580 matches
-
și urmașilor lor, Imperiul Franc al lui Carol cel Mare nu va fi doar o încercare-surogat de reconstituire a Imperiului Roman ci prima mare acțiune temporală a spiritului catolic, prima încercare de ridicare pe pământ a “Cetății lui Dumnezeu”. Imperiul Carolingian este simbolul politic al noii lumi în care valorile romane și germanice se îmbină armonios cu cele creștine. Nu putem ignora rolul major al Sf. Augustin în istoria medievală apuseană. Dacă l-am ignora, n-am putea înțelege încercările occidentale
Augustin de Hipona () [Corola-website/Science/296778_a_298107]
-
denumit „Dridu” interferează cu alte ansambluri vecine precum cultura Saltovo-Maiațk creată de slavii răsăriteni. Obiectele de aur precum cele de la Dinogeția-Garvăn, podoabele de la Ciumbrud (jud. Alba) sau Șiclău (jud. Arad), ceramica fină și armele erau importate din Bizanț, din Imperiul Carolingian, din Regatul ceh al Moraviei sau din Rusia Kieveană. Arealul cuprinde așezări fortificate de pământ: Calfa, Morești, Alba Iulia, Dăbâca, și de piatră: Capidava, Dinogeția, Slon, fără ca acestea să poată fi în mod cert atribuite culturilor spuse „Dridu”.
Cultura Dridu () [Corola-website/Science/334980_a_336309]
-
scrisă de arhidiaconul Toma. Probabil, este vorba nu de Ioan de Ravenna, a cărui istoricitate este pusă la îndoială, ci de un alt personaj cu același nume care ar fi trăit cândva la sfârșitul secolului al VIII-lea. Întinderea Imperiului Carolingian către 800 în Dalmația a fost însoțită de misiuni france către slavii din regiune. Dar către sfârșitul secolului, regiunea a trecut sub controlul Imperiului Bizantin. În 868, Vasile I a despresurat Ragusa din asediul arabilor și a reafirmat dominația bizantină
Palatul lui Dioclețian din Split () [Corola-website/Science/328803_a_330132]
-
Santiago de Compostella, 2001). El a primit burse de cercetare NEC-Link pentru studierea manuscriselor liturgice de la Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia (2007-2008) și granturi acordate de Universitatea Paris IV-Sorbonne și de Lynne Grundy Memorial Trust din Londra pentru studierea manuscriselor carolingiene ale "Consolării Filozofiei" (2005). Interviuri
Adrian Papahagi () [Corola-website/Science/312201_a_313530]
-
a campaniilor de cucerire a Bazinului Panoniei de către unguri apare în "De Administrando Imperio". Aceasta este o lucrare apărută sub îngrijirea împăratului Constantin al VII-lea în 951 ori 952. Unele lucrări scrise de clerici din statele succesoare ale Imperiului Carolingian prezintă fapte legate de cuceririle maghiarilor. Annales Fuldenses care relatează evenimentele de până la anul 901 este cea mai timpurie astfel de lucrare. O scrisoare atribuită arhiepiscopului Theotmar al Salzburgului către Papa Ioan al IX-lea în 900 se referă de
Cucerirea de către unguri a Bazinului Panonic () [Corola-website/Science/328578_a_329907]
-
în regiuni cu cimitire în care au fost descoperite obiecte cu analogii evidente cu cele din zone învecinate - Bavaria, Bulgaria, Croația sau Moravia. Un conac protejat cu ziduri defensive din bușteni (asemănătoare cu locuințele nobililor din alte părți ale Imperiului Carolingian) a fost descoperită în județul Zala. În aceeași regiune a fost descoperit un „castel” apărat de ziduri din bușteni, care pare să fi servit ca centru administrativ. Fortificația a fost întărită cu ziduri din piatră fără mortar pe la sfârșitul secolului
Cucerirea de către unguri a Bazinului Panonic () [Corola-website/Science/328578_a_329907]
-
