322 matches
-
autorul satirizează tipul unui june boier, demagog și interesat, care, jonglând cu fraze revoluționare, aruncate alături de altele dubioase, caută să tragă profit din schimbările care se anunțau. Acest tip va fi prezent și în teatrul lui Caragiale. În sfera tradițiilor caragialești, prin pitorescul uman și comedia vieții de mahala, intră comedia Badea defteriu sau Voi să fiu actor la Iași (1849). Tânărul Iorgu Șetrărescu „scriitor” (i. e. conțopist) și domnișor la modă din comedia O toaletă neisprăvită sau Obrăznicia slugilor îl anunță
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
Klaine Swabe, după cum Zița a fost nevasta „pastramagiului” de Ghiță Țircădău. Și ceilalți eroi autentici din O noapte furtunoasă au predecesori în teatrul lui Alecsandri. Astfel, Rică Venturiano are asemănări cu Iorgu de la Sadagura. S-a mai observat că accentele caragialești devin frecvente în comedia politică. Venturiano cere la gazetă introducerea „sufragiului universal”, care este înțeles de Ipingescu ca „sufragiu”, „om care servește masa”, așa cum înțelege și Gheorghe al Saftei în Rusaliile sau satul lui Cremene. Deviza „vox populi, vox Dei
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
ales pe comicul de limbaj, în genul lui Alecsandri și prefigurându-l pe al lui Caragiale. Un loc important în rândul precursorilor lui Caragiale îl ocupă și B. P. Hasdeu. În domeniul creației comice, numeroase elemente identificate și în piesele caragialești sunt concentrate în Trei crai de la răsărit. Jupân Dumitrache ne apare în chipul băcanului bucureștean Hagi-Pană, conservator și zgârcit la culme. Opiniile politice și le rezumă printr-o expresie tipică: „doi pepeni într-o mână nu pot ține” (vorbind despre
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
dorit de Ministerul de Interne. Semănând cu Pristanda, unul dintre alegători, cu o casă de copii, Simeonovici, aprobă pe cei mari și pe prefect. La fel ca cetățeanul turmentat el este dezorientat politic, dar are de apărat niște interese. Tipic caragialești sunt scenele de la început (citirea și comentarea unui articol din gazetă) și din finalul comediei, care aduce împăcarea celor două tabere printr-o soluție de compromis. Exemplul de mai sus ne arată cât de dificil, dar promițător a fost drumul
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
și din finalul comediei, care aduce împăcarea celor două tabere printr-o soluție de compromis. Exemplul de mai sus ne arată cât de dificil, dar promițător a fost drumul comediei în literatura română. Dar, așa cum remarca Al. Piru, „oricât de caragialești, toate acestea sunt doar frânturi, cărora numai geniul lui I. L. Caragiale a știut să le dea locul și sunetul potrivit în creția sa unică...”<footnote Piru, Al., Precursorii lui Caragiale, în „Viața românească”, IXV, nr. 6, București, 1962, p. 117
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
aparținând mimus-ului greco-latin. Acestor idei li se mai poate adăuga aceea că însuși Caragiale întrebuințează în locul termenului „personajele” pe acela de „oamenii dramaturgului” sau „păpușile lui”<footnote I. L. Caragiale, Oare teatrul este literatură?, în op. cit., p. 317. footnote>. Înrudirea comediei caragialești cu mimus-ul este ilustrată prin structura comediei D-ale carnavalului, în care sunt prezente pantomima, travestiul și unele personaje tip: bărbierul, prostul, servitorul, încornoratul, cuplul comic, femeile vesele. Personajele feminine sunt cele mai apropiate de vechile scheme comice dintre toate
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
