660 matches
-
ajung la una care se află prin apropiere. și eu, prostul de mine, i-am uitat nu mele și m-am rătăcit. După cum văd, acum nu mai trebuie să-mi fac gânduri și să caut de lucru... suspină el. — Ești cioplitor În piatră? Întrebă clericul pe grecește. și vii de la Constantinopol? Era ultima probă la care voia să-l supună pe captiv. Da, Preacuvioase, răspunse În aceeași limbă Simeon. — și ai lucrat În Konstanz? — Numele mi-e necunoscut. Nu, am lucrat
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
strânse care Îi pătrunseseră adânc În carne. Nu știa nici Încotro mergeau, nici ce aveau de gând temnicerii săi. Fără Îndo ială, nimic bun. De când se despărțiseră de grosul slujito rilor, care Împreună cu stăpânii o luaseră În direcția opu să, cioplitorul În piatră se străduise să citească fețele Întune cate ale Însoțitorilor săi. Un lucru era sigur: toți erau tică loși, obișnuiți cu felurite treburi murdare. Cu un stăpân ca Eglord, mai mult ca sigur că nu erau la prima fărădelege
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
-l omoare ministerialul pe loc, sau să-l ia cu sine și să-l azvârle Într-un beci adânc. De ce-l luaseră cu ei? Ca să le fie povară, martor la fără delegea pe care o pregăteau? Doar dacă nu... Creierul cioplitorului În piatră lucra cu repeziciune. Exista o singură explicație. Aveau nevoie de un țap ispă și tor... Așa cum de dimineață calul domniței urma să poarte vina morții ei. Deci cel pe care-l așteptau era o persoană Însemnată, pe care
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
să fugă. Așa că de partea lui nu mai aveau nici o grijă. Îi mai vârâră și un căluș În gură și-l lăsară acolo, trecând toți de partea cealaltă a potecii, de unde se puteau vedea cotiturile acesteia până departe spre vale. Cioplitorul Își pipăi căptușeala zdrențuită și simți cu bucurie vârful ascuțit al pietrei salvatoare. Apoi Începu să-și facă un plan. Timpul trecea nespus de Încet. Simeon Își mișca fără Încetare degetele ca să nu-i amorțească și pipăia din când În
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
trăiesc mult. Voiai să-mi iei locul, nu-i așa? Apoi Își șterse cuțitul În iarba udă și-l vârî la cingătoare. În jur se făcuse liniște. Bodo și Simeon zăceau plini de sânge la pământ. Hugo se aplecă asupra cioplitorului. Câteva clipe Simeon Își ținu răsuflarea, așteptând lovitura mortală. Dar se luminase de-a binelea și clopotele mânăstirii Începuseră să bată pentru slujba de dimineață. Hugo se grăbea. În orice clipă puteau trece alți drumeți. Îl lăsă pe chior să
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
acela? — Sunt... Simeon vorbea cu greutate. Buzele, limba Îi erau um flate și uscate. De-abia le putea mișca. Călugărul le făcu semn celorlalți, care Îi turnară În gură puțin din lichidul amărui. Rănitul se Învioră și continuă: — ...Sunt un cioplitor În piatră și m-am rătăcit. De câteva zile și nopți mă tot Învârt prin pădure. — și? — și am auzit zgomote, zăngănit de arme. Era unul Îm potriva mai multora. Am vrut să-l ajut... Puteam să-mi pierd viața
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Dacă mă gândeam mai bine, rămâneam ascuns. Simeon se hotărî să nu spună adevărul. Cine știe de partea cui erau călugării? „Nu vreau să ajung Încă o dată cu mâinile și picioarele ferecate...“ — Îl cunoști pe cavalerul pe care l-ai ajutat? Cioplitorul clătină din cap. Nu, nu-l cunoștea. — Atunci de ce l-ai ajutat? Rănitul ridică din umeri. — Străine, cred că minți... mai degrabă faci parte din banda tâlharilor. Spune adevărul, altfel te dau pe mâna oamenilor nobilului nostru duce, și ei
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
trecu printr-un coridor lung și Întunecat, cu uși pe ambele părți. Călugărul o deschise pe ultima, la sfârșitul coridorului, nu Înainte de a bate cu respect În ușă, și-l Împinse Înăuntru pe Simeon. În chilie era Întuneric și ochii cioplitorului În piatră nu putură deosebi la Început decât o fereastră Îngustă, prin care pătrundea cu oarecare greutate lumina mohorâtă a unei zile Înnourate. Dar, ajutat de pâlpâirea unei lumânări de ceară dintr-un sfeșnic masiv de argint, Simeon putu desluși
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
mai multe cuverturi. La capătul patului stătea În pi cioare părintele stareț, cu Înfățișarea lui severă, iar alături, Într un jilț, un alt călugăr, necunoscut. Avea barba albă, părul așijderea, și pe piept Îi atârna o cruce simplă de lemn. Cioplitorul Îl cercetă atent, cu precizia ochiului de artist. Înfățișarea lui simplă, hainele de postav ieftin contrastau violent cu demni tatea și prestanța pe care le emana, astfel Încât Simeon Își spuse că moșneagul era desigur o persoană Însemnată. Heribert Îl trase
