732 matches
-
pe stradă să nu fie mai puțin comode decât cele pe care le poartă În pat. Aruncată pe umeri, o altă marcă a ei personală: o eșarfă din mătase neprelucrată imprimată cu motive africane desenate chiar de ea. Părul, vopsit castaniu Închis și tuns scurt, semăna cu un ghiveci de soleirolia dând pe dinafară. Lângă ea stătea noul conducător al grupului, Bennie Trueba y Cela, care se apucase să citească cu voce tare comentariile pe care le atașasem la itinerar, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
să ne facem examenul de conștiință. Așteaptă și tu până trece povestea asta. Vorbim mai târziu.“ Maria s-a uitat la mine straniu, cu un amestec de furie și tristețe pe care i-l cunoșteam foarte bine. Privirea ei devenea castanie. Se încuia în baie sau în bucătărie și toca mărunt cojile fructelor, se-auzeau zgomote vreo două ore. Sunete reci, uscate, de fier pe lemn. Găseam mașina de spălat plină de bucățele minuscule, parfumate, cât o granulă de zahăr. „Așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
rămase așa câteva clipe. Ștefănel ieși În fugă din casă, În căutarea unui pisoi care se strecurase sub una dintre căruțele pregătite de Oană pentru tabăra de la Tudora, aproape de apa Sucevei. Nu Înțelese de ce tatăl lui stătea nemișcat, cu pletele castanii acoperindu-i fața, gol până la brâu, cu mușchii brațelor Încordați. Apoi Îl văzu Îndreptându-se și privind În jur atent, cu ochii lui albaștri larg deschiși, fără a clipi. Dincolo de poartă, drumul se Întindea spre lunca Jijiei, despărțindu-se În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Curte regulile sunt stricte. Domnitorul Îi păruse mult prea tânăr pentru sceptru și puțin scund, poate fiindcă Își imaginase că toți domnitorii trebuie să fie bătrâni, Înalți și să poarte barbă. Ștefan nu purta barbă, ci doar mustață, avea părul castaniu, ca al căpitanului Oană, curgând până la umeri, ochii căprui, privirea neliniștită, ce trecea de la curteni la oștenii care se regrupau În vale, și de acolo se ducea parcă Înăuntru, spre Întrebări care-l răscoleau și la care nu găsea răspuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Oană? - Fiul căpitanului Mircea Oană! replică un alt cavaler, În jurul a treizeci de ani, cu părul negru ca smoala și mustață răsucită. - Arturo, de când ai părăsit Spania, parcă ți-ai regăsit simțul umorului! remarcă al treilea, Înalt, solid, cu plete castanii, cu obrajii proaspăt rași. Sau te bucuri că ai scăpat din mâna Inchiziției, care te-ar fi prăjit la foc scăzut pentru blasfemiile tale? - Angelo are dreptate, interveni al patrulea, cel mai scund dintre toți, dar cu un trup bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
cavalerul cu părul alb. Isprăvile Domniei Tale zumzăie până la Udine și până la Ravenna. Cum s-au petrecut lucrurile? - Păi... Începu Cosmin, neînțelegând ce voiau să afle, de fapt, cei patru. - Nu! Nu așa! strigă un alt cavaler, Înalt, cu plete castanii, ridicându-se sprinten și trăgându-și spada. Arată-ne! Cosmin era din ce În ce mai nedumerit, dar luă o sabie din panoplia de pe perete și așteptă. Cavalerul atacă la Început prin tatonări, cu lovituri piezișe laterale sau joase, apoi trecu la atac direct
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
nu-și dezlipea privirea de ochii mari, căprui, ai lui Angelo. În el creștea o Întrebare ca un izvor de speranță. - E căutat un mongol bătrân, pe nume Nogodar... și un copil de cinci ani, cu ochi albaștri și păr castaniu. N-au fost găsiți În dezastrul pe care l-ai produs În tabăra lui Kubilai. Se bănuiește că fug spre Marele Ducat al Moscovei. Oană simți o revărsare de bucurie și de neputință. Era, oare, adevărat? Se afla, oare, Ștefănel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
rădvanului. Unul spuse: - Poate că domnița noastră va avea bunătatea să ne Încredințeze bijuteriile pe care le poartă. Erina Litovoi dădu să iasă, dar se opri. Avea În jur de optsprezece ani, ochi mari, căprui, și bucle lungi de păr castaniu Îi cădeau pe umeri. Deasupra frunții, părul Îi era ținut de o diademă de perle, iar la gât purta un lanț de aur. Pe degetul din mijloc al mâinii stângi strălucea un inel cu topaz. Bărbatul care deschisese portiera Întinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
