410 matches
-
apoi, nopții și somnului odihnitor... Până mâine în zori. Plimbare în eter După ce mi-am oglindit chipul în lacrimile nopții și mi-am limpezit ochii în primele raze ale astrului zilei, am încălecat pe un nor călător, i-am pus căpăstru cu zăbală și am pornit, fericit, într-o plimbare prin văzduh. Sprinten și zburdalnic ca un mânz, ducipalul meu s-a avântat îndată, într-un trap alert. I-am domolit alergarea strunindu-l din frâu, ca să pot admira colinele gătite
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/773_a_1527]
-
foarte posibil ca și pe Hanbei să-l muncească aceleași gânduri. Ba nu, se vedea limpede că tristețea lui era și mai intensă. În șaua calului, pe când se apropia de un urcuș, trupul i se clătina. Deodată, Hanbei trase de căpăstru, ca și cum tocmai și-ar fi amintit ceva. — Kumataro, spuse el, mai aveam ceva de comunicat și am uitat. Voi scrie un răvaș și aș dori să alergi înapoi și să i-l dai lui Oyu. Și, scoțând o foaie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
său ar fi trebuit să călărească spre casă într-un mod triumfal, legănându-se elegant în șa, îmbătat împreună cu însoțitorii săi de sake-ul oferit în acea zi. Dar Mitsuhide mergea pe jos, părând abătut. Un vasal îi ducea de căpăstru calul, care mergea fără chef, în timp ce ajutoarele veneau în tăcere pe urma lor, cu aceeași stare de spirit. — V-am ieșit în întâmpinare. Pesemne sunteți obosit. Când Toshimitsu se înclină în fața lui, Mitsuhide păru luat prin susprindere. — Toshimitsu? Nu te-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
și să vă vârâți în pat. — Da, probabil că așa ar trebui. Mitsuhide era un stăpân foarte blând. Asculta atent sfaturile vasalilor și le înțelegea neliniștea. Când ajunseră la păduricea de brazi din fața porții, Dengo luă calul lui Mitsuhide de căpăstru și se opri lângă șa, gata să-și ajute stăpânul să descalece. Pe podul de peste șanț se aliniase un șir de vasali de-ai lui Mitsuharu. Unul dintre aceștia deschise o umbrelă și o oferi respectuos. Masataka luă umbrela, ținând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
este, întocmai cum bănuisem. Pare foarte hotărât să vă oprească, stăpâne. — Ei bine, din drum nu mă voi întoarce, orice-ar spune. Poate că nu va încerca să mă oprească. Dacă ar fi vrut să facă asta, îmi apuca de căpăstru calul la poarta castelului. Uite, și el e îmbrăcat pentru munte. În cele din urmă, Mitsuharu își reconsiderase atitudinea, înainte de a pleca. Simțea că cel mai bine era să nu i se împotrivească lui Mitsuhide, ci, mai degrabă să vină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
spre Shroyuji, cât putem de repede. Tatewaki nu mai întreba ce intenții avea stăpânul său. Suflase din corn și ordonase, imediat, retragerea spre miazănoapte. Yojiro și încă un vasal își abandonară caii și o luară pe jos, trăgând fiecare de căpăstru calul stăpânului lor. Ceilalți soldați și comandanți de pe colină îi urmară. Dar, întocmai cum spusese Tatewaki, nu depășeau cinci sute de oameni. Miyake Tobei era comandantul Castelului Shoryuji. Nici aici nu se vedeau decât semne de rău augur ale înfrângerii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
templului era acoperită de șirul cailor care nechezau și al oamenilor ce-i felicitau pe noii sosiți pentru că ajunseseră cu bine. Hideyoshi era printre ei. Străbătuse călare scurta distanță din sat, dar, în fața porții, templului descălecă. Dându-i unui servitor căpăstrul calului, privi spre un grup de copii care stăteau în capătul șirului de oameni, la dreapta lui. — Trebuie că în munți sunt multe locuri de joacă, spuse el. Apoi, bătu prietenește pe umăr băieții și fetițele din apropiere. Toți erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
s-a întors teafăr acasă, înțeleg perfect ce vrei să spui. A doua zi, se întoarseră la Nagahama. Soarele de dimineață se reflecta pe ceața albă. Urmând Râul Azusa, drumul se îngusta treptat, iar războinicii descălecară, ducându-și caii de căpăstru. Pe la jumătatea călătoriei, se întâlniră cu unul dintre ofițerii de stat major din Nagahama, care venise să le raporteze situația războiului. — Scrisoarea dumneavoastră cu privire la pedepsirea clanului Akechi a fost trimisă și la celelalte clanuri și, poate datorită repeziciunii cu care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