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
clipă de tăcere, În care Simeon se simți cercetat până În ultima cută a sufletului. Apoi starețul se Întoarse spre pat și Întrebă: — El e? Urmă o clipă de tăcere. La un semn al starețului, Heri bert apropie lumânarea de fața cioplitorului, ca să-i deslușească tră săturile. Părintele Urban Întrebă iarăși: — El e omul? Un sunet slab ca un oftat veni dinspre pat și Simeon recunoscu În mogâldeața de sub cuverturi pe cavalerul pe care Îl ajutase. Avea fața suptă și palidă, iar
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
recunoscu În mogâldeața de sub cuverturi pe cavalerul pe care Îl ajutase. Avea fața suptă și palidă, iar nasul i se ascuțise. Tânărul Încercă să-și miște buzele și clipi cu mare greutate: — Da, el e! Atunci starețul se Întoarse spre cioplitor: — Omule, să nu te temi. știm acum că n-ai mințit. Spu ne-ne tot ce s-a-ntâmplat. Simeon tăcu. Călugărul care ședea pe jilț spuse și el: — Ești Între prieteni. Nu știm ce te-a-ndemnat să-l ajuți pe
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
omoare pe domniță. Sfânta Fecioară m-a ajutat s-o scap o dată de la moarte, dar poate că tâlharii vor Încerca din nou s-o ucidă. Așa că aveți grijă de ea! Găsiți-o și apărați-o, până nu-i prea târziu! Cioplitorul În piatră povesti toate Întâmplările zilei dinainte. Din clipa În care l-au trezit dimineața strigătele de ajutor până În clipa În care s-a târât istovit până aproape de mânăstire. Cu excepția lui Bodo, care zăcea leșinat În patul lui, cei prezenți
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
care era obișnuită. Omul puse tava pe masă și-și scoase gluga de pe cap, ducând În același timp degetul la buze. Prizonierei i se păru o clipă că visează. Dar nu, era adevărat. În fața ei se afla făptura uscată a cioplitorului În piatră, care cu câteva zile Înainte Îi salvase viața... XIV Când, seara târziu, Bertold nu se Întorsese Încă de la vână toare, Conrad Începu să se Îngrijoreze. Era toamnă și Întunericul se lăsa repede. Trimise slujitori cu făclii În Întâm
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Adelheid se cutremură. Prin paie foiau șobolani și duhoa rea era de nesuportat. Dar știa că nu are de ales, astfel că se ascunse În paie, cu ochii Închiși și ținându-și răsu flarea. Timpul cât rămase acolo, În așteptarea cioplitorului În piatră, i se păru o veșnicie. Din când În când auzea pași care se apropiau, apoi se Îndepărtau iarăși și de fiecare dată se Înfiora, temându-se să nu fie descoperită. În sfârșit veni Simeon, tuși ușor și Întrebă
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
mormânt taina. * * * Conrad ar fi vrut ca Simeon să rămână la Curte. Vom clădi aici o catedrală cum Încă n-a fost alta și vom avea nevoie de meșteri pricepuți. Rămâi și leagă-ți numele de orașul meu, Îi spuse cioplitorului În piatră. Vei putea trăi În bunăstare, cinstit de toți, așa cum se cuvine unui supus credincios și drept. În principatul meu voi mai clădi și alte orașe, așa că vei avea destul de lucru. — Doamne, vă sunt recunoscător peste măsură, dar nu
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
de cioban, În care se aflau, ca odinioară, o pâine și o ploscă cu vin. Se mai Întoarse o singură dată să privească de departe castelul ce străjuia noul oraș. Apoi se Îndreptă spre apus. Câțiva ani mai târziu un cioplitor În piatră venit de departe lucra la portalul bisericii din Taragona. În grupul de statui sculptat chiar la intrare se găsea cea a Fecioarei Maria, de o frumusețe nepământeană. Un negustor prieten cu bancherul Urs povesti, aflându-se odată În
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
de mult le-ai clasat. Basarabenii noștri au împânzit întregul URSS, iar locurile cele mai căutate au fost și au rămas Țările Baltice - o metonimie a Occidentului. Aici, la Tallin, există o numeroasă comunitate de artiști - în special pictori, designeri, cioplitori în lemn - originari din Moldova, iar după 1989, în Estonia s-au stabilit și mulți români din Țară. Boris îmi spune că a urmărit pe Internet etapele pe care le-am străbătut până acum cu Trenul Scriitorilor, știe câte ceva din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
