trași cu creionul; Strigoi de stele treceau, căutătoare de glorii Ne șopteau despre pace, tânguielile brizei ținându-le isonul; Ne șopteau despre vechi credințe moarte, spulberate de zi, Tinerețea fiind banul cu care am cumpărat Încântare din lună, Acela era impulsul de noi cunoscut, limbajul care ar fi, Datoria ce-n punga avarului Iunie sună. Aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
până la ultimul vârf... fără patimă... Vânturi subțiri și, departe, un râset pierit...“ CAPITOLUL 4 ÎNFUMURATUL SACRIFICIU Atlantic City. La sfârșitul zilei, Amory se plimba pe promenada de scânduri, calmat de necontenita tălăzuire a mării, adulmecând mirosul pe jumătate funebru al brizei sărate. Marea, se gândea el, Își păstrează amintirile mai profund decât pământul lipsit de credință. Parcă și acum șoptea despre galerele norvegiene ce brăzdaseră lumea apelor, sub stindardul cu figuri de corbi, despre navele de linie britanice, bastioane gri ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
mare...“ Și totuși el nu avea sentimentul risipirii, nu trăia speranța prezentă, implicită În conștiința unei risipiri. Simțea numai că viața i se refuză. „Rosalind, Rosalind!“ A rostit Încet cuvintele În semiîntuneric până când camera s-a umplut parcă de ele, briza sărată și umedă i-a udat părul, iar briciul lunii a tăiat bolta, făcând draperiile să ia o Înfățișare Întunecată, spectrală. A adormit. Când s-a trezit, era foarte târziu și domnea liniștea. Pătura Îi lunecase parțial de pe umăr și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
față dintr-un film de cinema, aureola din jurul patului a pălit. Umbra dinamică de la fereastră (era cel mai bun nume pe care i-l putea da) a stat locului o fracțiune de secundă și pe urmă parcă a umflat-o briza și a purtat-o rapid afară din Încăpere. Și-a Încleștat mâinile, prins brusc de o excitare extatică... cele zece secunde se scurseseră... - Fă ce zic eu, Alec, fă ce zic eu. Înțelegi? Alec l-a privit mut. Fața lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Încolo, o stradă pe care nu se zărea nici țipenie de om. În momentul În care am deschis ferestrele grele, cu rame de fier, am auzit zgomotul mașinilor din depărtate. Un aer rece și uscat pătrunse În cameră. Era o briză uscată care mă pătrunse prin piele, insinuându-se parcă până În străfunduri. M-am Îndepărtat de la ferestră și am intrat În sala de baie. Mi-am examinat În oglindă fața extenuată. „Ești În regulă?“ am șoptit către imaginea mea din oglindă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
marea în obiectiv Dar eu intrasem cu totul în el, Amintire pentru albumul cu coperți oliv Unde clipele stau ca armele în rastel. După clic-clacul aparatului scurs m-am simțit Din trup ca un deget de mireasă fără inele Și briza cu răbdare în nisip m-a cioplit Hoț de soare,amurg și amant de inele. Fluturele de pe fundul apei Cerul se privește în oglinda apei Stele sus , planete pe fundul oceanului, Nimeni nu cere socoteală sapei Când imaginea cade în
FOTOGRAFUL DE PE PLAJE de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 284 din 11 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364461_a_365790]
-
mai puțin echilibrat, aflat în consonanță cu buna măsură a puterii de absorbție a darului vieții. Versul său nu are praguri în curgere, nu conține zbaterile ambițiosului care se ia de piept cu demiurgul. Versul său e râu de câmpie, briza de primăvară care zbicește rănile lutului dinafara și dinăuntrul omului. E absolut obligatoriu de adăugat, la caracteristicile versurilor lui V. Rață, frumusețea, naturalețea și bogăția limbii care-i îmbracă autorului substanța lirică. Poetul, sunt convins, nu a făcut efort în
