2,455 matches
-
gros de clăbuc, și privesc plin de admirație punga impunătoare ce i se revarsă peste marginea băncii de marmură pe care șade. Scrotul lui aduce cu fața lungă, zbârcită a unui bătrân, cu câte un ou îndesat în fiecare falcă căzută, pe când al meu ar putea atârna la încheietura mâinii unei păpuși, pe post de punguță rozalie. Cât despre șlongul lui, mie, cu puțulica mea cât degețelul, despre care mama spune în public (o singură dată, ce-i drept, dar data
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
fierbinte în acest miez de lumină, zâmbește și-și lasă capul pe spate, zicând: — Așa și trebuie. M-am îndrăgostit de ea. M-am îndrăgostit. De Helen Hoover Boyle. Pantalonii mei și fusta ei se adaugă grămezii de pe podea - cristalurile căzute, pantofii noștri, alături de ceaslov. Capitolul 38 La sediul agenției imobiliare Helen Boyle este încuiat și, când bat în ușă, Mona strigă prin geam: — E închis. Nu sunt un client, strig. Stă la calculator și scrie ceva. La fiecare două taste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
tunuri... De curând însă, la o altă întâlnire, scriitorul Constantin Munteanu mi-a vorbit despre noul său roman Cristina, sau morile de vânt ale vremurilor, finisat deja, în care aduce acțiunea la zi, încercând să mai salveze câte ceva din corabia căzută adesea sub vremi, dar având grijă să dea întotdeauna, în paginile sale, câștig de cauză Adevărului și Dreptății, uneori chiar în absența celei de-a treia componentă a echilibrului, Puterea. Atunci, l-am întrebat dacă n-ar fi bine să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
au început să se desfunde șoselele, dar... Asta nu se face bătînd din palme. Hai, nu mai fi supărat. Ne vedem deseară la vizionare. Mihai murmură un salut și iese. Dinspre scenă se aud glasuri, focul unei arme, apoi ceaunul căzut. "Ia-l și pune de mămăligă" spune în gînd Mihai, începînd să rîdă de unul singur. La intrarea din spate a teatrului, zăpada s-a înălțat peste genunchi. Mihai răzbate cu greu pînă la trotuar, unde s-a format o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Paralizate, brațele lui Mihai scapă trupul femeii, care se răstoarnă pe pat, cu capul pe blana ei de nurcă, puțin întors, cu un braț sub el, celălalt pe lîngă cap și bărbia lipită de umărul gol. O clipă, sub pleoapele căzute, paralizate și ele, Mihai are impresia că femeia răsturnată pe patul său e o schiță după "Nud"-ul lui Modigliani și, portretul înviindu-i clar în minte, deschide ochii plini de setea contemplării: fusta e în dezordine, iar de la fustă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
lui răsare imaginea femeii speriate, retrăgîndu-se spre ușă, încercînd să cîștige timp cu observația că trebuia să-și scoată căciula, apoi... viscolul nebun..., dimineața cu nămeți cît casa... Și, ca și cum gîndurile astea ar fi încălzit întreaga atmosferă, își desface umerii căzuți, aruncă spre Doina o privire senină, cum numai în clipele de mare emoție știe s-o facă, apoi surîde larg: N-aș fi fost niciodată în stare să-i mai fac vreun rău bunicii tale, dimpotrivă! Te rog să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
mare rău... Chiar și după ce fata și-a terminat vorbele, făcînd un gest scurt cu brațele, un "asta-i tot", Mihai continuă să o privească lung, calm, sfîrșind prin a întinde mîna să-și treacă vîrful degetelor pe sub bucla părului căzută pe frunte. De ce mă chinui, Mihai? Și tu m-ai chinuit. Nu-i vina mea! se înfurie Cristina, îndepărtîndu-i mîna de teama prezenței cuiva prin apropiere. Tu te-ai purtat ca un..., ca soțiile alea, despre care rîd bărbații zicînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
lumină părul castaniu ce-i acoperea scalpul asemenea unei perechi de aripi. Se ridicase în picioare și se plimba dintr-o parte în cealaltă a compartimentului strâmt. Se opri și se uită la mine; avea o poziție ectomorfă, cu umerii căzuți. Semăna mult cu un jeleu în formă de pară, îmbrăcat de la Turnbull & Asher. Chipul îi ieșea în evidență pe fundalul întunecat, ca în fotografiile scoțiene retușate, în care un armăsar focos își ițește capul peste umărul personajului central. Se uită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
