382 matches
-
să-ți spun să nu mai dai așa multă atenție celor din sală. Nu te mai teme de ei, nu-ți fac nici un rău” “Bine, dar...” am îngăimat eu. “Ei, să lăsăm asta. Hai, mai bine să bem câte-o cinzeacă de țuică. De care vrei, de anu’ ăsta, de acum un an sau?...” “Știu și eu? Care-i mai bună?” “Ageamiu mai ești, frate. Păi, băutura, cu cât este mai veche, cu atât e mai bună. Am să aduc din
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
aduc din cea de acum trei ani. Mai are tata o damigeană. Dar, știi ce? Hai, mai bine, amândoi în beci. Ne servim direct de la sursă, ce mai... cu... intermediari...” Ajunși la subsol, Stelică a băgat pe rând cele două cinzeci în gâtul mare și gros al unei pântecoase damigene de cinci deca. “Ei, ce zici?” “Bună...” “Cum bună, mă...? Undelemn, nu alta. Nu observi ce parfum are, ce buchet, ce înfățișare?! “Cât despre gust, ce să mai vorbim?!” Da, nimic
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
păharul, Cu cialmaua cât o roată De se-ngrozea firea toată. Dacă-mpăratul L-au văzut, Lui tain că i-au gătit De toată casa vacă grasă Și o casă prea frumoasă, De gustare gonitoare Și de noapte fată mare. Cinzeci de oca de vin, Cinsprezece de rachiu, De rachiu cam mermeziu Ce este bun și dulciu. Și cu această urmare Ce-i vrednică de mirare, Tot târgul că săvârșiră Și cheful că-și făcură, Că nici o fată frumoasă 280 {EminescuOpVI
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
dușumea faină. Toate aici la Bucuria Nopții e de clasa-ntâi. — Vezi mizeria aia? — La două’j’ de dolari pe săptămână tre’ să te-aștepți la un dram de mizerie. Începe a dispărea abia cân’ salaru’ crește ș-ajunge pe la cinzeci sau șaizeci. Vreau muncă în schimbul banilor pe care îi plătesc, spuse, supărată Lana. — Ia ascultă, ai încercat vrodată să trăiești c-un salar ca a’ meu? Crezi că cei de culoare primesc hrană și haine de pomană? La ce te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
șoarecu-n capcană la Bucuria Nopții! Tre’ să văd eu singur ce-am să fac. — Eu to’ zic să te duci la poliție și să le spui c-ai să fii o vreme făr’ de slujbă. — Mda. Făr’ de slujbă vro cinzeci de ani. Eu n-am văzut pe nime’ să umble bezmetic dup-un muncitor negru fără meserie. Una ca Lee asta cunoaște-o droaie de polițai. Că altfel, bordelu’ ăla amărât cu fală care-mpinge mușterii să bee ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
ta mamă? — O, Doamne! râgâi Ignatius. De ce m-a condus Fortuna tocmai în locul acesta? — Hei, Jones! strigă Lana. Lasă repede mătura aia din mână și vino să gonești individu’ ăsta. — Regret. Nu fac vânt la nime’ pe mai puțin de cinzeci pe săptămână. — Zău că ești crud cu mama ta, spuse Darlene din ușă. — Nu-mi pot imagina că vreuna dintre dumneavoastră l-a citit pe Boetius, suspină Ignatius. — Nu sta de vorbă cu el, îi spuse Lana lui Darlene. Face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
acolo era letargia depresiei. Se utiă la cartea din mâinile sale și la cuvintele care nu-i spuneau nimica. Când își ridică privirea, avea lacrimi în ochi. ă Cumperi cartea sau ce? îl întrebă librarul aspru. Porfiri dădu din cap. Cinzeci de copeici. Îi întinse banii, încă neștiind ce carte cumpăra. Este la fel de rost ca oricare altul din gesturile tale. Se uită pentru ultima dată la ușa lui Limașin pe care tocmai intra un bărbat înalt. Ceva legat de spatele acestui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Pleci undeva în weekend? — De fapt, fac un drum cu bicicleta până la Cambridge. Dar sunt peste o sută de kilometri! — Merită. Au bicicleta la care visez în Exchange&Mart săptămâna asta. Un tip din Cambridge vrea s-o vândă. Cu cinzeci de mii mai ieftină decât aș găsi-o oriunde. Fran era uluită. — Și faci așa un drum pentru asta. Nu sunt oferte de biciclete mai aproape de Woodbury? — M-am gândit să dau un anunț în ziar, de fapt, dar n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
tineri, considerându-i niște potențiali huligani violenți și prost-crescuți. Ralph se dovedise a fi cu totul diferit. Amuzant și spontan, interesat de ceea ce gândea și credea Ben, de parcă i-ar fi despărțit o diferență de doar cinci minute, nu de cinzeci de ani. Și, mai degrabă decât a face front comun cu autoritatea meschină reprezentată de paznicul parcului, el o provocase constant, într-o manieră care lui Ben i se păruse destul de subversivă. — Grozav, Rover, uite! Arătă spre lumina de la etaj