FRĂMÂNTUL SUFLETULUI POETULUI VALERIU RAŢĂ, CONFRATELE MEU ÎNTRU ROMÂNISM de GHEORGHE PÂRLEA în ediţia nr. 1858 din 01 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/364447_a_365776]
-
Acasa > Poeme > Rasfrangere > PORTRET CU AROMĂ VECHE Autor: Mihai Condur Publicat în: Ediția nr. 258 din 15 septembrie 2011 Toate Articolele Autorului Portretul tău abia șopti, În briza nopții stă gravat, Pe umedul nisip de valuri netezit. Acolo, visul meu a naufragiat. Și tinerețea mea, epavă eșuată, Abandonată amforă-n nisip, Treceai și tu pe-acolo câteodată, Și strecurai o șoaptă pe-al meu chip. La țărm corbia
PORTRET CU AROMĂ VECHE de MIHAI CONDUR în ediţia nr. 258 din 15 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364520_a_365849]
-
să-ți ghicesc temperatura, nu de altceva.. J Bine, hai să mergem ai zis și mi-am păstrat mâna în a ta. Uitându-te apoi spre marea ce se observă ai spus: “Mai ți minte când eram pe acel vas, briză caldă a tropicelor ne inundă cu căldură, da și cu răcoare iar luna reflectând în ocean ne trimitea mi de sclipicii, iar tu mi-ai spus de mii de ori că mă iubești și eu la fel?” Da, este cea
DOMNIŢA IERNII .. de VALERIAN MIHOC în ediţia nr. 1836 din 10 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/364450_a_365779]
-
cu o clipă. Bucuroși de acest decalaj atemporal De-o lume albastră ne-am îndepărtat Inspumând sub vremi câte-un cal In grădina Eden intrată în păcat. Logodiți în această lume paralelă Precum în faptă și în cuvânt Se reface briza într-o velă Pe întinse mări cu telegraful vânt. Al.Florin ȚENE . Miezul sunetului Când sunt metaforă în aerul expirat de flaut aud Corul sclavilor,urcă în mine întrebarea pe care o caut, răspunsul e ca o mușcătură de nurcă
METAFORA RUGINII de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 269 din 26 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/361435_a_362764]
-
cu o clipă. Bucuroși de acest decalaj atemporal De-o lume albastră ne-am îndepărtat Inspumând sub vremi câte-un cal In grădina Eden intrată în păcat. Logodiți în această lume paralelă Precum în faptă și în cuvânt Se reface briza într-o velă Pe întinse mări cu telegraful vânt. Al.Florin ȚENE . Referință Bibliografică: Metafora ruginii / Al Florin Țene : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 269, Anul I, 26 septembrie 2011. Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Al Florin Țene : Toate
METAFORA RUGINII de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 269 din 26 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/361435_a_362764]
-
magic alături de ea, chiar și dincolo de nemurire. Îi plac cocorii și trandafirii, iubește muzica clasică, așa a ajuns să-l cunoască pe Arthur care a pus imediat stăpânire peste gândurile ei secrete. Îi place să privească soarele, să simtă adierea brizei, la nevoie luptă pentru iubire și rareori cade răpusă, iar dacă se lasă pradă unei pasiuni tulburi, o face cu acel instinct de supraviețuire al înotătorului de cursă lungă care nu se lasă atras de vârtej, înoată foarte bine și
ROMAN IN LUCRU de STAN VIRGIL în ediţia nr. 250 din 07 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/361499_a_362828]
-
aspre de atâta lopătat pe oceanele nesfârșite ale pământului ăsta blestemat; o să-i înțepe obrajii ăia de sfântă cu barba lui încâlcită de toate furtunile de gradul 9(nouă) pe scara beaufort; o să-i lingă sânii ăia țanțoși cu toate brizele apusului de toamnă târzie; o să-i... abia s-a trezit. sfârșit, amorțit în toate mădularele, chiar și mădularul lui, odihnit până mai ieri, era acum mai flasc decât atunci după ce l-au prins amazoanele și l-au călărit 3(trei
