20,803 matches
-
un sac de ani. Înțelesese atunci că toropeala nu-i va mai trece și că trebuia să se pregătească. Se ridicase icnind, de parcă cele câteva zeci de litri de smântână care i se părea că i se clatină în corp căpătaseră consistență, trăgându-l fără milă în jos. Reuși cu greu să echilibreze toropeala lichidă undeva în mijlocul pieptului și porni spre casă prin curtea plină de unelte ruginite și de bucăți de lemn printre care săreau sprinten puii de găină, nu
Îi venise vremea by Iulia Sala () [Corola-journal/Imaginative/7854_a_9179]
-
al propriului eu proiectat cosmic, un visător bachelardian al arhetipului copilăriei, dar și un peisagist blagian și senzor al lumii concrete, calde, tandre, sevoase, dezmințind imaginea aparent aseptică și monocordă a istoricului literar abstras din contingent, devreme ce stilul său capătă valențe policrome, forfotitoare, luxuriante, chiar dacă marcat de acea neasfințită mâhnire a finitudinii: "Nicăieri nu e zădărnicie, numai în mine se risipesc spicele-zilele. Un rost suprem întoarce țărânii datoria". Virgil Podoabă are sagacitatea de a defini arta narativă zaciană ca pe
Călătoria, ruptură și întoarcere by Geo Vasile () [Corola-journal/Imaginative/8170_a_9495]
-
se retrăseseră pentru o vreme. Tania își închipuia că pretențiile ei destabilizaseră scenariul, așa că se purtau în continuare tratative pentru a i se satisface doleanțele. Ursula era de părere că fuseseră îndemnați unii să se supună straniului experiment, nu ca să capete faimă peste veacuri, ci să se umple de ridicol: nimănui nu-i era îngăduit să aspire la o condiție nemeritată. Ea însăși își permisese să interpreteze legile lumii, bănuite, dar nescrise, să întoarcă vremelnic spatele Domnului, iar, acum, venea plata
Condamnări by Marius Tupan () [Corola-journal/Imaginative/7893_a_9218]
-
Brumaru M-adăpostesc, copil, sub calda ta aripă, Îngere răbdător, unde ți-e puful dulce. Mi-e sufletul în grabă și-n risipă; E timpul lucrurile să se culce Alăturea de umbra lor; dulapul Misterios, îmbujorat de-arome bune, A căpătat și el înțelepciune Și nu-și mai șterge de prin rafturi praful. Și un pahar tresare, o! minune A purității degetelor mele De-adolescent, întinse către buza de cleștar, Ca două raze lungi și grele De după-amiază...
M-adăpostesc, copil, sub calda ta aripă... by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/8466_a_9791]
-
asupra acaparatoarei esențialități a inumanului și demonicului. În carte nu avem propriu-zis o instanță narativă, unică sau plurală, dar numeroasele unghiuri de prezentare și dezbatere asigură un fel de punct de vedere foarte deschis, relativizant, dar nu relativist ori echivoc. Capătă cuvânt aici și negaționismul antisemitismului, falsificarea, reinventarea trecutului. O formă atenuată a acestora ar fi ideea că totul a fost doar vis, nu realitate, iar actanții numai un fel de păpuși mecanice. E vorba, cum crede Adam, de o "corupție
Sunetul universal by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Imaginative/8080_a_9405]
-
tentativei de înțelegere umană - dintr-un moment tragic și demonic al istoriei, Viktor Capesius, născut în 1907 în Miercurea Sibiului, este un intelectual atitrat. Doctor în Filozofie, urmase și studii de chimie la Viena, iar după conflagrație, în Germania, mai căpătase o specializare, în electronică. Reprezentant al firmei Bayer în Ardeal, la Auschwitz el a urmat defetistului (îndoitului de victoria nazistă) Krömer, între 12.2.1944-18.1.1945, urcând până la gradul de maior. Triază deținuți pentru gazare, le ia bijuteriile și
Sunetul universal by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Imaginative/8080_a_9405]
-
