2,485 matches
-
cu forțele lor celeste. Voi mi-ați luat sufletul? Nu! șuierau ciudații. Ar fi nedemn pentru noi. Avem de dat, nu de luat. Eu nicidecum! răspundea toamna. Ești prea seacă Mioara, pentru a te fura cineva. Atunci poate noi, cârâiau ciorile! N-aveți voi ce face cu suflet de femeie, vorbea Mioara! Nimeni n-are ce face cu mine, nimeni nu-ncearcă să spună adevărul. Nu cumva mi l-ai luat tu? întrebă Mioara pe Autor. Eu nu știu ce să fac cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
una cu cerul mohorât. Parcă era mai bine atunci când ți se oprea privirea în grâu! spuse paznicul de sector al câmpiilor dintre Mogador și Albina. Colegul de la Baldovinești îi răspunse prin stație. Aici infinitul a ras tot. Văd până în Transnistria! Ciorile înghețaseră în cer. Țurțurii din nori nici nu le clinteau în ploaia de meteoriți. Un pilot din viitor se prăbuși la pământ chiar lângă paznicul din Mogador. Dacă nu erau airbag-urile cu aer cald, se făcea una cu pământul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
mizeri, cu însemnele naziste pe vestoanele decolorate. În spatele lor, o bubuitură îi făcură să se lipească de pământul înghețat. Câțiva mutilați se opriră cu mâinile ridicate în fața soldaților. Se auziră câteva focuri de avertisment în aer, dar din stolurile de ciori înghețate nu se clinti niciuna. Paznicul înțelese că ceva nu e în regulă și asmuți din baracă dulăul care dormea lângă sobă. Străinii s-au oprit privind bestia. Un soldat trase un glonț. Glonțul trecu prin câine și ricoșă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
în fața lumii, convins că voi ajunge om tocmai datorită bocancilor. Întotdeauna mi-a fost frică de lanurile de porumb. De la școală plecam împreună cu prietenul meu Gustav, ca să-mi pot sprijini gândurile, lanurile foșneau lovindu-mă cu știuleții uriași peste față, ciorile se roteau râzând cu croncănituri de mogâldețele pierdute în jungla foșnitoare, noi fumam uitând cu totul de școală și de magiștri. Mai opream să vedem ultimele vagoane urmând docile șarpele metalic, pe culoarul lui văzându-ne ca doi călători plecați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
străin. T eza n-avea nimic poetic. Băncile claselor erau pe arătură. Nu bătea niciun pic de vânt. Din când în când, păsări. În dreapta, lanul de floarea-soarelui, tăcut ca să nu ne tulbure cu frumusețea sa. Profesorii printre noi. Hârtiile zburau. Ciorile le luau în gheare și în cioc și le duceau cam la vreo 100 de metri deasupra capului unde, într-un tribunal clădit din nori, Magistrați în robe roșii cu măști de lup pe cap treceau ciornele de la unul la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
putem ști că totalul acestor curbe independente una de alta este congruent scopului ideal pe care îl înglobează? Și dacă totul e congruent cu nașterea unei alte ecuații, iar matematicile superioare nu au găsit răspunsul? Și alte tocane din astea. Ciorile au dus întrebările tale infantile Magiștrilor mascați, care, firește, au scos fulgere din ochi atunci când îți citeau inepțiile. Se pare că la ceva tot ai fost bun, cu gafa ta de elev începător. Fulgerele au speriat pe magistrul de fizică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
ale gării din Brăila, pe holurile de beton ale școlii, pe holurile largi ale tinereții, cu ferestre uriașe, dincolo de ele foșnind, înspăimântător, porumbul. Cât uram această simfonie verde, cu partitura foșnetului moale, sfâșietoare, înfrigurată, uscată, seacă, plasticizată osmotic cu croncănitul ciorilor avide de a distruge această imensitate nestatornică, străbătută de acea sperietoare vie cu o șapcă de elev pe creștetul pleșuv, gonind nu se știe de ce printre cocenii drepți, încărcați cu știuleți galbeni și grei, bolborosind versuri sau rugăciuni sau injurii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
serioși, dacă am fi fost latini ar mai fi fost nevoie de atîta zgîndăreală, tentative, planuri, programe? Vă spun eu că o scînteie ar fi aruncat totul în aer, iar noi n-am mai fi fost nevoiți să umblăm cu cioara vopsită ca să-i convingem pe unii și pe alții că vrem asta și aia, că va fi mai bine. Și dacă n-o fi mai bine, dacă o s-o dăm în bară, la asta s-a mai gîndit cineva? Așa
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
