481 matches
-
publicată în reviste de prim rang și la editurile universităților de elită. Tot din Statele Unite a venit și o mare parte din primul val al teoriei critice interna-ționale, mai ales cea postmodernă, dar acea contribuție nu a atins niciodată aceeași centralitate în cadrul sectorului american al disciplinei. Unul dintre motivele succesului constructivismului în Statele Unite a fost accentul pus pe teoretizarea fundamentată empiric mai degrabă decât pe critica meta-teoretică, o orientare ce contrazice mult mai puțin curentul principal. Totuși, odată cu succesul a venit
Teorii Ale Relațiilor Internaționale by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
să scrie niciodată corect gramatical. O asemenea deprindere negativă poartă numele de interferență. II. 2. Gândire, limbă, limbaj, particularitățile limbajului scris Gândirea îndeplinește în sistemul psihic uman un rol central fiind definitorie pentru om, ca subiect al cunoașterii logice, raționale. Centralitatea gândirii constă nu numai în faptul că antrenează toate celelalte disponibilități și funcții, dar și în faptul că instalându-se ca un stat major al sistemului orientează, conduce, valorifică celelalte procese și funcțiuni În relația intimă cu gândirea, ca urmare
ÎNSUŞIREA NORMELOR DE ORTOGRAFIE ŞI PUNCTUAŢIE by ALDESCU DIANA () [Corola-publishinghouse/Science/1303_a_1879]
-
mișcării interioare ne-uniforme, descentrate, născând mișcarea rectilinie). Legătura dintre natura materiei (respectiv a corpurilor) și mișcarea interioară pare a se realiza, conform celor indicate până acum, prin intermediul timpului ca dimensiune mijlocitoare. Mișcarea de stare, descrisă ca devenire, presupune păstrarea centralității locului și dedublarea doar în plan temporal. Mișcarea de stare înseamnă, de fapt, transformare. Mișcarea în spațiu presupune o dublă dedublare: la ni velul spațiului (prin schimbarea reperului spațial) și la ni velul timpului (prin secvențialitate). Secvențialitatea fără modificarea locului
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
întreaga acțiune politică este coordonată de un sistem ideologic de convingeri, fiind orientată înspre menținerea, reformarea, distrugerea sau reconstrucția unei ordini socio-politice date381. Întrucât trebuie să se adapteze la fenomenele politice concrete, ideologia poate suporta, în anumite contexte, mutații cu privire la centralitatea prescripțiilor morale, caz în care acestea din urmă sunt înlocuite cu prescripții tehnice ale prudenței și eficienței în acțiunile politice. Pentru a menține coerența teoriei sale prin raportare la definiția redată mai sus, Seliger operează distincția dintre "ideologia fundamentală" și
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
ebraică a neuitării. Imperativul aducerii aminte s-a încuibat tocmai în ritualul nodal al cultului creștin. Frângerea pâinii, ce stă la baza tainei împărtășaniei, conține în sine porunca euharistică: "Să faceți lucrul acesta spre pomenirea Mea" (Luca, 22:19). Aceeași centralitate o atribuim memoriei și în conștiința națională. Memoria este la fel de substanțială națiunii aceasta este teza fundamentală a acestei cărți, o teză ce străbate de la un capăt la altul argumentul lucrării de față. Comemorarea morților și a eroilor trecutului care și-
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
dreptul legislativ al țării, cele patru operații aritmetice, sistemul legal al măsurilor și greutăților (art. 32). Istoria Principatelor Române va fi studiată în clasa a III-a. În ciclurile superioare ale învățământului gimnazial și liceal, istoria și geografia au dobândit centralitate curriculară, fiind studiate în toate cele șapte clase ale acestor două faze ale sistemului educațional (gimnaziu și liceu). Istoriei îi este acordată sarcina cardinală în împlinirea scopului de căpetenie al învățământului: formarea bunului cetățean, i.e., plămădirea românului educat în spiritul
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
se oprește la limbă. Limba hotărăște despre Patrie și Naționalitate. Unul d-ar rămânea dintr-o patrie zdrobită care să-i vorbească limba, și Patria va exista (Delavrancea, 192-, p. 8). Referința la discursul lui Renan și reproducerea argumentului cu privire la centralitatea limbii în determinarea națiunii poartă toate însemnele precarității memoriei. În fapt, Renan se lansează în discursul său împotriva reducționismului lingvistic, argumentând persuasiv că limba, ca de altfel rasa, dinastia, religia, interesul material colectiv și geografia, nu poate fi niciunul elementul
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
repeziciune, memoria istorică devine tot mai contemporană. Figura simbolică în jurul căreia se strânge discursul istoric devine Carol I, iar categoria politică în jurul căreia se reconfigurează memoria națională devine regalitatea, conceptualizată ca o întăritură cardinală a statalității, unității și independenței românești. Centralitatea figurii lui Carol și însemnătatea regalității încep să se contureze în literatura școlară cu un oarecare ecart. Manualul lui Melidon (1876), publicat la un deceniu de la întronarea lui Carol ca domn al României, nu dedică decât un paragraf de trei