poftește pe nimeni, dacă e vorba de pofte, se lasă mințit intrând în jocul celor ce conduc mașinăria puterii și astfel devine încă un personaj ridicol, dar o figură, memorabilă, una din cele mai vii din întreaga suită a timpurilor caragialești, un „homo comicus” ce nu poate ieși din spațiul ridicolului. În rest e simplu, rudimentar în judecăți ca modelul său Conu Leonida. Categoria lui Leonida e cea a „amploiaților”, blamată, disprețuită de Jupân Dumitrache. Prin Conu Leonida, Caragiale introduce în
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
plasării replicilor, a notării minuțioase, a exactității gesturilor și indicațiilor scenice pe care le folosește în construirea personajelor. Prin „comediatragică”, Mihail Sorbul este considerat un precusor în contextul artei dramatice europene al secolului al XX-lea. O replică adusă personajului caragialesc este Mitică Popescu, personajul comediei Mitică Popescu de Camil Petrescu. Însuși autorul a precizat că Mitică Popescu are ca predecesor pe Mitică al lui Caragiale, dar cu trăsături diametral opuse. „Miticismul” caragialean ce ilustrează spiritul mărunt, redus intelectual, dar cu
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
face obiectul studiului de față. Pentru lămuriri suplimentare, încercați la guvernul României, primul pe dreapta, după a doua curbă... Figuri cu drept de uitare Un cititor al blogului meu, mi-a făcut o imputare. Nu e vorba de clasica imputare caragialescă, precum că aș fi mult prea-prea, sau foarte foarte, ci totul la el se reduce la procedură, mânca-l-ar nenea de cititor cu tot cu ochelari. Mi-a imputat, că mă iau prea mult de preacinstitul, preablândul, preabunul, preaomenosul binefăcător al
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
noastră, ca și cele care ne-au precedat, aceleași păcate, aceleași vanitoase ifose, aceleași intoleranțe și aceeași apetență pentru spectacol public. Cu injurii, cu demascări, cu deziceri. Acestea, toate, erau pe deplin vizibile în urmă cu mulți, mulți ani. Sună caragialesc, dar așa mi se pare a fi: cine n-a avut caracter în tinerețe n-o să-l aibă nici la maturitate, nici la bătrânețe. Caracterul nu-i un sac pe care să-l peticești întruna. După cum talentul nu-i simplu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ironizând, mai mult sau mai puțin iscusit, probleme conjugale, birocrația la toate nivelurile, lăudăroșenia, egoismul, oportunismul, parvenitismul etc. Cea mai izbutită dintre proze este Dosarul Urecheatu, în care autorul manevrează un reușit umor de limbaj și de situație, pe modelul caragialesc al „telegramelor”. Tot în 1958 îi apare volumul Noaptea albă, urmat de Născut a doua oară (1960), unde autorul, schimbând registrul și trecând la mediul ostășesc, se simte mai în voie. Va încerca ulterior varianta comercială a romanului polițist, în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287346_a_288675]
-
stilul turmentat îi atrag execuția nemiloasă a lui Titu Maiorescu în Beția de cuvinte. Neglijabil este S. ca autor dramatic. Comedia Influinția morale (1869) își propune să ia în râs mascarada alegerilor. În vorbirea personajelor sunt elemente ce prevestesc limbajul caragialesc. Elanuri generoase întru iubirea de neam și țară însuflețesc o piesă ca La Plevna! (1878). În urma raportului elogios al lui Ion Ghica, volumul Dramatice (1879) primește laurii academici. Mai pot fi menționate câteva prelucrări (Hagi Eni de la Galatz, Femeiușca dracului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289700_a_291029]
-
alocuri care se ia, În ciuda ironiei, prea În serios. Nu altfel se Întâmplase În La Compagnie des spectres, satira se Îngroșa și monologul galopa prea repede pentru a fi oprit la timp. Alături de Lucienne, naratorul schițează câteva portrete de personaje caragialești, stinghere Însă, Înecate În șuvoiul ironico-satiric ca niște figuranți meniți a sublinia doar formidabilele piruete ale protagonistului. La fel se Întâmplă și cu publicul fictiv ale cărui voci se aud din Întuneric, În regie ionesciană, amintind de Scaunele: naratorul vorbește
