783 matches
-
pe fată câteva clipe și apoi am verificat lucrurile din buzunar. Nu cred că mai aveam nevoie de nimic în afară de portofel și de cărțile de credit. Cheia apartamentului nu-mi mai era de nici un folos; nici licența de Computator, nici carnețelul, nici cheile de la mașină, nici briceagul, nici mărunțișul. Le-am scos și le-am pus pe masă. Am luat trenul până în Ginza, mi-am cumpărat cămașă, cravată și haină de la Paul Stuart plătind cu American Express. M-am privit în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Robby, dacă mai nutream vreun resentiment, ca apoi să sară subit la Jayne și la ce anume aveam de gând cu ea. Așa că răbdarea mea s-a evaporat curând, trebuind să întrerup ceea ce aducea a interogatoriu. Ținea în poală un carnețel și își lua notițe cu mare repeziciune. - Uite ce, mă aflu aici doar pentru că i-am promis soției că voi căuta un pic de ajutor și acum sunt aici și vreau să fiu ajutat, dar n-am nevoie de alte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
accidente de avion...teroriști... Am făcut o pauză, după care am adăugat: Băieții aceia dispăruți. Se îndreptă în scaun. - Domnule Ellis, eu mult mai îngrijorată de ciroza ficatului decât accidente de avion pentru dumnevoastră. Oftă și își notă ceva în carnețel, apoi trecu la: „Așa, ceva vise noi? (Asa, cefa fise moi?) - Da, unul a-ntâia, am zis, încercând să-mi ascund lipsa de entuziasm. Dr. Kim citi rândurile tastate în grabă în acea după-masă, iar când ajunse la o propoziție
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
părul lung și cărunt legat în coadă de cal. Obosit și tras la față, s-a uitat la ceasul de la mână, ceea ce m-a determinat instinctiv să-mi strâng încheietura mâinii (era amorțită). Intră în restaurant ținând în mână un carnețel și în primul moment n-aveam nici o idee cine era. Însă el părea să mă fi recunoscut, trăgându-și pantalonii și punându-se în mișcare spre separeul în care stăteam zgribulit. Când mi-am ridicat privirea am văzut o față
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
de scriitor - și după ce i-a dat drumul a alunecat încet în separeu, în locul din fața mea. Foarte calm, i-a făcut semn singurei ospătărițe din local și i-a comandat o cafea și un pahar de apă, apoi a așezat carnețelul pe masă. În el avea informații despre mine: data de naștere, titlurile cărților mele, adresa casei din Elsinore Lane. Mi-a luat câteva secunde să-mi pun gândurile în ordine. Mă pregătisem oarecum în cele cincisprezece minute cât mi-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
cuiva a evenimentelor prin care trecusem. Nu i-am menționat pe băieții dispăruți sau pe Aimee Light și Orsic Motel, dar i-am repetat conversația telefonică cu Patrick Bateman. În momentul acela Miller m-a întrerupt, ridicându-și privirea din carnețel. - Cine e el? întrebă Miller. - Patrick Bateman? El e, hm, un personaj fictiv... de-al meu. - A, da, corect. Da, îmi amintesc. - Vreau să spun că de fapt el nu există. L-am inventat. Cred că cineva, știi, doar îl
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
mai mult. Am ridicat mâinile, predându-mă. - Ai avut vreodată vreun episod psihogen, domnule Ellis? întrebă Miller. Ai fost vreodată victima vreunei halucinații? - Cred...cred că sunt chiar acum. - Nu. Asta e doar teamă, zise Miller. Apoi notă ceva în carnețel. Pretinde că ești la un interviu, șopti scriitorul. Ai fost la mii de interviuri. Pretinde că e un alt interviu. Zâmbește la jurnalist. Spune-i ce cămașă drăguță poartă. Brusc, am ghicit unde bătea Miller. - Am avut probleme cu alcoolul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Four Seasons și când am scos-o din haină mâna mea tremura în așa hal încât mi-a căzut pe masă atunci când i-am întins-o. Mi-am cerut iertare. A aruncat o privire schiței și a așezat-o lângă carnețel. - Trebuie să te întreb unele lucruri, zise el liniștit. Mi-am împreunat mâinile să nu mai tremure. - Când au loc aceste manifestări, domnule Ellis? - Noaptea, am șoptit. Au loc noaptea târziu. Întotdeauna în jurul orei morții tatălui meu. - Când anume? Precis
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
