1,224 matches
-
la Hrumiuca? Ce puteai să iei - În principal era mămăliga, pe care o cumpărai de la ucraineni sau schimbai pe ceva, haine, dădeai tot, numai să ai ce mânca... Vă dați seama și de condițiile de igienă: 11 persoane Într-o cămăruță de țară... Știți foarte bine că ucrainenii n-o duceau chiar așa grozav sub regimul sovietic... Am Înțeles că n-aveau nici WC-uri... Nu exista așa ceva... Astea erau condițiile... Astfel am plecat la Moghilev, tot așa, pe drumuri ascunse
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
toată familia va fi lichidată”. Noi credeam că mai avem acte, că mama și bunicii Încă mai trăiesc și, dacă eu nu ies, vom fi lichidați cu toții. Așa că am ieșit. Aveam 13 ani și jumătate. Ne-au băgat Într-o cămăruță, unde eram vreo 10-12. Și ne-au ținut toată noaptea. A venit tata la mine - a reușit să vină, deși nu voiau să-l lase ciracii, Înțelegeți. Dar a venit la mine. Mi-am dat seama că nu știu dacă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
vedeți, fiecare baracă avea și ea Împrejmuirea ei; mai rudimentară decât Împrejmuirea lagărului, nu era electrificată, dar era Împrejmuită cu sârmă ghimpată. - La ce oră Începea ziua? - La șase dimineața - scularea. Blockaltester-ul striga scularea. Avea aici un mic separeu, o cămăruță unde stătea el și cu oamenii lui - nu dormea cu noi. - Care erau oamenii lui? - Subșeful blocului, Schreiber-ul, contabilul, și Stubendienst-ul, adică ăla care făcea curățenie. Erau patru oameni care nu ieșeau la lucru. Oamenii plecau și lăsau murdărie. Acești
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
Pe unde am ajuns noi la Leipzig n-aș putea să spun. - Cam câte vagoane avea trenul? - Cam cinci vagoane, atașate la un alt marfar - În orice caz, mai erau și alte vagoane. Iar ăia care ne păzeau stăteau În cămăruțele alea pentru frânat de la capătul vagonului. Nu era prea bine pentru ei. Era și nasol, nu aveai nici cum să te odihnești acolo. Ți-am mai spus, Leipzig are o gară enormă care În mare parte era deja bombardată... Am
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
-l conving pe judecător să-i acorde eliberarea pe cauțiune, obținem un ordin de restricție, ca să nu se ducă acasă să o omoare pe maică-ta, deși mă Îndoiesc că ar face-o, și apoi Îl bag eu Într-o cămăruță și Îl zdrobesc așa cum ar fi făcut-o un milițian comunist. — Faci tu asta pentru mine, Jackie? — O fac pentru toți, nu numai pentru tine. Această sminteală trebuie să Înceteze, ca să-mi citez sinele editorial. Și apoi, dacă reușim să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
aici motivul pentru un diagnostic mult mai obscur. Atât de prezentă, Lorenza Îi scăpa deoarece nu venea pentru el. Cu puțin Înainte de Crăciun surprinsesem un crâmpei de conversație. Lorenza Îi zicea: „Te asigur, e o zăpadă magnifică și au niște cămăruțe superbe. Tu poți face schi-fond. Bine?“ Trăsesem concluzia că aveau să petreacă Anul Nou Împreună. Dar după Bobotează, Într-o zi, Lorenza apăruse pe coridor, iar Belbo Îi spusese „La mulți ani“’, ferindu-se de Îmbrățișarea ei. 102 După ce am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
un cuvânt din lăcașul ei, apare la suprafață o clipă și apoi se ascunde imediat. Și se arată pentru o clipă numai celui ce o iubește. E ca o femeie foarte frumoasă care se ascunde În palatul ei Într-o cămăruță mică, neștiută. Are un singur iubit, căruia nimeni nu-i cunoaște existența. Și dacă cineva, care nu este el, vrea s-o violeze și să-și pună mâinile lui murdare pe ea, se răzvrătește. Ea Își cunoaște iubitul, deschide o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
începeam să aflu că minciunile sfruntate loveau cel mai bine (sau, ar trebui s-o spun, cel mai rău). Ne-am despărțit fără scandal și fără să fi făcut nimic. Poate ceva totuși s-a întâmplat, eu descuiam seara o cămăruță în pivnița blocului, ei îi plăcea să vină după ore pe la mine (o ascundeam de părinți; așa se proceda atunci), cine mai poate ști și cine mai are timp să-și aducă aminte? Acolo se-adunau iarna și prietenii mei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
