646 matches
-
pământ la gură. Cu siguranță se săturase... Încet-încet, am crescut mai mari, de-a bușilea, explorând curtea și gustând tot ce întâlneam în cale, iar de aici, ceva mai târziu, am trecut pragul porții în uliță, ulița copilăriei, atrași de chiotul și larma mulțimi de copii. Și erau mulți copii! Mai toate familiile aveau de la patru în sus. Parcă-i văd și acum. Mulți cu picioarele goale și cu cămășuța până la buric, cu burțile goale. Pâine mâncam doar de sărbători, iar
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
seara, iar uneori baia dura câte o jumătate de zi. Gârla a fost „ștrandul” nostru. Acolo organizam întreceri de înot. Ne întreceam cine traversează mai repede gârla, cine stă mai mult sub apă sau cine sare de la înălțime mai mare. Chiotul, larma și animația creșteau însă, când în jocul nostru intrau... un cățel, un cârd de gâște sau de rațe. Nelipsite erau raidurile de după boscheții de cătină, spre locul de scăldat al fetelor. Cum nimeni nu purta pe vremea aceea costum
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
chip de măști hidoase. Dincolo de grijile, responsabilitățile și alergatul după vite pe miriștea aspră și plină de „colții babei”, viața la colibă a avut farmecul ei. De coliba din câmp se leagă multe dintre amintirile noastre. Era locul unde joaca, chiotele și cântecele se prelungeau uneori până noaptea târziu. Parcă mă revăd în jurul focului, cu știuleți de porumb în lapte numai buni de copt, înfipți într-o țepușă, perpelindu-i în jar, pe toate părțile. Alteori, organizați în cete, așa, doar
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
roteau pe sus ca niște sfîrleze, și strigînd: Urra! Și strigară de trei ori: "Huo!" pentru Cap-chel Dolan și de trei ori: "Trăiască!" pentru Conmee și spuseră că era cel mai de treabă rector care-a fost cîndva la Clongowes. Chiotele se stinseră în aerul blînd, cenușiu. Era singur. Era liber și fericit. Dar el n-o să fie mîndru cu Părintele Dolan. Are să fie foarte tăcut și ascultător; i-ar fi plăcut să-i poată face un mic bine ca să-i
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
la repudierea generalizată a lui Claudius de către zei, întruchipată, se pare, prin intertext cu un vers din tragedia lui Euripide 148, Cresphontes, astăzi pierdută: "În ce-l privește pe Claudius însă, toate porunciră-ntr-un glas: Voi cu urale, cu chiot să-l scoateți din casă". În plus, pedeapsa ieșirii sale din acestă lume comportă o doză de umilință ce atinge grotescul, reușind, doar în câteva rânduri, să coboare stilul în cel mai vulgar registru 149. Conform tradiției lansate de satira
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
le aproximează totuși În expresii similare, Înscrise pe orizontul mai vast al căutărilor avangardiste vizînd coincidența dintre a scrie și a fi: „Scriu cu gîndul nedefinit de a mă transforma cu Încetul În Însuși steagul de cerneală prin care cavaleria chiotelor se desface”. De la „arta ca manifestare vitală”, la „cîte cuvinte - atîtea ființe” se ajunge astfel pînă la acest corolar al unei ultime transmutații cvasialchimice a ființei În puritatea ultimă, revelatoare și transfiguratoare, a poemului. Repercusiunile la nivelul indicațiilor de tehnică
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
gemînd de grîne Dunărea lucește ca un păstrăv de aluminiu. Sunt plecările spre marile capitale cu trîmbițele succesului suind În sînge. Sunt plecările spre satele depărtate ale solitudinii, unde te așteaptă trecerea unui zăgaz mort pe o plută pustie cu chiotele sfîrșind fără răspuns că fluturii Într-o cupă vidă de aer. Sunt plecările imaginate. Sunt plecările din trecut. Sunt plecările care vor veni. CÎt de mult am iubit acel provizorat, acea incertitudine, acea libertate a călătoriei” (Obrazul de cretă). Din
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
mesteacănii, din violoncele și contrabasuri stejarii și jugaștrii gravi, din cornuri și trîmbițe sonorii cedri, din harpe teii melancolici, din țitere subțiraticii plopi. Prin coroanele lor bogate vei deosebi Încă fiorul de alămuri și de coarde. Imnuri religioase, fanfare sărbătorești, chiote lungi de podgorie. De la nord, păsări venind fermecate de lumina acestor muzici. [...] Așa, pămîntul legat de cer prin țevile marilor vegetații se acoperă de strălucire sau umbră”. Asemenea exemple sînt numeroase În toate textele și ele indică o apropiere importantă
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