cu cimitire, dintre care cel puțin unul a fost folosit până în secolul al XI-lea. Au fost descoperite în Slovacia contemporană și în regiunile din vecinătate în așa-numitul „orizont Blatnica-Mikulčice” obiecte metalice care combină elemente ale culturilor avare și carolingiene din secolul al VIII-lea. De asemenea, a crescut numărul cazurilor de înhumare sub influența atât a ritualurilor de înmormântare avare și carolingiene. Au fost descoperite săbii în mormintele „Blatnica-Mikulčice”, ceea ce demonstrează o schimbare a tacticilor militare caracteristice popoarelor nomade
Cucerirea de către unguri a Bazinului Panonic () [Corola-website/Science/328578_a_329907]
-
regiunile din vecinătate în așa-numitul „orizont Blatnica-Mikulčice” obiecte metalice care combină elemente ale culturilor avare și carolingiene din secolul al VIII-lea. De asemenea, a crescut numărul cazurilor de înhumare sub influența atât a ritualurilor de înmormântare avare și carolingiene. Au fost descoperite săbii în mormintele „Blatnica-Mikulčice”, ceea ce demonstrează o schimbare a tacticilor militare caracteristice popoarelor nomade cu cele ale cavaleriei de tip occidental. Au fost descoperite ruinele unor fortificații datate în jurul anului 800, cu ziduri de apărare din bușteni
Cucerirea de către unguri a Bazinului Panonic () [Corola-website/Science/328578_a_329907]
-
a fost la origine o marcă situată la frontiera Imperiului Carolingian, cuprinzând Peninsula Istria și teritoriul înconjurător, cucerite în anul 789 de către Pepin de Italia, unul dintre fiii regelui francilor Carol cel Mare. După 1364, a constituit denumirea atribuită provinciei din Istria a stăpânirilor habsburgice, a Imperiului Austriac și a Austro-Ungariei
Marca de Istria () [Corola-website/Science/324925_a_326254]
-
Peninsula Istria și teritoriul înconjurător, cucerite în anul 789 de către Pepin de Italia, unul dintre fiii regelui francilor Carol cel Mare. După 1364, a constituit denumirea atribuită provinciei din Istria a stăpânirilor habsburgice, a Imperiului Austriac și a Austro-Ungariei. Istria Carolingiană a fost încorporată Ducatului Carolingian de Friuli, din partea răsăriteană a Italiei medievale, fiind "de facto" o marcă cu demnitate ducală doar la nivel titular. a fost la început constituită ca urmare a morții ducelui Eric de Friuli în anul 799
Marca de Istria () [Corola-website/Science/324925_a_326254]
-
cucerite în anul 789 de către Pepin de Italia, unul dintre fiii regelui francilor Carol cel Mare. După 1364, a constituit denumirea atribuită provinciei din Istria a stăpânirilor habsburgice, a Imperiului Austriac și a Austro-Ungariei. Istria Carolingiană a fost încorporată Ducatului Carolingian de Friuli, din partea răsăriteană a Italiei medievale, fiind "de facto" o marcă cu demnitate ducală doar la nivel titular. a fost la început constituită ca urmare a morții ducelui Eric de Friuli în anul 799, la asediul Trsatului în cadrul confruntărilor
Marca de Istria () [Corola-website/Science/324925_a_326254]
-
cu triburile croaților. Acesta fusese acel markgraf care păzise câmpia Pannoniei, care permitea trecerea către Italia dinspre răsărit. Marca a devenit feuda contelui franc Hunfrid, care de asemenea purta titlul de "dux Foroiulanus" (duce de Friuli). Marca originală constituită de Carolingieni includea regiunea Alpilor Iulieni și a platoului Kras până la golful Kvarner. Alături de Friuli și Carantania, Istria reprezenta una dintre cele trei mărci menite să protejeze Lombardia în fața invaziilor avarilor, slavilor și apoi ale maghiarilor. În primul deceniu al secolului al
Marca de Istria () [Corola-website/Science/324925_a_326254]
-
de Bavaria au rezistat incursiunilor slave în partea de est a ducatului, iar, începând cu epoca ducelui Theodo I, ducatul și-a dobândit independența deplină față de regii franci merovingieni, din ce în ce mai slăbiți în urma disputelor interne. Însă când Carol Martel din dinastia carolingiană a devenit conducătorul "de facto" al statului franc, el i-a readus pe bavarezi în stadiul de dependență, deposedând doi duci consecutivi ai Bavariei pentru insubordonare. La rândul său, Pepin cel Scurt, fiul lui Carol Martel, a menținut dominația francă
