849 matches
-
rog! arată cu mîna Maria, așezîndu-se în locul lui, în fotoliu. Deci ne-am înțeles, hotărăște cu glasul ei ferm, în timp ce-și aprinde o țigară stabilești cu Theo ce-i de făcut pentru mîine seară. Da murmură Mihai, încă buimac de somnul adînc din care a fost trezit. Mîna lui, tremurînd, scapă cîteva picături de apă mai mult peste lingurițele de nes din ceașcă și nu mai poate freca, să iasă spuma groasă, pe placul Mariei. "Se înșeală dacă își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
apăsat, lăsînd tocurile cizmulițelor să lovească cu zgomot cimentul. Bate de două ori, apoi așteaptă. Intră aude o voce de om trezit din somn. Mai bate de două ori. Oof, doar îi deschis... Ușa se dă în lături. În fața ei, buimac de somn, stă un tînăr în care, cu greu, recunoaște pe Mihai. Credeam că-i un coleg spune el tărăgănat, apoi, dezmeticindu-se, face ochii mari: Ce s-a-ntîmplat?! Ați făcut o comandă... începe fata cu vocea-i sigură, arătînd spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
eu vouă! Du-te... înjură Ovidiu și-i aruncă fișicul cu bani, apoi se întoarce spre dormitoare, urcînd furios treptele de scîndură, nepăsător că face zgomot. În camera vecină, obsedată de gîndul cu care s-a culcat, Sultana tresare, privește buimacă în întuneric, stă mult timp nemișcată, caută cu palma sub pat bucata de lemn pregătită anume, apoi, numai în capot, desculță să nu facă zgomot, coboară spre magazie. Las' că te ucid eu, pușlamaua naibii șoptește ea aprinzînd lumina, repezindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
-o se precipită profesorul, jenîndu-se brusc la gîndul că bătrîna ar putea să-l întrebe cum de-i a lui. Tocmai!, că nu-i a Mariei... clatină femeia din cap, rotind fotografia între degete. Profesorul ezită o clipă, apoi, ca buimac, întreabă, tot mai tare, să acopere vîntul: Cum nu-i a ei? Ai dreptate, domnule Teofănescu, ai dreptate: vremurile... Aici arată femeia fotografia am fotocopia rîndului din registru, cînd m-am internat s-o nasc pe Doina: "Maria Bujoreanu, 40
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
repde. Unul e blocat în magazie țipă arhitectul de lîngă bar, acoperind cu vocea lui panica iscată. Țăranul vine în fugă, prinde toporul de lîngă sobă și lovește ușa pînă face o gaură prin care se strecoară Mircea Emil încă buimac de somn, înjurînd de mamă junghiul din spate. Nebunilor, ce v-a apucat?! strigă Sultana, apărută în capul scării, urmată de Mihaela și de bărbați. Fugiți că se dărîmă clădirea! le strigă țăranul pornit spre ieșire, apucînd cu ambele mîini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
foarte bine cunoscut. Nu era o față atrăgătoare: avea trăsături puternice, severe, vizibil evreiești, puțin impertinente. Avea buzele arcuite, gura absolut dreaptă și ochii înguști. Honor Klein trecu de barieră și se opri să privească în jur. Era încruntată, puțin buimacă în lumina gălbuie sinistră. Nu purta pălărie și pe părul ei negru scurt se formaseră deja picături de la umezeala din aer. —Doamna doctor Klein? am spus. S-a întors spre mine și m-a privit. Era clar că n-avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
a surprins pe amândoi. Nu fusese un lucru prea satisfăcător, din cauza nepriceperii lui Emma și a temerilor lui Pearl de a nu rămâne însărcinată. Totuși, a fost ceva de o importanță capitală și i-a lăsat pe amândoi puțin cam buimaci. Emma, stând pe scări, mai jos de Pearl, îi spuse: — Poate că Hattie o să vină mâine. Nu. — De ce nu? — Până mâine vor fi plecat spre America. Atunci o să-ți scrie. — Nu. Și chiar dacă o să-mi scrie, va fi prea târziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ceva mai târziu și ciugulise din mâncarea de la cină pe care Ruby, ca de obicei, i-o servise în sufragerie. Pe urmă urcase din nou în salon, mai dăduse pe gât câteva înghițituri bune și adormise iar. Acum se simțea buimacă, dislocată din timp și spațiu. Într-un anumit stadiu, nu mai știa când, își scosese rochia și îmbrăcase un capot. „Așadar, în viitor va locui într-un sat din Spania, împreună cu George și cu Diane! Oare așa va fi?“ Ruby
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
să-i pună cele câteva întrebări care o munceau, nimic decât tot acel lung șir de ani care ar fi putut face posibilă asemenea comunicare și care o făcuseră imposibilă. Alex simțea că-i este rău, că e speriată, și buimacă și obosită. Spuse cu enervare: — Nu mai sta aici! Du-te și te culcă! Ora ta de culcare a trecut de mult. Du-te. Ruby nu se clinti din loc. Stătea nemișcată în capul scării, ca o uriașă statuie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
