434 matches
-
de făcut: să iei foaia asta și să dai o declarație, să recunoști că maică-ta avea cunoștință de intențiile criminale ale lu frate-tău. Vlad a întins mâna precipitat spre foaia pe care o ținea milițianul. Chiar și tovarășul Cameniță a fost surprins de repeziciunea gestului de acceptare al fratelui meu: Ce pizda mă-sii, ăsta n-are nici o îndoială, vinde pe oricine fără să clipească, ce e-n capul lui, n-are Dumnezeu, e așa cârpă și așa nărod
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
gândit el, dar n-a zis asta, ci altceva: -Bravo, bravo, băiețaș, așa-mi placi, ești de-al nostru..., a exclamat el cu vocea lui ca o prăvălire de pietre de pe creasta muntelui. La un semn din cap al tovarășului Cameniță, gradatul cel albicios a început să-i dicteze lui Vlad ce să scrie: Subsemnatul, cutare, declar pe proprie răspundere că..., iar fratele meu așternea pe coală literele rotunde, impecabil caligrafiate, fără nici un tremur. *** Tovarășul Cameniță s-a achitat de promisiune
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
semn din cap al tovarășului Cameniță, gradatul cel albicios a început să-i dicteze lui Vlad ce să scrie: Subsemnatul, cutare, declar pe proprie răspundere că..., iar fratele meu așternea pe coală literele rotunde, impecabil caligrafiate, fără nici un tremur. *** Tovarășul Cameniță s-a achitat de promisiune, l-a eliberat pe Vlad. Acesta s-a întors la îndeletnicirile lui literare și, fără nici o dificultate, și-a șters din memorie complet această sinistră întâmplare: avea o memorie specială, care funcționa special - uita total
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
îndeletnicirile lui literare și, fără nici o dificultate, și-a șters din memorie complet această sinistră întâmplare: avea o memorie specială, care funcționa special - uita total ceea ce-i displăcea și, în schimb, reținea perfect ceea ce îi era favorabil. În realitate, tovarășul Cameniță era convins că nu-l eliberase pe frate-meu, ci, prin cele două pagini semnate de el, îl subjugase mai abitir decât dacă l-ar fi aruncat într-o temniță, îl legase pe vecie de el, îl făcuse dependent de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
eliberase pe frate-meu, ci, prin cele două pagini semnate de el, îl subjugase mai abitir decât dacă l-ar fi aruncat într-o temniță, îl legase pe vecie de el, îl făcuse dependent de el cât va trăi. Tovarășul Cameniță îl privea pe fratele meu ca pe un experiment, ca pe un joc pasionant, pe care voia să-l joace încă mulți ani de atunci încolo. În ciuda firii lui rudimentare și a lipsei sale de instrucție, tovarășul Cameniță intuia că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
trăi. Tovarășul Cameniță îl privea pe fratele meu ca pe un experiment, ca pe un joc pasionant, pe care voia să-l joace încă mulți ani de atunci încolo. În ciuda firii lui rudimentare și a lipsei sale de instrucție, tovarășul Cameniță intuia că fratele meu Vlad constituie un caz psihologic extrem, abisal și care merită deci să fie ținut sub observație. Desigur, tovarășul Cameniță nu voia să renunțe nici la de acum clasica sa plăcere, aceea de a schingiui fizic pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
încă mulți ani de atunci încolo. În ciuda firii lui rudimentare și a lipsei sale de instrucție, tovarășul Cameniță intuia că fratele meu Vlad constituie un caz psihologic extrem, abisal și care merită deci să fie ținut sub observație. Desigur, tovarășul Cameniță nu voia să renunțe nici la de acum clasica sa plăcere, aceea de a schingiui fizic pe unul sau pe altul, pe cine îi cădea în mână. Să schingiuiască mental, psihic, aceasta era o formă de răsfăț, era o plăcere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
devenit cu ușurință un altul, celălalt, cel care năzuia el dintotdeauna să fie, Vlad s-a proiectat firesc în întruparea sa ideală - creatorul inspirat și devotat suprem scrisului său - și l-a uitat pe Vlad cel strâns cu ușa de Cameniță, l-a uitat ca și cum acela n-ar fi existat vreodată. Atunci, Truman, m-am trezit din acest vis. A fost un vis cu fratele meu Vlad. 16 TC "16" \l 1 Și din acest vis mă trezesc îngrozit. Nu e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