Ducatul de Bavaria () [Corola-website/Science/326005_a_327334]
-
el i-a readus pe bavarezi în stadiul de dependență, deposedând doi duci consecutivi ai Bavariei pentru insubordonare. La rândul său, Pepin cel Scurt, fiul lui Carol Martel, a menținut dominația francă, iar câteva legături matrimoniale s-au stabilit între Carolingieni și Agilolfingi, aceștia din urmă promovând această de politică și față de regii lombarzi. Un cod de legi al Bavariei a fost elaborat în perioada 739-748, în timpul ducelui Odilo. Clauze suplimentare au fost adăugate ulterior, purtând o evidentă influență francă. Potrivit
Ducatul de Bavaria () [Corola-website/Science/326005_a_327334]
-
influenței Bisericii, rezultă cu claritate din faptul că împăratul nu a considerat de cuviință să emită mai mult de două acte care să se refere exclusiv la chestiunile Bavariei. În secolul următor, istoria Bavariei se întrepătrunde cu cea a Imperiul carolingian. Ca urmare a partiției de la 817, Bavaria devine parte a componentă a posesiunilor regelui francilor răsăriteni, Ludovic Germanul, fapt confirmat în 843, prin Tratatul de la Verdun. Ludovic a transformat Regensburg în centrul posesiunilor sale și a contribuit la dezvoltarea Bavariei
Ducatul de Bavaria () [Corola-website/Science/326005_a_327334]
-
-lea. În schimb, ca recompensă pentru această renunțare, Henric "Jasormirgott" a obținut ca Austria să fie ridicată la gradul de ducat independenet, prin actul numit Privilegium Minus. Devenit duce, Henric "Leul" a întemeiat orașul München. În era de după dezmembrarea Imperiului Carolingian, granițele Bavariei s-au modificat in continuu și, pentru o lunga perioadă după 955, s-au extins. La apus, râul Lech încă separa Bavaria de Suabia, însă în celelalte puncte cardinale teritoriul bavarez a profitat de oportunitățile de expansiune, iar
Ducatul de Bavaria () [Corola-website/Science/326005_a_327334]
-
și face parte din Grupul Coimbra (o asociație de universități europene cu o tradiție îndelungată de activitate și de un înalt standard internațional). Prima atestare documentară a unei forme organizate de învățământ superior în Pavia datează din 825, când împăratul carolingian Lothar I (818-855) emite un act în care se menționează existența unei școli de retorică. Aceasta moștenea tradiția unei școli de drept fondată de împăratul roman Teodosiu I în secolul al IV-lea. Această instituție, dedicată în principal dreptului ecleziastic
Universitatea din Pavia () [Corola-website/Science/337030_a_338359]
-
lui Clovis I asupra alemanilor la Tolbiac în 504 e.n., și apoi după dominația francă asupra burgunzilor. De-a lungul restului secolelor al VI-lea-al VIII-lea, zona Elveției a continuat să fie sub hegemonie francă (dinastiile Merovingiană și Carolingiană). Dar după expansiunea din timpul lui Carol cel Mare, imperiul franc a fost împărțit prin tratatul de la Verdun în 843. Teritoriile Elveției de astăzi au fost împărțite atunci între Francia Mijlocie și Francia Orientală până când au fost reunificate sub Sfântul
Elveția () [Corola-website/Science/297532_a_298861]
-
administrativă a statului subordonată ierarhiei religioase. Tendințe teocrative au apărut în unele tradiții religioase inclusiv în Iudaism, Islam, Confucianism, Hinduism, și în Creștinism: Catolicism, Ortodoxism, Protestantism, și Mormonism. Exemple istorice de teocrații sunt Imperiul Bizantin (330-1453 dupa Hristos) și Imperiul Carolingian (800-888 dupa Hristos). Cuvântul "teocrație" vine de la cuvântul grecesc , care înseamnă „domnia lui Dumnezeu”. Acesta la rândul lui este derivat de la cuvintele grecești ("theos", dintr-o rădăcină Indo-Europeană care apare în concepte religioase), înseamnă „Dumnezeu” și ("kratein"), înseamnă „a domni
