1,940 matches
-
-ne pe toți în jurul patului în timp ce Miss America naște. Un salt din nou până la înmormântarea domnișoarei Hapciu. Duhul sărmanei dre Hapciu, sacrificată pentru a face povestea mai emoționantă. Am avea înregistrările Agentului Ciripel ca material video. Casetele audio ale Contelui Calomniei pentru comentariu. Apoi, ca încununare a întregii povești, Miss America și-ar numi copila domnișoara Hapciu sau cum o fi chemat-o. Pentru a da senzația de ciclu care se împlinește. De viață care merge înainte, reînnoită. Sărmana, plăpânda domnișoară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Miss America a noastră e și ea pe aiurea, îngenuncheată în fața unei clanțe, încercând să descuie închizătoarea. Sau trage de maneta vreunei alarme care știm că n-o să funcționeze. Mulțumită Reverendului Fără Dumnezeu. Lumina roșiatică se reflectă din reportofonul Contelui Calomniei. Agentul Ciripel își trece videocamera de la un ochi la celălalt. Și din josul scărilor se aude un urlet. Țipătul prelung al unei femei. Vocea Sorei Justițiare strigându-ne să venim repede. A dat peste ceva. A dat peste Lady Zdreanță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
ei palide, o dâră de sânge pare să se întindă la nesfârșit. Degetele i se relaxează, și cuțitul cade pe covor, și ea spune: — Acum, domnule Whittier, trebuie să-mi dați voie să mă duc acasă... Înghiontindu-l pe Contele Calomniei, Tovarășa Lătrău spune: — Ce ți-am zis? Uită-te. Face semn înspre vârful cosiței însângerate și spune: Acuma se vede cicatricea de la liftingul facial. Și Lady Zdreanță e moartă. Așa spune Sora Justițiară, verificând cu degetul carotida. Cu degetul mânjit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
să ne uităm în jur. Să fim atenți. În obiectivul camerei sale sale, Agentul Ciripel dă caseta înapoi și o urmărește pe Lady Zdreanță spunându-și povestea pe scenă. Spunând-o din nou. Marioneta noastră. Evenimentul din scenariul nostru. Contele Calomniei își derulează reportofonul și o auzim pe Sora Justițiară țipând, din nou și din nou. Papagalul nostru. Și în lumina roșie-gălbuie a focului de sticlă din șemineu, domnul Whittier spune: — Așadar a început deja... — Domnule Whittier? spune doamna Clark. Personajul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
o pungă argintie. În fiecare îmbucătură roșie din care picură sosul, sunt fire din părul pisicii. Aici suntem noi împotriva noastră pentru următoarele trei luni. Din capul scărilor, așezat în scaunul său cu rotile, domnul Whittier ne privește. Alături, Contele Calomniei e ocupat cu agenda și stiloul, luând notițe. Arătând scena cu un deget tremurător, domnul Whittier întreabă: — Ai consemnat toate astea? Fără să-și ridice privirea din versiunea sa asupra adevărului, Contele încuviințează. — Atunci - spune-ne o poveste, zice domnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
toate astea? Fără să-și ridice privirea din versiunea sa asupra adevărului, Contele încuviințează. — Atunci - spune-ne o poveste, zice domnul Whittier. Haideți înapoi la foc, zice, și, invitându-ne cu un gest tremurat al mâinii. Vă rog. Și Contele Calomniei zâmbește. Întoarce fila la următoarea pagină goală din agendă, și pune capacul stiloului. Înălțându-și privirea, spune: — Își mai amintește cineva serialul ăla vechi, Danny din vecini? Cu o voce lentă și cavernoasă, spune: Într-o bună zi... Spune: Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
cineva serialul ăla vechi, Danny din vecini? Cu o voce lentă și cavernoasă, spune: Într-o bună zi... Spune: Într-o bună zi câinele meu mănâncă nu știu ce gunoi învelit într-o folie de aluminiu... Secretele meseriei Un poem despre Contele Calomniei — Toți ăia care stau la coadă, spune Contele, cu o săptămână înainte de premiera vreunui film... Toți ăia sunt plătiți să stea la coadă. Contele Calomniei pe scenă, stă cu o mână ridicată, ținând o coală de hârtie care-i ascunde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
mănâncă nu știu ce gunoi învelit într-o folie de aluminiu... Secretele meseriei Un poem despre Contele Calomniei — Toți ăia care stau la coadă, spune Contele, cu o săptămână înainte de premiera vreunui film... Toți ăia sunt plătiți să stea la coadă. Contele Calomniei pe scenă, stă cu o mână ridicată, ținând o coală de hârtie care-i ascunde fața. În rest poartă un costum albastru, o cravată roșie. Pantofi maro din piele întoarsă. La încheietura mâinii ridicate, un ceas de aur, gravat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
