612 matches
-
un banchet. Îmi amintesc odăile mari, cu ferestre foarte înalte, cu draperii de catifea cum nu mai văzusem decât la teatru și mi-o reamintesc pe stăpâna casei, tanti Vica (Ludovica), cu aere de mare cucoană, cu ochii înconjurați de cearcăne roșii-albăstrii, adânc înfundați în orbite, o femeie de vârstă mijlocie, tronând în căruciorul ei pe rotile, căci picioarele îi erau paralizate. Pe drum, îmi făceam cruce, neobservat, la toți Christoșii răstigniți pe marginea șoselei, care ne trata din abundență cu
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
trimestrială. Pe unul dintre infideli l-am zărit odată, într-o dimineață, când (însoțit oare de cine?) asistam la raliul de pe Calea Feleacului (participa și o persoană regală). Pe tinerelul drăguț și filfizon, cu fața nedormită, buhăită și unsuroasă, cu cearcăne negre-albăstrii sub ochii împăienjeniți - care părăsise deja de câtăva vreme pe cucoana din strada Poetaș -, l-am privit, în mulțimea de gură-cască de pe marginea șoselei, ce aștepta să mai treacă vreun concurent, ca pe imaginea perdiției, a depravării pretimpurii, ca
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
cât am urmat eu acolo cursurile, au alternat doi directori, dintre care unul (nu cel care mă convocase) a fost poetul patriot și creștin Ovidiu Hulea: pletos și având agățată de gât lavalieră neagră, cu ochii adânciți în orbite, cu cearcăne insomniace, cu privirile fulgerând rătăcitoare. Astfel de schimbări de directori se datorau probabil unor schimbări politice (la plecarea mea din Aiud, se instalase un al treilea director). Cum eu însumi poetizam sârguincios, așternând cu versuri nicidecum promițătoare (refrenul celor trei
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
vis (1989), Agenția de eufemisme (1995), Sinucigași de lux (1996), Răstălmăcirea jocului (1998) ș.a., dar și de romane - trilogia alcătuită din Pelerinul de cenușă (2000), Conspirația vagabonzilor (2001) și din Crematoriul de suflete (2003), ori de proză scurtă - Cantina cu cearcăne (2003) ș.a. S. a tradus foarte mult din scrierile unor poeți din Belgia, Franța, Canada, Spania, Argentina etc., preocupări care ghidează și interviurile din culegerea Francofonia - o punte a sincerității (1996). O parte din versurile sale au fost, la rândul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289868_a_291197]
-
bandulieră, Botoșani, 1999; Pelerinul de cenușă, Iași-Chișinău, 2000; Autoportrait avec blasphème - Autoportret cu blestem, ed. bilingvă, Amay (Belgia), 2001; Conspirația vagabonzilor, Iași, 2001; Spiritul universal al culturii române, Iași, 2002; Mexicul - tărâmul de basm al poeziei, Cluj-Napoca, 2003; Cantina cu cearcăne, pref. Luca Pițu, Iași, 2003; Crematoriul de suflete, Iași, 2003. Antologii: Metafore românești din Basarabia, I-II, Iași, 2000 (în colaborare cu Leo Butnaru); Metafore românești din Bucovina de Nord, I-II, Iași, 2000; Metafore românești din Israel, I-II
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289868_a_291197]
-
are oi multe,/ Multe și mărunte,/ Cât îs pietre multe./ Dar și mielușale,/ Câtu-s brândușale./ Dar un' le paște?/ Pă cer, pă pamântu./ Dar și un' li-adapă?/ 'N cel noreț de ploaie./ Dar și un' le-închide?/ În cel cearcăn de lună” (Peceneaga - Tulcea). Lauda ciobanului introduce aici motivul berbecului miraculos, capabil să alunge Dulful și să aducă faima ce consacră marital flăcăul. În basme, mândria eroului este atribuită în mod fals de cei care vor să-l piardă, și
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
se înfiripă, se răstoarnă, neliniștitor sau în tumbe arlechinești, în neverosimil. Tărâm învăluit în „pâclă”, „fumuriu”, „cețos”, cu irizări de enigmatic, de suprareal, în care printre indescifrabile rumori purtând înțelesuri ascunse dănțuiește funambulescul, se scălâmbăie caricaturalul, se ițește, sub același cearcăn al reverberărilor, plăsmuirea extravagantă. Dând brânci banalului și scoțându-l din cadru, fantasmagoricul nu este doar un capriciu ațâțător, ci, în climatul difuz al incertitudinii, provoacă inexplicabile înfiorări. Hălăduielile în lucoarea incertă a asfințitului - o elocvență mută are, în descrieri
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287238_a_288567]
-
să se angajeze într-un efort radical de reformă. Am vreo idee? N-aș vrea să stăm de vorbă despre asta? Există cu siguranță soluții, șanse de redresare, oameni capabili. Numai să vrem! Ascultam și simțeam cum mi se adâncesc cearcănele. Am mai primit, în ultima vreme, proiecte de reajustare națională. Unele coerente, cele mai multe romanțios-utopice. Unele izvorâte din exasperare, altele dintr-o iritantă supraevaluare a competențelor proprii, altele cvasi mistice. În toate aceste cazuri, dar mai ales în cazul tinerei juriste