TRĂIASCĂ, REGINA! de GEORGE SAFIR în ediţia nr. 912 din 30 iunie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363946_a_365275]
-
sub îndrumarea profesorilor, în fiecare zi, la orele dimineții, se antrenează. Unii dintre ei fac parte din Loturile Naționale de Atletlism ale României. Lacul este împrejmuit cu treistie . Sălciile pletoase se lasă purtate de vânt ca valurile mării aducând o briză de răcoare. Pe oglinda lacului plutesc: leșițe, rațe sălbatice, numeroase broaște țestoase și diferite specii de pești. Pe lângă diversitatea de pomi, mai întâlnim și o livadă de meri, în jurul căreia sunt plantați: pruni, nuci , corcoduși și aluni. Pe aleile grădinii
GRĂDINA BOTANICĂ-IZVOR DE INSPIRAȚIE de CRISTINA MARIANA BĂLĂȘOIU în ediţia nr. 2342 din 30 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/362808_a_364137]
-
părul meu de negru catifea. Fericirea mea...e cerul înstelat în nopțile de vară, scăldatul nostru în marea iubire spirituală. Fericirea mea...e cafeaua-n doi din fiecare dimineață, când razele dinspre răsărit ne trezesc la viață. Fericirea mea...e briza mării ce adie pe umerii dezgoliți, alaiuri de primăvară apar, de discul galben ceresc încălziți. Fericirea mea...e să fiu fericită chiar dacă sunt tristă, căci tu ai puterea de-a mă ridica și a-mi oferi o batistă. Fericirea mea
FERICIREA ÎN LUCRURI MĂRUNTE de IRINA BBOTA în ediţia nr. 1537 din 17 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/363002_a_364331]
-
de primăvară apar, de discul galben ceresc încălziți. Fericirea mea...e să fiu fericită chiar dacă sunt tristă, căci tu ai puterea de-a mă ridica și a-mi oferi o batistă. Fericirea mea...e să înot contra valurilor și a brizei mării, căci ești așteptat, singurătatea a rămas pe peronul gării. Referință Bibliografică: FERICIREA ÎN LUCRURI MĂRUNTE / Irina Bbota : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1537, Anul V, 17 martie 2015. Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Irina Bbota : Toate Drepturile Rezervate
FERICIREA ÎN LUCRURI MĂRUNTE de IRINA BBOTA în ediţia nr. 1537 din 17 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/363002_a_364331]
-
din cârlig, așa că nu a mai fost nevoie de ajutorul meu. Dar mie numai de pescuit nu-mi ardea! Privirea nu mi se mai dezlipea de pe frumusețea corpului său sculptural și bronzat, care se răsfăța gol sub razele soarelui și briza mării, mai ales de pe perele frumoase, cu început de rumeneală de pe piept, dar și de pe locul plăcerilor divine. Încercam să-mi fac de lucru, dar ceva mă chema să fiu iarăși mai aproape de ea. Mi-am lăsat voltele agățate de
POVESTIRI PESCARESTI SI DE VIATA de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1504 din 12 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/363024_a_364353]
-
dacă îi cinstește, își primește un prestigiu. Născut la Husasău de Tinca, din Bihor, la 25 iulie 1925, profesorul dirijor Mihai Drimbe s-a stabilit din anul 1950 la Buhuși, în județul Bacău, orașul căruia i-a compus rapsodii din briza Bistriței și i le-a cântat în răsunetul alămurilor, la chioșcul din parc. Și-a început activitatea artistică în timpul stagiului militar, la fanfara unității. Venit la Buhuși, drept un tânăr necunoscut, într-un oraș în care aproape toți locuitorii erau
MIHAI DRIMBE. A ÎNVEŞNICIT MUZICA PE FRUNTEA UNUI ORAŞ de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1077 din 12 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363287_a_364616]