astfel În favoarea unei „figuri” de relativă stabilitate a imaginarului lui Voronca. „Privirea e un arcuș, deșteaptă viorile depărtărilor”, „Se dilată ca o pupilă rîsul izbește În cremene zorile /.../ Se deșteaptă o pasăre sub frunte”, „SÎngele tău e-n trîmbițele vinelor chiotul / Care va deștepta cocoșul sălbatec și pantera”, „tictacul deșteptător al ierbii”, „Piciorul trezește vioara potecii, o Încoardă” - sînt exemple culese doar din Brățara nopților. Foarte Întinsa „ars poetica” din Zodiac este construită, practic, În Întregime tocmai pe ideea puterii transfiguratoare
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
genunchi, căzând pe glezne. Nuduri și chipuri de o frumusețe nepământeană erau luminate de razele lunii. Doar părul despletit, ținut pe creștet de o cunună de flori, le mai acoperea goliciunea. La un semn, se prindeau de mână și, în chiote de veselie, se puneau a se învârti. Horind, pârjoleau iarba sub tălpile și călcâiele încinse de jocul lor fermecat. Locul rămânea ars încât nici otava nu avea să mai crească pe el. Cu muțenie și sminteală îi pedepseau pe băietanii
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
cu luare aminte spre cerul de deasupra lor. Fețele li se luminau sub razele lunii, dezvelind niște chipuri de îngeri rătăciți prin creieri de munte. Pe obraji li se prelingeau lacrimi de bucurie. Trânteau cușmele de pământ și scoteau un chiot de veselie. Își dădeau seama că, pe cât de singuri, pe atât de liberi erau în acest colț uitat lume. Și așa urmau să-și ducă traiul, până când aveau să fie îngropați de fârtați în strungă spre odihna lor veșnică. 6
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
versul sămănătorist apar în prim-plan câmpuri, holde, munți, ciobani, hore, nunți, lăutari, cârciumi, hanuri; lirismul tradiționalist decorează peisajele cu biserici, schituri, troițe, înfățișează preoți, monahi, ceremonii cultice, datini de sărbători, procesiuni religioase, coboară pe pământ îngeri, înlocuiesc strigătura și chiotul cu melosul de colindă, cu formule de incantație magică. Modalitățile expresive diferă de la poet la poet, dar, mai mult decât atât, nu toți tradiționaliștii (prin sursa inspirației) urmează același principiu poetic. Unii, precum Nichifor Crainic, V. Voiculescu, D. Ciurezu, Radu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290235_a_291564]
-
iarbă”), se mai și brutalizează unii pe alții, folosesc jargoane destul de violente. Când părinții nu sunt acasă (din varii pricini) și o astfel de „trupă” se strânge într-un singur apartament, „cheful” se-ncinge pe la unsprezece seara și sfârșește în chiote și ritm asurzitor pe la două dimineața, după ce somnul vecinilor a luat-o razna deja. Bătrânii, dar și maturii din bloc sunt abrutizați de nesomn, dar dacă le-ar face observații unor astfel de petrecăreți ar risca să fie bruftuluiți, să
[Corola-publishinghouse/Science/2083_a_3408]
-
în seama mea și fugi acolo repede! Părintele s-a socotit: „Ce pot face singur? Nu știu câți ruși sunt!”. Repezindu-se peste drum la cumnatul său Petrică, un haiduc de om, îi spuse întâmplarea în două vorbe. Nea Petrică dădu un chiot haiducesc ca în pădure, și de pe ulițe se strânseră douăzeci de bărbați tineri și feciori, gata de luptă. Părintele, în fruntea cetei de viteji, se îndreptă spre moară. Apoi s-au împărțit, unii au mers spre podul morii, unde se
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
fi spus, tablagii, lichele, dame grăsuțe și necizelate, în fine, o mahala în toată regula. Îți dădeai seama în ce loc te afli numai după scaunele șubrede, zgâriate și arse de mucuri de țigară de cine știe când, înjurăturile și chiotele care umpleau fondul sonor al salonului și mirosul de tărie din aceea împuțită, care nu iese nici cu toate gea- murile deschise. — Sachi Disperatu’, domnișorule Vasile, râde Ion Pribeagu, amicul lui Mihail, întrebat despre unul dintre pseudonimele sale. Așa am
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Science/864_a_1839]
-
Că i-a spus, nu l-a lăsat. Zice măi Pandele, dragă, nu-i frumos ! Vezi pe domnul cel de colo, ăl’ urât și cam burtos ? și Pribeagu arată spre un țigan din capătul salonului, care se potrivea perfect descrierii. Chiote de râs în sală. — Tot așa o burtă mare, i-a spus bunicuța, o să-ți crească de vreodată ai să te mai joci cu puța ! Ei, și s-a speriat al meu Pandele, l-a cuprins cu frigurare, când gândea
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Science/864_a_1839]
-
Stați, și așteaptă să se facă mai liniște. Să mă mai dreg puțin, domnilor și doamnelor. Permiteți-mi să vă prezint un tânăr aspirant care vă va bucura c-un cântec. Oftaturi și câteva huiduieli din sală. Urmate de un chiot de bucurie al lui Pribeagu, care i-a acoperit pe toți. — Haideți, distinși domni, doamne și domnișoare... Cum să se nască artiști noi dacă nu sunteți îngăduitori cu ei ? Cine știe, poate într-o zi domnișorul mă va prezenta pe