Teocrație () [Corola-website/Science/309347_a_310676]
-
Béarn), "airelle" „merișor” (din dialectul occitan vorbit în Cévennes), "cadenas" „lacăt” (din dialectul occitan vorbit în Provence), "bizarre" „bizar” (din limba bască), "bijou" „bijuterie” (din limba bretonă). Încă din secolele al VIII-lea și al IX-lea, numită perioada „renașterii carolingiene”, deci de la începuturile limbii franceze, aceasta începe să se îmbogățească cu cuvinte din limba latină medievală, prin intermediul limbii scrise a clericilor cărturari. Astfel, în cursul Evului Mediu intră în limbă și unele cuvinte latinești a doua oară, pe lângă forma moștenită
Lexicul limbii franceze () [Corola-website/Science/331267_a_332596]
-
(în ) a început să domnească în Franța odată cu încoronarea lui Hugo Capet în 987. A fost cea de-a treia dinastie franceză, după Dinastia Merovingiană și Dinastia Carolingiană. Primul rege al dinastiei a fost Contele Parisului, Hugo Capet, care a fost ales de nobilii feudali după moartea regelui Carolingian Ludovic al V-lea. Astfel, "Capet" (probabil un pseudonim, provenind de la capă/pelerină conform etimologiei populare, sau de la la
Dinastia Capețienilor () [Corola-website/Science/311644_a_312973]
-
încoronarea lui Hugo Capet în 987. A fost cea de-a treia dinastie franceză, după Dinastia Merovingiană și Dinastia Carolingiană. Primul rege al dinastiei a fost Contele Parisului, Hugo Capet, care a fost ales de nobilii feudali după moartea regelui Carolingian Ludovic al V-lea. Astfel, "Capet" (probabil un pseudonim, provenind de la capă/pelerină conform etimologiei populare, sau de la la latinescul "caput", cu înțelesul de „cap”, sau „mare șef”) a devenit denumirea noii dinastii. Pentru a-și întări puterea în fața nobililor
Dinastia Capețienilor () [Corola-website/Science/311644_a_312973]
-
Belgia de astăzi. Fii lui Robert cel Puternic au fost Odo și Robert, amândoi conducând ca regi Francia de Vest. Familia a devenit Conți de Paris sub Odo și Duci ai Francilor sub Robert, deținând părți mari din Neustria. Dinastia Carolingiană a încetat să conducă Franța după moartea lui Ludovic al V-lea. După moartea lui Ludovic al V-lea, fiul lui Hugo cel Mare, Hugo Capet, a fost ales de nobilime rege al Franței. Hugo a fost încoronat la Noyon
Dinastia Capețienilor () [Corola-website/Science/311644_a_312973]
-
Sfântului Imperiu Roman Otto al III-lea. Odată cu încoronarea lui Hugo, o nouă eră a început pentru Franța, iar descendenții lui au fost numiți „Capețienii”, dinastia lor conducând Franța pentru mai mult de opt sute de ani (987-1848). La moartea regelui Carolingian Ludovic al V-lea, în urma unui accident de vânătoare, în lipsa unor urmași carolingieni direcți, marii nobili francezi îl aleg rege pe cel mai puternic dintre ei, Hugo Capet (sau "Hugues") (987-996), urmaș al lui Robert Capet, cel care cu un
Dinastia Capețienilor () [Corola-website/Science/311644_a_312973]
-
eră a început pentru Franța, iar descendenții lui au fost numiți „Capețienii”, dinastia lor conducând Franța pentru mai mult de opt sute de ani (987-1848). La moartea regelui Carolingian Ludovic al V-lea, în urma unui accident de vânătoare, în lipsa unor urmași carolingieni direcți, marii nobili francezi îl aleg rege pe cel mai puternic dintre ei, Hugo Capet (sau "Hugues") (987-996), urmaș al lui Robert Capet, cel care cu un secol în urmă asigurase regența în regatul Franței. Hugo Capet a rămas în
Dinastia Capețienilor () [Corola-website/Science/311644_a_312973]