o armă automată și cîteva lăzi de muniție v aș pune pe toți cu fața la zid și v-aș împrăștia creierii și măruntaiele pe jos. Acolo v-aș lăsa să putreziți, să vă roadă cîinii vagabonzi oasele și să vă ciugulească ciorile. Au loc pe puțin treizeci de arestări, oamenii sînt înghesuiți în niște dube jalnice cu eșapamentele praf, se vede că primii care-și fac apariția pe Magheru sînt tot milițienii, cîteva sute de tinerei cărora de-abia le-au dat
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
Tușica și Angelina o să rămînă de partea noastră, dar nu s-a întîmplat. Măcar atunci ar fi trebuit să facă ceva și să ne avertizeze, dar n-au mișcat un deget. — E ca și cum ar fi dat pasărea din mînă pe cioara de pe gard, zice Gulie, gîndiți-vă și dumneavoastră, femeile aleg întotdeauna soluția de moment, nu gîndesc deloc în viitor. — Să nu se înțeleagă că am ceva cu afacerile lor, adaugă Roja, sau cu viața lor de familie, care oricum le merge
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
să mă gîndesc. Asta ar trebui să ți dea de gîndit măcar acum, în ceasul al doișpelea, continuase să-l avertizeze și, după aceea, de fiecare dată cînd avea ocazia. Te-a pus dracu’ să dai așii din mînă pe cioara de pe gard, zice Curistul. Cine te-a învățat să riști în halul ăsta o fi fost ori inconștient, ori și-a bătut joc de tine. — Dacă nu cumva ăți fi avut alții ascunși în mînecă, zice Croitorașul, pe care însă
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
cărora li s-a promis marea cu sarea dacă va urma întocmai planurile Securității. Pe cînd, dacă și schimba ehipa odată ce jocul a început, cine știe la ce se putea aștepta, era prea riscant să dea pasărea din mînă pe cioara de pe gard, îi spuse. Cîtă perfidie, au încercat atunci instinctele s-o avertizeze, dar era deocamdată hotărîtă să meargă pe mîna lui Roja. Clipea, se uita țintă la Părințel, îl studia din nou din cap pînă în picioare, așa cum o
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
viitoarea sa mamă vitregă (de-a treia! constată În gândul său), strigă nu prea tare: Hai, mămică, vină-ncoace! De ce ți-e rușine! Este un băiat frumușel, nu? Victor Olaru, care știa că Valerică este un băiat frumos, (argumentul cu cioara și puii săi!) a replicat tăios și cu nemulțumire În voce, una de care Va nu-l credea capabil: Asta-i marfa dacă vă place, alta mama nu mai face! Hai, Mariniță, de când ești tu așa de rușinoasă?! O fată
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
lui Ion Creangă: „Era odată un moșneag ș-o babă; și moșneagul avea o fată, și baba iar o fată. Fata babei era slută, leneșă, țâfnoasă și rea la inimă; dar pentru că era fata mamei, se alinta cum s-alintă cioara-n laț...“ Și iată varianta propusă de Bogdan Ulmu: „VOCEA: Era odată un moșneag... (cel numit se agită brusc în timp ce restul familiei stă în stop cadru) și o babă... (idem). Iar moșneagul avea o fată... (același joc)... și baba de
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
al vostru, strigă singurul opozant, cel care mai avea bere în halbă. Lui nu-i dați nimic, strigă majoritatea. Să-i dea dracu' cu tămîie pe la nas. Se rîde copios, dar pîntecosul nu se lasă și strigă: Caa, caa! Huci, cioara dracului! Timpul trece greu și, între timp, alți oameni vin la bodegă. Încă nu...? Nu. Stau ca proștii, rîde pîntecosul. Cînd noaptea se lasă pe deplin, o furgonetă oprește la poarta bodegii. Oamenii dau năvală, înșfacă cîte o sticlă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
lindic de fată mare, a mânuit lin trăgaciul; sub foișor, două mucuri decupate dintr-o manta soldățească fumegau cerul, soarele deasupra bisericii evanghelice se vedea ca prin sticlă; comandantul gărzii scrijelea cu baioneta o scoică până țâșnea apă; deasupra Rășinarilor, ciorile, precum niște litere strâmbe, scriau legi pentru cer; praful de pușcă tămâia văzduhul; pe Calea Poplăcii, câteva frunze împușcate sângerau. S-a făcut toamnă! Soldat Petru, iar ai dormit în post! A trecut Dumnezeu pe lângă tine, nu i-ai prezentat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de apă, otrava tulbură cerul, stelele put precum pești rămași pe stânci după reflux. Sap adânc, părinte, degeaba, piatra ascunde izvorul în porțile cimitirelor. Am zis eu că tu ești bun de legat lângă coșerul cu popușoi, s-ar speria ciorile de tine. Îmi ajunge, te-am suportat destul, mai bine ascultam un teatru radiofonic. Turui ca o moară stricată, periculos nu ești, dar nici om nu scot din tine. Blagosloviți și mă iertați, părinte Visarion! Domnul să vă binecuvânteze! Ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
