315 matches
-
la păsărica lui afurisită, gata, devii tovarășa, ca la tribunal, nu alta. Salariata Vasilica Vasilică, pe care o strigau Vili, își îndreaptă broboada. Coborî dreapta cu tava, de-a lungul halatului spălăcit și prea mare, iar cu stânga își îndreptă broboada. Înălță capul. O față mică, creață. Mâinile mari și lungi atârnau de-a lungul trupului mic, încovoiat. Ochi ageri, o gură lată, puternică, cu dinți mici, suciți, argintați. Îl privea fix fix pe Șeful Teodosiu. Lucruri simple ți-am cerut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Orașul diminuat, jilav. Un vuiet ruginit, posomorât, carcasele lungi și reci ale tramvaielor. Lume, uriașul trup gros, înnodat al trupurilor înlănțuite într-unul singur. În fiecare stație se rup alte fragmente, se reface altfel aderența. Între cotul vecinului din stânga și broboada femeii din față se deschise o fantă telescopică, în care se leagănă, în ritmul vehiculului turmentat, icoana de madonă populară. Retina Vancea reține chipul de porțelan alb, privirea rănită, genele lungi, zbatere de fluturi negri. Ar vrea să se miște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
luptător... A VENIT ASEARĂ MAMA A venit aseară mama, ca‐n romanța populară, Oare te‐a găsit acasă, oare mai știai că‐i ea, N‐ a venit ca să‐ ți aducă, a venit ca să îți ceară, A venit aseară mama cu broboada ei cea grea. A venit aseară mama și‐i atâta de‐nstărită, Încât nici nu poate spune tot ce are‐ntr‐ adevăr, Are astm, contracte, noră, pensie, nepoți, fleb ită, și argint din cel mai strașnic în sprâncene și în
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
vrei s‐ o iei la tine, pentru cât va mai trăi, Că o dau afar‐ din casă, că la dânșii în comună Fac curat, dărâmă totul, lasă brazdele pustii. A venit aseară mama, a plecat în zori la‐ gară, Cu broboada ca un plânset, peste ultimul temei, Hotărâtă să te uite și în casa ei să moară, Când or omorî cu fierul, cei ca tine, casa ei. BOCETUL MAMEI PENTRU FIUL SĂU Măi băiete, măi băiete, Ți‐o fi foame, ți
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
că este cineva la ușă. Înfrigurat, deschise ușa și se pomeni cu o arătare Înaltă Înveșmântată din cap până În picioare Într-o djalubă neagră din care nu se putea vedea nimic, doar pe sub glugă se zărea un iașmac negru, o broboadă ce-i acopera complet capul și avea doar o fantă micuță care lăsa la vedere doi ochi verzi și două sprincene negre. Era deziluzionat vizibil și chiar Încerca să găsească o formulă amabilă de refuz când privirea intensă a celor
Învierea pământeană by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1269_a_1901]
-
mai privi Încă odată, timp În care Ștefan a simțit că ea chicotește discret, și cu mare delicatețe Își ridică marginea jalobei descălțându-și Încălțările tradiționale, niște botfori cu vârf Întors, cu mișcări voit lascive Își descheie jaloba lăsând numai broboada neagră ce-i acoperea capul și fața. Trăgea puțin câte puțin marginile către exterior iar Ștefan se ridică imediat pentru că de sub jalobă Îi apărea un peisaj nepământean, un corp de femeie brunetă Îmbrăcat Într-o idee de rochițică sau cămașă
Învierea pământeană by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1269_a_1901]
-
mort, sângele, necontenit, mort, sângele, necontenit, mort, sângele. Nu! Amintește-ți altceva, altceva, altceva! Pomenește-i, Doamne, pe Ion, Constantin, Rozalia, Ivana, Alexandru, Neacșa, Corneliu, Gheorghiță, Petre, Mănăilă, Ana Maria, Mihnea. Pomenește-i, Doamne, În Împărăția drepților. * Capetele acoperite cu broboade negre, genunchii osoși, bătrâni, striviți de cimentul negru care trage, acoperit cu un covor Îmbâcsit de iută, peste el, preșurile de zdrențe, de un alb cenușiu, pestriț, Îndoielnic, cizmele de cauciuc Îngenuncheate din care ies ciorapii groși de lână, cojoacele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
pestriț, Îndoielnic, cizmele de cauciuc Îngenuncheate din care ies ciorapii groși de lână, cojoacele care fac mătănii. Capul descoperit mi-a Înghețat de mult În pâlpâitul fumegos al lumânărilor și ochii lor se Întorc mereu spre mine, pâlpâind fumegos sub broboadele negre. — Al cui ești? — Al cui ești? — Al cui ești? — Al cui? -- Cine? — Eu sunt oaia cea pierdută... Și mă uit la cele trei mese de Înălțimi diferite, puse cap la cap, acoperite cu mușama și mușamaua, și ea, acoperită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
