602 matches
-
surd pleșuvul munte La bocetul de bronz din turlă. Cu lacrimi reci, de rouă, plânge Sub rumegușuri înecate. Din pantele despovărate, Doar disperarea se mai scurge. S-a răzlețit și vântu'n zare! Nu mai aude triluri, freamăt, Gerul din cioturi stoarce geamăt, Duse-s eternele frunzare. Se-apropie de ceruri, iadul! Nestăvilita lăcomie Și incredibila prostie 'și croiesc, prin omenire, vadul. *** Referință Bibliografică: Se-apropie de ceruri, iadul / Ovidiu Oana Pârâu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2006, Anul VI
SE-APROPIE DE CERURI, IADUL de OVIDIU OANA PÂRÂU în ediţia nr. 2006 din 28 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/378894_a_380223]
-
venea să râdă de năzbâtia cu însurătoarea. Ce-i veni să-i zâcă bătrânului ca să i-o dea pe fată de nevastă? La început o făcuse doar s-o necăjească pe copila care părea nepăsătoare, cum stătea rezemată de un ciot de copac rupt din cauza furtunii și privea atentă spre pădure, ascultând freamătul stejarilor și fagilor și ciripitul vesel al păsărilor de printre ramurile pomilor. Nu bănuia că aceasta a fost foarte atentă la tot ce s-a discutat despre ea
CARTE BIOGRAFICA A RENUMITEI SOLISTE DE MUZICA POPULARA MARIA LOGA de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1966 din 19 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/379048_a_380377]
-
dansul grațios al fulgilor de nea. Violeta și Ionuț împreună cu alții de seama lor se dedicaseră înălțării unui om de zăpadă, făcând întrecere cu un alt grup. Careva adusese ardei roșu și cărbuni într-o cutie de cremă, altul un ciot de mătură, bunicul a scos și el la iveală o pălărie veche, destul de ponosită, cu care copiii au acoperit capul omului lor de zăpadă. El nu-i perdea din ochi, în timp ce stătea de vorbă cu un vecin mai tânăr. Cei
JOCUL FULGILOR DE NEA de MARIA GIURGIU în ediţia nr. 1949 din 02 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/381798_a_383127]
-
Îi arată mereu calea Când acesta a greșit. Fă cu dragoste-ascultare Oriunde vei fi numit Domnul îți va da răbdare Și-astfel vei fi mântuit. Nu te întrista de tot Când în cale-ți va apare Din senin câte un „ciot” Așa-i viața... frățioare. Sigur, trebuie căință Ca să te poți ridica Dar roagă-L cu stăruință Și mereu să-i zici așa: „Am greșit din neglijență Și n-am făcut voia Ta Dar mă-ntorc cu umilință Doamne! Vezi, nu
DESTAINUIRILRE UNUI DUHOVNIC (POEME) de PRODROMOS BELE IEROSCHIMONAH în ediţia nr. 1777 din 12 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/381959_a_383288]
-
DACIA ETERNĂ Autor: Edi Peptan Publicat în: Ediția nr. 1844 din 18 ianuarie 2016 Toate Articolele Autorului DACIA ETERNĂ Curge Dunărea,năvalnic Cu pescari,cu bărci cu tot, Lângă ea stă mândru,falnic Ce-a fost pod și-i numai ciot. Cate-a mai vazut sârmanul Și câți vrură să-l străbată, Zgândărind cu teaca ,jarul, Dacia s-o lase lata. Nu a reușit niciunul Să mi-i bată pe străbuni, Chiar de-au ocupat cătunul, Doar vremelnic,far' de răni
DACIA ETERNA de EDI PEPTAN în ediţia nr. 1844 din 18 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380587_a_381916]
-
unor iscuri strălucitoare cât o fracțiune de secundă, și apoi urma un tunet înfundat și spart, ori alungat ori constrâns , încât trăsnea pe unde apuca.”( Aria) Iată cum sunt creionate câteva dinre personajelele lui Simion Bogdănescu; “Ion Ciulei era un ciot de om. Adică nu era mai mare decăt Statu-Palmă-Barbă-Cot, cu tot cu pingelelele de la pantofi. Purta pe cap o pălărie vânătă, veche, pleoștită ca un ciuciulete, o cămașă în carouri, peste care trăgea o jiletcă din piele maronie și cam roasă”(Erbicidarea
„PE VREMEA CAILOR PĂGÂNI” DE SIMION BOGDĂNESCU EDITURA „CRONEDIT” 2015 de DORINA STOICA în ediţia nr. 1738 din 04 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/380555_a_381884]
-
