539 matches
-
elaborat cu ingeniozitate inginerească, prin adjoncțiunea programatică a diverselor nivele/etaje semantice și stilistice; e un fel de Babel romanesc În burta căruia intră, ca Într-o arcă a lui Noe, toate „obiectele“ realului și imaginarului, omologate până În prezent prin canonizarea În semnul scriptural. Îmi Închipui că Umberto Eco posedă o bibliotecă imensă, precum aceea misterioasă aparținând abației din Melk, semiologul putând să exclame oricând cu orgoliu, aflat În ipostaza Lectorului absolut: „Nimic din ceea ce este scris nu-mi e străin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
în cucernicul Warszawski cel mult. [ 3 aprilie 1880] ["DEMISIUNEA TUTUROR MAGISTRAȚILOR... "] Demisiunea tuturor magistraților tribunalului Iași preocupă cu drept cuvânt opinia publică "Romînul" - cu acea rară lipsă de decență cu care amenința odinioară pe judecătorii însărcinați cu cercetarea actelor de canonizare a cuviosului Warszawski - recomandă reprobării publice demisia magistraților pe simplul cuvânt că ministrul are dreptul de-a numi judecători pe oricine o pofti. Evident, da, ministrul, mai ales liberal fiind, poate deșerta școalele primare de băieți pentru a umplea cu
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
patru clase primare și un fond mare de infatuitate, că pentru a fi învățat n-ai nevoie să știi a scrie corect; aci în sfârșit va afla cum scabroase afaceri se tăinuiesc de un întreg Corp legiuitor și servesc pentru canonizarea și trecerea între sfinți a autorilor lor. Dar poate că și viitorul Domn al României se va mărgini a iscăli, fără nici un control, tot ce i se va pune sub ochi și atunci, se-nțelege, România va continua de-a
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
de legitimă apărare; multora paragrafii de represiune ai Codului le sânt inamici de moarte; de aceea toate mijloacele de mănținere la putere sânt bune, pentru că puterea închide, sub domnia lor, ochii legii, și scabroasele afaceri sânt tot atâtea ocazii de canonizare. Unul însă din mijloacele cele mai puternice ale falsificării alegerilor, care le întrece pe toate prin nedreptatea, prin spiritul vexatoriu, dar și prin aparenta lui siguranță, este noul recensimînt al dărilor, făcut în anul acesta și sporirea economicoasă a contribuției
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
opoziției în genere, c-ar fi scornind știri false despre neînțelegeri în ministeriu, de vreme ce asemenea neînțelegeri nu pot exista pentru că nu sânt chestii mari la mijloc. Într-adevăr nu mai e pe tapet darea în judecată a oamenilor cinstiți și canonizarea scabroaselor afaceri, nici răzbelul fără zapis și chezășie sau rechizițiile Warszawski-Chirițopol-Mihălescu, nici rectificarea Basarabiei în minus, nici anexarea Dobrogei, cu Arab-Tabia cu tot, nici categoriile propuse de redacția "Romînului" pentru împămîntănire, sau răscumpărarea, cea mai "populară" cestiune din România, dictată
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
un titlu de merit. Când, în ședința de la 25 fevruarie a. c., d. Simion Mihălescu "ridică numai un mic colț al vălului care acopere scabroasa afacere", iar afacerea e canonizată prin trecerea la ordinea zilei, d. Brătianu va concede că această canonizare e tocmai atmosfera necesară, plină de electricitatea crimei. Crede oare serios d. Brătianu și partizanii săi că, ridicând impunitatea înaltei trădări, ignoranța, amenințările de asasinat la rangul de titluri de merit, a putut-o face aceasta fără o adâncă primejduire
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
-i înfrunte pe toți vecinii săi și a avut geniul militar să-i și înfrângă în campanii foarte grele, a murit pe patul lui, răpus de bătrânețe, plâns de o țară întreagă. I s-a spus „cel Mare și Sfânt”. Canonizarea sa după cinci secole a fost o reparație târzie, datorită complexelor de inferioritate, pe care le-au cultivat românii ca să fie, de obicei, pe placul altora. Un istoric medievist, dintr-o familie de istorici, când s-a discutat trecerea lui
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
1581, sultanul îl numea pe Ștefan Quodjea Istefan, adică cel Mare. Într-o cronică rusească, Ștefan a fost numit, „oștean viteaz ca un al doilea Alexandru”. În ceea ce privește apelativul cel Sfânt, s-au purtat discuții aprinse atunci când s-a pus problema canonizării domnului de către Biserica Ortodoxă Română. Au fost și istorici care spuneau: de ce să îl canonizăm, Ștefan a fost un om ca toți oamenii. Istoricii uitau ce scrisese Grigore Ureche cu patru veacuri și jumătate în urmă: „Ci după moartea lui
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
asupra faptului că specialiștii, cititorii în genere trebuie să-l considere pe poetul basarabean ca făcând parte din adevărata istorie a literaturii române. Desigur, tonul este unul polemic, materialul fiind redactat imediat după trecerea poetului în neființă. Practic, criticul cere canonizarea literară a poetului basarabean, chiar dacă recunoaște că acesta nu este, în spațiul românesc, o personalitate de talia lui Eminescu: Această recunoaștere, imediat după moarte, poate să însemne intrarea în canonul literar în împrejurări singulare, dar, poate fi și un dezavantaj
