261 matches
-
lui Toader la postul de prim-ajutor și apoi finalizarea misiunii primite. Mai avem doar o zi înainte... Cine îl însoțește pe Toader? - a întrebat sublocotenentul Cicoare. Voi merge eu, dar unul singur nu poate face nimic la trecerea pe cărăruia de pe gârlă, unde trebuie să mergi doar târâș. Alege-ți ajutorul. Cine vrea să meargă cu mine? a tatonat Trestie. Fără nici un cuvânt, sergentul Limbosu a ieșit în față. Trestie a făcut ochii mari, privind nedumerit la sergent, întrebându-se
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
Toaibă. Ce zici, Toadere? Mai poți rezista, fiindcă trebuie să rămânem adăpostiți până ne dăm seama ce făină se macină aici? O zi nu voi putea rezista, pentru că sângele nu s-a oprit de tot. Eu voi vedea dacă pe cărăruie se poate merge târâș. Spunând acestea, Trestie a pornit să se târască spre adâncul gârlei, privind cu mare atenție către pisc, pentru a descoperi vreo mișcare. „De mers se poate merge târâș, dar câte unul. Cum îl ducem însă pe
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
trebui să vină - cu noi, fără noi - cei mai mulți care vor rămîne din ceasul de acum sau vor veni nu vor Înțelege nimic, iar pe noi nici atît. Cum să Înțeleagă paradoxul de-a lumina iadul cu mîinile În smoală, deschizînd cărărui spre nădejdile din prima zi a lumii? cine a văzut Îngeri În iad, și mai ales sus, acolo, lîngă pupitrul de comandă? Și vom rămîne singuri, neînțeleși, noi cîți vom fi, puțini-mulți ai ceasului de acum. Dar totuși, Îmi spuneam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
nu mai primești... Măcar dezbracă- te, mai spuse, închizând ușa. Dar lui îi era frig și nu-și putea lua ochii de la peretele de pe care, de sub alcalii, cavalerul îl privea neclintit, cu chipul prelung, bizantin. Era întâia oară când, urcând cărăruia, Petrache avea impresia că la capătul ei îl așteaptă cineva. Se gândi, o clipă, că poate a înflorit vreun copac. Dar nu era asta. Primăvara avea să vină pe neașteptate, cu sălbăticie. Ceea ce percepea acum părea viu într-un sens
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
picior după altul, ajutându-se de mâini, ca trași de sforile unui păpușar nevăzut. Nu aveau măști, dar fețele lor încremeniseră, pentru fiecare, în forma unui singur cuvânt. Cortegiul urca încet, cu liniștea celor ce-și găsiseră calea. Suind pe cărăruie spre castel, epitaful și prapurii se vedeau din toate părțile. Cu atât mai mult cu cât, în lumina stelelor care coborau arzând, epitaful brodat cu aur lucea ca o lespede unsă cu ulei înmiresmat. Începuse să se lumineze, de data
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
autobuzul... Când colo... Mergeau încet, dibuind prin câmpia arsă de soare, unde nu se vedea nicio cărare. Smocurile de iarbă se ridicau la loc, înghițindu-le urmele, de parcă nici n-ar fi fost. — Auzi, șefu’, spuse Chisăliță, tot căutând o cărăruie spre undeva. Povestea aia cu copacul... Să mi-o aduci aminte... Dac-o fi la o adică... Jocul celor o sută de frunze Când deschidea ochii, lumea arăta altfel și purta un alt nume. De astă dată spuse : — Oblicel. Maestrul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
formelor se ordonează stilistic și compozițional după tema aleasă, iar universul de forme ajunge la expresivitate maximă. Imaginile antologice analizate devin zestrea fiecărui artist pe care trebuie s-o uite cât mai repede, pentru a-și căuta un drum, o cărăruie sau o potecă personală în artă. XXIII. Laudă mâinii Oricât de îndrăznețe, de inspirate, de vizionare sunt ideile unui creator, ele devin operă de artă numai datorită măiestriei mâinilor sale minunate. EDUCAREA MÂINII. Este un proces de perfecționare fără sfârșit
Arta compoziþiei by Ion Truicã () [Corola-publishinghouse/Science/594_a_1265]
-
8) În rest, se știe deja ce înțeleg printr-un ținut frumos. Niciodată un ținut de cîmpie, oricît de frumos ar fi, în ochii mei nu ar părea așa. Am nevoie de ape în cădere, stînci, brazi, păduri întunecoase, munți, cărărui greu de urcat și de co-borît, prăpăstii care să-mi fie aproape și să mă înspăimînte. Am avut această plăcere și am gustat-o în toată splendoarea ei cînd m-am apropiat de Chambéry. J.-J. Rousseau, Confesiuni Topos pe
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
în dimineața lunii Saștept să mi sentoarcă în streașină lăstunii? Saștept poateamintirea săși mai încerce cheia La poarta dintre dafini, saștept cumva scânteia Luminilor pierdute în pulbere și scrum? La mine nu mai urcă dea dreptul niciun drum; Deabia o cărăruie, o dâră ca de fum. Nu intră nicio ușă, nam prag, nam pălimar, Doar stelele sengână cu noapteantrun arțar. Ce să aștept să vie și ce să înțeleg, Când peste mine timpul se prăbușeștentreg? (Tudor Arghezi, Saștept?) Redactează, pe foaia
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
izolat întrun spațiu psihic înalt, un „turn de fildeș“ interior. Simbolismul acestui teritoriu al tăcerii, al solitudinii metafizice este exprimat prin metonimii precedate de negații (niciun drum, nicio ușă, nam prag). Compensațiile acestei amare singurătăți sunt de ordin imaterial: o cărăruie, o dâră ca de fum, stelele și noaptea ce sentâlnesc întrun arbore al tristeții. Aceste simboluri, care formează imagini vizuale, pregătesc interogația retorică din final, comunicând ideea poetică a neputinței de a sfida limitele materiei, de a opri trecerea timpului
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
urmărind mai degrabă grandoarea, prometeismul, exteriorizarea eroică; întrebările lui, deloc dubitative, sunt ale unui personaj esențialmente afirmativ, cu genunchi de „oțel” - ins destinat unor uimitoare gesta, hotărât să înlăture „glodul”, să opună ezitantului „poate” pe imperativul „trebuie”. Un drum, o „cărăruie” cu „troscoțel” și „nalbe”, un „tren negru” gonind pe „șesul nesfârșit al gândului” orientează, aparent, spre contemplație; programul etic al poetului reclamă însă verbul ofensiv, strigătul în crescendo, apt să spargă „veacuri de zid”. Câtă vreme Copacul (întocmai invocat într-
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286453_a_287782]