2,091 matches
-
cunoștințelor lui nelimitate. Spre seară, după mai multe ore de navigație rapidă și silențioasa, în care toți scrutau suprafață valurilor, temându-se în orice clipă să nu vadă reapărând înotătoarea uriașului rechin, Miti Matái se ridică pe vârfuri, apoi se cațără pe catargul de la prova și, după ce rămase acolo câteva clipe, arată înainte, zâmbindu-le oamenilor care îl priveau nerăbdători. —Pământ! spuse. După lăsarea întunericului ne vom putea considera în afara oricărui pericol, pentru că Teatea Maó nu atacă aproape niciodată în timpul nopții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
înfricoșător, chiar și pentru acești oameni care se născuseră iubind oceanele. Câteodată, atunci când întunericul era mai pătrunzător, din cauza norilor sau a unei ploi dese care totuși nu reușea să tulbure suprafața oceanului, Miti Matái cerea să se facă liniște și, cățărându-se pe catargul de la prova, petrecea ore întregi cercetând apele care se întindeau în fața vasului, ca și cum ar fi vrut să citească în ele un mesaj secret. —De ce faci asta? întreba Tapú Tetuanúi, care își dorea în continuare să învețe cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
o operațiune rapidă și îndrăzneață de salvare, iar acum se vedeau prinși, tot mai mult, în această poziție absurdă de temniceri ai unor ființe respingătoare, care păreau să trăiască pândindu-le cea mai mica neatenție, ca să le sară la gât. Cățărate în palmierii cei mai înalți, gărzile cercetau cu atenție orizontul, așteptând cu nerăbdare să zărească navele dușmane, dar se părea că oceanul - sau poate taifunul- le înghițise pentru totdeauna. Ce facem dacă nu se-ntorc? întreba Chimé din Farepíti într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
te-apuci s-o urmezi, însă dacă o urmezi în mod greșit, poți ajunge la capătul pământului. —Vin!... Vestea îi lua prin surprindere, cu toate ca o așteptau de mai bine de o lună. Imediat, Tapú Tetuanúi și cu prietenii lui se cățărară în cei mai înalți palmieri și observară cum, într-adevăr, trei uriașe catamarane își făcuseră apariția la orizont. Trei dintre cele cinci care porniseră din același loc, în urmă cu doi ani, și dintre cele patru care atacaseră Bora Bora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
ca niște cuțite. Catamaranul scârțai amenințător, câștigând viteza. Odată cu lăsarea întunericului, vântul începuse să se întețească. Întindeți cablurile! strigă Navigatorul Căpitan. Să nu cedeze catargele! Erau marinari; cei mai pricepuți care existau pe fata oceanelor, iar doi dintre ei se cățărară cu agilitate pe catarge, care tremurau din cauza tensiunii fantastice a velelor, ca să întindă cele două cabluri cu care acestea erau legate de pupe. Chiar și carenele tremurau, tânguindu-se pentru efortul la care erau supuse, dar rezistau. Peștele Zburător începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
semn că insula e nelocuita, în schimb, dacă rămâne în larg, înseamnă că există oameni pe insulă, și atunci nu se va apropia decât după căderea întunericului. Așteptară atenți și cu sufletul la gură, pana cand Vetéa Pitó, care se cățărase până în vârful catargului principal, le arăta capul micuț al țestoasei, care găsise o trecătoare în reciful de corali și înota liniștită înspre interiorul lagunei și în direcția unei plaje superbe, al cărei nisip fierbinte avea să îi adăpostească ouăle și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
nu dormi în insulița, în parte datorită tensiunii la gândul că dușmanul se apropie, dar și pentru că încercau să-și amintească ce făcuseră în timpul de când sosiseră acolo. Din fericire, polinezienilor nu le place să pătrundă în interiorul insulelor, nici să se cațere pe crestele munților, ducându-și, în general, viața cotidiană pe o fâșie extrem de îngustă de țărm, astfel că războinicii nu avură probleme prea mari să curețe insula, lăsând-o ca si cum nimeni n-ar fi pus piciorul pe ea în ultimii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
s-ar fi felicitat pentru precizia cu care prevăzuse mișcările rivalului sau, deși ar fi fost nevoit să admită că acesta își făcuse apariția cu mult mai devreme decât s-ar fi așteptat el. Octar și principalii lui locotenenți se cățărară imediat pe un deal, de unde se vedea coasta răsăriteana a insulei, pentru a putea urmări mai bine mișcările catamaranului care se apropia de barieră de corali cu precauția care era de așteptat de la un căpitan care nu cunoștea apele acelea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