-n casă, în inimă pumn de arginți. Ultima zi din săptămâna luminată avea să aducă întuneric peste obște. În cimitir, luna dormea sub o frunză de brusture. Arhimandritul lovea cu ciocanul într-o scândură de paltin parcă pentru a alunga ciorile; prinse ca într-un insectar pe obrazul cerului, stoluri de păsări moarte; călugării umpleau buzunarele cu licurici pentru noaptea cea de pe urmă; preoții ascundeau mucuri de lumânări aprinse în cerul gurii; egumenul își săpa mormânt sub o candelă aprinsă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
A cui, mă, cum o cheamă? — Ăăă... a fugărit-o pe mama Floare, acuma, la șură... Cum zici că o cheamă? Mai zi o dată! — O motohaliță, dar să vă luați și pușca cu care ați Îm pușcat ieri alea două ciori! Stan Marinescu era un bărbat cu mișcări repezi, venit din Argeș, albastru de tot În uniforma lui, lucitor În cizme și cu un fluier de arbitru În gură mai tot timpul cînd se găsea În misiune, adică atunci cînd stătea
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
stătea În fața clădirii Sfatului, la stradă, și-i oprea cu șuierătoarea pe bicicliști: „Stop, mă! De ce nu stai? Te prefaci că nu Înțelegi românește, ai?“ Unii chiar se prefăceau. CÎnd a auzit-o Însă pe cea cu pușca și cu ciorile, m-a potolit: — Lasă că ne Întîlnim mîine cu tata și vedem ce-i de făcut, bine? A și Închis cu ocazia asta postul, trăgînd la sfîrșit, peste toate ușile Încuiate, o alta exterioară, parcă era totuna cu peretele casei
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
gură și se apucă să-l cheme, din fundul rărunchilor, pe deadul Vasile. Dar deadul Vasile era prea departe ca să-l audă și să-i vină într-ajutor. Îi răspunse numai ecoul, pe mai multe voci, și un stol de ciori se ridică întunecat dintre crăcile unor salcâmi răzleți și încă fără frunze. Apoi Culae iuți pasul și o luă la fugă, în căutarea unui adăpost. Întâmplarea norocoasă îi scoase în cale un bordei dărăpănat și învelit cu stuf, răsărind stingher
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
ce mai contează! dădu Ilici Vasile distrat din mână și înșfăcă repede de pe masă o sticlă cu apă minerală, din care începu să gâlgâie grăbit, ca să-și răcorească organul vorbirii, uscat din cauza discursului prea pasionat. Fane, vino-ncoace!... Unde ești, cioară?... zbieră Tarbacea furios după omul de serviciu, întorcându-și capul spre ușă. Fane, lua-te-ar dracii!... urlă din nou politrucul comunal, de astă dată atât de sonor, că se zgâlțâiră geamurile. Adu-ncoace mai repede un pahar mare, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
mesteceni, spălatul sumar mai ales cu zăpadă. Petrolul trebuia drămuit, făina trebuia drămuită, sacul cu fasole trecuse de mult sub jumătate. Arareori reușeam să mai prindem câte o pasăre de apă, a trebuit să acceptăm că se pot mânca și ciorile și șobolanii de pădure, dar nici astea nu prea cădeau pradă capcanelor rudimentare ce le punea Vasili. Mi-era teamă de scorbut, nu aveam nici un fel de legume sau fructe. Am făcut "inventarul" tuturor plantelor adunate și am început să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
chiar și în satele îndepărtate de civilizație răspândite în imensitatea siberiană, chiar și acolo există câțiva medici și mai ales multe doftoroaice și "șamani". Într-o zi am găsit într-o legăturică, rătăcită ca din întâmplare printre "plocoane", o imensă cioară gâtuită și străpunsă cu o andrea. Altă dată, într-o putinică ce o bănuiam, cu bucurie, plină cu brânză am găsit doi șoareci morți... Am cerut sfatul lui Axel, căci oameni la necaz continuau să mă caute, iar eu nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
beția între țigani, cu toate că nici bani de băutură aproape că n-au... Pe acasă, dacă se mai bea ceva sfecleancă sau câte o bere de doi jumătate pentru doi... și cam atât... Asta-i toată băutura lor. * * * Voi să știți, cioară aista de-ai lui Gătej are dreptate, măi oameni buni! El îi oleacă școlit... are vreo două clase de Industrial pe la Suceavă... și nevastă corcitură de român. Nepotu-meu de la Madrid nici nu vrea s-audă de români și de vorba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]