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
că ar fi cazul să donez și eu câteva picături. Le salută și dispăru în interiorul cortului cu crucea roșie. — Oare avem vreo șansă să ținem piept la așa ceva? murmură Stevie. Pentru prima oară își pierduse aplombul și își arăta cei cinzeci și opt de ani. — Stevie! Fran avea prea mare nevoie de sprijinul ei ca s-o lase să se dea bătută acum. — Sigur că avem. Ideea noastră e cu totul diferită. Vino, hai să facem și noi ceva pentru binele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
de casete ni l-a făcut cadou. — De ce? Jack nu părea prea convins, dar Ben era de obicei atât de sincer, încât uneori era greu să trăiești în aceeași casă cu el. — Pentru că nimeni altcineva n-a închiriat-o de cinzeci de ori. El socotește că de banii ăștia puteam s-o cumpăram de câteva ori. Și vrea să fac parte din echipa lor la concursul despre filme. — Ăsta e semnul unei tinereți irosite, faptul că știi atât de multe despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
mai periculoși nație. Și a sărit să mă omoare acolo, cu săbiile. M-a scos un bulibașă de al lor. M-a scos și m-a dus la locul faptei, acolo-șa, unde s-a găsit mortul. Acolo se strânsese peste cinzeci și ceva de inși. M-a legat de mâini cu sârme și-a-nceput să-mi dea în cap cu pietroaie, ca să mă omoare și pe mine. Norocul meu c-a venit poliția cu ARO, călare. A venit toți acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
fac infracțiuni. Furturi, tâlhării. Până în ’90, când n-a mai mers bine. Aveam cinșpe ani. Prima dată am început cu magazine - restaurante, alimentări. Normal, infracțiuni, să spun așa, am făcut după la nouă ani, în timpul lui Ceașcă. Luam ziarele cu cinzeci de bani și le vindeam cu-un leu. Vindeam bilete la cinematograf, bișniță, țigări „Carpați“, bere, ulei. Culegeam tei, cireșe - de prin grădini, de pe la oameni de-acolo - dup-aia le vindeam în târg. Mă plimbam cu mașinile, cu metroul. Dormeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
bătrân și uneori când ne jucăm pe plajă lumea crede că e bunicul meu. Eu i-am spus că e bătrân. Tata spune că e o boală de care nu te vindeci. Mama zice că nu e adevărat, pentru că la cinzeci de ani e ca Ricciard Ghir și nu e bătrân. Dar tatăl lui Veronica are treizeci și opt de ani și tatăl lui Kevin are patruzeci și doi, adică toți au mai puțin decât al meu. Eu Îl prefer pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
enormă, monstruoasă. Nu mai văzuse niciodată douăzeci de milioane la un loc. Elio semnă cu un gest repezit, fără să discute. Zero Își mușcă buzele, căci fusese prea ușor - ar fi putut să-i ceară la fel de bine treizeci, poate chiar cinzeci, și tatăl său i-ar fi semnat. Cifrele de cerneală Întunecată se Înșirau pe hârtia albastră a Creditului Italian: 20.000.000. Semnat, Elio Fioravanti. De multă vreme Zero Își spunea că nu poți să-ți alegi părinții. Le ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
a lui Sasha. Emma coborî geamul. Îl văzu manevrând stângaci, apăsând un buton după altul - zadarnic. Bărbatul ăsta părea Încă adolescent, atât era de neîndemânatec cu lucrurile din jurul său. Coborî. Căută În geantă, luă portmoneul și scoase ultima hârtie de cinzeci de mii. Sasha refuză politicos - nu putea să permită ca ea... Dar Emma introduse bancnota În aparatul care o Înghiți fâșâind. Încercă să o oblige să primească măcar zece mii de lire, dar Emma refuză zâmbind. — Sunt un dezastru, spuse Sasha
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
mai spre pădure, cumpărau miere de la Afanasi, scapetele, a nenorocit-o și pe fata asta profesorul ăla își spune scârbită, apoi alte poze, Tomnea cu doamna Veturia la o masă plină cu farfurii și sticle, asta-i când a făcut cinzeci de ani doamna Veturia, se cutremură simțind cum alte și alte vițe cresc întruna din ea, se întind, cuprind și apartamentul de la parter al fetei doctorului Wintris, ies în stradă, inundă asfaltul, se duc spre spre cofetăria „Tryby Tromphy“, înaintează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