lui Hideyoshi călărea în direcția lor. Când omul apăru, în sfârșit, putură vedea că nu era un războinic în armură și un tânăr neobișnuit, îmbrăcat într-o haină de mătase subțire imprimată și un kimono de culoarea glicinei. Până și căpăstrul calului era împodobit cu ornamente. — Numele meu este Iki Hanshichiro, se prezentă tânărul, și sunt pajul Seniorului Hidekatsu. Am venit pentru a-i oferi Seniorului Kastuie serviciile mele de călăuză. Hanshichiro trecu la trap drept pe lângă iscoade, care erau complet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
poarta de lemn stătea încă un grup de oameni. Călugărul se apropie de ofițer și-i spuse câteva cuvinte. Un scurt răstimp, păru să domnească o oarecare confuzie, dar apoi ofițerul aduse el însuși un cal și-i dădu preotului căpăstrul. Muntele Yukiichi era locul taberei lui Sakuma Genba și a fratelui său mai mic, Yasumasa. Omul îmbrăcat în preot era Mizuno Shinroku, un vasal al lui Yasumasa. I se încredințase un mesaj secret, iar acum îngenunchea în fața stăpânului său, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
neted, ci doar pe o cărare montană cu foarte multe locuri periculoase. Atacul începu odată cu pornirea companiilor una după alta, dar nu puteau avansa atât de repede pe cât ar fi dorit. Pe drum, oamenii descălecau și-și duceau caii de căpăstru, prin bălți sau de-a lungul unor râpi unde nu era nici un fel de drum. După miezul nopții, luna se înălță în mijlocul cerului, ajutând soldații lui Sakuma să se orienteze pe calea retragerii. Lumina ei, însă, era o binecuvântare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
coastele calului, alungându-și expresia îndurerată de pe chip cu un muget tunător: — Ce tot îndrugi, Shosuke? O dată moare omul, iar mie mi-a venit vremea să mor! Mișcă de-aici! Shosuke se feri din fața calului cabrat, dar îl apucă de căpăstru. Atunci, lăsați-mă să vă însoțesc. Împotriva voinței lui Katsuie, Menju lăsă câmpul de luptă în urmă, grăbindu-se spre Yanagase. Atât omul care părea stindardul comandantului, cât și vasalii lui Katsuie îi înconjurară calul și porniră în grabă, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
a-l primi pe Katsuie. Acesta sosise la poarta castelului și încă mai era pe cal. Ținea într-o mână coada unei lănci rupte, dar nu părea a fi rănit, și avea fața - ba chiar întreaga făptură - pătrunsă de deznădejde. Căpăstrul calului său era ținut de Toshinaga, care-i alergase în întâmpinare. Cei opt oameni care-l însoțeau rămăseseră dincolo de poartă. Prin urmare, Katsuie era singur. — Îți sunt nespus de îndatorat. Cu aceste curtenitoare cuvinte adresate lui Toshinaga, Katsuie descălecă. Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Spiritele combative din ambele părți, însă, ar fi putut exploda într-o clipă. — Să ia cineva stindardul de comandant și să înainteze la douăzeci de metri în fața mea, ordonă Hideyoshi. Nu voi avea nevoie să-mi ducă nimeni calul de căpăstru, intru în castel singur. Nu informase dinainte pe nimeni ce intenții avea și vorbise, pe neașteptate, din șa. Neluând în seamă expresiile șocate ale generalilor, își mână imediat calul înainte, în buiestru, spre poarta principală a castelului. — Un moment! Stați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
albă din jurul capului lui Nagayoshi se înroși cât ai clipi. Căzând înapoi pe cal, mai zări, o ultimă oară, cerul Lunii a Patra și, în valea aceea, bravul tânăr de douăzeci și șase de ani căzu la pământ, încă ținând căpăstrul. Hyakudan, calul preferat al lui Nagayoshi, se ridică în două picioare, nechezând îndurerat. Un strigăt ca un suspin năprasnic se înălță din piepturile oamenilor săi, în timp ce se repezeau, în mare grabă, spre el. Luându-i trupul pe umeri, se retraseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Întoarceți-vă și luptați! Dar grupul oamenilor cu glugi negre din jurul lui nu se oprea din fugă, în debandada generală. Dimpotrivă, numai un paj teribil de tânăr, având doar vreo cincisprezece-șaisprezece ani, se mai apropie de el, șovăitor. Aducând de căpăstru un cal rătăcit, i-l oferi stăpânului său. În bătălia de la poalele colinei, calul lui Shonyu fusese împușcat, trântindu-și călărețul la pământ. Inamicii îl înconjuraseră, dar Shonyu și croise drumul cu disperare și reușise să urce spre culme. — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