altele au elemente naturaliste, împrumută vreun cod absurd sau, pur și simplu, narează histrionic postmodern, autoreferențial și intertextual, întrerupt și fragmentar, pe nivele multiple, cu disfuncții de cronologie. Un dribling prelungit al lui Dobrin povestit pe câteva pagini (pp. 37-39) capătă farmecul bizar al unei secvențe fantastice, stilul lui David Beckam de a lovi mingea poate fi, tehnic, asemănător începutului unei schițe de Caragiale, o recenzie la Ușa interzisă glisează sau merge în paralel cu câteva considerații reflexive despre suporteri și
Vă place fotbalul? by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13131_a_14456]
-
discret ce o desparte de Vestitor, ca și cum Ea nici nu are voie să-l vadă, cel mult să-l audă, - are figura tuturor celorlalte ființe idealizate, tuturor madonelor, fiind tot Venus, păgâna, născându-se, tot Primavera fermecând întreg Pământul, aici căpătând un alt rol, creștin, ce-i drept, asta fiind situația... Fecioara pare complice; patu-i frumos făcut, întins, pictat în prim plan, la vedere, să n-avem vorbe... Ca neatins! șoptește în spatele meu cineva explicându-i cuiva... Dogma, nu? se cuvine
Botticelli by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13162_a_14487]
-
mitologie și un alt plan de referință care, într-un anumit fel, se substituie vechilor reprezentări ale transcendenței. Chiar și prezența cea mai banală în spațiul public, de la cea motivată individual și pînă la aceea animată de o necesitate colectivă, capătă prestanța și atributele unui ceremonial și ale unei forme noi de expresie. Pentru că asimilarea tridimensionalului într-un orizont cultural și spiritual esențialmente nonfigurativ a însemnat o repunere în discuție a unui întreg program mental și precizarea unui nou set de
Monumentul public by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13173_a_14498]
-
zbaterea de a pune cap la cap piesele necunoscute ale istoriei noastre adevărate însoțită îndeaproape de neputința pătrunderii esențialului. Dacă o astfel de temă, înainte de ’89, avea un anume sens în mecanismul totalitar, acum, după căderea comunismului, în libertate, el capătă un altul. Poate chiar mai dramatic. Adevărul pare mai plin de nuanțe ca niciodată, gradul de importanță al evenimentelor este instabil căci timpul mută centrul de greutate al priorităților; percepția însăși a duratei se arată amețitoare. Aflând că însuși tatăl
Fantomele memoriei by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13155_a_14480]
-
suferința eului său imponderabil. Pămîntul se mărunțește, se preface în praful care „tot crește-n cenușa vieții purtată cîndva de puternica undă”, aerul e asemuit cu un „înec”, focul arde ființa „pe dinăuntru”, ajungînd o „văpaie rece” și chiar apa capătă înfățișarea unui hoit: „Din albia fluviului se înalță vîrtejuri/ de praf; nu privi, nu privi/ cadavrul acestui fluviu!” (Uitare). Contemplarea prăbușirii universale - o delectatio morosa - se condensează în imaginea demoniei, alegorie a decepțiilor și angoaselor ce se prezintă într-o
Poezia lui Ilie Constantin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13161_a_14486]
-
sau pe dos ciorapii/ solidarității cupide.// Cînd vom fi cu adevărat/ nimeni și nimic/ nu ne mai încurcă deciziile./ Cînd vom fi - se mai poate/ vorbi de la inimă la inimă...?” (La modă sînt cuantele). Golul ce absoarbe ființa fără scăpare capătă o naivă aură gnomică: „Nimic-nimic n-ajunge pentru veșnicie...” (Tristeți de sezon). Ori: „viața răsare timid te întrebi dacă e” (Tablou de iarnă). Ne putem întreba dacă o asemenea criză, o asemenea deplețiune a eului care nu se mai poate
Impresionism liric by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13188_a_14513]
-