se stingă, susținându-i miraculos conștiința, după iminenta expiere. In nomine Patris et Filis et Spiritus Sanctis! Vae, vae victis! Oh, la dulce France! Merci, merci, merci! Buuum...! Întuneric..., eclipsă..., durere..., o flacără..., din nou întuneric și el se deșteaptă, buimac, în lumină, la liman, întemnițat într-o formă vie relativ acceptabilă, aceea a primei și unicei viețuitoare aflate în imediata apropiere, respectiv a animalului titular al vizuinii! Un bursuc! *** Acum, urmează Arhanghelul, tu, Mare Maestru, îți vei putea duce la
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
loc, ca de pe arcuri, lipindu-se de biroul lui nenea Sandu și țipă ca din gură de șarpe: Stai! Nu atinge nimic! Nuuu...! E o bombă...! Toți cei prezenți țâșnesc, fără să pregete, în picioare, printre care și Bogdănel, trezit buimac din somn, de lumină, de rumoare și de brusca lor agitație! Nu te mișca, că trag! Trag...! țipă isterizat Mânecuță, luându-l pe Vierme în cătarea pistolului smuls haiducește din toc, cu riscul de a-și ciurui și propriul șef
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
părut nou și inexplicabil, fără nici o legătură cu mine. E ceea ce psihiatrii numesc înstrăinare de sine. Până și propria-mi figură, adesea, ca s-o identific, trebuie să fac un efort, un efort de acomodare a privirii, penibil și umilitor. Buimac, perplex, scârbit în fața revelației de a fi eu însumi” (I, 52). Străin (nici un nume, spune Cioran, nu i se potrivește și nu-l încântă mai mult), privește la oamenii din jur de parcă și-ar aminti „un coșmar avut în altă
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
un simplu paradox logic, nici de un exercițiu de acrobație lexicală: esența lui este aceea a unei absențe care poartă chipul contradictoriului. Dacă la un moment dat nu se mai recunoaște, dacă trăiește sentimentul înstrăinării de sine, atunci iată-l „buimac, perplex, scârbit în fața revelației de a fi eu însumi” (I, 52), acel eu însumi care e absența însăși. În fine, cum știm, vitalistul Ă care credea că ar fi putut întemeia religii și care își impusese să facă istoria în locul
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Nici măcar florile vieții mele cumpătate nu le cruți!... HERRMANN (Țipă excitat): Florile tale trebuie să moară! Florile tale stau la fereastră și privesc întrega lume. Florile tale mă țin departe de tot și îmi vâră în capul înfierbântat conștiința ta buimacă. Mă doare totul, căci capul însângerat nu poate veni pe lume... DOAMNA WURM ( Destul de liniștită): Ești un muribund. Ești un uitat de soartă. Nu meriți să mai înfuleci nimic. O să fii îngropat lângă groapa de bălegar. Viața ta ar trebui
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
între lumea „de odinioară” a personajului și prezentul agresiv al colectivității, precum în Rătăcire sau în Pană Trăsnea Sfântul. Mai gravă este ostilitatea unor personaje chiar față de viață, pe care se răzbună deoarece nu-i pot asimila lecțiile și rămân buimaci. Cele mai reușite dintre personaje sunt alcătuite din stereotipii. Cu alte cuvinte, este vorba de oameni slabi, care se ascund îndărătul unor „dragi nimicuri”, tabieturi cu meniri defensive. Au mici pasiuni revelatoare: repararea ceasurilor, cultivarea florilor, observarea gângăniilor. Caută să
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285867_a_287196]
-
unii spuneau că el îi urmărise cu sabia ridicată, alții că piranda nu se mai putuse dezlipi de el, alții chiar că l-ar fi dus înapoi în curtea castelului și el ar fi venit iar după ei. Stătuseră așa, buimaci, în jurul lui în pădure ceva vreme, la vreo două sute de metri de poarta castelului, ditamai ceata de oameni mari, incapabili să scape de-un țânc dat în Paște; el le striga fraze scurte, de neînțeles, aruncându-și bărbia înainte și
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
că Mircea a dormit în timpul plantonului. Am luat arma binișor, am dus-o în „cancelarie”, am încuiat cancelaria și am stat de planton până a sunat deșteptarea. Eram echipat și cu ochii ațintiți asupra lui Mircea. S-a trezit ca buimac, a văzut că nu-i arma și a îngălbenjit. A ieșit afară din dormitor și umbla năuc. L-am întrebat „ce caută”și n-a fost în stare să spună. L-am poftit în cancelarie, a văzut arma cu baineta
A FOST O DATA by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Science/762_a_1496]
-