-i gata să accepte sensul prezentat în cuvintele unui străin? Dindărătul colii, vocea Contelui spune: — Un ziarist are dreptul... ... și datoria de-a distruge vițeii de aur la a căror apariție a contribuit. Cântec de lebădă O poveste de Contele Calomniei Într-o zi, câinele meu mănâncă nu știu ce gunoi învelit într-o folie de aluminiu, și trebuie să i se facă radiografii de vreo mie de parali. Curtea din spatele blocului meu e plină de gunoaie și sticle sparte. Unde-și parchează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
fi gata să nască. Până când buricul îi iese în afară, rigid ca un degetuș. Toate astea se întâmplă în lumina camerei video a Agentului Ciripel, înregistrând peste moartea Lady-ei Zdreanță. Înlocuind scena tragică de ieri cu cea de azi. Contele Calomniei ține reportofonul la îndemână, folosind aceeași casetă, pariind pe faptul că oroarea de acum va fi mai groaznică decât cea trecută. Clipa asta e un punct din scenariu la care nici nu îndrăzneam să visăm. Punctul culminant al primului act
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
ținându-ne captivi. Flămânzindu-ne. Obligându-ne să purtăm zdrențe murdare. Pe noi, victimele ei nevinovate. Sfântul Fără-Mațe se ridică să-și treacă brațul pe după domnul Whittier. Mama Natură îl ajută. Doamna Clark îi urmează cu paharul în mână. Contele Calomniei cu reportofonul. Agentul Ciripel cu videocamera. — Credeți-mă, spune Sfântul Fără-Mațe. Din întâmplare, știu multe despre măruntaie. Domnișoara Hapciu strănută în pumn, de parcă am mai avea nevoie de moartea ei. Domnișoara Hapciu, viitoarea stafie a acestui loc. Ștergându-și brațul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Duce care a coborât aseară în pivniță și a tăiat toate cablurile centralei termice cu un cuțit de pâine. Doamna Clark se freacă la ochi cu mâna. Din spatele videocamerei, Agentul Ciripel spune: — Ai habar cât e ceasul? În reportofonul Contelui Calomniei, Tovarășa Lătrău spune: — Știi că nu este apă caldă? Tovarășa Lătrău, cea care a urmărit traseul conductelor de cupru pe tavanul pivniței, urmându-le până la boiler și închizând gazul. Ea tre’ să știe. Doar a smuls maneta valvei de gaz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
privindu-ne unii pe ceilalți. Așteptând următorul punct din scenariu sau următorul dialog să pornească și să se depene în versiunea noastră profitabilă despre adevăr. Agentul Ciripel plimbă obiectivul camerei de la unul la altul. Microfonul cu cap metalic al Contelui Calomniei se ițește din buzunarul cămășii. Acest moment, anunțând oroarea reală a următorului. Momentul ăsta se înregistrează deja peste moartea domnului Whittier, care s-a înregistrat peste moartea lui Lady Zdreanță, care s-a înregistrat peste Miss America ținându-i cuțitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
avea cincisprezece ani, spune ea. Spune: O chema Cassandra”. Doamna Clark spune că atunci când găsesc un mormânt puțin adânc sau cadavrul victimei unui omor, detectivii ascund acolo un microfon. E procedura standard. Face un semn din cap în direcția Contelui Calomniei, a reportofonului din buzunar. Poliția se ascunde pe-aproape și ascultă vreme de câteva zile sau săptămâni. Pentru că aproape întotdeauna ucigașul se întoarce să vorbească cu victima. Mai de fiecare dată. Trebuie să ne spunem povestea vieții cuiva, și ucigașul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
vorbim adânc. Ar trebui să cântăm un imn. Nimic prea religios, ceva ce-ar da bine. Tragem la sorți să vedem cine trebuie să bocească. Tot mai mult facem loc în fiecare grup videocamerei Agentului Ciripel. Vorbim astfel încât reportofonul Contelui Calomniei să prindă fiecare cuvânt. Aceeași bandă sau card de memorie sau compact disc folosit din nou și din nou. Ne ștergem trecutul cu prezentul, mizând pe faptul că următorul moment va fi mai trist, mai groaznic sau mai tragic. Tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
și jumătatea de față revine la pungile lăsate și ridurile întunecate. Am văzut poze cu oamenii ăia din lagăre, în spatele gardurilor de sârmă ghimpată, spune ea. Scheletele alea vii. Și întotdeauna m-am gândit: ăștia ar putea purta orice. Contele Calomniei întinde brațul spre ea, să-i culeagă cuvintele pe banda argintie a reportofonului. Tovarășa Lătrău îi dă piersica Baronesei Degerătură... Care zice: — Ai dreptate. Baroneasa Degerătură zice: Chiar sună îngrozitor. Și Tovarășa Lătrău se apleacă spre microfon și spune: — Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