prin filtrul statisticii. De exemplu, statistic vorbind, cam de câte ori trec pe lângă vreo pădure (sau mai bine zis ceea ce a mai ramas din ea) sau pe lângă vreun spațiu verde pierdut pe undeva printre cartierele marilor orașe, observ, inevitabil, fie zeci de cioturi de copaci “proaspăt” tăiați, fie chiar indivizi care se ocupă cu tăierea copacilor chiar sub ochii mei. Pentru orice trecător normal la cap, peste tot pe unde acesta își va întoarce privirea, el va vedea și va fi uluit de
PAUL GHEORGHIU [Corola-blog/BlogPost/380810_a_382139]
-
prin filtrul statisticii. De exemplu, statistic vorbind, cam de câte ori trec pe lângă vreo pădure (sau mai bine zis ceea ce a mai ramas din ea) sau pe lângă vreun spațiu verde pierdut pe undeva printre cartierele marilor orașe, observ, inevitabil, fie zeci de cioturi de copaci “proaspăt” tăiați, fie chiar indivizi care se ocupă cu tăierea copacilor chiar sub ochii mei. Pentru orice trecător normal la cap, peste tot pe unde acesta își va întoarce privirea, el va vedea și va fi uluit de
PAUL GHEORGHIU [Corola-blog/BlogPost/380810_a_382139]
-
cutreieră în lung și-n lat împărăția și îngroap-o în nămeți, ca nimeni să nu mai miște prin locurile astea! Și tu, Prăpădenie, căscatule, ai grijă cum conduci acțiunea! Să fie plină împărăția de ciolanele oamenilor și viețuitoarelor moarte și cioturi uscate! Să pregătim praznicul cel mare și să ne umflăm cele burdihane! - Uraaa! Uraaa! Trăiască Împărăteasa noastră! urlară din toți rărunchii urâciunile. - Și acum (bătu de trei ori din palme Iarna) iute și degrabă, toată lumea la treabă! N-apucă să
MĂRŢIŞOR- 2 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1474 din 13 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/374298_a_375627]
-
pe alta, dându-și pumni, țipând, suflând, urlând și chiuind agitat, ca turbatele. Începu urgia... Ce iad!... Ce vijelie!... Ce furtună!... Ce dezastru!... Ce distrugere!... Ce urlete, torturi și schingiuiri!... Ce plânsete, ce jale, ce durere!... Câmpul era plin de cioturi, de oase și hoituri, croncănitorii nu mai pridideau cu prada, umplând cămările palatului. Supușii împărăției, care mai scăpaseră, gemeau disperați sub dealurile de omăt prăvălite de Nămețilă. Iepurii, veverițele și tot ce mai rămăsese viu prin pădure se dădeau prinși
MĂRŢIŞOR- 2 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1474 din 13 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/374298_a_375627]
-
CELĂLALT Te-am văzut aseară într-un forum intelectual Unde ai spus: intelectualul nu este necesar Toți cei care vorbeau și ascultau erau prietenii tăi Prietenii și prietenele tale Ale poetului O clipă mi-am imaginat chipul cenușiu Ca fiind ciot dintr-un copac înconjurat de flori Cum s-ar spune eu sunt poet, nu intelectual Tu știai asta, de aceea ai roșit Degetelor le-ai mușcat pielița fină De prieteni îți bați joc dar râd de ei de tine însuți
POEZIE ALBANEZĂ DIN KOSOVA VEHBI MIFTARI de BAKI YMERI în ediţia nr. 1918 din 01 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/375011_a_376340]
-
prin filtrul statisticii. De exemplu, statistic vorbind, cam de câte ori trec pe lângă vreo pădure (sau mai bine zis ceea ce a mai ramas din ea) sau pe lângă vreun spațiu verde pierdut pe undeva printre cartierele marilor orașe, observ, inevitabil, fie zeci de cioturi de copaci “proaspăt” tăiați, fie chiar indivizi care se ocupă cu tăierea copacilor chiar sub ochii mei. Pentru orice trecător normal la cap, peste tot pe unde acesta își va întoarce privirea, el va vedea și va fi uluit de
TĂIEREA COPACILOR, UN NOU SPORT NAŢIONAL de PAUL GHEORGHIU în ediţia nr. 1632 din 20 iunie 2015 [Corola-blog/BlogPost/372446_a_373775]
-