firavă, slăbise de când o încolțiseră în asemenea hal necazurile. Mașina a pornit cu motorul ei greoi care scotea un fum înecăcios. Nu s-a oprit la sediul Securității din Serenite, ci a continuat drumul spre capitala regiunii, unde aștepta tovarășul Cameniță. În beciurile cele adânci de la regiune, unde se anchetau bandiții cei mai periculoși, acolo o aștepta. Când a dat cu ochii de ea, primul-secretar mătăhălos și înfiorător a avut o presimțire urâtă: îi spunea lui ceva că lucrurile nu vor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
o presimțire urâtă: îi spunea lui ceva că lucrurile nu vor merge bine, că femeia asta e piatră tare, nu seamănă cu fiul ei pe care tocmai îl eliberase și care se dovedise atât de cooperant. -Tovarășa, a început tovarășul Cameniță morocănos, apoi și-a dat seama că greșise, cum să i se adreseze cu tovarășa unui element dușmănos. Nici doamnă nu putea zice, el nu folosea niciodată cuvintele domn, doamnă, nu le putea suferi. Așa că, după câteva clipe de ezitare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
nu le putea suferi. Așa că, după câteva clipe de ezitare, s-a oprit la apelativul cetățeană: -Cetățeană, recunoști că completezi împreună cu întreaga familie împotriva poporului? O undă de surâs care trecuse peste obrazul mamei mele l-a făcut pe tovarășul Cameniță să priceapă că se exprimase incorect: probabil folosise greșit verbul a complota, pe care nu prea-l stăpânea, zisese completezi, nu se zice așa, dar cum se zice? Acest mic incident lingvistic, această slăbiciune a sa pe care mama i-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
folosise greșit verbul a complota, pe care nu prea-l stăpânea, zisese completezi, nu se zice așa, dar cum se zice? Acest mic incident lingvistic, această slăbiciune a sa pe care mama i-o observase, l-a înverșunat pe tovarășul Cameniță: era și mai decis s-o facă terci pe bandită. Fiindcă mama tăcea, tovarășul Cameniță a repetat întrebarea: -E adevărat că tu și bărbatul tău și băieții tăi sabotați cuceririle revoluționare? Mama tot n-a deschis gura: namila aceasta de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
zice așa, dar cum se zice? Acest mic incident lingvistic, această slăbiciune a sa pe care mama i-o observase, l-a înverșunat pe tovarășul Cameniță: era și mai decis s-o facă terci pe bandită. Fiindcă mama tăcea, tovarășul Cameniță a repetat întrebarea: -E adevărat că tu și bărbatul tău și băieții tăi sabotați cuceririle revoluționare? Mama tot n-a deschis gura: namila aceasta de om i se părea un barbar, o întrupare a diavolului. Tovarășul Cameniță i-a cercetat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
mama tăcea, tovarășul Cameniță a repetat întrebarea: -E adevărat că tu și bărbatul tău și băieții tăi sabotați cuceririle revoluționare? Mama tot n-a deschis gura: namila aceasta de om i se părea un barbar, o întrupare a diavolului. Tovarășul Cameniță i-a cercetat mamei fața împietrită, pe care nu putea citi decât refuz și dispreț. Iar în privirea ei era ceva ce semăna cu o lamă de oțel ascuțită. Primul-secretar a avut confirmarea faptului că nu se înșelase: cu nemernica
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
gândit el și s-a aruncat în luptă. -Bă! a răcnit. Îndată s-a ivit un gealat în uniformă, care a bătut tocurile cizmelor, a luat poziție de drepți și a strigat: -Ordonați! Fără să se uite la subaltern, tovarășul Cameniță, cu ochii țintă la mama, a comandat: -Leag-o, bă. Pe tavanul celulei se afla fixat un cârlig metalic, iar într-un colț era pregătit un colac de frânghie. Milițianul s-a executat fără să crâcnească. Nu era prima dată când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
afla fixat un cârlig metalic, iar într-un colț era pregătit un colac de frânghie. Milițianul s-a executat fără să crâcnească. Nu era prima dată când primea ordinul ăsta. A atârnat-o pe mama cu capul în jos. Tovarășul Cameniță s-a apropiat de ea și i-a făcut vânt, mama a început să se balanseze parcă ar fi fost un sac cu nisip. -Recunoaște, bă, femeie, i-a cerut el pe ton mai degrabă molcom, în joacă. Mama tăcea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