ochii suprasolicitați, mă duceam să cutreier prin vechile puțuri făcute de strămoșii mei și prin camerele lor secrete și acolo, Într-o noapte, În timp ce mă furișam pe lîngă planșeu, am dat peste un baraj alcătuit dintr-o bucată de tencuială căzută, o barieră pe care pînă atunci o luasem drept o porțiune de perete, Însă acum vedeam că e de fapt un tunel blocat. Bucățile ce-l obstrucționau erau destul de mari și ascuțite și bine lipite una de alta, astfel Încît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
În colțul În care fusese casa de marcat și am adormit. Pentru prima oară În ultimele săptămîni, nu am visat absolut nimic. După masa tîrziu, am fost trezit de o zduguitură puternică, urmată de o rafală de praf și tencuială căzută. Am deschis iar ochii. În peretele de deasupra mea se deschisese o fisură Îngustă. Mi-am băgat capul pe ea și m-am uitat la ce mai rămăsese din strada noastră. Aproape toate clădirile de vizavi dispăruseră și, În locul lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
deschisă și vasul de toaletă zăcea, spart În două, pe podea. Nici pic de apă. În beciul meu uscat. Avea dreptate Ginger, era chiar sfîrșitul. M-am gîndit la pianul meu din Încăperea de la etaj, făcut zob sub greutatea grinzilor căzute. Acum nu mai aveam cum să-l salvez. Mi-am imaginat cum, atunci cînd l-a lovit prima grindă, a mai scos instinctiv un ultim sunețel, pe care nu avea să-l mai audă nimeni. M-am gîndit să urc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
de-a lungul autostrăzii din Northolt, ținând mașina pe banda din mijloc și lăsându-mă depășit pe-o parte și pe cealaltă de mașinile mai grăbite. Vaughan stătea lăsat pe spate, cu obrazul drept lipit de scaunul răcoros, cu brațele căzute flasce pe lângă corp. Din când în când, mâinile i se contractau, iar brațele și picioarele i se curbau involuntar. Începeam deja să simt primele efecte ale acidului. Îmi simțeam palmele reci și sensibile: erau pe cale să-mi crească aripi din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
o toamnă senină; apropiindu-se luna plină de noiembrie, discutam într-o după-amiază cu Makiko despre locul cel mai potrivit pentru a observa luna printre ramurile copacilor. Eu susțineam că în stratul de flori de lângă ginkgo, pe covorul de frunze căzute, lumina lunii ar fi aruncat o luminozitate deosebită. Spusele mele urmăreau o intenție precisă: să-i propun lui Makiko să ne întâlnim sub ginkgo în noaptea aceea. Fata a replicat că era de preferat micul lac, căci toamna, când e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
protecția muncii. Când am ajuns lângă ea, m-a privit languros, a început să-și descheie nasturii, mângâindu-se cu gesturi de stripteuză răpusă de gripă. Iaca... nu mă simt deloc creativ, niet pornire să scriu haikuuri pe țâțele ei căzute, așa că îmi iau tălpășița englezește și-i las să-și ducă mai departe experimentul și, eventual, să pună la cale vreun capitol din istoria literaturii române. Din simplă curiozitate, cârpesc una în movilița de la ușă care, spre surpriza mea, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
adulmecă, se ridică înc-o dată în două lăbuțe, are o pată albă pe una dintre ele, și coboară tacticos pe țeavă. Fixez placa de la aerisire. Mă spăl pe mâini. Apa e plină de rugină, gălbuie. - Gata, s-a dus, era căzută prostia aceea de la aerisire, am fixat-o... Carina simte nevoia să plângă cu capul pe masa din bucătărie, lângă sacoșă. Pentru că sunt în apropiere, plânge cu sughițuri. O las. - Ar fi trebuit să-mi faci o casă, ar fi trebuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
răsăritul soarelui cînd Oberlus se afla deja ciucit pe vine printre stînci, la mai puțin de douăzeci de metri de punctul În care, după cum ar fi fost logic, aveau să tragă la cheu bărcile și În care, deși pe jumătate căzut, Încă se mai afla În picioare refugiul grosolan pe care-l Înălțase echipajul de pe María Alejandra, de al cărei stîlp fusese legat pentru a fi biciuit. Odată cu primele lumini ale zilei Începu vînzoleala la bordul greoaiei nave, care purta sonorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Arriaga, ba chiar și echivocul conte de Rioseco sfîrșiseră prin a se prăbuși, pierzîndu-se cu firea, ca și cum ar fi fost vorba numai despre niște penisuri sfidătoare ce intrau În ea, recte și agresive, pentru a se retrage În scurt timp, căzute și moi, fără viață și fără forță, preschimbate În simple bucăți de carne leșinată. — SÎnt gravidă. O privi cu mirare. — Ești