381 matches
-
Încercă să se ridice și nu reuși. Ghetele costumului se aflau chiar În fața lui. Vru să le apuce cu mâinile, dar nu reușea să-și strângă degetele. Încercă să apuce cu dinții de costum ca să se ridice, dar maxilarele Îi clănțăneau, scăpate de sub control. Intercomul păcăni: — Norman! Știu ce vrei să faci, Norman! În orice moment Beth putea ajunge aici. Trebuia să-și Îmbrace costumul. Se afla la câțiva centimetri de el, dar mâinile Îi tremurau neîncetat, nu putea ține nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
obicei, cînd bea de unul singur în cămăruța asta de sub scara Cramei, o face numai în scopuri profilactice, cînd simte că e gata să răcească ori cînd n-are somn. Și bea dintr-o cană de tablă smălțuită șampanie Mott, clănțănind cu dinții pe buza cănii, simțind băutura cum îl înțeapă ușurel în cerul gurii și pe gingii. Zghihară nu băuse pînă atunci niciodată și nici cu Radul Popianu nu mai băuse în acea odaie. La crîșmă, în Cramă chiar, acasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
am tras sub șoproanele unui han. Era frig, am început să tremur, m-am învelit cu cerga, care nu ținea însă deloc de cald. - Ce e cu tine? m-a întrebat. - Tu nu vezi? i-am răspuns eu cu dinții clănțănind. Mi-e frig, pune dulama pe mine și ia cerga asta de-aici. Mi-a adus să mănânc doi mici și mi-a pus o ceașcă cu țuică în mână. - Bea și tu, zice, mi-o dădu mocanu' ăsta de-
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
la Cîmpu-Lung. M-am trezit târziu cu o senzație apăsătoare de chin. Nu știam unde sunt și am luat-o spre fereastră, pe care am deschis-o și am sărit jos în stradă. Am căzut pe brânci și mi-a clănțănit bărbia de pavaj. Asta parcă m-a mai răcorit. Am intrat îndărăt pe poartă și m-am întors în pat. Dimineața m-am uitat să văd de la ce distanță sărisem. Mi s-a părut că am visat, deși aveam bărbia
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
de la toate distanțele, când credeai că a tăcut unul, începea celălalt... Am ieșit afară cu un alpenștoc în mână, pe care îl cumpărasem din oraș să urc cu el la cota 1400 și am început să-i pocnesc. Erau îndîrjiți, clănțăneau la mine, dar eu eram și mai îndîrjit, trosc, buf, în dreapta și în stânga, până s-au împrăștiat sărind gardurile și arătîndu-mi cozile stufoase... M-am întors și am adormit satisfăcut... A doua zi,dimineața am văzut, mirat, cum zăpada din
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
i-am răspuns. Și am intrat într-un magazin de vinuri, am cumpărat o sticlă și am ajuns în dărăpănata lui odaie. Numai că pe mine m-a apucat deodată frigul și au început, cu paltonul pe mine, să-mi clănțăne dinții. Afară era mai cald decât acolo. I-am spus că nu pot să stau, să mergem la mine, unde e calorifer, sunt singur, poate să doarmă la căldură, de ce să stăm acolo să înghețăm? - Nu înghețăm, zice, fac eu
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
privind-o țintă, cu ochii licăritori. Ce este? strigă Sanis căscând gura cu uimire. Ce s-a mai întâmplat?... E bolnavă?... De ce n-ați adus doctor?... Nu trebuie doctor, Sanis! nu trebuie nici un doctor, nu trebuie nimic! vorbi Rifca galbenă, clănțănind cu groază. Lasă-ne aici pe noi. Avem treabă. Știm noi ce are fata... Du-te la Făluță... Ai fost la rabin? Ce răspuns ți-a dat el? De ce-ai sfârșit așa degrabă? Credeam că vii mâni... Ce ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pe noi. Avem treabă. Știm noi ce are fata... Du-te la Făluță... Ai fost la rabin? Ce răspuns ți-a dat el? De ce-ai sfârșit așa degrabă? Credeam că vii mâni... Ce ai tu de tremuri și-ți clănțănesc măselele? vorbi jupitorul ș-o clipă o privi cu grijă. Apoi își aduse aminte de întâmplările lui și zâmbi, cu ochii ațintiți asupra unei icoane ce i se așezase numai lui înainte. Ce răspuns mi-a dat rabinul? întrebă el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
din clipă în clipă și grăiește în sine și se țistuiește pentru întârzierea lui. Așa face totdeauna Culi! O dată i se întâmplă lui Culi să întârzie, numai o dată într-atâția ani de când s-a așezat la Prelunci - și bătrâna îl clănțănește și-l foarfecă în sine: Totdeauna face așa Culi! Atâta fecior are și ea și sare cu gura asupra lui oricând și pentru orice. O singură dată întârzie Culi din pricina acelui diavol de urs - și asta însemnează că totdeauna vine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