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
de fiecare clipă, sau în conviețuirea paradiziacă, în care totul e roz, adorabil, ireproșabil. Vreau doar să spun că dacă o întâlnire de dragoste devine prea complicată, dacă emoția, farmecul și plăcerea se umplu, dintr-un motiv sau altul, de cearcăne, ceva în măruntaiele acestei întâlniri e pe cale de a se deteriora. De asemenea, dacă frumusețea întâlnirii se cuplează cu nefericirea masivă a altora. O mare iubire care sfârșește prin a ruina cariere, caractere, vieți e o iubire mai curând strâmbă
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
poți arbora postura granitului etic, fără să te expui vreunei consecințe inconfortabile. Sub regimurile autoritare, eticul „se amână“ sau devine apanajul unei minorități. 2. Relativismul moral. E la antipodul gesticulației. Posturii monumentale a moralității „de scenă“, relativistul îi răspunde cu cearcănul ironic al caragialescului: „A se slă bi!“ Să nu ne luăm prea în serios! Ne mișcăm într-o zonă în care lucrurile nu se pot cântări farmaceutic. Uneori, „Fair is Foul and Foul is Fair“. Nu o dată, cutare nătăfleț cumsecade
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
ci niște păsări în cercuri,/ dar nici păsări în cercuri nu erau” (Lecție). Germinativul (sâmburele), concentrarea sugerată de mișcarea regresivă (arborii se retrag în rădăcini, fructele se întorc în semințe) sporesc neliniștea. „Aș vrea să spun adânc ceva/ ca un cearcăn”, declară poetul, care acuză neputința limbajului de a-i traduce stările. Dacă în Omul fără voie se produce accentuarea tendinței discursive și o înmulțire a metaforelor și personificărilor frapante, în următoarele cărți densitatea și fluxul verbal duc la o narativitate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290601_a_291930]
-
de Ambien din seara trecută, iar în bucătărie Jayne pregătea micul dejun bogat de duminică, apoi am făcut un duș prelungit înainte de a mă îmbrăca și de a mă alătura familiei. M-am uitat în oglindă înainte de a coborî - fără cearcăne, pielea curată - și am realizat, foarte șocant, că îmi era foame și că de-abia așteptam să mănânc ceva. Prima masă de duminică, clasicul brunch, combinând micul dejun cu prânzul, era singura masă din săptămână când nu existau restricții dietetice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
de a supraviețui acestor secunde interminabile mă vlăguiește, iar dorul de a mesteca un miez de nucă devine o durere a simțurilor. Închid ochii și simt cum o lacrimă tulbure mi se scurge din ochiul drept și se prelinge pe cearcănul zbârcit, pe obraz, pe crețurile gâtului. Apoi n-o mai simt. S-a pierdut în gulerul pijamalei care miroase a hoit. S-a topit ca într-o sugativă. Îmi deschid ochii și mă uit la claia de păr. Claia neclintită
Opere cumplite-vol. 2 by Florin Piersic junior. () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1343_a_2707]
-
pudrată și cu ochelari de soare, nu s-ar fi răzvrătit behăind asupra stăpânului, pretinzându-i mașină la scară, pentru a se deplasa la iernat, spre locuri joase. Dar așa, diriguitorii noștri, transfigurați ca într-un coșmar, nedormiți și cu cearcăne, înrăiți, acriți de ciudă, de neputință, de furii netemperate decât de bănișorii Țării, și-au unit eforturile numai când a fost vorba de făcut o eurobrânză de care nimeni nu are nevoie, pute de la o poștă a eurotont, devenit etalon
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
așezați la masa prezidiului improvizat. I se face loc unui nou-sosit, este vorba de un guru al underground-ului literar petersburghez (nu-i mai rețin numele) - un ins cu plete cărunte și unsuroase, în haine peticite, curgându-i la podele, cu cearcăne vinete sub ochi și pomeții obrajilor supți ca la Zosima din Frații Karamazov. În liniștea care se lasă anevoie, la insistențele repetate ale gazdelor, exoticul „director de conștiință” proclamă răgușit, citind dintr-o hârtie boțită, „eliberarea spiritului rus de canoanele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
Ochii lui erau întorși cumplit, din gură, peste barbă, curgea spuma cea vânătă a morții, mînele sale erau dinainte legate. Alături c-un părete sta răzimată fata lui, palidă ca varul, cu marii ei ochi negri înfundați, încongiurați cu mari cearcăne vinete, rătăciți ca ochii unei nebune, Buzele vinete și apăsate, părul negru ca noaptea, despletit, ce flutura împregiurul gâtului ei alb ca marmura cea moartă... haina lungă și neagră de matase îi dădea aspectul unei furii a durerei, unei dureri
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