o lume fără un soare, supraviețuitori înfrigurați și bâjbâind în beznă. Cu tapetul încăperilor devenind alunecos din cauza mucegaiului. Nimeni nu vrea asta. Pe măsură ce piersicile coapte lăsate pe copac putrezesc și se sting, îți construiești din nou scara de mobile. Te cațări iar acolo sus. Îți vâri capul în coroana de frunze de sticlă și cristal, în bolta de crengi din alamă stinsă. Prin praf, printre excrementele șoarecilor și pânzele de păianjen. Și înlocuiești piersicile întunecate cu alte câteva coapte încă, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
vieții. Isteață, cu o intuiție demnă de invidiat, găsea metode și resurse pentru a pune în practică orice dorință. Singura stare cu adevărat valoroasă era libertatea și nimeni nu îndrăznea să i-o îngrădească. I se permitea orice. Să se cațere în copacii din grădină și pe toate gardurile de pe stradă. Să alerge, inepuizabilă, de dimineață până seara, să joace fotbal, să cânte și să danseze în fața oglinzii. Nimic nu-i era interzis. Locuia într-o casă mare, cu mai multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
ispăși păcatele. Mai târziu însă, obsesia de a sta, la nesfârșit, "spânzurat" pe lemnul rece, autocondamnându-se la o pedeapsă din cea mai ciudată, devenise o reprezentație total nereușită. Într-una din zile, Ștefan încercă să-l convingă să renunțe. Se cățără lângă el și abordă problema cu tactul binecunoscut dar Radu știa că, o dată plecat de la locul de sentință, nu-și va mai vedea soția și copilul. Nu dădea doi bani pe viața fără ele. Era capabil de orice sacrificiu, numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
degajat, ca un cântec, amândoi se completau reciproc, când aluzivi, când exacți, ba chiar la unele fraze tip, cunoscute doar de ei, își uneau vocile și declamau fermi verdictul. Parcă le auzea replicile răutăcioase: Încă n-a apucat să se cațăre prea sus. Ține frâiele strâns până ajunge la fagure. Pe urmă să vezi cum se liniștește, cum șade cu botul pe labe, atent să nu supere pe cineva. Cum zburdă ca un mielușel cu lanțul strâns lângă țăruș și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
într-o dispoziție mai acră și, sătul până în gât să toace marile personalități, care au murit sau care mai trăiesc, se rezuma la concret, își pornea atacul asupra inginerului electronist Marcu, găsea că posedă o evidentă dorință de a se cățăra, avea ceva cu Dacia lui albă cu îmbunătățiri, era absolut împotriva confortului sau mic burghez de acasă, verigheta lui lată i se părea pedantă și de prost gust, scurta lui din piele întoarsă îi mirosea de la o poștă a import
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ca într-un scut și dintr-odată devine inviolabil, poate să ceară, să facă orice, devine de neatins. Și mă întreb eu pentru ce toate astea, nu cumva la mijloc sunt numai interesele lui meschine, nu dorește cumva să se cațăre nu prin forțele proprii ci propulsat de ceilalți, indivizi care-l consideră o victimă nedreptățită? Asta e întrebarea care trebuie pusă în cazul celor de teapa lui și, dacă mai ai la dispoziție, așa ca mine, plicurile alea burdușite de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
cu siguranță, nu, acesta este fără doar și poate un fariseu, mult mai periculos decât unul care acționează pe față, în văzul tuturor, cărând după el dezaprobări și umilințe, având și el de fapt același scop, dorința de a se cățăra către un locușor mai călduț și mai dulce. Nu pot să accept impostura sub nici o formă, mă. Când vorbea Alexe cerceta cu migală odaia, buza de jos, de câte ori rostea vocala "o" gura lui se transforma într-o jumătate de pătrat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
pe coada ibricului, mintea ei pendula în gol. Scoase cu gesturi mecanice ceștile din dulap, le așeză pe masă, apoi culese cu lingurița spuma, așeză din noi vasul pe flacără. Curând suprafața lichidului se umplu de spume, dese, mișcătoare, se cățărau pe pereții ibricului. Răsuci butonul aragazului. În timp ce aștepta să se depună zațul, privi jos pe fereastră. Mașina lui albă era acolo, parcată ostentativ în vechiul loc de odinioară. Și doar îl rugase de atâtea ori să-și lase în altă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
de o eră glacială ca să mai poată păstra nealterat ceea ce încă era în ea bun. Nu se simțea capabilă să mai alerge după o himeră fără formă și fără conținut. Care-i? În curtea școlii, pe peretele unei magazii, se cățărase o plantă, ajunsese până la acoperiș, era plină de flori albastre, rotunde. Pentru ce ne sunt date florile? Mai întâi trebuie să știi ce vrei, mă, auzi vocea inflexibilă a lui Alexe și văzu cum buza de jos i se împinge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