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
sistem care Îi promova și Îi canoniza pe oamenii de valoare. Așa cum a arătat Marius, toată generația ’60 a fost canonizată de acest grup de critici. Generația ’80 nu s-a ridicat Împotriva ideii sau a „instituției” În sine a canonizării, ci doar Împotriva „listei” de aleși, pe care ar fi dorit să o Înlocuiască cu propria listă. Or, acum acest tip de canonizare, culturală, politică și socială, și mai ales instanțele care ar putea să o facă nu mai funcționează
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
grup de critici. Generația ’80 nu s-a ridicat Împotriva ideii sau a „instituției” În sine a canonizării, ci doar Împotriva „listei” de aleși, pe care ar fi dorit să o Înlocuiască cu propria listă. Or, acum acest tip de canonizare, culturală, politică și socială, și mai ales instanțele care ar putea să o facă nu mai funcționează. Ne aflăm Într-o societate concurențială crudă, unde În momentul În care dorești ceva trebuie să-ți afirmi dorința de a-l avea
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
lui Toma d’Aquino 1258-1264: Expunere în rezumat contra păgânilor, Toma d’Aquino 1266-1273: Expunere în rezumat a teologiei, Toma d’Aquino Pe la 1276: Expunere în rezumat a teologiei, de Albert cel Mare 1311: Dante lucrează la Divina Comedie 1323: canonizarea lui Toma d’Aquino William Occam, Tratat asupra tainei altarului J.Duns Scot, Tratat asupra sufletului. 1453: Nicolas de Cues, Despre pacea credinței 1483: nașterea lui Luther 1509: nașterea lui Calvin 1517: tezele lui Luther 1525: Luther, Tratat asupra preasupusului
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
etape. Prima a fost cea a transmiterii „orale”; a urmat etapa în care istorisirile, legendele, scrisorile, notele arhivale, proverbele și multe alte acte au fost adunate și fixate în scris în diferite manuscrise. A treia etapă a fost cea a canonizării cărților biblice, moment în care joacă un rol important aspectul religios al fixării în scris a textului: de acum înainte, acest text, în forma lui specifică, va fi privit drept autentic și normativ. Aproximativ în același timp începe și procesul
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
poată aduna toate interpretările înțelepților evrei la textul biblic într-o lucrare intitulată Mișna 1, în care vedem limpede cum se raportau rabinii la diferitele texte biblice. Împrejurări precum dispute, persecuții și revolte care amenințau credința iudaică au condus la „canonizarea” unui anumit text care putea garanta apartenența evreilor la o comunitate. Canonizarea textului are foarte multe în comun cu aceste împrejurări. Dacă textus receptus iudaic s-a fixat în jurul anului 150 d.Hr., așa cum se afirmă de cele mai multe ori, această
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
intitulată Mișna 1, în care vedem limpede cum se raportau rabinii la diferitele texte biblice. Împrejurări precum dispute, persecuții și revolte care amenințau credința iudaică au condus la „canonizarea” unui anumit text care putea garanta apartenența evreilor la o comunitate. Canonizarea textului are foarte multe în comun cu aceste împrejurări. Dacă textus receptus iudaic s-a fixat în jurul anului 150 d.Hr., așa cum se afirmă de cele mai multe ori, această dată practic coincide cu momentul critic în care comunitatea iudaică din Palestina
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
Israelului. Foarte naționaliști, rabinii farisei ai vremii socoteau că singura ortografiere validă pentru transcrierea textelor sacre era scrierea pătrată (ubrm btk); în același timp însă, literele cursive ale alfabetului iudeo-aramaic continuau să fie folosite în corespondența de zi cu zi. „Canonizarea” unei singure scrieri pentru transmiterea scrierilor sfinte nu a împiedicat însă apariția a numeroase variante în scrierea pătrată însăși. Este absolut sigur că anumite litere și-au modificat forma în cursul timpului 3; în plus, dacă anumite litere arătau aproape
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
le putem considera revelatoare pentru zona canonică. Spre deosebire de Internet, televiziunea nu propune filme pornografice tributare zonei tolerate. Această excludere se explică atât prin necesități comerciale (se urmăresc atragerea celui mai vast public și menajarea cenzurii), cât și prin constrângeri ideologice: canonizarea practicilor "perverse" ar altera puternic presupusa transparență a sexualității, ar face problematică armonia postulată între natură, sexualitate și apartenența la un corp social. Cu toate acestea, când este vorba despre texte scrise, diferența dintre cele trei zone nu mai este
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