prescuri, printre biscuiții lemnoși, bucățele de imortele, legate cu ață roșie, vinul pus În sticlele de Cico și cununa rumenită, ca un cozonac, a parastasului și bomboanele mici, roz-verzi-frez, așezate pe zahărul alb al colivei. Ochii lor, licărind fumegos sub broboadele negre. Ce faci? Plângi? — Nu plângi? -- Al cui ești? -- Al cui ești? Alcuiești? -- Ion Hodivoianu, mort negrijit, fără lumânare. Mihnea. Buni. * Am Încercat atunci, la parastas, să mi-o amintesc pe Buni. Pomenește-i, Doamne! Ah, cât se zbate sufletul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
persoane aflate prin apropiere s-au adăpostit În biserică. Vrând, nevrând, mă uitam cu coada ochiului la cei care intrau. La un moment dat, văd o femeie trecută de prima tinerețe, slăbuță, Îmbrăcată În negru de sus până jos, cu broboadă pe cap, așa cum cer bunele reguli ale bisericii. S-a Îndreptat către cele două icoane aflate fiecare În câte o firidă din perete, la dreapta era reprezentat Isus Cristos, iar la stânga se afla Sfânta Fecioară Maria cu pruncul În brațe
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
plosca de rachiu de cazan, cătă a porni pe cărăruia întortocheată a pădurii. Pe vremea aceea, puțini aveau curaj să se încumete să pășească în pădurea întunecată, din cauza animalelor sălbatice, dar și din pricina poveștilor spuse la gura focului, care încremeneau broboadele femeilor slabe de înger, făcându-i și pe mulți bărbați să se uite, cu frică, împrejur. Starostele își făcu cruce, sfătui soața să fie cu băgare de seamă, până la întoarcerea lui, apoi o luă la picior, ajutându-se de bățul
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
și alungând păianjenii, ce se aciuase prin colțurile încăperii. Apoi, se îmbrăcă cu straiele cele noi, se încălță cu cizmulițele, cumpărate de Fetea tocmai de la iarmarocul de la Lespezi, de la un ciubotar neamț vestit prin acele locuri, neuitând să-și așeze broboada albă de lâniță, primită în dar de la răposatul taică-su. Fetea și copiii o așteptau la poarta cea mare, așezați în lada săniei, la care erau înșeuați doi cai, proaspăt țesălați. De departe, se auzeau chiotele lui Serafim și zgomotul
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
i-am dat nume, dar parcă așa o strigase o dată băiatul de la toneta vecină) a fost în iarna de după moartea tatei, când am găsit-o la taraba ei dând foc la frunze într-un tomberon. Cu cizmele desfăcute și o broboadă peste părul care credeam că nu suportă nici un acoperământ, cu buzele vopsite corai și fața îmbujorată de focul peste care sta aplecată - nu mai știu cum depășisem totuși criza erotică, probabil întâlnirea cu ea era prea legată de bolirea lungă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
stuf ca să nu se rănească. La semnalul Adelei trebuiau să-și aducă traista în față pentru a avea la îndemână săgețile, să dea pinteni cailor după care să înceapă a trage cu arcurile. La rândul ei, Adela și-a desfăcut broboada viu colorată de pe cap cu o mână și se pregătea să o fluture deasupra capului, iar cu două degete de la cealaltă mână a șuierat în semn că jocul poate începe. N-a mai putut face nici o mișcare pentru că s-a
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
izgoni. Vru acum ea să-nflorească! Dar baba hâtră începu să amorțească. Blândul ghiocel credea, Și cu asta se mândrea, Că va înflori de-ndată. Dar iarna i-a făcut-o lată... Un picior își mai întinse, Coastele își primenise, Broboada-și aranjă nițel De gândeai că-i...ghiocel. Și c-un pas grăbit de fată Ce se dorea măritată, Cârja și-o propti în horă Pe badea să-l ia la vorbă. Ar fi vrut baba o nuntă... Vorba lungă
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
gară, aștepta cuminte un Ikarusz hodorogit. La doi pași de el, sub un felinar hepatic, cu o pătură ponosită petrecută peste șale, o femeie vindea semințe În pliculețe sigilate. Marfă garantată. Pe cap, ca o pisică pe cuptor, avea o broboadă de lână neagră, Înnodată zdravăn la ceafă. Înghesuită Într-o pufoaică kaki, se mișca doar cât să dea rest clienților. Semințele și le luau singuri. Era dreptul lor și femeia Îl respecta cu sfințenie. Autobuzul se urni din loc după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