aleea pietruită, care mergea spre treptele de piatră de la intrare și te ducea spre un grilaj de fier, deschideai portița acestuia și coborai vreo zece trepte în capătul cărora, jos, ajungeai în fața unei uși duble. Din spatele acestora, dădeai într-o cămăruță dreptunghiulară, care avea cam 6/7 m, două paturi înguste, lângă cei doi pereți mai lungi, o măsuță cu două scaune, o sobiță de metal pentru lemne și cărbune și un dulap pentru haine, ca garderobă, în partea opusă. În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
da’ ne-o băgat Împreună, femei, bărbați, nu ne-o mai despărțit lotul. Că până la proces am stat numai câte unu’, că n-aveai voie să iei contact... Și ne-o ținut de după-masă până noaptea la douășpe’ acolo, În cămăruțele acele. Era sfârșitul lui noiembrie și era frig... Eu, fiind arestată din august, eram fără ciorapi, că nu m-am gândit unde o s-ajung... Bietul fratele meu avea haine la el, că fusese la băi la Borsec În concediu, și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
dinainte că, dacă nu ne lasă, nu intrăm În atelier. Și-apoi, după multe tergiversări și după multe amenințări, și după aceea și cu vorba bună, așa frumos venea la noi... Că pe noi ne-o izolat acolo unde era cămăruțele alea, unde se stătea În carantină. Și-acolo ne-o dezbrăcat, și era iarna, În februarie, ne-o luat toate lucrurile calde... Ș-acolo la Mislea nu era obligatoriu să porți uniforma de Închisoare, că puteai să intri și cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
o zis: „Nu-i nimic, o să vă plătesc pentru colindele astea când o să fie mai mare gerul”... Aia era În perioada gerului Bobotezii, când era la minus 30-32 de grade. Și Într-adevăr, atunci ne-o dus acolo jos, În cămăruțele alea, unde nu era nimic... Era un frig groaznic... N-am putut să stăm cinci minute, c-am fi Înghețat, cu toate că ne-am Îmbrăcat bine dinainte, cu multe pulovere pe noi... Dar v-a lăsat cu puloverele? Ne-o lăsat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
crescuseră niște ciuperci, pălăria-șarpelui, și se Întorseseră În sus, așa ca niște candelabre. Îi ziceam când ne Întorceam și când ne culcam: „Băi, să nu lovim ciupercile ăstea”... Tot aburu’ acela pestilențial se ridica acolo sus. Îți Închidea baraca seara, cămăruța aia de papură Împletită, și 400 de inși la un singur hârdău... se pișau ăia pe jos, făceau nevoile... Și tot mirosul acela venea acolo sus la noi. Mai făceam și haz, Îi spuneam la hârdău „Hârdăul lu’ Petrache”. Numai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
avea nici un salariat. Mi-a aprobat cererea de angajare, ca merceolog... Mi-a acordat avans din salariu o sută de lei, că n-aveam nici un ban, și mi-a dat și câteva zile să mă aranjez. Mi-am găsit o cămăruță doi pe patru, une’ am stat cu soția vreun an și ceva și-am Început să ne procurăm și noi. Am cumpărat două linguri, două furculițe..., cum se spune... Așa am Început noi viața asta... și suntem acuma În al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
fără un cuvânt. Șeful blocului îmi dăduse odată de înțeles că eram supravegheată, că avem un ofițer de securitate în blocul nostru. Soția lui, soră medicală, îi făcuse odată o injecție salvatoare lui Nichita, la început, când ne mutasem din cămăruța doamnei Lidia Unanian. Era o caniculă teribilă în București, și Nichita aranja biblioteca bând din când în când apă rece de la frigider. După câteva ore s-a simțit rău, s-a înroșit și a căzut pe pat asigurându-mă că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
pe cineva să aibă borcanul cu miere în mână și să nu-și lingă degetele? 95 Încet, precum intrasem, am ieșit pe poartă fără a fi auzită de cele două cumetre, lăsându-le prinse în discuție și am mers în cămăruța urâtă și sărăcăcioasă de la bloc. Îmi era foame. Fetele care locuiau împreună cu mine erau plecate acasă, în satul lor. Nu aveam nimic de mâncare. Bidonul în care țineam apa era gol. Era prea târziu să mai merg după apă. În
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
decoratorului, Brunetto. Dar nu te pot ajuta cu nimic. L-am cunoscut pe omul acesta numai la han, unde l-am zărit doar de câteva ori, În timpul meselor. Cercetarea mea mă poartă deseori afară, În căutare de informații. Sau În cămăruța mea, unde aștern pe hârtie ceea ce aflu, adăugă el, făcând un semn spre pergamente. Dante veni mai aproape, curios. - Care este natura cercetării dumitale? - Încerc să duc la bun sfârșit partea a treia a unei scrieri, Res gestae Svevorum. Istoria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
