837 matches
-
sus decât altul, este suficient să încerce cineva să se salte, că este tras rapid de picioare înapoi, după părerea lui toți suntem în aceeași oală, pe aceeași treaptă, în afara lui, Alexe, supremul, bineînțeles! Sau așa ar trebui să fie. Carmina stătea nemișcată pe bancă, cu genunchii lipiți, frământa în mână cordonul bleumarin al jachetei, îl auzea cum vorbește, îl înțelegea perfect, știa că are dreptate în felul său dar percepea în același timp răsuflarea lui greoaie, fierbinte, îi simțea izul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
să se mai simtă incomod. Orgoliul lui rănit se considera vindecat. Își luă rămas bun în grabă. Era tot cu gândul la ciorba aia de burtă. Spera că turnase mamă-sa destul oțet în ea. Într-o altă după amiază, Carmina revăzu un om cunoscut în casa familiei Alexe... Era Marcu, un inginer electronist. Fusese împodobit cu atâtea elogii de cei doi soți încât, dacă nu voiai să-l consideri un geniu, pentru simplu motiv că geniile nu pot fi întâlnite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
devenit la el o credință, cred că a pornit pe o cale aberantă. Păcat, mare păcat de Alexe, un tip dotat, dar absolut nepractic. S-a canalizat pe un drum care nu duce niciunde. Vorbea fără s-o privească pe Carmina. Era incitat de subiect și totuși avea dubii. Se gândea că poate nu-i loial și nici prudent să discute despre Alexe atâta timp cât nu știe de ce parte se află Carmina. Și apoi tăcerea ei, gesturile mute, vagi de aprobare, zâmbetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
care nu duce niciunde. Vorbea fără s-o privească pe Carmina. Era incitat de subiect și totuși avea dubii. Se gândea că poate nu-i loial și nici prudent să discute despre Alexe atâta timp cât nu știe de ce parte se află Carmina. Și apoi tăcerea ei, gesturile mute, vagi de aprobare, zâmbetul artificios uneori... Abandonă subiectul despre profesor și continuă să vorbească despre fetele lui. Carmina își aminti de vorbele Ninei: Marcu este un om cu totul excepțional dar are o nevastă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
-i loial și nici prudent să discute despre Alexe atâta timp cât nu știe de ce parte se află Carmina. Și apoi tăcerea ei, gesturile mute, vagi de aprobare, zâmbetul artificios uneori... Abandonă subiectul despre profesor și continuă să vorbească despre fetele lui. Carmina își aminti de vorbele Ninei: Marcu este un om cu totul excepțional dar are o nevastă de-a dreptul cretină. Au ajuns, în sfârșit în fața vânzătoarei, au plătit și unul și altul și în drum către stație inginerul i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
vânzătoarei, au plătit și unul și altul și în drum către stație inginerul i-a povestit cu lux de amănunte, cum s-a învățat soția lui să înfigă râma în cârligul undiței deși acest lucru îi producea la început repulsie. Carmina și-l imagină acasă, sub cupola mare a veiozei, migălind la cine știe ce aparat, cu penseta în mână, foarte concentrat, înconjurat de fel de fel de piese, de truse cu scule, mișcându-se cu precizie și pricepere. În spate cele trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
și se gândea la complicatul ciclu biologic, la miraculos, la perfecțiunea naturii. Ea vedea copacii înfloriți și inspira profund, ca să le perceapă mirosul, voia să audă zumzetul albinelor... Și doar era vorba de aceiași copaci înfloriți... Într-o seară, târziu, Carmina sună din nou la ușa lui Alexe. La început nu veni nimeni să-i deschidă. Era tocmai pe punctul de a porni către trepte când auzi papucii profesorului târâți către intrare. Îi deschise chiar el, o invită înăuntru, la lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
chiar el, o invită înăuntru, la lumina becului din hol văzu că avea pleoapele umflate, probabil că îl trezise din somn. Era liniște în sufragerie. Draperiile grele, plușate, înăbușeau lumina săracă a serii. Alexe aprinse veioza de pe birou și atunci Carmina observă chiar deasupra brațului canapelei o tapiserie cu măști, o achiziție nouă. Îl întrebă din priviri și el îi spuse un nume destul de sonor, voia să pară indiferent dar luciul privirii îi trăda triumful. Realiză atunci: cele două femei, Nina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