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
memoriei naționale (1859-1918) componenta dominantă a fost considerată a fi factorul latin (Laurian, 1862 [1859]; Heliade Rădulescu 1861; Melidon, 1867; Tocilescu, 1894, 1889; Xenopol, 1890, 1897; Iorga, 1910), în faza de consolidare a acesteia (1918-1947) elementul autohton, dacic, va dobândi centralitate identitară. Până ca elementul autohton să se impună ca decisiv în configurația etnogenetică a românilor, fapt ce se împlini către sfârșitul intervalului pe care îl avem vedere (1918-1947), începutul interbelicului continuă să stea sub semnul latinismului. Un latinism care și-
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
ritmul în care se regăsește însăși suflarea cea mai autentică a vieții totale" (p. 66). Direcționându-și raționamentul pe calea polemicii cu doctrina românismului propusă de C. Rădulescu-Motru (1936) drept "catehismul noii spiritualități" românești evacuată de ortodoxie, Stăniloae protestează vehement subliniind centralitatea ortodoxiei ca polul spiritual al românismului: "o conviețuire de două mii de ani ne dă dreptul la o convingere aproape aprioristă că sufletul românesc a fost frământat și răscopt în mustul ortodoxiei" (Stăniloae, 1939, pp. 67-68). Sublimitatea expresivă a metaforei mustului
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
aceasta avem de-a face cu o înșiruire de eliberări rusești ale Bucureștiului, ca prefigurări ale marii eliberări de la 23 august 1944, devenit momentul fondator al noii rânduieli politice comuniste și piatra unghiulară a ordinii mnemonice construită în perioada comunistă. Centralitatea decisivă a datei de 23 august 1944 în memoria națională turnată în tiparul comunist este relevată și de faptul că aceasta a fost ziua națională a României pe întrega durată a regimului comunist, din 1948 până în 1990. Conclusiv, ideea independenței
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
dominante, pentru oprimarea maselor muncitoare exploatate" (Istoria: programa școlară pentru clasele V-VII, 1952, p. 7). Istoriografia comunistă a vremii reflectă o atitudine ambivalentă față de ortodoxie: pe de o parte, rolul bisericii în istoria românilor este diminuat simțitor comparativ cu centralitatea pe care a dobândit-o în decursul secolului naționalist. Totodată, Biserica Ortodoxă este considerată a fi o forță retrogradă, un bastion al reacționarismului care a frânat progresul istoric al societății românești, menținând-o în starea de înapoiere față de societățile occidentale
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
din viața lui Nicolae Ceaușescu (aniversarea zilei de naștere, aniversare Congresului al IX-lea din 1965 care a inaugurat supremația personală a noului conducător). Prin această structurare a calendarului celebrativ al societății socialiste românești, cultul personalității ceaușiste fost învestit cu centralitate comemorativă, figura liderului iradiindu-se din această poziție centrală pentru a pătrunde în și subordona sieși toate evenimentele din trecut aflate pe agenda politică a aducerii aminte. Cultul partinic. Partidul devine de asemenea subiectul devoțiunii cultice. Dacă cultul personalității constituie
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
cât și pe cea verticală a timpului, unde îmbracă forma priorității istorice: "Prin strămoșii lor, geto-dacii, românii sunt unul dintre cele mai vechi popoare din Europa" (Scurtu et al., 2001, p. 5). Avatarurile naționalismului fanatic răbufnesc în aceste expresii ale centralității spațiale și primordialității temporale ale românității. Românii, a căror europenitate este incontestabilă ("Românii au aparținut dintotdeauna Europei. Întreaga lor cultură și civilizație este europeană"), au absorbit în ființa lor națională influențe europene, însă nu au rămas deloc datori, "punându-și
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
necontenit. "Idolatria sabiei" (Hervé, 1910, p. 49), fascinația războiului și cultul eroismului militar, atât de pregnante în discursul naționalist despre trecut, se estompează în epoca postnaționalistă a memoriei istorice românești subordonată eticii europene a amintirii. După 1999, războiul își pierde centralitatea narativă pe care o deținea înainte vreme în memoria istorică românească. Spiritul belic al paradigmei naționaliste de conceptualizare a trecutului se exprima în cel puțin două ipostaze: a) în primul rând, prin învestirea bătăliilor care au punctat istoria românească cu
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
bază în care este configurată memoria istorică românească, nu același lucru se poate spune despre conținutul substanțial al acesteia. Invarianța structurală trebuie menționată alături de variabilitatea substanțială a memoriei naționale românești. Aceeași invariantă chestiune a originii, care și-a păstrat constant centralitatea în economia simbolică a memoriei naționale, a trecut de la latinitate pură (în paradigma iluministă a Școlii Ardelene), prin integrarea parțială a dacilor în fondul roman (în paradigma romantismului pașoptist), apoi prin formula xenopoliană a daco-romanismului și prin paradigma trială ad-strat-substrat
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