firește, să cunoască acest minunat oraș... Domința Erina făcu o reverență, ridicându-și privirile spre contesă. Era Îmbrăcată Într-o rochie de un roșu aprins, cu un decolteu larg, care Îi punea În evidență colierul de perle de la gât. Părul castaniu Îi era lung și buclat, strâns deasupra frunții Într-o diademă incrustată cu pietre prețioase. În comparație cu strălucirile moi și senzuale ale doamnelor venețiene, Erina avea o frumusețe aspră și o Îndrăzneală candidă, care ieșea În evidență cu fiecare gest. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
imobilizat de la Încheietura cotului. Abia atunci, Înțepenit cu spatele la zid, ridică ochii și văzu un chip destul de cunoscut. Străinul era puțin mai Înalt și mai vânjos decât el, avea umeri lați, acoperiți de tunica unui costum venețian de culoare Închisă, părul castaniu lăsat până aproape de umeri și ochi albaștri care, culmea, zâmbeau. Gondolierul nu-și amintea, totuși, unde ar fi putut Întâlni acest chip. - Se spune, zise necunoscutul Într-o italiană perfectă, cu accent venețian, că Întâi trebuie să dezarmezi un Apărător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
grote Împreună cu grupul de copii și bătrâni refugiați peste noapte. Nepotul meu, Dușan, a copilărit prin părțile Negotinului, la Dunăre, nu departe de Valea Timocului. Dușane, vino aici! Din grupul haiducilor se desprinse un tânăr Înalt și subțire, cu păr castaniu și ochi negri. Părea a avea mai puțin de douăzeci de ani. - Îl iei cu tine pe Strajan, care știe și el locurile, și Îl duceți pe prietenul nostru la malul Dunării. Nu vă Întoarceți până când nu-l vedeți pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
pe față, dar, parcă, intrigat... - Ce crezi că fac? Te caut. Copilul Albastru așteptă În continuare. Fetița Îl privi pe sub sprâncene. Nu se schimbase În cele două anotimpuri care trecuseră de la Începutul războiului. Avea aceiași ochi mari, albaștri, același păr castaniu strâns În coadă la spate, același chimono maroniu, de culoarea cojii de stejar, aceeași Katana la spate. Părea, totuși, ceva mai Înalt. Înălțimea lui Începea să o depășească pe cea a altor luptători. Poate fiindcă, În țara de unde venea, oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Gâlcă soseau din vale fără grabă. Iar În fața lui se apropia un grup de Apărători pe patru rânduri, perfect aliniați, În fruntea cărora se afla omul care Îl salvase pe Ștefan din atacul de la Reuseni. Cosmin Oană. Cu aceleași plete castanii, ușor Încărunțite de vreme, cu aceeași privire albastră, necruțătoare, cu aceeași ușurință În mișcări. Oană, cel care-i strigase, cu unsprezece ani În urmă: „Aroane, sabia mea te va ajunge!... Și acum, iată-l aici. Unsprezece ani de domnie pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
erau Îmbrăcați În shinobi shokozo 1 de culoare albă. Majoritatea erau trecuți de cincizeci de ani. Doar cinci dintre ei păreau mai tineri, cu excepția lui Oan-san, care făcea notă discordantă prin Întreaga lui Înfățișare. Avea doar 21 de ani, părul castaniu și lung legat Într-o coadă la spate, ochi mari și albaștri, iar fruntea Îi era legată cu o bandă albă de bumbac. Ceilalți nouăsprezece știau Însă câteva lucruri esențiale despre tânărul luptător. Că Învățase să lupte, fără Întrerupere, vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
scările donjonului din dreapta coborî un bărbat fără mantie, doar În cămașa acoperită de platoșă. Alexandru se Întoarse spre el și fața i se lumină. Tatăl și fiul se Îmbrățișară lung, fără să spună un cuvânt. Aveau aceeași Înălțime. Dar pletele castanii ale căpitanului Oană Începuseră deja să Încărunțească, iar chipul Îi era mai obosit. - Cât ai crescut... murmură căpitanul. - Cred că era inevitabil, răspunse Alexandru Încercând să alunge emoția prea puternică. - Să mergem sus, ți-am pregătit camera. Focul arde de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
treizeci de ani, nu atrăgea atenția prin nimic, dar după vorbă părea experimentat În misiuni dificile. Alexandru nu-l văzuse decât de curând, poate fiindcă abia se Întorsese din misterioase străinătăți. Avea o față rotundă, păr și barbă de culoare castanie, ochi negri, mereu scrutând depărtările. Era puțin mai scund decât Morovan, dar mult mai vânjos. Părea a fi singurul care știa cu precizie ce misiune avea fiecare Apărător. De aceea, poate, Gabriel era cel care nu avea o misiune anume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Trase perdeaua și rămase Încremenit. În fața lui, În picioare, se aflau cei Patru Cuceritori și un tânăr Îmbrăcat În straie de ienicer. Nu mai avea cuca pe cap, iar părul lung, adunat Într-o coadă la spate, era de un castaniu deschis. Tânărul Își Întoarse Încet privirea spre el și umbra unui zâmbet Îi trecu, fugitiv, pe chip. Era el. Era omul din portretul de la Samarkand. Era el, micul Nimeni, devenit Andà, fratele lui de sânge. Era el și În același