mâinii, i-a deschis gura cu un mic băț, a introdus gâtul unui pui de găină viu și i-a lăsat pe amândoi liberi. Șarpele a prins pasărea pentru câteva secunde, după care i-a dat drumul - biata făptură părea buimacă; nu părea să sufere vreo durere, dar era incapabilă să se miște, și-a Închis ochii și a căzut. Am ridicat puiul și am examinat mușcătura de la gât. Cu greu s-ar fi putut vedea ceva, căci semăna cu rana
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
enunțurile exclamative au caracter independent sau intră într-o relație de incidență cu alte enunțuri: „- Ce spui, cumnată! Da’ că l-aș ucide în bătaie, când aș afla că el a prins pupăza s-o chinuiască.” (I. Creangă), „Oamenii săriră buimaci care dincotro crezând că-i foc, ori ne taie cătanele, doamne ferește!...” (I. Creangă) „- Lasă-mă, unchiule! -... Bine! răspunde omul bătrân și joacă-nainte...” (I.L. Caragiale) • flexiunea; verbul predicat se situează la conjunctiv (foarte adesea, fără morfemul să la persoana
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Mai mult ca oriunde, Eliade își arată și își camuflează, în această nuvelă exemplară, atât intențiile, cât și tehnicile literare, valorile simbolice. Aparent, nimic mai simplu. Peste o schemă mitologică, Eliade așează o realitate cenușie, banală, cotidiană, dintr un București buimac, răsătitean și moale, cosmopolit. Numai că forțele interne, de adânc ale miturilor încep să lucreze, acumulând energii, explorând, revărsându-și lavele asemeni unor vulcani. În această noua hiperrealitate, timpurile si spațiile coexistă, mai puțin omul, neobișnuit să accepte pluralități, logici
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
lichida fizic. Și din acest motiv copiii vor ajunge să-și trădeze la "organele statului" părinții, iar tații, în funcții de conducere, își vor trimite în închisori părinții sau bunicii. Probabil că nu a existat în istorie o frază mai buimacă și lipsită de adevăr și substanță care să producă atâta suferință și haos social. 1148 Apud Frédéric Laupies, Dicționar de cultură generală, Editura Amarcord, Timișoara, 2001, p. 423. 1149 V.I. Lenin, Noua politică economică și sarcinile comitetelor pentru educație politică
[Corola-publishinghouse/Science/84957_a_85742]
-
o bâtă adusă din grădină în acest scop. Machedon urlând ca o fiară ieși furios din chilia Anastasiei amenințând-o. A doua zi în zori, se auziră bocănituri puternice în poarta mânăstirei. Maicile dormeau adânc. Machedon se trezi, îndreptându-se buimac către poarta zgomotoasă. -Ho, ho, ho!Oprește-te că n-or fi venit turcii. -Turcii n-au venit dar a venit Satana la tine Machedoane! -Pfiu!Piei diavole și lasă-mă în pace. Du-te unde ți-i locul. -Nu
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
Versurile din placheta Primăvară pustie (1945) înregistrează neîmpăcarea legată de conștiința unui preaplin de vitalitate și trăire sufletească, resimțit ca povară: „Aș vrea să mă dezbar de harurile mele/ Ca de niște podoabe grele”. O efervescență lipsită de finalitate („sunt buimacă de tinerețe, de avânt”) susține și gândul morții: „Ia-mă, Doamne,/ Și așază-mă la loc de unde m-ai cules.” Așteptările spulberate („E beznă grea în lume, în suflet și în cer”), doliul, jalea pierderii unor ființe dragi intensifică dorința
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288758_a_290087]
-
roman, Critica și romanul). În 1964 Ștefan Bănulescu e prezent cu două dintre capodoperele sale, Mistreții erau blânzi și Dropia, alt prozator descoperit de revistă este Ion Băieșu, cu nuvela Sufereau împreună, în vreme ce lui Fănuș Neagu i se tipărește Vară buimacă. Tinerii critici Eugen Simion și Matei Călinescu comentează apariția unor volume de Marin Sorescu, Nichita Stănescu ori Ștefan Aug. Doinaș, care debutează editorial cu volumul Cartea mareelor, cuprinzând poeme scrise, majoritatea, în urmă cu cel puțin două decenii. Între 26
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287200_a_288529]
-
ultimele „insule” din memoria primordială imaculată. Tumultul eului e impersonalizat în alegoria barocă a unei antropologii mitice: „Omul trecea/ și insulele se mutau/ după mersul lui./ Păsările se zbăteau împotmolite/ în cercuri de aur/ și idolii ieșiți din peșteri/ clipeau buimaci/ în lumină/ și se clătinau între cer și pământ”; „Ciocneau la masa de piatră/ Noduroși uriași./ În bărbile lor/ stătea ghemuită fata laponă/ legănând urșii albi pe un picior/ încălzind boturi de ren cu o mână”. Izvorâtă din „ultima Thule
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288424_a_289753]