1,020 matches
-
poziție. Pe bună dreptate erau speriate, căci exact în momentul acela, undeva pe coridor s-a auzit cum o ușă se deschide încet. Apoi niște pași s-au apropiat și s-au oprit lângă ușa noastră. Imediat am văzut cum clanța începe să se miște în jos, încet și amenințător. La început apăru în ușa întredeschisă un ochi speriat, după asta ușa fu deschisă cu putere și fără menajamente, și în cameră păși, hotărâtă să facă scandal, o siluetă de fată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
himere, Însă ceva m-a oprit Înainte să ajung În sala de muzică. Un glas șuierînd În spatele meu, Înapoia ușii. Un glas profund, care șoptea și rîdea. În camera Clarei. Am Înaintat Încetișor spre ușă. Mi-am pus degetele pe clanță. Degetele Îmi tremurau. Ajunsesem prea tîrziu. Am Înghițit În sec și am deschis ușa. 9 Trupul gol al Clarei zăcea pe niște cearșafuri albe care străluceau ca mătasea. MÎinile maestrului Neri alunecau pe buzele ei, pe gît și pe piept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
apoi s-a întors către mine cu un gest de neputință. Am văzut că e speriat de moarte. Dacă o fi murit cumva? Nu te teme, i-am răspuns. Am bătut în ușă, n-am primit nici un răspuns. Am încercat clanța și am constatat că ușa nu era încuiată. Am intrat înăuntru urmat de Stroeve. Era întuneric în cameră. Am putut vedea că e un fel de pod cu acoperișul mansardat și o licărire slabă, doar un pic mai puternică decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
orice străin era un dușman. Dr. Coutras avu senzația că băiețelul îl iscodește pe furiș dindărătul unui copac. Ușa era larg deschisă. Strigă, dar nu-i răspunse nimeni. Păși înăuntru. Bătu la o ușă, dar din nou nici un răspuns. Răsuci clanța și intră. Mirosul care-l întâmpină agresiv îi întoarse stomacul pe dos. Își duse batista la nas, își luă inima-n dinți și intră. Lumina era slabă și după ce umblase atâta vreme prin soare un timp nu izbuti să mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
violent Îl Încercă Îndărătul ochiului, cu degetul său de foc. Își Închise ochii cu putere, așteptând să se risipească norul de scântei Înfocate. În timp ce Își apăsa cu pumnii pe pleoape, auzi o mișcare În spatele ușii și o mână care atingea clanța. Dar nu avea putere să se Întoarcă. Când izbuti, să o facă o văzu pe necunoscuta care intrase și aștepta nemișcată, rezemată În cadrul ușii. - Pietra... tu? Murmură el, recunoscând silueta mlădioasă a femeii. Lumânarea de pe masa de scris abia cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
face zgomot, un zgomot familiar ce ar fi anunțat că am venit, că sunt acolo, de partea cealaltă a peretelui, la doi pași, la numai câteva secunde. Zâmbeam imaginându-mi-o pe Clămence gândindu-se la mine. Am apăsat pe clanță și am împins ușa. Fericirea se putea citi pe chipul meu. Nu mai existau război, nici fantome, nici copii asasinați. Nu mai exista decât dragostea mea, la care mă întorceam și pe care urma să o strâng în brațe, înainte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
ceva sfâșietor ca pântecul textului pe care-l aștepți de 20 de ani și despre care știi că n-ai să-l mai scrii niciodată. Căzut în el, ascultând orice zgomot, oricât de mic, sperând să fie mâna ei, încercând clanța ușii. Totdeauna când avea premieră se ducea la ea, căuta liniștea de acolo, aștepta țipătul, nașterea... Nu cuptorul de var din ochii Loredanei. El vroia liniște. El vroia Teatru. Și Tina nu e, fata nu e acolo, lângă el. Deschide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