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
din strâmtoarea Dardanele. E oare cu putință... să fie... Doamne, cum l-am așteptat, toată copilăria și toată adolescența mea, cum m-am pregătit să-l caut până la capătul lumii... să fie, oare, chiar el? Portretul... chipul... părul de culoare castanie, ca al meu și al tatălui meu... n-a făcut nici un gest, doar a ieșit pe poartă și războinicii au Îngenuncheat... n-aveam de unde să-mi dau seama... a trebuit să fug... De unde? De unde a apărut? Ce știi despre el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
să-ți spun eu Însumi ce cuprinde ea... Erina tresări, făcând Încă un pas spre el. Era Îmbrăcată ca un oștean, cu pantaloni de călărie, tunică de vânător domnesc, platoșă de oșel și sabie la centură. Doar părul, lung și castaniu, i se revărsa peste umeri, căci nu-și pusese coiful. De altfel, bătălia se terminase, iar caldura zilelor de iulie era Înăbușitoare. Erinei nu-i plăcea infinitul câmpiei. Se visa Înapoi În pădurile Murgenilor, pe malul răcoros la Bârladului. - Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
E departe. Uniformă, turban. Nu... Își desface turbanul... o mătase lungă, albă se ridică și zboară pe aripile vântului... - Ce frumos ai spus... - Mă rog, poate va fi cândva fi un titlu de carte. Părul Îi cade pe umeri... lung... castaniu... Își scoate tunica de achingiu... rămâne În cămașă albă... - Renunță la Însemnele puterii Semilunei? Ești sigură? - Da! Trage frâul... calul se cabrează, ridică picioarele din față... călărețul se uită spre dreapta, unde e trupul lui Amir... spre stânga, unde e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
victoriei. Și atunci, Într-o străfulgerare, căpitanul Îl văzu. Era un călăreț care Întorcea calul cu o smucire puternică de frâu și care măturase o clipă cu privirea tot ce mișca În pădure. Era un chip tânăr, Încadrat de plete castanii, așa cum fusese chipul căpitanului Oană În tinerețe. Un chip luminat de ochi mari, albaștri, care puteau fi blânzi sau necruțători sau inexpresivi. Ochii aceia Îl căutară Întâi pe Alexandru. Buzele rostiră câteva cuvinte. Alexandru Întoarse și el calul și Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Aflasem totul. Întreaga poveste, extraordinară, incredibilă, a familiei sale. Aflase Întreaga țară. Alessandro mi-a făcut un semn amical. Călărea alături de fratele său, Stefano. Un tânăr pe care doar atunci l-am văzut, ținându-se drept În șa, cu pletele castanii și cu ochii albaștri ca ai tatălui său. Nu am remarcat nimic din trăsăturile contesei Frassetti. Alessandro Îi semăna, fizic, mamei sale. Stefano, nu. Pe fața lui nu se putea desluși nici o emoție. Era un fel de chip de marmură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Alexandru recunoscu ceva din frământarea calmă a lagunei. Nu rezistă tentației de a privi ce face fratele său. Se Întoarse pe culmea dunei de nisip și privi. Ștefănel era cu spatele la el. Stătea nemișcat. Adierea caldă a mării Îi răvășea pletele castanii. Își ridicase, Încet, foarte Încet, brațele. Apoi le coborâ și le Împinse, la fel de Încet, Înainte. Părea un fel de dans, un fel de pantomimă lentă. Se lăsă, treptat, milimetru după milimetru, să cadă În genunchi. Acea lentă cădere cerea mușchi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
prin donațiuni făcute pentru scopuri de cultură. Astfel temeliile Academiei Române s-au pus prin fondul lăsat de un macedoromân. Alte testațiuni a căror întrebuințare rămâne necunoscută sunt al lui Musicu, Castrișoae, Dima Serachitopol, care a construit o școală în Vlacho - castania din Tesalia, înzestrînd-o cu moșia Păltenii; a lui N. Mihail din Craiova, care testă un venit anual de 500 galbeni pentru o școală de fete în Megarova și în fine donațiunea mitropolitului Dosithei, din care s-au crescut o sumă
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
Littmann 100 corturi ofițerești și s-au primit cu un scăzământ de 330 lei din valoarea de 11 000 lei. 6. În decemvrie 1877 s-a contractat cu Loew 10 000 ițari, 10 000 mantale de dorobanți, 6000 metri postav castaniu, 8000 metri postav ser și 5000 pături de cai. Toate acestea s-au primit în aprilie 1878 cu un scăzământ de 13 300 lei din valoarea contractului de 581820 lei. 7. La 22 decemvrie 1877 s-a contractat cu Em
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]