sigură? — Foarte. — Și e copilul meu? — Al cui altcuiva? Tonul ei era sarcastic. SÎnt aici de luni de zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Dați-mi voie să v-o prezint, zice Brandy, pe domnișoara Kay MacIsaac, secretară personală a prințesei Brandy Alexander. Agenta imobiliară, în costumul ei albastru cu nasturi Chanel de alamă și cu eșarfa legată la gât ca să-și ascundă pielea căzută, îi zâmbește lui Alfa. Când nu se uită nimeni spre tine, îi poți fixa până-i găurești cu privirea. Să observi toate micile amănunte pe care nu le-ai putea privi destul de mult dacă s-ar sinchisi măcar să-ți întoarcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
subsecretarul de stat de la Ministerul de Război, mărunt, uscățiv, cu ochelari de sîrmă prin care se zăreau ochii negri și neliniștiți, ca de șoricel. În toate aducea cu un șoricel, părul cenușiu și puțintel cam lung, costumul gris cu umeri căzuți, mîinile mici în continuă mișcare, dar nu era deloc ceea ce părea. În adevăr, era o fiară neiertătoare, cu o putere nemăsurată, schimbase câțiva miniștri și chiar vreo doi șefi de guvern, o adevărată fiară, cu mișcări neprevăzute și stăpînă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
tuturor celor ce voiau să o vadă. Și prințul zănatec a tot repetat că nici măcar nu mirosea urît în birou, "scorțișoară și piper, amestecat cu ceva dulceag, asta e concluzia logică, nu?" Ca un copil a dus la nas dintele căzut și o clipă a avut vaga senzație că există un miros dulceag. Apoi mirosul a dispărut. A strîns din ochi, era hotărît să nu intre în panică, nu fusese decît o impresie, o părere, și chestiunile astea trebuiesc reprimate fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
nu intre în panică, nu fusese decît o impresie, o părere, și chestiunile astea trebuiesc reprimate fără milă. Dar, oricît s-a străduit, din acel moment n-a mai reușit să-și scoată din minte preocuparea, fixația, obsesia sfîrșitului. Dintele căzut nu fusese decît un semn. Primul dintr-o lungă serie. Paradoxal, preocuparea aceasta l-a făcut să se apropie mai mult de oamenii din Serviciu. Fără să-și dea seama de ce, a început să-i cheme mai des în biroul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
decît domnul Stavri, "un om cu relații formidabile care poate pune pe roate tot comerțul local". Băieții de prăvălie începură să mărșăluiască prin praful gros de pe Strada Mare, îmbrăcați într-un fel de cămașă caraghioasă, de culoare neagră, cu umeri căzuți și mâneci bufante, semănînd cu un soi de paji medievali, le lipsea doar spada scurta, legată la brîu, așa cum văzuse el într-o carte franțuzească sau italienească plină cu desene porcoase, adusă de Iacobovici pe ascuns. Erau poveștile Decameronului, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
nici rost, nici cap, nici coadă, însă și-a dat seama din tonul ei că avea un schepsis. A ridicat din sprîncene cumva nedumerit, mai mult pentru a cîștiga timp, maiorul Stavri, care purta și el cămașa neagră cu umeri căzuți și mîneci bufante, zîmbi-rînji, arătîndu-și dinții negri-galbeni, totuși îi avea pe toți, ceva rar la un ins atît de rotunjor, "da, domnule Popianu, avem destulă energie pentru a instaura și nu pentru a tulbura ordinea publică, acesta este sensul corect
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ce facem acum?" Bîlbîie îl așeză în fața mesei după ce strînse la repezeală hîrtia de ambalaj și cojile de mezelicuri, nu se mai ostenea să-și întindă masa, de fapt nu mînca, ci doar se hrănea, îl bătu ușor pe umerii căzuți "uite ce e, dom'le adjutant, te apuci și așezi totul pe hîrtie. E absolut necesar să rămînă ceva scris, pe vorbe nu te crede nimeni. Și nu știm ce ni se poate întîmpla, azi ești, de ieri nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
în două cazuri complet opuse. În primul caz, cel al banditului Cocoș, realitatea nu era decît pură imaginație, iar în cel de-al doilea, al Vulturului Alb, imaginația devenea cu fiecare clipă o realitate aspră, înspăimîntătoare, care putea ucide. Primul căzut a fost chiar el. Putea avea altcineva o vină în afară de Leonard Bîlbîie? Sigur că nu, doar de la început Serviciul stabilise regula "întotdeauna, mortul e vinovat". Parcă scăpase de o mare povară și avea chiar îmbucurătoarea senzație că se simte mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]