fi decor, pentru încântarea ochilor și mulțumirea sufletului. Munții mici au forme diverse, costișe line, poiene încântătoare, pădurea de brad coboară până în sat. o femeie a pășit numai peste pârleazul din fundul grădinii și a intrat sub cetină și se cațără pe colina uni rug căutând hribi. Ceahlăul se saltă în cer singuratic și cu cremeni goale. Prin contrast, Ceahlăul pare enorm în peisajul munților moldovenești, deși e mai puțin ridicat decât munții Făgărașului de pildă. Se vede în valea Bistriței
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
fagurii viilor învăluindu-te la ceas de toamnă cu adieri de arome, cu sclipiri ale strugurilor în bobițele cărora soarele și pământul și-au cuibărit dogorâtoarea dragoste a tuturor anotimpurilor. Nicăieri natura nu apare mai măreață ca în amfiteatrele înlănțuite, cățărate pe cele mai înclinate și amețitoare pante, cu totul neeconomice pentru alte culturi, cu excepția viței-de-vie. Podgoria Huși, consemnată în hrisoavele marilor domnitori, de la Ștefan cel Mare care avea cramă și vie domnească la Huși, și-a mărit faima în decursul
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
un ceasornic. Vecinul meu era un băiețel tare năzdrăvan, pe nume Nică. Dar pupăza aceea era nu numai ceasornicul meu, ci și al lui Nică, iar el era un leneș fără pereche. Într-o dimineață Nică sare gardul și se cațără în tei. Neputând să înșface pupăza, puse la gura scorburii o căciulă pe care o avea deja pregătită. Când m-am trezit, soarele era deja de vreo două sulițe pe cer. Cum? Ce s-a întâmplat? Eu nu pricepeam. Nici
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
jos a geamului, aburită. Renunță. Jocul neprevăzut al firișoarelor de apă Închega un vâsc de o pregnanță uimitoare. Aveau și ei unul. Îl adusese Petru din cimitir. Ca să Îl smulgă de pe creanga Înaltă pe care crescuse a trebuit să se cațere În măr. A reușit după mai multe Încercări și doar după ce s-a descălțat. În timp ce-și lega șireturile bocancilor, a văzut În zăpadă picăturile de sânge. Își zise că erau În legătură cu durerea care Îi străpunse la un moment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
lui Cain. Prestigioase toate trei, confereau temerarului octogenar aerul de noblețe cuvenit unui ambasador În Țara Făgăduinței. Pe rând sau În același timp ea se numea Israel, Palestina, Ierusalim. Salcâmii din fața Muzeului de Artă Înfloriseră a doua oară. Câțiva copii cățărați pe gardul cu grilaj acoperit de iederă, mestecau Îndelung florile dulci-amărui și le scuipau apoi nepăsători pe trotuar În calea celor ce se Încumetau să Înfrunte căldura neobișnuită a amiezii, ieșind de sub umbra protectoare a părculețului din Piața Carolina. Fostă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
se stinseră. Televizorul ateriză cu o bufnitură grea, sticloasă, în întuneric și eu, cuprins de-o panică animalică, m-am tras îndărăt, târându-mă pe călcâie și pe podul palmelor. M-am lovit cu umerii de sofa și m-am cățărat neîndemânatic pe ea, trăgându-mi genunchii de pe podea și vârându-i sub bărbie, cu mâinile strânse în jurul gleznelor. Trupul meu se chirci, disperat s-o ia la fugă, dar întunericul, tăcerea și panica mă paralizau, țintuindu-mă locului. Am încercat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
gâturile ruginite ale mașinilor de cusut și tricotat răsturnate și aruncară umbre de jurasic peste pereții de cărămidă - istoria se afundă în adâncuri - și apoi am străbătut parcări subpământene, arhive și pivnițe abandonate, zone de depozitare. Strecurându-ne prin deschizături, cățărându-ne pe molozuri, coborând scări de ciment pe care scria DOAR PENTRU PERSONAL în măruntaiele unor clădiri părăsite și încă-n viață. Ne opream să ne odihnim odată la două sau trei ore. Scout verifica într-un carnețel roșu distanța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
în dormitor. I-am dat punga cu fragmente. Îmi tremurau mâinile și nu reușeam să dezlipesc banda adezivă și să desfac vederea din folia de plastic impermeabilă, așa că am îndesat pachețelul în buzunarul de la spate al pantalonilor scurți. M-am cățărat prin cabina înclinată către ușă. — Eric, întinse Scout mâna și mă prinse de braț. Era ceva în felul în care-mi rosti numele, ceva ce eu eram prea distras ca să aud. — Trebuie să ies și să văd. Trebuie să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]