fost un sac cu nisip. -Recunoaște, bă, femeie, i-a cerut el pe ton mai degrabă molcom, în joacă. Mama tăcea, ca și cum uitase să vorbească. Forțându-se să nu arate că de fapt muierea îndărătnică îl scosese din sărite, tovarășul Cameniță a continuat să o împingă pe mama încoace și-ncolo, iar când ajungea în dreptul lui o izbea cu pumnul său greu ca o măciucă de fier unde nimerea, în stomac sau în spate sau în cap. Mama tăcea în continuare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
măciucă de fier unde nimerea, în stomac sau în spate sau în cap. Mama tăcea în continuare. Nu țipa, nu se văicărea. Parcă n-ar fi simțit durerea ori parcă îi fusese tăiată limba. De mult nu mai întâlnise tovarășul Cameniță atâta încăpățânare, de mult. Se enervase, o lovea din ce în ce mai tare. Apoi a luat bastonul de cauciuc și a dat cu el, la întâmplare, din toate puterile. Însă femeia tot nu ceda: nu recunoștea și nici nu plângea de durere și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
și a dat cu el, la întâmplare, din toate puterile. Însă femeia tot nu ceda: nu recunoștea și nici nu plângea de durere și de frică, așa cum ar fi reacționat oricine. Sub ochii impasibili ai gealatului care stătea smirnă, tovarășul Cameniță a bătut-o pe mama până când ea a leșinat. Atunci s-a oprit. Transpirase de efort. I-a poruncit insului în uniformă: -Toarnă niște apă pe ea. A așteptat până s-a convins că mama își revenise, apoi a hotărât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
Transpirase de efort. I-a poruncit insului în uniformă: -Toarnă niște apă pe ea. A așteptat până s-a convins că mama își revenise, apoi a hotărât: -Continuăm mâine. *** Zilele și săptămânile următoare s-au desfășurat cam la fel. Tovarășul Cameniță se simțea extraordinar, pe de o parte: niciodată în viața lui nu mai snopise în bătaie pe cineva, nu mai chinuise fizic pe cineva atât de bine. Atinsese acea satisfacție maximă, ca și când ar fi regulat o femeie grozavă. Dar, pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
o supusese pe femeie, nu obținuse nici o recunoaștere a vinovăției, ba chiar ea nu scosese nici o vorbuliță, nici un suspin, parcă ar fi fost mută, parcă n-ar fi avut inimă în ea, parcă ar fi fost stâncă, nu om. Tovarășul Cameniță folosise cele mai infailibile metode: și smulsul părului, și arderea cu țigara, și smulsul unghiilor. În zadar. O pusese să-și bea urina. Îi tăiase părul, o pocise, o dăduse pe mâna unui borfaș, deținut de drept comun, s-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
părul, o pocise, o dăduse pe mâna unui borfaș, deținut de drept comun, s-o batjocorească în fața lui. În zadar. Și când ajunsese o umbră, mama îl întâmpina cu aceeași privire în care sclipea neînduplecată o lamă de cuțit. Tovarășul Cameniță ajunsese să se îmbolnăvească de această femeie, cu tăcerea ei blestemată: îl obseda, o visa noaptea, avea coșmaruri. Evident, trebuia să găsească o soluție, nu mai rezista la această presiune. Furios, într-o noapte, când s-a trezit din somn
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
de pumni și de lovituri cu bastonul de cauciuc. O lovea furios, scos din minți: -Ă, nu recunoști, ă?! țipa el confuz. O jumătate de ceas sau o oră a durat bătaia smintită, apoi mama și-a dat duhul. Tovarășul Cameniță a continuat să o izbească încă vreo zece minute, gâfâia din ce în ce mai tare, dar nu simțea oboseala, repeta fără contenire: -Ă, nu recunoști, ă?! Atunci, Truman, m-am trezit din acest vis. A fost un vis cu mama. 18 TC "18
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
prinsese rădăcini în funcție și acum îi era clar că el e marele șef, iar Fanache tre să-l asculte pe el, nu sunt egali, tre să-l asculte, dacă nu - îl belește. Gârmoci chiar începuse să-l imite pe Cameniță, maestrul recunoscut al lor, al tuturora: îl imita și la comportament, și la nazuri, și la vorbă, și la gesturile mici. Fanache a ridicat din umeri: asta e situația, asta e ce a aflat, asta e ce i-a transmis
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
dat cu părerea Fanache. Paștele mamii lor de imperialiști, ăștia nu ne lasă deloc în pace, se țin de capu nostru! Paștele mamii lor!... Gârmoci nu a băgat în seamă neroziile lui Fanache. Deodată și-a adus aminte de tovarășul Cameniță, ce va spune tovarășul Cameniță la aflarea veștii, și când și-a imaginat ce va spune, Gârmoci a început să tremure și mai tare. -Tov Fanache, urgent tre să-i raportăm lu toarășul Cameniță! Fanache îi înjura în continuare pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]