demonstrează că faptul de a fi înscris sau nu în categoria operelor pornografice este o chestiune de decizie interpretativă. Sade lasă azi loc unor comentarii literare savante, după ce a fost vreme îndelungată prizonier în infernul bibliotecilor. Totuși, în ciuda acestei recentei canonizări, textele lui sunt încă pasibile de un consum pornografic din partea cititorilor care sar peste lungile expozeuri filozofice pentru a se concentra asupra scenelor de gen. Momentul în care a apărut Le Roi des fées nu este indiferent. Publicarea sa este
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
patarinilor”, cum au fost numiți 66, sînt foarte tîrzii. Una dintre acestea provine de la Iacob de Marchia, vicar al franciscanilor În Bosnia (1435-1438), prin intermediul unui compendiu al scrierii sale Dialog Împotriva maniheenilor din Bosnia, compendiu redactat tîrziu, În 1697, pentru canonizarea autorului 67. Confirmînd respingerea de către „creștinii” bosniaci a sfintelor taine și a dogmei transsubstanțierii, compendiul adaugă: De creatione visibilium et... de animalibus iugulat haeresim Patarenorum, qui visibilium creatorem putabat esse diabolum, stultaque persuasione docebat, hominum animas esse daemones, qui olim
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
ritualului creștin. Chiar și mai târziu se pot vedea numeroase morminte de incinerație care aparțin necreștinilor, coexistând în aceleași necropole cu morminte creștine. De altfel, Pătimirea Sfântului Sava Gotul (document din 374, aparținând Sfântului episcop Vasile cel Mare (330-379), autorul canonizării martirului), ne mărturisește că în zona Buzăului existau comunități amestecate, creștini și păgâni, care locuiau în aceiași localitate. Necropolele birituale se mențin și la sfârșitul primului mileniu, când tendința de renunțare la incinerație este tot mai vizibilă. Caracterul latin al
Elemente ale prezenţei paleocreştine în necropolele din Sciţia Minor (secolele IV-VI) by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100982_a_102274]
-
în care au fost proiectate, realizate sau ratate modernizarea și respectiv modernitatea României. Mișcându-se à rebours spre mijlocul veacului trecut, A. se interesează de rădăcinile unor stări de fapt actuale - misiunea socială a intelectualului și percepțiile publice asupra ei; canonizarea literară și artistică; postmodernismul - atipic la noi; miturile romantice perpetuate peste frontiera secolului XX. Din această piruetă în timp se naște - chiar în termenii autorului - o „saga a României moderne”, ceea ce în discursul intelectual contemporan s-ar putea traduce prin
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285241_a_286570]
-
format din Gheorghe Crăciun, Mircea Nedelciu, Ioan Lăcustă, Gheorghe Iova, Ioan Flora, Gheorghe Ene, Constantin Stan și Sorin Preda a scos o revistă murală într-un singur exemplar, intitulată „Noii”. După 1990 au apărut volume antologice propunând o încercare de canonizare a literaturii optzeciste și vizând afirmarea ideologiei literare a scriitorilor optzeciști. Notorii sunt Antologia poeziei generației ’80, întocmită de Alexandru Mușina și apărută în 1993 (reunind texte de Liviu Antonesei, Andrei Bodiu, Romulus Bucur, Mircea Cărtărescu, Traian T. Coșovei, Nichita
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288562_a_289891]
-
reciproce. Ipoteza de bază merge pe reliefarea autonomiei specifice a fiecăruia dintre cele domenii, dar și pe (mai ales) influențele și transferurile reciproce. Cele două domenii sunt ambele fluente (istoric și contextual), încât nu există o formulă ultimă (dogmatică) de canonizare a lor și a relației lor. Dar schema finală care se cristalizează din analizele concrete este suficient de riguroasă și consistență (pentru a menține împreună cele două domenii), dar suficient de plastică (deschisă) pentru a putea încorpora o informație nouă
Filosofia sistemelor normative: dreptul şi morala by Raluca Mureşan [Corola-publishinghouse/Science/1443_a_2685]
-
poetului : astfel, în Songs and Sonnets (Cântece și sonete), unde sânt reunite poemele de iubire profană ale lui Donne, limbajul metaforic este luat în permanență din lumea catolică a iubirii sacre ; iubirii trupești el îi aplică noțiunile catolice de extaz, canonizare, martiriu, relicvă, în timp ce în unele dintre ale sale Holy Sonnets (Sonete sacre) el i se adresează lui Dumnezeu în imagini erotice violente: Yet dearly I love you, and would be loved fain But am betrothed unto your enemy. Divorce me
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
întrebări si unele încercări de răspuns. Una se referă la relația dintre genurile primitive (cele ale literaturii populare sau orale) și genurile unei literaturi dezvoltate. Șklovski, unul dintre formaliștii ruși, consideră că formele de artă noi sunt "Pur și simplu canonizarea unor genuri inferioare (subliterare)". Romanele lui Dostoïevski sunt o serie de romans à sensation glorificate. "Poeziile lirice ale lui Pușkin își au originea în versurile de album, cele ale lui Blok, în cântecele țigănești, iar ale lui Maiakovski, în poezia
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]