13,186 matches
-
trei sferturi de secol după ce a fost scrisă. Salvarea a venit de la Gh. Asachi, care, în 1868, după ce a încheiat un act notarial la Lemberg, împreună cu nepoții scriitorului (Titus și Wanda), a cumpărat, cu 400 de galbeni lada cu manuscrisele bunicului lor, scriitorul Ion Budai-Deleanu. Așa se explică și tipărirea Țiganiadei, în câteva numere din “Buciumul român”, la Iași, între 1876-1877. Mai spune ceva în plus amănuntul că Asachi era cavaler de Malta, iar Budai-Deleanu, împreună cu frații Balș și alți intelectuali
Țiganiada în franceză by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Imaginative/12984_a_14309]
-
și mor apoi și ele (...)/ Locul mormântului se șterge -// O iarbă sârmoasă se îndeasă pretutindeni/ Ca părul pe capul feciorilor în nopțile de iarnă;/ Când e plin cimitirul ochi de la un cap/ În celălalt se reia totul de la început:/ Groapa bunicului meu, peste groapa străbunicului meu,/ Tatăl meu, peste bunicul meu/ Și tot așa vechiul primar/ Peste străvechiul primar - vechiul popă/ Peste străvechiul popă,/ Vechiul sat peste străbunul meu sat.// La margini cresc pruni și meri/ Și se văd flori mirositoare
Ioan Alexandru, în câteva poeme by Ilie Constantin () [Corola-journal/Imaginative/13115_a_14440]
-
O iarbă sârmoasă se îndeasă pretutindeni/ Ca părul pe capul feciorilor în nopțile de iarnă;/ Când e plin cimitirul ochi de la un cap/ În celălalt se reia totul de la început:/ Groapa bunicului meu, peste groapa străbunicului meu,/ Tatăl meu, peste bunicul meu/ Și tot așa vechiul primar/ Peste străvechiul primar - vechiul popă/ Peste străvechiul popă,/ Vechiul sat peste străbunul meu sat.// La margini cresc pruni și meri/ Și se văd flori mirositoare,/ Aburul lor pătrunde în lucruri/ Până departe./ Cei care
Ioan Alexandru, în câteva poeme by Ilie Constantin () [Corola-journal/Imaginative/13115_a_14440]
-
surioarei sale, ca să vadă dacă nu cumva era mai grozav decât al său. Neavând nimic de obiectat, el luă o mașinuță de pe jos și-o zbughi pe ușă afară. Fetița însă nu plecă, ci se așeză frumos la masă, în fața bunicului ei. “Și ce mai e pe la țară? Ce mai face mămica?” îl întrebă Eleonora, aducându-i o mică gustare. Stelian sorbi mai întâi din cana cu menado, cu aerul că nu era grăbit. Situația nu e prea trandafirie”, o informă
Daniel Dragomirescu - Două vizite by Mihai Cantuniari () [Corola-journal/Imaginative/13067_a_14392]
-
zis. Îl auzi pe Sever replicând sarcastic: “Ei, uite că se poate, tată socrule!” Revolta interiorizată îi ascuțise parcă și mai mult trăsăturile feței, iar ochii îi căpătaseră o nuanță de albastru metalic. “A venit un nene urât și rău, bunicule, și-a zis să ne luăm tălpășița din casa noastră!” se auzi glăsciorul isteț al Anicuței. Nedumerită, fetița se întoarse spre mama ei. “Ce-i aia tălpășița, mami?...” Nimeni nu socoti de cuviință să-i spulbere nedumerirea. “Norica, eu v-
Daniel Dragomirescu - Două vizite by Mihai Cantuniari () [Corola-journal/Imaginative/13067_a_14392]
-
începutul primăverii, al regenerării naturii, al reînvierii a tot ce înseamnă formă de viaŃă. Bucuria de a dărui sau a primi un mărŃișor este mare și poate cuprinde toate categoriile de vârstă, de la copilul abia născut până la cel mai bătrân bunic. MărŃișorul se poate confecŃiona din șnururi împletite de aŃă , lâna sau mătase, la care se adaugă simboluri confecŃionate din diferite materiale: lemn, lut, plastic, material textil, hârtie, seminŃe, plante presate...De cele mai multe ori MărŃișorul este însoŃit de mesaje scrise sau