legai calul de lancea-nfiptă și, îngenunchind lângă capul lui, trăsei încet cu mâna sucmanul ce acoperea fața. Ochii lui mari erau închiși, astfel încît pin pielița cea fină și albă a ochilor se vedeau clar vinele cele fine și albastre; cearcănele adânci și mari împregiurul ochilor din vinete devenise arămii, fața era palidă ca totdeuna. șezui cu desăvârșire la capul lui și mă uitam lung la el. În fine îl scuturai încet de braț, încît își deschise ochii. Cam somnoros, el
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
purta urmele ultimei bătăi - îl conduse pe Porfiri la ușa micii celule ocupate de studentul Virginski. Acesta era precum îl descrise cămătarul, palid și prost îmbrăcat. Pe deasupra, observă Porfiri, mai era și mort de foame. Cu ochii sticloși, îngropați în cearcăne mari de epuizare, Virginski tremura tot, însă nu părea deloc surprins de apariția magistratului, ba chiar lăsa impresia cum că l-ar fi așteptat, fapt care îl intrigă nespus pe Porfiri. Era însă mai plauzibil că acesta pur și simplu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Se încruntă la țigara care se stingea între degetele sale. ă Dacă Prokurorul Liputin... -Te rog nu-l mai amesteca și pe Prokurorul Liputin. O să vorbesc cu Virginski. Nicodim Fomici observă ezitarea din vocea prietenului său și văzu de asemenea cearcănele de sub ochii acestuia. ă Fumezi prea mult, spuse el. Porfiri ținu fumul în plămâni. Își apropie genele. Era amețit, aproape să leșine. Într-un final, dădu drumul fumului cu un bolborosit brusc și zgomotos, uitându-se în ochii lui Nicodim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
doi își dădură pe spate glugile șiroind de apă și atunci se văzu că primul era un bătrân butucănos cu o figură comună, iar cel de-al doilea, era o femeie micuță la statură, de vreo treizeci de ani, cu cearcăne mari vineții sub ochii stinși parcă de o suferință atroce. Vru să mulțumească, dar gura îi rămase încleștată și două lacrimi mari se rostogoliră repede pefața-i încă tânără, unindu-se sub bărbie cu bobițele de apă care se scurgeau de pe
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
se topeau de dragul ei. Intrase în sală cu o vervă obositoare, cu aceleași aere de femeie fatală deși părul lung dispăruse, lăsând loc unui ciuf scurt și platinat, cocoțat pe un cap mare și rotofei. Fardată strident, cu speranța că cearcănele prea vizibile vor fi acoperite, Dana Lupe nu mai făcea impresia de altă dată. Majoritatea fetelor se îngrășaseră. Deveniseră femei în toată regula, durdulii și apetisante, făcând ca Luana să pară, prin tăcerea și trupul zvelt, o fetiță timidă, abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
Noia bântuia holurile aruncând priviri pierdute prin geamul ușii de la salon. Asculta vorbele celuilalt și sufletul i se clătina de îndoieli, văzând cu câtă dragoste și umilință încerca să-i readucă nevasta în simțiri. Când, într-o seară, obosit, cu cearcăne la ochi, Ștefan ieși și-i ceru să rămână peste noapte în locul lui, sub pretextul că are nevoie de o baie fierbinte și de odihnă, tânărul Noia îi fu aproape recunoscător. Se așeză lângă Luana aiurit, copleșit de sentimentul vinovăției
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
Fraților, iertați-mă, dar durerea ce-o simt pentru ce s-a întâmplat m-a scos din minți și mi-a furat somnul. Poate că doar eu l-am crezut pe cuvânt, căci ochii îi erau într-adevăr obosiți, avea cearcăne mari, și sinceritatea i se simțea în glas. Cu toată împotrivirea majorității ducilor, Adaloald a vrut să renunțe la orice decizie și să dea curs judecății. Litigiile nu erau multe, și le-a judecat cu o surprinzătoare obiectivitate, luând hotărâri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
cu veșminte zdrențuite care ședea pe o piatră pe malul râului Natisone. Își legăna trupul înainte și înapoi, uitându-se țintă la apă. Cu glas răgușit murmura încontinuu: „Mea culpa“. Ochii îi arătau ca niște globuri roșii cufundate în negrul cearcănelor zbârcite. M-am apropiat de ea și am întrebat-o: - De ce te învinuiești, femeie? Ea nu m-a băgat în seamă, continuând să se legene și să repete: „Mea culpa“. Grimoald a făcut semn și mi-a arătat ceea ce nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
oglindă, obiect interzis la Bobbio. A scos-o din bagajul cu care venise și m-am privit: am văzut un bătrân slab, cu riduri adânci pe frunte, cu barba și cu părul încărunțite, cu ochii duși în fundul capului și cu cearcăne negre. M-am mirat și eu oleacă, apoi i-am zis lui Ansoald în glumă: - Să fii mulțumit că am izbutit să îmbătrânesc și sunt încă în viață. Singura alternativă era să mor de tânăr. Nici el nu știa de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]