unul cu altul toată ziua. Seara ne-am oprit să ne odihnim și am împărțit hrana. Întrucât el n-avea sac de dormit, m-am rușinat să mă vâr în al meu. Am rămas și eu pe nisip și îmi clănțăneau dinții de frig. Abia spre dimineață am ațipit. M-a trezit soarele dogoritor; am observat atunci că necunoscutul îmi șterpelise sacul de dormit și dispăruse. De-acum trebuia să îngheț în fiecare noapte. Din fericire, mi-am adus aminte de
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
vrînd? Și-mi e groază numai de podeaua care, sigur, arde de înghețată ce e. Câinoasă iarnă... "Așteaptă, femeie, să pun ceva pe mine!"... Hai, ușurel, Daniel Petric, pregătește-te să cobori în era rațiunii... s-ar putea să-ți clănțăne puțin dinții, dar e vina ta, în era rațiunii nu se dă nimic gratuit, iar tu n-ai fost în stare nici măcar să-ți aduci niște lemne... Stai că stârnești câinii din cartier!", na că a și început unul să
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
am cum să n-o fac pentru că nu văd vreo scăpare. Din oraș, muntele pare un deal cărunt. Turiști îmbrăcați în salopete de schi cochete mă privesc ca pe un ciudat. Tremur tot. Îmi tremură genunchii. Îmi tremură bărbia. Îmi clănțăne dinții. Efectul adrenalinei s-a stins și mă simt extenuat. În gară, mă așez mecanic la una din casele de bilete și îmi dau seama că actele mele și banii și altele s-au dus odată cu rucsacul. Într-o clipă
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
că le-am siluit regina. Ieșim pe terasă. De aici se văd toate luminile orașului, pescărușii, foarte vag marea. Câinii încep să latre alarmând toți vecinii. Hămăiala lor se amplifică acut căpătând ecouri în tot cartierul. E frig de-mi clănțăne dinții-n gură. M-am făcut mic, mic de tot. Nu contează. Ea e la fel de sucită ca mine. Începe să râdă ca muta la înghețată după care își asumă poziția. Își arcuiește ușor spatele și-și îndreaptă fața spre câini
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
cuprindea teama, simțea cum i se răspândește teama în trup, dar nu se putea împotrivi acelei formidabile înaintări de automat și nici atracției; și dintr-odată în apropierea ei, lângă ea, deasupra ei chiar a izbucnit un îngrozitor tărăboi, răcnete, clănțănit de clești imenși, drugi de oțel scăpați de ciment, jeturi de apă izbind cu fantastică furie se auzeau într-o învălmășeală cumplită în care a simțit brațe puternice apucându-i brațele, prinzându-i trupul ușor, se simțea acoperită și descoperită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
lumina focului din soba a cărei ușiță o deschisese larg, iar ei s-au aruncat pur și simplu în dreapta și în stânga lui, tot pe burtă, cu mâinile sub bărbie, abia atunci reușind să-și alunge spaima, deși încă le mai clănțăneau dinții și prin zgomotul dințișorilor izbiți unii de alții au reușit să spună: citește-ne și nouă, da, citește-ne și nouă, și l-au văzut cum abia se abține să nu râdă și pe urmă le citește foarte serios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
strângând din dinți, o să vrea să mă mângâie, ca și cum ar reuși să-mi alunge astfel durerea“ - și așezându-i mâna pe umăr și șoptindu-și: „o, Doamne, ce trebuie să fac?“, și el uitând o clipă de cleștii care îi clănțăneau în stomac, uitându-se la ea cu o privire clară pentru câteva clipe și zicându-i: „să te întorci acolo, asta trebuie să faci, te rog, te rog“. „Știi bine că detest iarna“, a spus din nou Ioana Sandi. „Ție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
legăna în scaun și privea fără să vadă nimic, dincolo de masa de lucru, simțind cum inima i se golește. Zile în șir rămânea așa, de fiecare dată când se întorcea acasă, privind lucrurile din jur, pereții albi, ceasul electric care clănțănea indiferent, de parcă s-ar fi străduit să se golească de gânduri. Se uita pe fereastră la casele mărunte ale străzilor alăturate, coșcovite de zăpadă, la liniile înalte și reci ale blocurilor care le înconjurau la distanță, proteguitor. Toate erau îndepărtate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