Mărțișorul. In: Alabala by Inst. Bugalete Felicia () [Corola-journal/Imaginative/573_a_705]
-
Adio!“ Arthur ieși nervos, trântind ușa care se mai rupse dintr-o balama. Se duse acasă, înnegurat, și începu să-și facă bagajele, de fapt strictul necesar, într-o valiză de lemn scrijelit cu briceagul, pe care o avea de la bunicul lui, Richard Inimă de Leu. Porunci să i se înhame calul pentru Londra. Dar la 12 fără 23 de minute noaptea, pe când își lua adio de la scrinul negru care-i legănase copilăria, ușa se dădu de perete și în cameră
După-amiază cu o nimfomană () [Corola-journal/Imaginative/13420_a_14745]
-
pe care apoi le arunc." Pe vremuri, aveam o batistă. Și batista aceea avea o memorie, o istorie aparte. Specializarea aceasta în acre intră acum obiectele înseamnă că există doar conceptul, fără corporalizare. Șervețelele sunt doar clone ale unui concept. Bunicii noștri aveau chiar un sentiment de vinovăție atunci când aruncau un capăt de ață. Un alt respect față de materie. Pentru ei vă spuneam că nu există conceptul de gunoi." Toată această reevaluare pledează pentru o conștiință nepervertită, țărănească, neaoșă, primitivă, rudimentară
LECTURI LA ZI by Iuliana Alexa () [Corola-journal/Imaginative/14082_a_15407]
-
de inactuală, că se poate trăi de pe urma scrisului, fiind și el o profesie ce merită o firească răsplată. Un prim arbore genealogic și-l alcătuiește Sadoveanu însuși. Părinții tatălui au fost pribegi olteni, veniți la Iași după revoluția din 1821. Bunicul era gorjan și se numea chiar . Tatăl (Alexandru) învățase la Academia Mihăileană și avusese dintr-o căsătorie anterioară un fiu ajuns colonel, devenit soțul Izabelei Sadoveanu, prolificul publicist și critic literar. Alexandru întemeiase gospodărie la Pașcani, fiind bun cunoscător în
Mihail Sadoveanu by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Imaginative/14171_a_15496]
-
Moldovei. O chema Profira (nume pe care autorul Șoimilor îl va da primului său născut, scriitoarea Profira Sadoveanu); îi semăna fizic, era veselă, expansivă și povestea frumos lucruri "de la noi de la Moldova". A murit de tânără, la 34 de ani. Bunicul, "un bătrân voinic, roș la obraz, cu plete albe" (ca și scriitorul în anii senectuții) se îndeletnicea cu rotăria. Alături de el și de bunica își va petrece verile nepotul de la Pașcani "în mijlocul ogrăzii, sub un păr vechi cu ramuri pline
Mihail Sadoveanu by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Imaginative/14171_a_15496]
-
există om mai cumsecade decît vatmanul vienez. Vocea încet-încet te obișnuiești cu vocea și o recunoști de cîte ori o auzi. Nu e, ca în alte părți ale Europei, o voce feminină, ci una masculină. Anunță stațiile sfătos ca un bunic și, o dată pe călătorie, îți amintește o rugăminte: să cedezi locul oamenilor în vîrstă, handicapaților sau celor cu copii mici. Dar tramvaiele vin atît de des, încît anunțul e pur pedagogic. La răscruce de mirosuri În zona studențească vagonul devine
JE EST UN AUTRE by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Imaginative/14384_a_15709]
-
un tiran, adulator al Puterii indiferent care - și-mi amintesc acele rânduri de Jurnal în care Eugen Ionescu se surprindea în fața oglinzii arborând "surâsul imbecil" al paternelului, își făcuse, totuși, studiile universitare la Paris, unde-și luase diploma în Drept, bunicul patern fusese director al Școlii de Arte și Meserii din Iași. Linia maternă a scriitorului a ridicat cele mai spinoase probleme, datele concrete lipsind o vreme și mai existând și propria versiune lacunară a scriitorului, numind o ascendență franceză. În