murit la 2.40 a.m. și se pare că asta e ora când...se-ntâmplă. O pauză lungă, insuportabilă, urmată de o întrebare. - Ce poate să însemne asta? Și știi cumva ora la care te-ai născut? Miller nota în carnețelul lui. Nu se uita la mine când m-a întrebat asta. - Da. Am înghițit greu. Era 2.40 după-amiaza. Miller își studia notițele. - Ce înseamnă asta? am întrebat. În afara unei coincidențe? - Înseamnă ceva care trebuie luat în serios. - De ce? am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
acest personaj fictiv, Patrick Bateman, după tatăl tău... - Da, așa e, da... - ... și mai spui că acest Patrick Bateman te-a contactat? - Da, da, e adevărat. - Erați apropiați, tu și tatăl tău? - Nu. Nu. Nu eram. Miller studia ceva în carnețel. Ceva ce îl deranja. - Și există copii în casă? Ai cui sunt? Da, am doi, am zis. De fapt numai unul e al meu. Miller și-a ridicat brusc privirea spre mine. N-a zis nimic, dar mă privea intens
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
aia de cinci luni și a trebuit să mă gândesc dacă exista un șemineu în casă. Dacă exista, nu fusese niciodată folosit. Ceea ce m-a forțat să realizez că existau două. - Da, da, avem. De ce? Miller făcu o pauză, studiind carnețelul, și murmură pierdut: - Nu e decât un orificiu de pătrundere. Atât. - Pot să te întreb ceva? Miller zise „da“ în timp ce întorcea o pagină din carnețel. - Și dacă...dacă această prezență inexplicabilă...nu vrea să plece? Am înghițit în sec. Ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
forțat să realizez că existau două. - Da, da, avem. De ce? Miller făcu o pauză, studiind carnețelul, și murmură pierdut: - Nu e decât un orificiu de pătrundere. Atât. - Pot să te întreb ceva? Miller zise „da“ în timp ce întorcea o pagină din carnețel. - Și dacă...dacă această prezență inexplicabilă...nu vrea să plece? Am înghițit în sec. Ce se-ntâmplă atunci? Miller își ridică privirea. - Trebuie să te anunță că le voi ajuta să se mute într-un loc mai bun. De fapt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
pauză. - Cine a adus păpușa în casă, domnule Ellis? - Eu, am șoptit. Eu am adus-o. - Și cine l-a creat pe Patrick Bateman? Șoptit: - Eu. - Și chestia de pe hol? Altă șoaptă: - Eu. Mi-am revenit când Miller am împins carnețelul pe masă. Vroia să văd ceva. Am observat un cuvânt cu litere mari: T E R B Y. Sub el: cuvântul de la coadă la cap: Y B R E T. Why Bret? De ce, Bret? Am reușit să inspir. - Care e data
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
B Y. Sub el: cuvântul de la coadă la cap: Y B R E T. Why Bret? De ce, Bret? Am reușit să inspir. - Care e data ta de naștere? l-am auzit pe Miller întrebând. - Șapte martie. Miller bătu cu pixul în carnețel. Miller trăsese o linie între două numere. Cu pastă roșie: 3/07 Elsinore Lane. - N-am putea doar să ne mutăm în altă casă? Gâfâiam. - Nu putem să plecăm de-acolo? Nu mă puteam controla. - Nu ne-am putea muta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
putea stăpîni dinții. Eram obosit de drum și flămând. Îmi simțeam inima zvâcnind forțat. M-a cuprins deznădejdea. M-am gândit că s-ar putea să mi se facă rău. Am scris atunci, la lumina lunii, pe o foaie de carnețel, cea ce alăturez aici. M-am strâns ghem și m-am culcat. (În timp, acel bilețel s-a pierdut. El trebuia, în cazul că aș fi murit, să explice că nu e nimeni vinovat de moartea mea). După ce s-a
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
întinde până la orizont. Din oceanul de gunoaie ies semețe vârfurile unor munți de gunoaie. Mă opresc. Mă așez pe jos și-mi sprijin spatele de zidul cel mare al orașului. E liniște. Bate doar un vânticel. Îmi scot din buzunar carnețelul și creionul. Desenez un copil care ține în mână un zmeu. Zmeul începe să se înalțe încet și iese de pe foaia carnețelului și zboară sus. Sus de tot. Acolo unde vântul e mai puternic. Copilul lungește sfoara pe măsură ce zmeul se
Opere cumplite-vol. 2 by Florin Piersic junior. () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1343_a_2707]
-
sprijin spatele de zidul cel mare al orașului. E liniște. Bate doar un vânticel. Îmi scot din buzunar carnețelul și creionul. Desenez un copil care ține în mână un zmeu. Zmeul începe să se înalțe încet și iese de pe foaia carnețelului și zboară sus. Sus de tot. Acolo unde vântul e mai puternic. Copilul lungește sfoara pe măsură ce zmeul se apropie de nori. Acum sfoara se termină. Copilul îi dă drumul. Zmeul nu se mai vede. Copilul pășește ușor pe pagina din stânga