istoricul alege, filtrează, simplifică și construiește. Fiți sigur că aceste construcții ale noastre, ale istoricilor, nu sunt identice cu istoria adevărată. Nici nu au cum să fie. Sunt modele ideale, în care realitatea este rearanjată, în așa fel încât să capete sens. Cu siguranță, istoria capătă mai mult sens în construcțiile noastre, decât are în realitate. De fapt, istoria este un exercițiu de coerență. Pentru asta, însă, trebuie să pui o doză de inteligență și trebuie să fii conștient tot timpul
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
construiește. Fiți sigur că aceste construcții ale noastre, ale istoricilor, nu sunt identice cu istoria adevărată. Nici nu au cum să fie. Sunt modele ideale, în care realitatea este rearanjată, în așa fel încât să capete sens. Cu siguranță, istoria capătă mai mult sens în construcțiile noastre, decât are în realitate. De fapt, istoria este un exercițiu de coerență. Pentru asta, însă, trebuie să pui o doză de inteligență și trebuie să fii conștient tot timpul că o anumită deformare față de
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
presa culturală sau cotidiană ori în emisiuni de radio și de televiziune. Pozițiile lui Nicolae Manolescu sînt de fiecare dată foarte nuanțate (adesea în răspăr cu ideile oficial acreditate), argumentele aduse în sprijinul tezelor sale sunt temeinice și întreaga demonstrație capătă aerul unui didacticism superior de care trebuie să se țină seama. Rațional prin excelență, mereu detașat de orice mize colaterale, directorul „României literare” judecă fiecare situație cu mintea limpede și cu deplină onestitate morală și intelectuală. Spre deosebire de mulți dintre adversarii
Temele vremii noastre by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13184_a_14509]
-
În scriitura austeră, sever epurată, a filmului, episodul Nunții (intitulat - ironic? - “Pași în doi”) e o inserție de baroc, amintind de “celălalt Pintilie”. De remarcat că, sub privirea cu putere hipnotică a lui Pintilie, ceea ce se înțelege prin “lumea obiectelor” capătă o viață în sine;“materia” are o independență, o inteligență și un mister al ei (v. jaluzeaua care țîșnește de una singură, după crimă, v. ciorba care fierbe în oală, v. apa curgînd în pahar sau sticlele tîrîte pe trepte
Viața în șapte zile by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/13197_a_14522]
-
starea de lucruri din acea perioadă, erau referiri incisive la o „actualitate” care nu spun că azi nu mai interesează, dar interesează altfel decât ar fi făcut-o atunci. În chip fatal, imaginile despre anii ’70 s-au istoricizat, au căpătat patină. Putem urmări în romanul de care vorbim, astfel cum a fost el restaurat, o linie fermă și totuși discretă de critică socială, vizând realitățile timpului. Îndeajuns de fermă încât să-i fie și azi sesizate țintele și îndeajuns de
O carte restaurată by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13214_a_14539]
-
bine pusă la punct, din care făceau parte nume celebre ale vieții publice romane, Iunius Brutus și Cassius printre alții, l-a răpus pe cel care, se spunea în capitala imperiului, voia să reinstaureze forma de guvernământ monarhică. Evenimentul a căpătat dimensiuni cosmice: scurtă vreme mai târziu a fost zărită timp de șapte zile pe cer o cometă, iar soarele, transmite Plutarh, un an întreg a strălucit mai palid, semn că zeilor nu le-a fost indiferent evenimentul. Căderea dramatică a
Asasinarea lui Iulius Caesar by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/13182_a_14507]
-
mie acum prin minte, privind atâta oară Victoria anonimă, e că Ea, fără cap, nici nu mai are nevoie de cap și că expresia figurii ei purtând mesajul Zeilor nu ar fi făcut decât să limiteze, să individualizeze marmora sculptată, căpătând cu vremea și un nume probabil de alint. Nu. Contează doar efortul fantastic. Contează impersonalitatea. Esența ideii de zbor. Ceva nici măcar angelic. Întrucât îngerii sunt convenționali. Nu au în ei atâta voință pământească și realitate... Pe când mesajul purtat de Ființa