La umbra arborilor genealogici by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Imaginative/14427_a_15752]
-
puțin și ce mult înseamnă zece zile! Mirel nu avea prieteni în Israel, dar bătea la întâmplare străzile Tel Aviv-ului de care nu apucase să se îndrăgostească la 16 ani. Regăsi ici și colo câte un maidan familiar din apropierea Beit-Avot-ului bunicii unde își aflase un temporar refugiu, făcu de câteva ori turul Habimei și Auditoriului, spațiul care-l atrăgea ca un magnet nu atât prin frumusețea lui arhitectonică și vegetală, cât pentru clipele de euforie și de minunate surprize pe care
Ispitirea lui Mirel by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Imaginative/14437_a_15762]
-
țară"1) - dar unde putea găsi un rost, cunoștințe și, bineînțeles, familia matrimonială. în plus, Neagu Djuvara nu era un „oarecare" refugiat român: numele Djuvara (ortografie occidentală!) fusese ilustrat în Franța de un cunoscut anatomist, Ernest Djuvara, iar alt Djuvara, bunicul autorului, avea o sumă de bani depusă la o bancă din Marea Britanie cu mulți ani în urmă... Iar noul venit fusese el însuși un valoros diplomat de carieră - după ce făcuse parte din „micul grup de la Externe", în România (cunoscut în
Un destin în exilul românesc - Neagu Djuvara by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Imaginative/14381_a_15706]
-
cu "gârla care cerea OM" va putea fi pe picioarele ei, va recupera rapid liceul și apoi se va înscrie la Arte Plastice. După moartea bătrânei, prin 75, a trăit o vreme un adevărat miracol. Se visa noaptea zburând alături de bunică-sa ori chiar în spatele ei, imponderabilă, peste cartierele capitalei. Ziua desena aceste "vederi de sus", rezultatul se asemuia acelor hărți cu care am ieșit din Evul Mediu, cu toate simbolurile desenate în amănunt. Mă lua uneori sâmbăta prin vechile cartiere
Loc deschis by Stelian Tabaras () [Corola-journal/Imaginative/14438_a_15763]
-
În orice caz, atunci mama te ține în casă înfofolit și te doftoricește. Care-i treaba cu sania? Chestia cea mai frumoasă în legătură cu zăpada e că poți să te dai cu sania. E frumos și când te trage tata sau bunicul cu sania, alunecă ușor și te simți de parcă plutești. Dar cel mai frumos e când te duci cu mulți copii la derdeluș. Derdelușul e întotdeauna pe un deal mai înalt. Te urci și-ți dai drumul de sus cu sania
Compunere despre iarnă, zăpadă şi Moş Crăciun by Simona Tache () [Corola-blog/Other/21194_a_22519]
-
doi ani cînd am tras de o floare agățată-n perete și a căzut, cu tot cu ghiveci, la doar 2 mm distanță de capul meu. Și cred că nici pe al doilea, că tot foarte mică eram cînd m-a lăsat bunică-mea 10 secunde în cădița de baie sprijinită pe două scaune, ca să se ducă după un prosop, și m-a găsit pe podea, cu cădița-n cap. Tot capul mi-a fost în pericol și mai tîrziu, cînd aveam deja vreo
Mic inventar de senzaţii tăricele by Simona Tache () [Corola-blog/Other/21200_a_22525]
-
Baffetto se cheamă, se deschide doar seara și, în fața ei, veți găsi tot timpul o coadă. Noi am avut noroc să găsim o masă liberă, așa că n-am stat la coadă. Imediat ce-am ajuns, am fost preluați de un bunic ursuz cu mustață, care aproape ne-a luat de-o aripă și ne-a trântit la masă. Un ospătar expeditiv și necomunicativ (varianta mai tânără a bunicului care ne-a întâmpinat) ne-a preluat comanda, după care ne-am pus
The Pizza Nazi by Simona Tache () [Corola-blog/Other/21213_a_22538]
-