din el pe o grămadă de țoale noi. — Trimite-i banii înapoi. Nu vreau. Dacă nu ai destul în cont, poți să împrumuți de la mine ca să completezi suma. — Mulțumesc, Nathan, dar n-am nevoie de pomana ta. — Ți-au pus căpăstrul, Harry, și tu habar n-ai. — N-ai decât să crezi ce vrei, dar eu nu mai dau înapoi acum. O să merg înainte, fie zloată, fie ploaie, fie potop. Dacă ai dreptate în ce-l privește pe Gordon, viața mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
se năpustește ca un hultan la noi, găinile, pe mine, biet pui, mă ia-n gheare... Zic și eu. De fapt, Îmi pune-n cap o cuvertură cărămizie, mă apucă de colțuri și mă duce, ca pe-un cal, de căpăstru, Încolo, În altă parte. Într-o râpă. Ai zice că s-a mutat Mana În râpă - fără bărbați, numai femei și copii, În văgăuna lutoasă, umedă, Întunecoasă, mirosind a lemn putred, a frunze putrede, a urzici. Mai miroase a fum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
în stare să meargă fără odihnă până aveau să iasă din acel infern. își făcu rugăciunile, se rugă pentru el, pentru Abdul și pentru morți, aruncă o ultimă privire armatei de mumii, schimbă direcția și porni la drum ducând de căpăstru cămila, care-l urmă fără nici un muget de protest, convinsă că doar o încredere oarbă în omul ce mergea înaintea ei o putea salva. Gacel nu-și dădu seama dacă acea noapte era cea mai lungă sau cea mai scurtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
halul lui, are nevoie de minim trei unități de plasmă și sânge izo-grup. Noi nu-l mai putem ajuta cu nimica, dar putem s-o încurcăm urât. Urât de tot! Bossule! Dane! Coborâți amândoi și luați-l pe Silică de căpăstru! Momentan, bănuielile vor cădea, cum este și firesc, pe Criminal. Era la cuțite cu Năică, în conflict notoriu, chestia s-a petrecut în fieful lui și, dacă n-are alibi, a belit-o! Nu lăsăm nimic în urma noastră, luăm și
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
fi transportați la infirmerie - deși nu avem cum să Înțelegem ceva, pentru că sîntem Încă În șoc. SÎnt singurul care sîngerează (nu mi se spune de ce), deși Moise țipă ( În continuare țipă) cel mai tare. Barbu și-a luat mîrțoaga de căpăstru și ce-a mai rămas din căruță și s-a dus Înapoi În baterie, pentru că el a scăpat neatins, ca prin minune - să nu spună cineva că Dumnezeu nu are grijă de copii, de bețivi și de oamenii cu mintea
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
pe la alții cât poate și ea. De unde să aibă animale? Rusul nu s-a lăsat convins de vorbe. El a vrut să se dumirească singur. A deschis larg ușa grajdului, cercetând amănunțit încăperea și... Cum nu are cal? Uite colo căpăstrul!... Albă ca un perete abia văruit, Maranda și-a aruncat privirea spre cuiul din perete, unde atârna căpăstrul... Cu ochii larg deschiși, bătrânul Hadarag s-a uitat mustrător la Maranda. Apoi, revenindu-și, a răspuns: Ehei! Aista-i de dinainte de
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
El a vrut să se dumirească singur. A deschis larg ușa grajdului, cercetând amănunțit încăperea și... Cum nu are cal? Uite colo căpăstrul!... Albă ca un perete abia văruit, Maranda și-a aruncat privirea spre cuiul din perete, unde atârna căpăstrul... Cu ochii larg deschiși, bătrânul Hadarag s-a uitat mustrător la Maranda. Apoi, revenindu-și, a răspuns: Ehei! Aista-i de dinainte de război, când aveau și ei o mârțoagă, dar au vândut-o de multă vreme. Rusul a dat din
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
sforăind din ce în ce mai des... Ochii îi sunt dilatați peste poate... Începe să alerge în cerc, reținut de lanțul prins de țăruș... Când focul a pătruns în cercul făcut de el, porneșe în galop în partea opusă, dar o smucitură puternică a căpăstrului îl face să se rostogolească învins de lanțul care nu cedează. Se ridică cât ai clipi și dezorientat o ia din nou la fugă nebună... Același lanț îl face să se poticnească... Focul pârâind ca un rug se apropie din ce în ce mai
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
Calul nu mai are unde să alerge... Cuprins de groază, se ridică în două picioare nechezând și sforăind cumplit!... Se zbate ca în fața unei fiare. Lanțul nu cedează! Dedodată se încordează ca un arc și cu toată puterea zvâcnește înainte... Căpăstrul îi zdrobește carnea de pe bot. O pocnitură scurtă și... se rostogolește în afara cercului de foc... se ridică fulgerător și țâșnește ca nebun galopând în neștire... Cu sângele șiroind din rana largă făcută de căpăstru pe bot aleargă... aleargă... Calcă pe
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]