religioase), atât în viața religioasă, cât și în cultura americană contemporană în ansamblu. Ca mișcare organizată, cu dimensiuni religioase, sociale și politice, fundamentalismul creștin american își trasează punctele de plecare în bisericile neoprotestante, baptiste și presbiteriene, care afirmă infailibilatea și centralitatea textelor biblice, intransigență în combaterea răului, precum și pregătirea pentru iminenta reîntoarecere a lui Isus. Atitudinea militantă a fundamentalismului creștin nu se manifestă de obicei violent decât în retorica războinică și apocaliptică folosită în așa-numitele cruciade de evanghelizare, menite să
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
vizând teologia scolastică supraviețuindă), cealaltă în plan metafizic. Deși omul modern e scindat, în el stăruie, arheal, unitatea spirituală în Duhul Sfânt, al Treimii. Iar omul e capabil de comuniune și cu natura, care e multiplă și dispersată. Omul dă centralitate naturii, echilibrând transcendența în imanență. De aceea, Părintele Stăniloae se vede îndreptățit să vorbească despre o unitate tainică dintre natură, om și Dumnezeu, spre care-l îndreaptă antropologia Sfântului Maxim Mărturisitorul. Omul, ca ultima dintre creaturi, este "ca un inel
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
spațiului, și celelalte persoane, ca centre ale aceluiași spațiu. O persoană umană singură n-ar avea nevoie de spațiu și s-ar simți străină în el, sau l-ar considera ireal"47. Acum putem reveni la părerea postmodernilor despre transferul centralității lui Dumnezeu către centralitatea fiecărui individ uman. Dumnezeu l-a înzestrat pe om cu liberul arbitru tocmai pentru a-i da "centralitate" și nu spre a i-o impune pe a Sa. Dumnezeu nu este un Centru, cum își imaginează
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
ca centre ale aceluiași spațiu. O persoană umană singură n-ar avea nevoie de spațiu și s-ar simți străină în el, sau l-ar considera ireal"47. Acum putem reveni la părerea postmodernilor despre transferul centralității lui Dumnezeu către centralitatea fiecărui individ uman. Dumnezeu l-a înzestrat pe om cu liberul arbitru tocmai pentru a-i da "centralitate" și nu spre a i-o impune pe a Sa. Dumnezeu nu este un Centru, cum își imaginează modernii, și încă un
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
simți străină în el, sau l-ar considera ireal"47. Acum putem reveni la părerea postmodernilor despre transferul centralității lui Dumnezeu către centralitatea fiecărui individ uman. Dumnezeu l-a înzestrat pe om cu liberul arbitru tocmai pentru a-i da "centralitate" și nu spre a i-o impune pe a Sa. Dumnezeu nu este un Centru, cum își imaginează modernii, și încă un centru de distrus în favoarea libertății omului. Dar centralitatea omului nu poate fi reală în afara lumii-lumen. Postmodernii recunosc că
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
pe om cu liberul arbitru tocmai pentru a-i da "centralitate" și nu spre a i-o impune pe a Sa. Dumnezeu nu este un Centru, cum își imaginează modernii, și încă un centru de distrus în favoarea libertății omului. Dar centralitatea omului nu poate fi reală în afara lumii-lumen. Postmodernii recunosc că un astfel de "centru" nu e decât o ficțiune.48 Partea veselă e că o asemenea ficțiune (ca non-persoană) este imaginată ca având putința să genereze euri. "Individul modern crede
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
sărmana iluzie a omului modern!) și ocrotindu-l pe diavol, prin ignorare (fiindcă întotdeauna diavolul așteaptă să nu fie luat în seamă), Nietzsche nu a putut să prevadă că omul, în rotirea lui eternă, poate, într-adevăr, să iasă din "centralitatea" lui Dumnezeu și să intre sub cea falsă a diavolului, care nu se vede, deoarece el este Nimeni. Primejdia aceasta a văzut-o, în schimb, Eminescu, chiar prin tratarea comună a temei epigonismului. Epigonii săi, spre deosebire de ai lui Nietzsche, sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
omului, că acesta "nu va mai da naștere în mod necesar unei condiții insuportabile, nici unui vid, nici unui abis". (Ne găsim în plină confuzie dintre credință și cultură, deși pragmatismul ar fi trebuit să se ferească de ispitele sofisticii postmoderniste!). Orice centralitate va dispărea într-o pluralitate de opțiuni: galerii de tablouri, cărți, filme, concerte, muzică etc., o toleranță culturală fără margini. Dacă ne menținem în planul strict al culturii, teza se poate valida. În asemenea atmosferă pragmatică, instituțiile culturale vor fi
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Constantin Virgil Negoiță observă corect că modernismul nu are apetit pentru infinit, dar se-nșală când crede că postmodernismul l-ar avea. "Revelația" postmodernului e tocmai "finitul", concretul, din care izgonește sacrul, nemaisimțind nevoia de Centru-fuzzy, sub pretextul că a abandonat centralitatea de tip totalitar. Aparent, fiindcă el n-a reușit să întrevadă centrul trivalent al sacrului. Când Cantor, genialul contemporan al lui Eminescu, s-a întâlnit cu problema infinitului, el nu l-a numit postfinit, ci transfinit. Ce extraordinar simț al
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]