Opere cumplite-vol. 2 by Florin Piersic junior. () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1343_a_2707]
-
zboară sus. Sus de tot. Acolo unde vântul e mai puternic. Copilul lungește sfoara pe măsură ce zmeul se apropie de nori. Acum sfoara se termină. Copilul îi dă drumul. Zmeul nu se mai vede. Copilul pășește ușor pe pagina din stânga a carnețelului, iar eu rup foaia din dreapta și o mototolesc și o arunc spre întinderea nesfârșită de gunoaie. Fabulă Ne plimbam prin pădure când, deodată, l-am văzut pe Dumnezeu. Uite-l pe Dumnezeu, ai spus tu. Rămăseseși cu gura căscată, așa că
Opere cumplite-vol. 2 by Florin Piersic junior. () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1343_a_2707]
-
de ani era considerată retrasă la pensie din viață, rezolvase inteligent bătaia de cap a cadourilor pentru care locotenentul îi dăduse cec în alb: stilouri cu cerneală și mici blocnotesuri pentru bărbați, creioane aurite pentru femei, înfipte în brida unui carnețel, și el cu muchii aurite. Totul de cea mai bună calitate. Până și cutiile erau niște mici minunății. În cazul femeilor, printre care două soții și o fată tânără care ar fi putut nutri anumite iluzii, egalitatea de tratament avea
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
voia să-și vadă părinții, înainte de a se întâlni cu soția lui la Brăila. Pe drum, avea s-o lase pe Lillișu la Șaba. "Și ceilalți? Știți cumva unde avea de gând familia Constantin să se ducă?" Grigore scoase un carnețel negru pe care, într-o altă viață, i-l dăruise Filip. "Au un punct de oprire la Galați, la un prieten." Locotenentul își notă adresa și îl sfătui pe Grigore să nu plece, se dau lupte împrejurul Cetății Albe, era
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
învățat viața!... Va încuia ușile și va privi de undeva, dintr-o cameră, pe lîngă perdea, să mă vadă că vin, să fie convinsă că a reușit. Apoi, după ce eu voi fi plecat nervos de la ușa ei, va nota în carnețelul intim încă un "succes" pe care am toate motivele să cred că-l va povesti soțului: "Știi, dragă, ăla de la noi de la combinat, ăla care scrie teatru..., umblă el cu doctorița aia frumoasă..." Chiar fericirea ei de acum e un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
trîntită cu putere și eu mă întorc, tresărind. Cine-i șeful instalației?! întreabă fata care stă în ușă, în lumina albă a reflectoarelor din încăpere; este aceeași care mi-a vîndut Biblia; duce un dosar sub braț și flutură un carnețel, uitîndu-se în sus, mai să-și rupă gîtul. Ce s-a întîmplat? o întreb, coborînd scara. Eu sînt șeful. Cum vrei să pornești cînd n-ai supapă de siguranță pe traseul de azot?! Am, cum să n-am?! îi strig
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
s-ar putea să fi fost altceva, chiar și o bucată de metal, așa că pune-i să aducă la suprafață orice ar fi putut provoca o rană ca aia. Unelte, orice. — Da, domnule, zise Vianello, Încercând să scrie acestea În carnețel din mers. — Doctorul Rizzardi o să ne dea după-amiază o oră a morții. De-ndată ce-o avem, vreau să-l văd pe Bonsuan. — Pentru maree, domnule? Întrebă Vianello, Înțelegând imediat. — Da. Și poți să Începi să suni la hoteluri. Vezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
și-i făcu semn barmanului să-i mai aducă una. Fără să fie Întrebat, Vianello dădu din cap Într-o negare iute. Nu știu. E posibil. Așa că hai să verificăm asta mai Întâi. Vianello aprobă din cap și scrise În carnețel. Termină, Îl vârî În buzunarul de la piept și dădu să-și scoată portofelul. Nu, nu, insistă Brunetti. Fac eu cinste. Întoarce-te la barcă și sună după scafandri. Și pune-ți oamenii să instaleze bariere. Blochează intrările spre canal cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
meu să mă ducă acolo pe drumul de Întoarcere la gară? — Ați vrea să vă Însoțesc, vice-questore? — Sunteți foarte amabil, domnule maior, dar nu cred că va fi necesar. Dacă-mi dați doar adresa... Maiorul Butterworth trase spre el un carnețel și, fără să fie nevoie să deschidă dosarul pentru a o afla, scrise o adresă și i-o dădu lui Brunetti. Nu e departe de aici. Sunt sigur că șoferul dumneavoastră nu va Întâmpina dificultăți s-o găsească. — Mulțumesc, domnule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]