am închis în mine. Am evitat bărbații, o vreme am crezut că toți sunt la fel. Dar nu puteam să am nici prietene, mă obișnuisem să disprețuiesc toate femeile, cum făcusem cu mătușă-mea, nu vor decât să se mărite, clănțăne toată ziua despre una și alta, e un gol în ele și în jurul lor. Mă disprețuiam și pe mine, nu eram cu nimic mai brează. Apoi într-o zi mi-am zis: până aici, fetițo, unde-ai să ajungi? Mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
clopotele tramvaielor, strigătele treptat înmulțite s-au adunat închegate în respirația colosală a orașului care nu mai dormita. Devenise din nou un stup colcăitor, amenințător. Ca o mașinărie fantastică și uluitoare care înghite orice ca să zumzăie, să toarcă, să-și clănțăne roțile zimțate, să-și plimbe benzile rulante, măcinând totul cu indiferență. Îl ura. Îi era drag și necesar, dar îl ura. Oamenii ăștia care treceau grăbiți pe lângă el și unii pe lângă alții, alergând după autobuzele supraaglomerate, priveau cu ochii goi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
parcă sunt și mai pe lună, de dimineață aveam senzația de a nu mă duce, am strâns chiștoace de pe jos, am măturat cu o perie tocită și câinele mă enerva groaznic, credea că mă joc cu el, poc! i-au clănțănit fălcile, acum s-a învățat minte, mă tatonează de la distanță și se joacă cu mine fără mine, dacă se bagă cu gura în perie ca prostul când eu vreau să strâng și atât și n-am nervi să mătur și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
auzit de pidemie. Da’ a priceput când l-am întrebat noi dacă știe de vreo molimă, ceva. Și strigoiu’ ăla dă om numa’ ridică osu’ dă mână spre cer, că numa’ os rămăsese, îl bălăngăni așa, în toate direcțiile, și clănțăni ca Moartea: Чума всичко, всичко! Marele Komandir și-a-ntors atunci calu’. Atunci l-a-ntors. Și bieții dă noi dimpreună cu el, tot pă jos, pă lângă el. Om cumsecade, de altfel, Înălțimea Sa. Grozav ce-i mai place la război! Da’ uite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
lărgise până la urechi. Mi se păru, atunci, că cel mai bun lucru ce-l am de făcut este să râd și eu. A râs și Doamna Patanetschek, săltându-și țâțele ca două bășici de porc, umflate. Râdea cu buze vaginale, clănțănind din strungăreți și hohotele îi săltau buricul neastâmpărat și vizibil sub cămașa de muselină. Oprită brusc din râs, ne-a zugrăvit, oftând în răstimpuri, prăbușirea stabilimentului ei celebru altă dată. Ne vorbea mai ales de o fetiță japoneză, cea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
violoncel care spune ceva răspicat și moare ca și mine, amuțit de un singur pizzicat de catastrofă. Audiția să fie încheiată cu valsul din „Cavalerul rozelor” și ca supliment să mi se cânte „Valurile Dunării” vals de Ivanovici, plânge stârpitura, clănțănind din dințișori, înghemuit în polarul beznelor din mine. ă - Nu vreau să-ți văd mutra cenușie, spusesem intendentului, care-l face și pe încasatorul la Crematoriu, plătindu-i cotizația pe zece ani înainte. Avea chipul de culoarea leșiei și mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
femeia aceasta. Doamna Levy o arătă pe domnișoara Trixie care sforăia sonor. Apoi o scutură de umăr. Plec, scumpa mea. Totul va fi bine. Am vorbit cu domnul Gonzalez și e încântat ca te-ai întors. — Liniște, porunci domnișoara Trixie, clănțănind amenințător din dinți. — Vino odată, altfel va trebui să te duc să-ți facă injecții antirabice, spuse supărat domnul Levy, apucând brațul soției lui prin haina de blană. — Uită-te numai cum arată locul ăsta! O mână înmănușată arătă spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
ca un baton alb, rotindu-se și Învârtindu-se, marcându-i progresele prin iarba Înaltă. După zece pași, pantalonii Îi erau uzi fleașcă până la genunchi, iar pantofii plini de apă Înghețată. Până să ajungă la ușa din față, dinții Îi clănțăneau În gură, În contratimp cu tremurăturile. Lumina sclipea la fereastra bucătăriei, dar Logan putea discerne doar siluete prin geamul murdar. Nu se mai obosi să ciocăne, ci doar se opinti și Împinse ușa umflată. Pe dinăuntru, casa era chiar mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]