vedea că așteaptă pe cineva. Se tot ridica și mergea până la ușă, ca să se uite afară. Apoi, ultima oară, a făcut un semn Încolo și dus a fost. Dar n-am văzut cu cine. Dante Încuviință, apoi se Îndreptă spre cămăruța de la primul etaj. Ușa nu era Închisă, ca și când Bernardo nu s-ar fi temut pentru bunurile sale. Poate credea că nici un hoț nu putea fi interesat de niște foi scrise sau că, Într-un oraș de hoți, nimeni nu voia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
spun și nu vă temeți. Sunt priorul Florenței și fac toate astea un rost. Nimic din ceea ce veți vedea nu e Împotriva regulii voastre. Se Îndreptă cu repeziciune spre magaziile de stofe de lână, Însoțit de sinistra sa suită. În cămăruța de lângă poarta Închisă, paznicul dormea de o bună bucată de vreme. Ieși somnoros, cu o expresie agasată, care se transformă pe dată În uluire, când văzu cine Îi curmase somnul. - Ce... ce vreți? bâigui terorizat. Părea gata-gata să leșine din pricina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
și m-am mai învârtit, pe furtună, până am găsit un polițist. Mi-a spus pe unde să o iau. Aproape fugeam pe străzile întunecoase. Am zărit felinarul albastru de la Chidori. Am deschis ușa fără pic de ezitare. Într-o cămăruță de șase tatami, în care tăiai fumul cu cuțitul, vreo zece persoane stăteau în jurul unei mese mari. Beau și discutau zgomotos. Trei dintre ele, femei, erau mai tinere decât mine. Beau și fumau cot la cot cu bărbații. Am pășit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
cartier care mi-au populat toată copilăria. Așa că Bunica, ce avea planul gata încă înainte de a ieși noi din casă și care probabil că petrecuse ore în șir punând totul la cale din fir a păr, în timp ce ședea mică în cămăruța ei mică și înghețată sub plapuma de puf, m-a pus complet în temă la micul dejun. Ideea fiind că Mama nu era destul de ageră să ducă planul la bun sfârșit. Că poate nu era nevoie să fii ager pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
grămadă de franchețe și respect se perinda de la unul la altul. Și de asemenea, tot felul de lucruri demne de dispreț. Dar oricum va fi fost, subiectul de bază din interiorul spațiului dintre bănci sau de la jocul de pinochle* din cămăruța biroului de rezervă era în mare parte tranzacția - încasări, amortizări, testamente, numai și numai așa ceva. La fel cum rezistența este tema labradorului care respiră din aerul de pe culmile Anzilor, cum spațiul este tema minerului din Cornwall care șade într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
că va trebui să ne descotorosim de Molly Simms. Și de unde-ai scos-o că „noi“ trebuie să scăpăm de ea? Dacă nu, o să creadă ca e șeful la noi în casă, femeia e o tigroaică. Eram în vechea noastră cămăruță în care straturile de tapet scorojit făceau burți, iar zăpada confortabilă bătea uscat în fereastră și se așternea pe pervaz. Sigur o să încerce să facă ceva. Mi-a dat deja de înțeles. Da’ ce ți-a spus? Că mă iubește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
de ajutor. Mi-am găsit o cameră cu chirie în Cartierul de Sud, într-o casă de pe Blackston Avenue, unde urcam patru etaje, trei pe un covor roșu și ponosit, iar unul pe scări șubrede de lemn, până ajungeam în cămăruța mea prăfuită, care era imediat lângă budă. Nu eram departe de Azilul Nelson, și întrucât era duminică dimineața când m-am instalat, și aveam timp liber, m-am dus s-o vizitez pe Bunica Lausch. La această dată ajunsese să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
știa să-mi spună. Cu câteva zile în urmă, înainte să se mute la parter, Kreindl îi dăduse vestea și de atunci era în doliu. Conform ideilor ei despre cum trebuia să porți doliu. Nu îi mai rămăsese decât această cămăruță de subsol cu un pat și un scaun. Ei bine, am încercat să aflu de la doamna Kreindl de ce făcuse Simon una ca asta. întrucât era vremea cinei, doamna Kreindl era acasă. De obicei era plecată după amiaza, să joace poker
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]