acele valori umane universale care există în diferitele elaborări culturale. Este vorba de același concept pe care Ioan Paul al II-lea l-a indicat în Discursul său la O.N.U, pe 5 octombrie 1995, cu ocazia aniversării a cinzeci de ani de la fondarea ei: „Dacă dorim ca un secol de «constrângere» să lase spațiu unui secol de «persuasiune» trebuie să găsim drumul pentru a discuta, printr-un limbaj comprehensibil și comun, despre viitorul omului. Legea morală universală, scrisă în
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
dea celor mari. Dintre cuni, tot -lau luat pe al cizmarului. Un hingher a întins lațul și 1-a săltat din zbor. Se zbătea degeaba în sârmă, ca peștele în undiță, urlând. Goșnete era în vecini, la Stere, bea o cinzeacă. A aflat 258 numaidecât. A dat să sară afară, dar 1-a văzut pe sergent și s-a oprit. Sta și se uita cum aduna potera cățelărimea. Ăi prinși lătrau în oiștile lor, mușcîndu-se unul pe altul. Adunaseră vreo treizeci
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de la sufletele noastre amărîte? Nu ziceți că picase și unul c-o tobă de-o bătea ca perceptorii, de s-au speriat oamenii. A ieșit frizerul, a ieșit afară cârciumarul, Goșnete cizmarul, mahalaua - ciucure. Lunganul a băut mai întîi o cinzeacă, băgîndu-l pe cârciumar înăuntru, a dat din cinstea lui și unui nătâng care păzea două căruțe: una cu pietre, și alta cu nisip, și, când i-a fost lui bine, s-a uitat la lumea strânsă afară, care se întreba
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
nici la dus, nici la întors. Lucrau în schimburi diferite, iar ea îi preda ștafeta din mers, în sensul că trebuia să aibă grijă de cei trei copii, din care cel mai mic abia împlinise trei ani. În cel mult cinzeci de minute va fi la școală. Mergând spre sud, s-ar părea că avea și un oarecare avantaj. Crivățul îi venea în ajutor, îl împingea din spate. Nu erau mai mult de zece grade sub zero, însă datorită vântului puternic
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
la un preț modic. (Ochelarii aceia erau atât de speciali încât toți cărora a vrut să le vândă țăranul se mirau cum de se pot fabrica niște lentile prin care lumea apare în cea mai cruntă negură.) Vreme de aproape cinzeci de ani, bunicul erou a povestit, iarăși și iarăși, cum și-a recuperat el în mod miraculos și vitejesc! ochelarii săi speciali, fără de care abia de vedea la doi pași. Pe urmă, a murit. Ochelarii săi erau atât de speciali
[Corola-publishinghouse/Science/1518_a_2816]
-
practică pe teren. În fapt, kilometrul 108,6 al graniței trasate pe hârtie a întâlnit lacul Rembodor, așa că, neputând trece prin apă, gardul a fost ridicat pe malul sudic, cu o deviere de vreo șaizeci de metri (mai exact, de cinzeci și opt virgulă trei metri). Semnalând acest fapt, Julius Zimberlan, un simplu arhivar, a declanșat o situație care s-ar fi putut transforma în cel mai cumplit război fratricid. Asta pentru că, așa cum era și firesc, autoritățile din Republica Democratică Vandana
[Corola-publishinghouse/Science/1518_a_2816]
-
din Republica soră Vandana de Sud, profund contrariați, n-au putut să nu reacționeze subliniind câteva lucruri elementare: 1. Demeter cel Spân, născut în nordul Republicii Vandana de Nord n-ar fi putut ajunge niciodată cu armata sa de aproape cinzeci de oameni până la Strock, până unde nu exista pe vremea aceea nici o cale de acces terestră, și nici ambarcațiunile ușoare n-ar fi putut străbate distanța, întrucât râul era aproape secat în urma îndelungatei secete din acei ani. (Vezi atât Cronica
[Corola-publishinghouse/Science/1517_a_2815]
-
la un preț modic. (Ochelarii aceia erau atât de speciali încât toți cărora a vrut să le vândă țăranul se mirau cum de se pot fabrica niște lentile prin care lumea apare în cea mai cruntă negură.) Vreme de aproape cinzeci de ani, bunicul erou a povestit, iarăși și iarăși, cum și-a recuperat el în mod miraculos și vitejesc! ochelarii săi speciali, fără de care abia de vedea la doi pași. Pe urmă, a murit. Ochelarii săi erau atât de speciali
[Corola-publishinghouse/Science/1517_a_2815]