destul de sonor, voia să pară indiferent dar luciul privirii îi trăda triumful. Realiză atunci: cele două femei, Nina și Marga, lipseau și o ușoară alertă îi săgetă creierul. Preocupat Alexe își alese o țigară. Oare o să tacă? se întrebă enervată Carmina și-și dădu seama că este ca o frunză în vânt la dispoziția profesorului, că nu posedă nici o armă de apărare, nici una, că se oferise singură să vină în gura lupului și era gata să-i suporte tirania și capriciile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
covorul persan, între ei, se afla întreaga scenă a lumii, plină de marionete ce așteptau să li se facă cele din urmă retușuri, ca să poată acționa, respectând punct cu punct anticipările lui Alexe, gesturile pe care el le îngăduia. Înmărmurită, Carmina simți în ea o străfulgerare. Totul părea de-o limpezime extraordinară, piesă cu piesă, întreg angrenajul gândirii profesorului ședea la vedere îngrozitor de simplu, de-a dreptul insultător, descifrabil și pentru un orb. Și ea, cea care ascultase pe la colțuri vorbele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Derutat, clipind din ochi a neînțelegere, la auzul acelui glăscior tremurat, Alexe se opri, poate din dorința de a-și lua un ultim avânt înainte de a porni să nimicească acel firișor nesemnificativ ce-i ședea în cale. Într-o clipă, Carmina înțelese că, obosit deja să rotească în gol tăvălugul, Alexe își va regrupa forțele și va porni cu precizie către ea. Ce anume, mă, nu se poate? Ceru el cu fermitate o precizare. Și cum femeia nu-i răspunse, continuă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
și v-aș da dreptate. Bine, mă, dar acest om există și nu este singur, sunt mai mulți chiar, cine a susținut contrariul? Nu pot să concep că există o lume atât de hâdă, de la un capăt la altul, continuă Carmina fără să-i pese de intervenția lui Alexe. Eu cred că sunt oameni, oameni mai altfel decât ceilalți, de ce să nu-i lăsăm să salte capul? De ce să-i strivim în marea asta lașă, să aruncăm deasupra lor toate păcatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
un peisaj simplu care te înmărmurea, îți crea o senzație nelămurită de panică, o stare de neputință, ca în fața unor forțe naturale cărora nu te poți opune și te predai, îți recunoșteai nimicnicia. Ar trebui să mă ridic, își spuse Carmina, să mulțumesc frumos pentru... pentru ce să mulțumesc frumos? Ei, da, pentru găzduire, da și să spun că s-a făcut târziu, chiar s-a făcut târziu. S-a făcut târziu, repetă mai apoi pentru sine și cuvintele nu aveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
de oameni, creatori totali, de vreme ce atât eu cât și alții am încercat s-o depistăm și n-am ajuns la nici un rezultat? Suferim cu toții de orbire sau ce se întâmplă cu noi, ăștia? Foarte simplu, mă, răspunse Alexe și atunci Carmina văzu lucirea de satisfacție din ochii lui și se strânse în ea ca ariciul, parcă voind să se ferească din calea loviturii ce-o pregătea profesorul. TREBUIE SĂ MAI CITIȚI, MĂ, ASTA E TOT! Ridică din umeri și o privi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
tu nu-l poți face, ce mai! Tu mă contrazici dintr-un sentiment de umanitate prost înțeles. Mă crezi nebun? Eu nu sunt împotriva oamenilor ci a măgarilor și a imposturii, mă, asta să-ți fie clar! Într-o clipită Carmina rememoră toate cuvintele spuse mai înainte și fără să știe cu precizie cum, își dădu seama că frazele ei împrumutaseră cuvintele, tonalitatea, precizia lui Alexe și avu certitudinea că întrevede adevărul: nu, controversa ei nu avea nici un suport sigur, cuvintele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
trebuie să încerci să întrevezi esența, să corelezi, să sistematizezi și toate astea nu-s la îndemâna oricui. Apropo, mai zise, ce-ai făcut cu examenul de admitere? Într-un timp te-am auzit că vrei să dai la o facultate. Carmina revăzu, odată cu întrebarea profesorului, fața tatălui iritată de enervare, ochii congestionați, bărbia lunguiață, cu marginile dreptunghiulare scăpătând către gât în timp ce rostea: cu rigurozitate, cu seriozitate, cu planificare, nu se poate să nu reușești. Un panou luminat cu multe butoane și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ca o regină ultragiată, a fost un întreg context nefavorabil, inutil să vă mai explic. Se simțea umilită, bătută, se cocârjea în sinea ei. Ar fi dat orice să nu fi existat după-amiaza aceea, întrebarea aceea, toată decepția ei răscolită. Carmina se știu cu adevărat învinsă, băuse paharul umilinței până la capăt și se disprețui. Într-adevăr, o întrerupse profesorul și continuă sentențios: Orice explicație este de prisos. Pe urmă el amuți, își stinse țigara, o răsuci în scrumieră, își încrucișă brațele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