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
de debut a lui Ovidiu Nimigean, într-o debandadă căutată, grație căreia întunecatele universuri epice dostoievskiene și camusiene se învecinează bine mersi cu Dimineața luminoasă a poeților autohtoni, drama exilatului tomitan consună cu suferința claustraților din Oran, iar desenele grotescului caragialesc sau arghezian cu reveriile suave ale neoromanticilor ori cu cele învălurite ale cerchiștilor. Coabitarea nu este însă deloc pașnică, din vina exclusivă a regizorului acestui spectacol sumbru al literaturii. El își contaminează (voit!) reprezentarea cu toate maladiile sale. Bolile poetului
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
comunismul anilor ’60. Ca în mai toate celelalte cărți, preeminente sunt monologurile în care e comprimată înțelepciunea arhaică, alături aflându-se contrapunctic dialogurile, între un El și o Ea de la țară, Conu Leonida și soața sa într-un sat devenit caragialesc, privit cu blândețe, ironie și umor. Dincolo de atmosfera voit enigmatică, autorul ascunde un cert fond liric, turnat însă uneori în formule uzate, de la toposul „acasă” și până la o altă „Poiană a lui Iocan”. SCRIERI: Hotar, București, 1960; Cristal, București, 1967
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287918_a_289247]
-
a romanului citadin, Elemente ale unei genealogii caragialeene în romanul bengescian, Existențe stilizate. Secțiunea penultimă, constituind contribuția cea mai consistentă a cărții la dosarul critic al operei, mai ales prin radiografierea snobismului drept „treapta cea mai înaltă a mimetismului lumii caragialești”, s-a dovedit o teză provocatoare pentru comentatorii ulteriori. SCRIERI: Fiord imaginar, pref. Nicolae Balotă, Iași, 1978; Hortensia Papadat-Bengescu. Universul citadin, repere și interpretări, București, 1980; Gardienii luminii, București, 1982; Amintiri dintr-o popicărie, București, 1983; Ucide-mă, fericire, București
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290423_a_291752]
-
de aici îmi aleg și îmi botez persoanele. Nu pot să scriu nici un rînduleț pînă ce nu mi-am botezat pe Tache și pe Titircă și pe toți ceilalți. Numai atunci îmi apar înainte ca persoane vii." La rîndu-le, chiar Caragialeștii oferă o paletă de nume și prenume nu lipsite de semnificație; numele de familie poate fi raportat mai întîi la un etimon turc cu sensul oglindă neagră; relaționat cu termenul din aceeași limbă carațali semnifică spin negru dar și mărăcine
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
slujba statului român la Bruxelles această istorie personală, emoționantă, e adevărat, când era spusă de o mamă îndurerata, ce-și dedicase întreaga viață educării tinerilor? Dincolo de argumentele emoționale, Mathilda Ilian, presară și unele patriotice, ce puteau să pară doar retorice, caragialești, pe alocuri, cum că țara ar pierde un om vrednic, pe care s-ar putea bizui în viitor! După 30 de ani într-o slujba publică, la catedră, Mathilda Ilian, credea că statul, prin reprezentantul său, era singurul în măsură
[Corola-publishinghouse/Science/84993_a_85778]
-
Trebuie să merităm democrația. Va trebui întîi explicat alfabetul ei, pentru a-i putea simți, în timp, aromele și farmecul. Și până când nu va începe fiecare dintre noi să se construiască pe sine în acest spirit, riscăm a cădea în caragialesc. Și nu trebuie să se întîmple acest lucru, fie numai și pentru că sînt peste zece ani de când un Al. Paleologu atrăgea atenția asupra unui atribut determinant al caragialescului: este abisal". Dialog, Anul XX, nr. 134, ediție specială, decembrie 1989, p.