căruia își întreținea, în cursul nopții, desenul fioros al mustății, sigiliul personal, seturi desperecheate de volume și, din nou, mobilier știrbit de birou, o vâslă, o canoe pitică, camere de biciclete uzate și Pinky se așteptă ca, desfăcîndu-se colțurile unei broboade de pluș, să i se arate, provenind de la Robin, fie și-un cartilagiu, măcar o vertebră, în sfârșit, o bucată de os. Nu i se arată nici un os. În schimb, i se trecu pe sub nas pălăria, celebra pierdută, borsalina, cea
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
așa cum spusese, și nu s-a mai Întors la noi. A fost o nouă lovitură pentru mama, care s-a trezit Într-o dimineață cu părul complet albit, fapt pentru care din clipa acea a Început să poarte mereu o broboadă Întunecată și aproape să nu mai schimbe vreo vorbă cu cineva. Vizita lui Teofil, colegul de bancă și prietenul meu cel mai bun, fu cu mare greutate Îngăduită de mama, care, de altfel, nu permitea nimănui să mă vadă (mulți
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
O să-i scot eu, se mângâiase singur, nu mă fac pe mine niște amărâți de creițari, eu îi fac pe ei... A doua zi, s-a îmbrăcat și s-a învîrtit prin prăvălie până a sosit Aglaia, gătită cu o broboadă, groasă și lungă, numai ciucuri. Muierea trimisese vorbă înainte la gospodar, printr-o chivuță, că vine cu omul. Stere a încuiat ușile, 1-a rugat pe Grigore, picat atunci și el în pragul prăvăliei, să se mai uite să nu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mai putut de bucurie. Și-a chemat vecinii și au petrecut într-o seară. A doua zi a trimis-o la părinți, să le spună și lor. Pământul înghețase. Mirosea a spic de zăpadă. Lina mergea repede, învelită într-o broboadă grea de lână. A ajuns acasă, a pupat mâna dogarului, a chemat-o întîi pe maică-sa și i-a spus vestea, s-au îmbrățișat, au mai vorbit de-ale lor și spre seară s-a întors. În capul străzii
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
doua zi dacă ai băut două țuici sau trei? Că te mai lua unul, altul deoparte, ciocneai, n-ai mai fi plecat. Stere își făcea datoria în foile lui. Pe lucrători îi aflau repede și nevestele. Treceau cunpul înfofolite în broboadele lor de lână, se uitau prin geamuri, nu îndrăzneau să intre. Ieșea vreunul, striga de afară la ceilalți: - Ioane, vezi c-a venit muierea după tine. Oamenii se supărau. Se apucau să înjure. Le goneau acasă la copii și se
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
că unii se numesc cinstiți, și proștii plătesc oalele sparte. Dacă ar fi să-l judeci pe fiecare, noi sîntem buni să stăm în rai, marafeților! Că luăm de colo un pic, de colo un pic? Cinstea-i așa, o broboadă - care-i mai arătoasă, aia ascunde mai multe. C-avem și oameni pe suflet, asta-i altăceva. Așa e meseria. Dai și scapi. Ce, parcă vrei? Ți se pune unu nainte, nu poți să-ți lași libertatea, să te dai
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
nu se uitau afară. Era și de amiază, să fi fost douăsprezece. Muierile făcuseră scurtă la gât privind spre Filantropia. Baba Marghioala 173 ostenise. Se lăsase pe vine, ciucită toată, cu mâinile în poale. Nu mai spunea nimic. Își strânsese broboada în jurul gâtului să nu răcească și-și trăsese poalele fustelor largi în jurul gleznelor, să n-o ia vântul pe dedesubt. Aglaia povestea de ale ei. Era după lăsata-secului și nu mai isprăvea. Fusese cu o seară înainte la cumetri, de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
nici o lumină. Era frig, într-o zi de iarnă, spre seară. Cerul, mort, încremenit, ca o pătură înghețată. Din el scăpau niște floace albe de zăpadă, rar, parcă fără chef. Câteva sute de oameni așteptau nemișcați în fața porții: muierile, cu broboade negre așternute pe obraz și cu pumnul strâns; în spate, bărbații, mestecând tutunul între fălci sau aprinzând țigările unul de la altul. Din când în când se auzea un ropot mărunt de picioare degerate, dar atât, nu spunea nimeni nimic, înțeleși
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cu sânge de nouă frați, scotea junghiurile cu foarfecă înfiptă lângă ușorul ușii, sculase pe mulți din morți, zidarii la ea veneau, nu chemau doctorul. Când se deocheau copiii, mamele la coana Marița alergau într-un suflet. Ea-și punea broboada de lână pe umeri, și, numai în papuci, sosea, lipa-lipa, să scoată răutatea de unde se cuibărise. Căuta focul, apuca repede cu un clește câțiva cărbuni, stingîndu-i într-o căldărușă, și bolborosea cu capul în piept: Fugi, deochi, Dintre ochi, Peste
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]