de la oraș, care l-au Îndemnat să adopte un nume nou, Georgescu. Iată deci că Dumitru Gh. Beldie din Stroești devine Dumitru Gh. Georgescu din București; și el s-a luptat din greu să-și câștige pâinea: funcționar la drumuri; cioplitor de piatră; picher pe șo seaua București-Bolintin; agent achizitor la socie tatea de asi gurări Naționala; proprietarul unui restaurant; directorul unei cantine etc. A murit sărac În ziua de 14 noiembrie 1920, lăsându-i fiului său mai mare, Costică, doar
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
însuși îi străjuie-n simțiri și-i mărturie clară la țelul lui sublim.“ („Conducătorului iubit“, Amfiteatru, ianuarie 1984) BUTNARU Aurel „Tot ce-i mai demn e-n cuvântul acesta magnet, Pacea în chip de zeiță a rodului adunat în hambare Dalta cioplitorului, veghea și versul plămădit de poet, Nădejdea și dorul, puterea gravată în medalii de soare.“ („Comunist“, în Anotimpuri, Editura Junimea, Iași, 1972 ) „Din vatră-n pisc să urci, lumină vie Să fii răsad, prin oameni să rodești, Tu, tinerețe fără
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
selecta pe cele mai reușite de a fi admise în marea expoziție a lemnului. Cina cea de taină Un an de zile era la dispoziție pentru a crea ceva nou pentru fiecare sculptor din țară; o perioadă în care fiecare cioplitor în lemn a început să se pregătească cu dorința de a realiza o lucrare cât mai reușită. În perioada respectivă, din cauza unor evenimente ce m-au cam dat peste cap, pierzându- mi mama, ce se stinsese din viață după o
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
catapeteasmă! Fără altar! Mă rog la Dumnezeu să-mi țină zilele s-ajung s-o văd sfințită... Fiecare, cu altarul său neterminat, șoptește cu tristețe Ștefan:... De-o fi să-mi mai frec șezutul pe Scaunul Sucevei, o să-ți trimit cioplitori să-ți termine altarul. Mulțămesc Măriei tale... dar... dar unde-ar mai fi jertfa mea care trebuie să vină prin strădanie, prin suferință? Când ai intrat, mă rugam taman pentru sănătatea Măriei tale... pentru moldoveni mă rugam... Șovăie câteva clipe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cu perspective de dezvoltare industrială - Valea Jiului, Valea Oltului, Hațeg, Brezoi, Sebeș Alba etc. În numeroase orașe posturile de ingineri și arhitecți de la marile Întreprinderi erau ocupate de italieni iar În Dobrogea Începând cu anul 1882 apar emigranți din Italia ca cioplitori În piatră, marmură și specialiști În construcții urbane. În anul 1930 În România s-au Înregistrat aproape 20.000 italieni. Viața cultural spirituală s-a menținut prin numeroasele biserici romano catolice, prin școli proprii și clasele românești În care se
ALBUM CONSEMNÃRI REPORTAJE 1989 - 2002 by Dr. Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/817_a_1725]
-
interzică procedeul. Și ceea ce nu e interzis e, firește, permis. Hectarele și chintalele de „cesiuni“ anuale nu mai respectă nici o regulă. Se vînd locuri dincolo de orice geografie, din Carpați pînă la marea cea mare. Lipovenii din Deltă le cumpără de la cioplitorii maramureșeni în lemn, oltenii de la secui, iar bănățenii de la detestabilii mitici. Moderna, climatizata și termopanizata FRF nu-și pune întrebări, ci doar întocmește acte, așteptînd probabil ca Juve, retrogradată, să cumpere loc de la Livorno, iar Milan, penalizată cu o grămadă
Raport de cornere. C`t se `ntinde plapuma Sportului? by Alin Buz\rin () [Corola-publishinghouse/Science/856_a_1764]
-
un grajd de vreo 60 m lungime, pentru cai și se puneau pe margine niște pietroaie, un fel de pavaj, nu se făceau turnări cum se fac acum. Erau niște moșnegi, mai bătrâni cu mult decât noi, de la Moldova Veche, cioplitori în piatră. Noi le căram lor piatră iar restul timpului o lălăiam. C. I.: Cioplitorii erau tot deținuți? S. M.: Da, tot deținuți. Ce s-a-ntâmplat? Într-una din seri, ne vine un cetățean însoțit de un subofițer care-l
Exil în propria țară by Constantin Ilaș () [Corola-publishinghouse/Science/84954_a_85739]
-
pietroaie, un fel de pavaj, nu se făceau turnări cum se fac acum. Erau niște moșnegi, mai bătrâni cu mult decât noi, de la Moldova Veche, cioplitori în piatră. Noi le căram lor piatră iar restul timpului o lălăiam. C. I.: Cioplitorii erau tot deținuți? S. M.: Da, tot deținuți. Ce s-a-ntâmplat? Într-una din seri, ne vine un cetățean însoțit de un subofițer care-l recomandă pe acela ca fiind brigadierul nostru. Și era unul din legionarii condamnați în... 1944
Exil în propria țară by Constantin Ilaș () [Corola-publishinghouse/Science/84954_a_85739]