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
să se construiască pe sine în acest spirit, riscăm a cădea în caragialesc. Și nu trebuie să se întîmple acest lucru, fie numai și pentru că sînt peste zece ani de când un Al. Paleologu atrăgea atenția asupra unui atribut determinant al caragialescului: este abisal". Dialog, Anul XX, nr. 134, ediție specială, decembrie 1989, p. 4) În aceeași serie au mai apărut (selectiv): Comisia de împăciuire, Daniel Vighi Contemporanii noștri, Gheorghe Drăgan Convorbiri euharistice (vol. 1), Dorin Popa Cronica unei mari dezamăgiri, George
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
de conace, răscumpărat prin spectacolul unor amănunțimi ceremoniale. Cantacuzinii dădură din sânul lor un om foarte învățat, cu studii la Padova, pe stolnicul Constantin Cantacuzino, căruia i se datorește o Istoria Țării Românești, scurtă dizertație asupra originilor, erudită dar cam caragialescă ("au făcut, așa adecă-te ca nu cumvași..."), fără vreo deosebită valoare literară. De la un simplu călugăr din Râmnic, Dionisie Eclisiarhul, deținem b. o cronică naivă, însă cu atât mai gustoasă, asupra evenimentelor până la domnia lui Caragea (1814). Acesta are
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
dinamizează spectacolul publicistic. Deseori, gazetarul relatează ședințele din parlament prin prisma unor acte dramatice performate în fața unor spectatori. Intervențiile regizorale presară ritmic textele, orientând atenția cititorului-spectator în direcția dorită. Resursă a efectelor ironice și comice, montajul regizoral amintește de reprezentațiile caragialești: "Locul prestidigitațiunii e, ca și azi, dealul Mitropoliei. Personajele d. C.A. Rosetti, de profesie prezident de Cameră, actualmente reversibil; I.C. Brătianu, ministru mai cu seamă special în Finanțe și Lucrări Publice, dar nu mai puțin apt la Război, Instrucțiune
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
ori, articolele eminesciene constituie adevărate puneri în scenă, amplu regizate de jurnalist. Ședințele Camerei sunt prezentate ca niște spectacole de teatru, care suscită ironia fină a gazetarului. "Fabrica de palavre" din Dealul Mitropoliei oferă jurnalistului prilejul dezvoltării unor adevărate comedii caragialești, iar personajele politice au toate datele eroilor dramatici: Cine a fost de față la ședința de sâmbăta trecută, 1 aprilie, a Camerei, a avut fericirea de a vedea o a doua edițiune, revăzută, însă nu îndreptată, a adunărei din balamucul
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
o condiționare strict personală, individualistă, chiar egoistă, de altfel foarte românească. Ce-mi pasă mie de Europa dumitale !, se gândește încă în mod curent la noi. preocuparea esențială este și rămâne, instinctual și afectiv, doar pentru țărișoara mea. Răspunsul tradițional caragialesc sau nu se aude însă mereu ori de câte ori se invocă și o altă Europă: multisau supranațională, federalizată, politică, instituțională, ideologică. În această privință, asimilarea ideii în profunzime este încă slabă, incertă. Mult mai redusă, în orice caz, decât se crede în
Pentru Europa: integrarea României: aspecte ideologice şi culturale by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/872_a_1583]
-
de atașat casei regale, n-ar fi fost cel mai nimerit să ilustreze filmul cu muzica lui autohton-sublimă. Și încă ceva: cine a avut nefericita inspirație de a numi societatea simpatizantă "Amicii Regelui Mihai"? Ce-i cu acest "amicii", ușor caragialesc? "Prieteni" nu era mai de bun simț? Regret, părăsesc dezolat incinta care aduce un deserviciu monarhiei române. Rămîn, în schimb, recules, la oficierea tedeumului de la biserica Sf. Sava, marcînd, cu adevărat, sfînta zi de 10 Mai. 15 mai Fugă la
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]