închiși aici. Deasupra noastră, copacul se stinge pentru o fracțiune de secundă. În clipa aia nu existăm. Nimic nu există. În clipa următoare, curentul revine. Revenim și noi. — Stafia, zice Agentul Ciripel dindărătul camerei, cu vocea înăbușită. — Stafia, repetă Contele Calomniei în reportofonul lui ascuns în pumn. Aici, pentru fiecare supratensiune momentană, pentru fiecare curent mai rece sau zgomot ciudat sau miros de mâncare, dăm vina pe stafia noastră. Pentru Agentul Ciripel, stafia e un detectiv privat ucis. Pentru Contele Calomniei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Calomniei în reportofonul lui ascuns în pumn. Aici, pentru fiecare supratensiune momentană, pentru fiecare curent mai rece sau zgomot ciudat sau miros de mâncare, dăm vina pe stafia noastră. Pentru Agentul Ciripel, stafia e un detectiv privat ucis. Pentru Contele Calomniei, stafia e a un actor copil în mizerie. Crengile de alamă ale copacului, unduitoare, încovoiate, răsucite ca niște vițe de vie scăldate în aur stins. Picurând „frunze” de sticlă și cristal. Clinchetul lor fremătător în timp ce pătrunzi între ele. Mirosul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
mutăm scara, scaun cu scaun, canapea cu canapea, la următorul. Când „livada” e culeasă, trecem în încăperea următoare. Piersicile culese le ambalăm într-o cutie de pălării. Nu, nu fiecare zi a prizonieratului nostru e marcată de umilințele răpirii. Contele Calomniei scoate un carnețel din buzunarul cămășii. Mâzgălește ceva pe hârtia albastră și liniată, spunând „Șaizeci și două de becuri încă în stare de funcționare. Plus douăzeci și două de rezervă”. Ultima noastră linie defensivă. Ultima noastră resursă împotriva gândului c-o să murim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Ceva groaznic trebuie să se întâmple. Și trosc. O piersică a alunecat și s-a spart pe podea. Arată ca un cuib din ace de sticlă. O grămadă de așchii albe. Imaginea noastră așa cum eram, grași, nu mai e. Contele Calomniei notează un rând în carnețel și spune: — Douăzeci și unu de becuri bune de rezervă... Sora Justițiară bate cu degetul în ceas și zice: — Trei ore și zece minute până la stingere... Atunci doamna Clark spune: — Zi-mi o poveste. Uitându-se prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
piersică învelită într-o bucată de catifea lipicioasă de la sângele închegat, Pețitorul zice: — E o glumă în familia mea. Sus pe scara lui din scaune suprapuse, zice: O glumă pe care-o spuneau unchii meu doar când se îmbătau... Contele Calomniei ridică reportofonul. Agentul Ciripel, camera video. Grup de intelectuali americani (scriitori, jurnaliști, editori, actori) care se întîlneau la hotelul Algonquin din New York în perioada 1919-1927. Printre membrii grupului se numără scriitorii Dorothy Parker, Edoamna Ferber, George Kauffman, Robert Sherwood, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
de țigară, niște omuleți ce existau acolo, pe covorul persan, descriind în aer cu un gest foarte sugestiv semnul desființării, scăpărând din ochii albaștri fulgere de oțel, el, Alexe, cu bustul ieșit deasupra biroului masiv, dirijând un întreg arsenal de calomnii și injurii, un adevărat cataclism, un puhoi înverșunat care lua la vale tot ce întâlnea, piatră sau frunză, o lavă grea, clocotitoare, de neînfrânt, curgând către undeva, nereținută, secerând în drumul ei totul. Biata fata se simțea și ea mânjită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
și pupăza din tei care era ceasornicul satului; tulburarea liniștii publice: în ziua de 30-31 decembrie, orele 1200, când împreună cu alți tovarăși de joacă, au făcut mare tărăboi pe la casele sătenilor, culminând cu scandalul de la casa popii Oșlobanu; insultă și calomnie la adresa lui Ion Oșlobanu, căruia i-au aplicat poște, și a lui moș Chiorpec ciubotarul, căruia i s-a adresat cu injurii de tipul: ,, chiorpecul dracului!”; degradarea bunurilor publice și profanarea celor sfinte, prin uciderea nevinovatelor muște între copertele ceaslovului bisericesc
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
Devenise și mai virulent și mai spurcat la gură. Nu se controla deloc și a fost mirat cînd a primit două citații la Judecătorie. Ceva, ceva, s-a panicat în el. Juristul i-a spus clar: Sînt afirmații clare de calomnie. Și? Te poate pune să plătești daune. De unde? Asta-i treaba ta! Mircea aleargă la patron. Lasă, Mircea, răspund eu dacă... Ziarul o ține o lună, o ține două și bossul s-a săturat. Îl cheamă pe patronul ziarului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
îl conducea se afla mai tot timpul grevat de lucrări care nu se mai isprăveau. În mai multe rânduri, Mariana îi făcuse adevărate rechizitorii, evocând cu lux de amănunte tot ceea ce nu-i convenise în căsnicia lor: certuri, neînțelegeri, jigniri, calomnii, insulte și câte și mai câte. Marianei îi plăcea, îndeosebi, să-i amintească soțului ei de următoarea întâmplare: La vreo săptămână după ce făcuseră nunta, plecaseră împreună la București, ca să caute o casă de vânzare, amândoi căzând de acord că era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]