a ridicat în picioare, neștiind ce să le spună, și a rămas în tăcere câteva momente. Ochii îi erau irezistibil atrași de mâinile lor, zeci de mâini de leproși, cele mai multe ținute ascunse, unele fără degete, altele reduse la un simplu ciot. Mulți stăteau cu ele vârâte sub coapse, obișnuiți să le ascundă vederii. Când a început să vorbească, doctorul le-a spus: “Sunt medic chirurg, specializat în chirurgia mâinii. Oridecâte ori întâlnesc pe cineva pentru prima dată, nu mă pot abține
MÂINILE LUI de GELU ARCADIE MURARIU în ediţia nr. 8 din 08 ianuarie 2011 [Corola-blog/BlogPost/344881_a_346210]
-
pentru totdeauna aproape de noi”. De îndată ce a terminat de vorbit, dr. Brand a observat o uimitoare schimbare de atitudine printre pacienții lui. În toată curtea, mâinile tuturor erau ridicate în sus, cu palmele unite în tradiționalul semn indian de respect. Aceleași cioturi, aceleași mâini fără unghii, fără degete, mutilate de lepră ... Nimeni nu mai încerca să și le ascundă. Mâini ridicate în sus, în dreptul feței, în semn de respect pentru doctorul englez, venit să-i îngrijească. Un gest aproape uitat, reluat acum
MÂINILE LUI de GELU ARCADIE MURARIU în ediţia nr. 8 din 08 ianuarie 2011 [Corola-blog/BlogPost/344881_a_346210]
-
jos, dar acesta după cum arăta, căzuse mai mult în urma unei lupte decât a unei împiedicări. Îl simpatiza pe inginer, era șeful său direct și era bine să pară că nu știe nimic. A luat o găleată cu apă și un ciot de mătură să spele pata de sânge închegat. Când să înceapă spălatul, a văzut o bucățică de cârpă albă ieșind dintr-un sac și când a tras de ea să vadă ce este și ce caută acolo, a constatat că
CAT DE MULT TE IUBESC..., ROMAN; CAP.XVI FIARA CU CHIP UMAN de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1144 din 17 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347305_a_348634]
-
mâinile nu-l ascultau: îi tremurau așa de tare, că a scăpat multe bețe pe jos până când a reușit să aprindă lampa de pe polița din dreptul ferestrei. Pe vatră se mai vedeau câțiva tăciuni care se încăpâțânaseră să ardă ultimile cioturi din niște buturugi de salcâm rămase sub pirostriile, pe care era așezat ceaunul de tuci, în care-și făcuse o amărâtă de mămăligă, și mâncase de seară... cu un codru de brânză și o ceapă spartă într-un ștergar cam
ULTIMA SPOVEDANIE (NUVELĂ DE DRAGOBETE) de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 420 din 24 februarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/346838_a_348167]
-
gaura coșului, prin care cobora un lanț cu zale din fier forjat, agățat de-o bară pătrată din metal, pe care se vedeau șiruri de mânătărci, bureți și ciuperci puse la afumat. A luat vătraiul și a-nceput să strângă cioturile unul peste altul, care au început să scoată o puzderie de scânteii, auzuindu-se din când în când trosnituri răzlețe, ca dovadă că-n lemne se mai păstrau stropi de apă. O bubuitură năpraznică l-a făcut să tresară. Ușa exterioară
ULTIMA SPOVEDANIE (NUVELĂ DE DRAGOBETE) de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 420 din 24 februarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/346838_a_348167]
-
mejdiinile dintre locuri, îmi zice cu năduf în galas: „E-he... Andrei, dacă s-ar fi-ntors de pe front Costică Pavelescu, ți-ar fi lăsast tot codrul de pădure dintr-a-Bisericii; doar știi că eram vecin cu neica Mitru, nu numai ale cioturi de pe cei cinci stânjeni... după care plângi. Ce om a fost... Era văr cu Leana ta, mi se pare mie... după mamea bătrână. Parcă-l văd cum trecea pe la nevastă-ta, când erai plecat la răzbel și-i aducea de-
ULTIMA SPOVEDANIE (NUVELĂ DE DRAGOBETE) de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 420 din 24 februarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/346838_a_348167]
-
rânjindu-i aprigă, își zicea că, de fapt, el trăiește aceeași zi la nesfârșit! Și-atunci se dezbăra de așa părere azvârlindu-și ochii încolo și-ncoace, descoperind te-miri-ce, fie vreo piatră curios erodată, fie vreo crevasă, fie urma unui ciot de mult despărțit de trunchi, ceva acolo... Și era destul ca senzația de moment nou pe firul timpului să reapară, chiar de preajma tolera aceeași notă covârșitoare a repetabilului. Adulmeca... privea... și se dumirea că e tot mai aproape de țintă