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Science/864_a_1839]
-
atâtea întrebări și amintiri, Cristi abia dacă a închis ochii. A stat întins câteva ceasuri doar pentru ca alcoolul și fumul mult pe care le înghițise la Răcaru să-i iasă din plămâni, din ficat și din haine. Pentru ca zâmbetele și chiotele din sală să se estompeze și să le poată da mai ușor la o parte, pentru o judecată clară, spera el, o judecată care nu a venit de fapt niciodată, pentru că nu există putere a rațiunii atunci când sufletul unui om
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Science/864_a_1839]
-
iubit... Te-au iubit...“. Și iar câteva secunde de liniște. — Of, dragul meu... Of, dragul meu, cât îmi ești de naiv... Te-au iubit, zici... Te du, atunci. Te du, hai ! Hai, la Răcaru cu tine, și bucură-te de chiote și zarvă ieftină, căci să ții minte, Cristian dragule, să ții minte, căci mi-ești ca un fiu, să ții minte de la mine și să te ferească Domnul de ziua aia blestemată când îmi vei da dreptate, oamenii care aplaudă
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Science/864_a_1839]
-
minunăție pe viu. „Bis, bis“ se striga și după a treia sau a patra audiție și cu greu îi îmbuna Cristi să mai schimbe repertoriul. Acceptau o melodie, două, hai, trei, și o cereau din nou, insistent, cu aplauze și chiote, pe cea cu „zâmbetul de heruvim“. Și nu era vorba numai despre versuri și despre linia melodică, au încercat mai mulți în alte crâșme să-și surprindă publicul cu Zaraza, dar degeaba. Ajungeau să fie huiduiți și jigniți pe scenă
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Science/864_a_1839]
-
vaporașul pentru a se plimba pe lac, într-o scurtă călătorie romantică, pe când apusul se stingea în apă. Se găseau, desigur, gustări de toate felurile, dar și restaurante, iar în 1936 se deschide tot aici și marele Muzeu al Satului. Chiote de copii te asurzeau din mulțimea de călușei, leagăne, mașinuțe și avioane, care se ridicau și se învârteau, în timp ce adolescenți bezmetici încercau labirin- tul cu oglinzi, peșterile sau zidul morții pentru motocicliști. În Cișmigiu, pensionarii jucau de zor table sau
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Science/864_a_1839]
-
mustul intrându-ți printre degetele picioarelor și să nu-ți fie jenă de o ușoară excitare. Să te murdărești tot și să-i strivești cu bucuria unui copil care se joacă și pentru care viața e nesfârșită, iar fericirea un chiot. Și-apoi să intri și tu în butoi și să fermentezi deopotrivă. Și să stai. Luni întregi să stai, până ești matur și pregătit. Și-apoi ani întregi poate, într-o pivniță fără lumină, în care se intră rar, și
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Science/864_a_1839]
-
lipit de tine ca un scai și l- ai fi fredonat necontenit. Melodii care te îngenuncheau de durere, dar imediat te ridicau la loc celelalte, pline de viață, de băutură și distracție. Orașul muzicii care nu se termina și al chiotelor și zâmbetelor continue, de parcă nimeni nu ar fi putut obosi vreodată. Nume noi încep să debuteze pe scenele restaurantelor din București. Voci puternice, îndeosebi feminine, calde, încep să cucerească inimile publicului. În ’36, Maria Tănase, o fostă vedetă a Cărăbușului
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Science/864_a_1839]
-
Ionel, și șchiop de-un picior, se vede imediat trântit cu tot cu scaun pe jos, moment în care toți încep să râdă până la lacrimi. Cu ultime forțe, întins, răcnește : Cine iubește și lasă... Dumnezeu să-l ia de la masă ! Și iar chiote și aplauze. — Băi, fraților, m-am văzut cu Jean alaltăieri, cu Moscopol. M-am întâlnit cu el pe Victoriei, continuă cu poveștile Fernic, pe jos, picior peste picior. — Și ? — Și i-am zis că eu m-am decis ca data
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Science/864_a_1839]
-
vină și ei la începutul pauzei, măcar să mă lămurească despre ce e vorba. Cu siguranță vreo altă tâmpenie legată de drumurile mele pe-afară. În câteva minute, orchestra, în frunte cu Cristi, apare în restaurant în aplauzele publicului. Urale și chiote, iar luminile se sting ușor în local, lăsând reflectoarele să lumineze vede- tele ce tocmai urcă pe scenă. Fiecare își ocupă poziția și își ia instrumentul său, în timp ce trubadurul rămâne printre mese, făcându-le semn colegilor săi să înceapă, cu
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Science/864_a_1839]