Samothrakia by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13217_a_14542]
-
aducea atmosfera Apocalipsei pe scenă și printre spectatori. Scaune care apăreau de peste tot, din pereți, zdrobindu-i, din tavan, Magda Stief-Bătrîna, legată la ochi, prizonieră a zecilor de fire care o trag și o mînuiesc în toate direcțiile, neputința personajului căpătînd reverberații tulburătoare pentru orice spectator, pentru orice om, și nici peștele pe uscat, din final, prizonier și el într-un acvariu, al singurătății, al morții. Obiectele trăiau, ca și accesoriile, decorul însuși se însuflețea, neliniștitor, așa cum își imagina teatrul Ionesco
Nu-mi plac cartofii cu slănină by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13244_a_14569]
-
montarea sa, apropiindu-se de aceea dominată de instincte primare, oameni care se metamorfozează în animale, într-un spațiu parcă de după un bombardament atomic, nuclear, cenușiu, inert... Nimic din lectura solidă și coerentă a lui Tompa Gabor nu ar fi căpătat greutate, carnalitate, izbîndă fără performanța milimetrică a fiecărui actor din distribuție. Un singur lucru mă desparte de ei. Mie nu-mi plac cartofii cu slănină. Dar este doar problema mea..
Nu-mi plac cartofii cu slănină by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13244_a_14569]
-
vechi, parveniți care au dat tunuri și construiesc biserici, cerșind iertarea lui Dumnezeu, îmbogățiți peste noapte care fac dezacordul între subiect și predicat, șnapani cu schelete în dulap, care cumpără demnități de Stat ca să scape de codul penal, alții ca să capete pedigree, e un fel de harababură, ici-colo cu oaze de profesionalism indiscutabil, dar puține (...). Am New York University, deci am valoare, radiez profesionalism. Sînt o scrimeră perfectă a sexului, deci controlez harababura, o domin. În consecință, sînt combinația de succes ideală
Cherchez l’homme! by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13256_a_14581]
-
Constantin Țoiu Scriam la început că Sartre... în cafeneaua celebră, din piața Saint Germain des Prés, care, prin uzul filosofiei, căpătă în plus și numele său, împreună cu al celebrei sale consoarte, Simone de Beauvoir, iarna, când era frig și i se punea înăuntru un godin, să se încălzească... scriam că marele autor purta pe el o blană portocalie, să se vadă
Filosoful cu blana portocalie by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13240_a_14565]
-
depun mărturie că Sartre controla, într-adevăr, ideile, direcționându-le asemeni unui dirijor al complexei circulații teoretice europene. În plin marxism-leninism, la noi, devenisem, ca mulți tineri, un fervent existențialist. Până ce, prin ’68, filosoful cu blana portocalie în cârcă, o cotise, căpătând simpatii maoiste. S-ar fi putut să i se fi tras de la blana aceea voyantă, oribilă; ori invers. Iar acum, la doi pași de biserica istorică unde peste piatra tombală doarme culcat Descartes cu spada întinsă pe piept și cu
Filosoful cu blana portocalie by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13240_a_14565]
-
revoluții culturale, agresivă, crudă, sângeroasă, la nici o aruncătură de băț de locul unde odihnește cel mai mare gânditor al Franței, cu al său Le bon sens și celelalte... *** În luna octombrie, la Paris, vegetația atât de tratată în imaginația locului, capătă stilul impresioniștilor. Începând, după mine, cu Alfred Corot. Natura reproduce, față de pictorii francezi, care au făcut cu ea troc, nobila atențiune ce i-a dat-o secolul nouășpe. Fiece zi având maestrul ei. De pildă, azi, șapte oct., avem la
Filosoful cu blana portocalie by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13240_a_14565]