CĂLĂTORIA de ANGELA DINA în ediţia nr. 2144 din 13 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/376950_a_378279]
-
albastră la degetul mic al infantei este același și nu este ciudat aceste două imagini nu se mai suprapun pe retină ceva între timp s-a schimbat ne-au năpădit ghioceii în tâmple și toporașii albaștri ne-au mai crescut cioturi ne-am mai uscat așa-i de când lumea în luna lui Martie nu poți să te scalzi de două ori în aceeași lacrimă... Referință Bibliografică: Astenie / Aurel Conțu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2254, Anul VII, 03 martie 2017
ASTENIE de AUREL CONȚU în ediţia nr. 2254 din 03 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/378029_a_379358]
-
zile bune, frământând hârtia pe care trebuia să o semneze Mitu, la vânzare. Dar și cu actele ar fi rezolvat-o, nevasta lui Mitu putea fi dovedită, până la urmă... Mai rău era că nu putea să intre pe arie. În ciotul ars al copăcelului își făcuse sălaș un șoim ciudat. Cum se apropia vreun om de glie, șoimul se înălța pe dată și se lăsa glonț spre ochii ăluia. N-avea teamă de om, nu se speria de bulgări de pământ
ŞOIMUL de ANGELA DINA în ediţia nr. 1310 din 02 august 2014 [Corola-blog/BlogPost/376494_a_377823]
-
din cătare... apoi revenea din înaltul cerului, căzând ca o năpastă spre creștetul atacatorului... Nu se mai știe dacă alde Bogatu’ a făcut actele cu femeia lui Mitu... Și nici despre al lui Mitu nu se mai spun povești. Doar ciotul copăcelului rabdă în continuare, vară ori iarnă, în zori și-n apus, în locul păsăretului mărunt, un șoim - paznic al ariei necălcate, de atunci, de picior de om... Referință Bibliografică: ȘOIMUL / Angela Dina : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1310, Anul
ŞOIMUL de ANGELA DINA în ediţia nr. 1310 din 02 august 2014 [Corola-blog/BlogPost/376494_a_377823]
-
a terminat mai rău. Mașina s-a rostogolit în prăpastie după ce am scos fata afară, dar putea să se întâmple oricând, chiar și când era în mașină. Poate că tocmai greutatea corpului său o mai ținea în echilibru agățată de ciotul de stâncă. - Tocmai despre acest lucru vă spuneam. Dacă nu interveneați, acum fiica noastră nu mai era vie. Nu știu dacă a mai rămas ceva din mașină... - Nimic. A ars complet. Era deja un morman de fiare contorsionate când am
ROMAN PREMIAT DE L.S.R. ÎN 2012 de STAN VIRGIL în ediţia nr. 2328 din 16 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/376628_a_377957]
-
Acasa > Poezie > Familie > DE RUSALII Autor: Valentina Geambașu Publicat în: Ediția nr. 1996 din 18 iunie 2016 Toate Articolele Autorului De Rusalii... Port imaginea copilăriei cu amintiri brodată Prin Teleorman cu cioturi de poveste...,,a fost odată’’ Când bunica, o masă, de Rusalii,ducea pe capul ei, Iar noi, pe uliți presăram frunze de nuc și tei. În această zi frumoasă a moșilor de vară, Călușul răsuna prin sate cu lăutari în
DE RUSALII de VALENTINA GEAMBAȘU în ediţia nr. 1996 din 18 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/375255_a_376584]
-
tenu-i ruginiu, Iar din pervazul rece și-n pustiu, Vântul scruta, din casă, depărtarea. Tăceam sfătos, odaia'ncremenise Privindu-i gingășia nepereche. Vedeam în ea, ca'ntr-o icoană veche, Un an de roade și-un noian de vise. Trăind un ciot de an, lăsase pomul Să-și odihnească sevele, o iarnă, Dar, mai întâi ca fulgii să se cearnă, Voia să știe ce nu știe omul ... Când m-am trezit, în zori, deja plecase ... Probabil spre mormântul hărăzit. O frunză cu
AZI A BĂTUT LA UŞA MEA O FRUNZĂ de OVIDIU OANA PÂRÂU în ediţia nr. 1825 din 30 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/372582_a_373911]