am stat la coadă. Imediat ce-am ajuns, am fost preluați de un bunic ursuz cu mustață, care aproape ne-a luat de-o aripă și ne-a trântit la masă. Un ospătar expeditiv și necomunicativ (varianta mai tânără a bunicului care ne-a întâmpinat) ne-a preluat comanda, după care ne-am pus, cuminți, pe studiat locul și urmărit spectacolul din jur. Cuminți, pentru că așa era toată lumea. Înghesuiți la mese, clienții nu prea se dădeau în stambă. Vorbeau puțin și
The Pizza Nazi by Simona Tache () [Corola-blog/Other/21213_a_22538]
-
moșulețul ursuz care ne întâmpinase și pe noi. E, în mod clar, o afacere de familie. A unei familii care, pe lângă o rețetă de pizza, a moștenit, din tată-n fiu, și ursuzenia. Maestrul dirijor al întregii povești rămâne însă bunicul Baffetto (habar n-am dacă așa-l cheamă, da’ așa o să-l numesc). Se învârte, ciufut, prin pizzeria burdușită de clienți și face ordine. Din când în când, mai iese pe-afară și se burzuluiește în italiană la cei care
The Pizza Nazi by Simona Tache () [Corola-blog/Other/21213_a_22538]
-
Simona Tache Bunicii mei sunt veniți din povești. N-au cum să nu vină de-acolo, sunt atât de blânzi și de buni, încât sunt sigură că au fugit dintr-o carte. Mamaie e mică și subțire și, până acum câțiva ani, când
Poveste despre bunici by Simona Tache () [Corola-blog/Other/21195_a_22520]
-
Dragoș Bucurenci Am mers la vot de fiecare dată și voi continua să merg toată viața. Bunicii și părinții mei n-au avut voie să voteze vreme de 45 de ani. După 25 de ani de democrație, și n-am să mă satur câtă vreme voi trăi. Votez pentru că în decembrie 1989 mii de români și-au
De ce votez by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82355_a_83680]
-
a varia” și, desigur, „fofoloancă” și „ștromeleag” - Vreau să cred că nu. O posibilă explicație pentru evitarea în scris a cuvintelor licențioase este presupusa lor origine. „E o înjurătură foarte urâtă, țigănească! Unde ai auzit așa ceva?” m-a chestionat severă bunică-mea acum mulți ani, când am întrebat-o ingenuu ce înseamnă „Du-te-n pizda mă-tii!”. Mi-a fost greu să-i spun unde auzisem prima dată această atât de românească imprecație, pentru că o auzeam peste tot. „Pulă”, „a
Dragoste în vremea fofoloancei by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82358_a_83683]
-
tortură și locuri de execuție. Două milioane de victime e o cifră care spune prea puțin despre teroarea care a domnit în timpul khmerilor roșii. Abia dacă citești sau asculți mărturiile supraviețuitorilor despre cum și-au văzut părinții, copiii, frații, surorile și bunicii pierind de foame, îngropați de vii, bătuți cu pietre, înjunghiați, schingiuiți ori, în cel mai bun caz, împușcați, începi să pricepi prin ce infern au trecut acești oameni. Spre deosebire de celelalte dictaturi comuniste, aici nu au existat privitori de pe margine. Orice
Vedere din Cambodgia by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82407_a_83732]
-
în America au devenit o certitudine, am bricolat această listă de amintiri care vor face parte întotdeauna din bagajul meu afectiv, indiferent pe ce meridian mă vor duce căutările mele: Mirosul de fan proaspăt cosit pe dealurile din jurul Lereștiului, sătul bunicului meu din partea mamei, care m-a învățat să iubesc drumețiile, trezitul de dimineață și ceaiul de plante. Vaierul bine temperat al clopotelor și fugă ciocanelor pe toaca de lemn într-o dimineață de duminică într-un sat de munte. Parada
Geamantanul cu dor by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82445_a_83770]