să-l știe transfigurat, radiind de emoție, umanizat. Oare el este OMUL ACELA, se întrebă și în interiorul ei simți o difuză căldură erotică. Atunci Alexe întinse calm mâna după o țigară, rupse nemișcarea, acesta era un semn de slăbiciune, cedase. Carmina se întoarse pe călcâie, dorind mai mult ca niciodată să fie feminină, frapant feminină. Ce faci, mă, pleci? Îl auzi din urmă, la fel de calm, de imperturbabil, în prag ea se împiedică și șovăi puțin pe toc, o clipită numai, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
urmă-și reluă mersul către ușă. Dacă mai rămâneai puțin venea și Nina, o să-i pară rău că nu te-a văzut. Ni te arăți așa de rar. Își târâia papucii în urma ei. Nu, nu mă simt anihilată, se asigură Carmina pe sine când știu că el ocolește biroul și traversează alene camera spațioasă venind după ea. La revedere, domnule profesor, îi spuse și nu privi în urmă, ca să nu-i vadă el expresia, emoția, plânsul ce-i ședea în gât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
treci pe aici, o invită el și închise după ea ușa. Coborând scările femeia avu sentimentul că s-a închis în urma ei o poartă, o poartă ce nu se va mai deschide niciodată. Te fură viața Într-una din zile Carmina intră în coafor, își tunse părul după ultima modă, își făcu pedichiura și manichiura, își depilă părul de pe picioare, își curăță tenul. Cât zăbovi acolo, în aerul călduț, îmbibat de mirosuri înțepătoare, în timp ce fetele îmbrăcate în halate roz își lipăiau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
eliberată, se opri, cercetă cu privire expertă farfuriile și, așezându-și poșeta pe suportul care era dedesubt începu să mănânce cu multă delicatețe, cu degetul mic ridicat în sus. Fetele de la bucătărie priveau cu îngăduință scena și când, la plecare, Carmina se opri în dreptul bătrânei și îi oferi savarina, auzi pe una dintre tinere adresându-se colegului ei: Iar s-a căpătat cu ceva, doamna spală blide. Bătrâna primi savarina fără să zică nimic, abia dacă-și săltă pleoapele din farfuria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Bătrâna primi savarina fără să zică nimic, abia dacă-și săltă pleoapele din farfuria pe care tocmai o golea, o trată cu o superioară indiferență. Poate faptul că luase masa în picioare, poate episodul cu bătrâna, ceva o indispuse pe Carmina. Își simțea abdomenul uriaș, balansându-se dizgrațios între oasele bazinului deși imaginea ei reflectată în vitrine îi infirma senzația.. Slăbise, avea încheieturile fragile, un aer fantomatic. Imposibil să găsească în ea atâta forță cât să poată ajunge la prietena ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
urmă, recunoscând-o pe prietena fiicei ei, fața i se umplu toată de ridurile înmănuncheate sub ochi ca razele soarelui, riduri prelungite pe tâmple, pe sub firele părului șaten, pieptănat peste cap, strâns sever la spate într-un coc minuscul și Carmina înțelese că îi zâmbea larg, că venirea ei însemna o surpriză plăcută, că era îmbiată să intre. Hai, draga mea, poftește la noi, hai! Carmina nu prea o vizitase pe Fana acasă, cât timp fuseseră prietene preferaseră liniștea din apartamentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
firele părului șaten, pieptănat peste cap, strâns sever la spate într-un coc minuscul și Carmina înțelese că îi zâmbea larg, că venirea ei însemna o surpriză plăcută, că era îmbiată să intre. Hai, draga mea, poftește la noi, hai! Carmina nu prea o vizitase pe Fana acasă, cât timp fuseseră prietene preferaseră liniștea din apartamentul Carminei, unde puteau râde, vorbi, asculta muzică, după pofta inimii. Femeia o conduse către o cameră ce-i era necunoscută. În timp ce pășea de-a lungul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
se așeză strategic pe pragul ușii spre care se îndreptau, privindu-și stăpâna cu ochii verzi, fosforescenți, strălucind oblic de istețime și alintare. Nu poate omul scăpa de tine, îi mai zise și deschise ușa intrând laolaltă cu pisica. Pe Carmina o izbi aerul stătut din încăpere. O clipă îți simți încheieturile moi, credea că-i gata să leșine. Porni spre locul unde tocmai fusese invitată, se așeză picior peste picior pe scaun, cercetă în pripă biblioteca veche, prăfuită, plină de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]