apasă Încet inelul În palmă.) ROSALIND (cu vocea Întretăiată): Te rog, pleacă. AMORY: Adio... (Ea Îl mai privește o dată, cu dor infinit, cu infinită tristețe.) ROSALIND: Să nu mă uiți niciodată, Amory... AMORY: Adio... (Se Îndreaptă spre ușă, caută neîndemânatic clanța, o găsește; ea Îl vede cum Își dă capul pe spate și dispare. Dispare. Ea dă să se ridice de pe canapea, dar se lasă să cadă pe ea cu fața În jos, Între perne.) ROSALIND: O, Doamne, vreau să mor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
foile dosarului prin birou. — Nu înainte să o fac eu, i-am zis, găsind în sfârșit dosarul lui Weisthor. Am închis cu zgomot sertarul. — Bun. Îl am. Acum putem să plecăm de aici. Eram pe cale de a duce mâna la clanță, când un revolver pătrunse pe ușă, urmat îndeaproape de Lanz Kindermann: Îmi spuneți și mie ce dracu’ se întâmplă aici? M-am tras înapoi: — Ei, ce surpriză plăcută, am spus. Tocmai vorbeam despre tine. Ne gândeam că ai fi putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
Felix. — Sunt inspectorul Pătrașcu, de la Direcția Porumbului! Deschideți, vă rog! — Păi unde sunteți, tovarășe inspector, că nu vă zăriți! strigă Felix. Păi tocmai asta e, că nu mă văd! Dar deschideți-mi o dată, că nu mă mai pot ține de clanță! răsună tânguitoare vocea. — Deschide-i, Felix, șopti Getta 2. Stă omul afară, în frigul cosmic... Încă șovăind, comandantul Felix ridică drugul oblic, trase zăvorul, descuie broasca, deschise ușa și simți că un lucru nevăzut, aproape atingându-l, se strecură înăuntru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
Iată-mă din nou mânjit de păcat! N-am fost vrednic să păzesc grădina ... Cine-a putut să citească lumina?! În mâna Ta sunt toate veacurile, În mila Ta sunt toate leacurile! Mă uit cu-ngrijorare la ușă și la clanță: Și-ntârzierea e-o undă de speranță ... Acasă de atâta privit claude monet a orbit beethoven a surzit de-atât auzit de-atâta dor pot să-mi iau zbor spre altundeva unde-i casa mea cu silabe de miere mă
POEZII DE ION GEORGESCU de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 939 din 27 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/364284_a_365613]
-
sosit, Mă ia scurt, fără pupici, întreabând printre lentile: „Pot să stau și eu aici...cam vreo trei sau patru zile?” „Poți să stai și-un an, chiar doi!”, îi raspund cu nonșalanță, Închizând ușa ‘napoi, chiar... ținându-mă de clanță, Altceva nu-mi amintesc să-i fi zis și mă consum Că nu pot s-o potolesc pe nevasta-mea nicicum! 8 MARTIE De ziua ta femeie, de ești mamă sau fiică, Ori metamorfozată în soacră mare, mică, Doresc la
FLORILEGIU PENTRU ÎNCEPUT DE PRIMĂVARĂ de GEORGE ROCA în ediţia nr. 71 din 12 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364443_a_365772]
-
țipetele erau tot mai puternice și mai disperate. Ajuns în fața ușii ciocăni și așteptă ca cineva să-i răspundă și să-i deschidă. Insistă când intensitatea țipetelor se înteți. Văzând că nu-i răspunde nimeni, avu curajul să apese pe clanța ușii și să pătrundă în întunericul ce-l întâmpină când intră în tinda casei. Vaietele se auzeau dintr-o cameră alăturată. Deschise ușa, obișnuindu-se cu semiîntunericul din cameră. Când pătrunse în odaia slab luminată, văzu o femeie tânără, cam
ANA, FIICA MUNŢILOR -ROMAN CAP. I de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1107 din 11 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/363801_a_365130]
-
sticlă goală și o bucată de pâine. Și-a pus pe ea pardesiul pe care-l primisese de pomană săptămâna trecută de la o vecină cu suflet mare, și-a vârât picioarele desculțe în ghetele ponosite și a pus mâna pe clanță. “Cam cald cu ele, dar altceva nu am...”, își spuse, aruncând o ultimă privire asupra încălțărilor ei prăfuite. Se mișca greoi, puțin adusă de spate, având un pas nesigur.Parcă nicicând nu-i tremuraseră picioarele mai tare ca acum. Oare
UN DRUM FĂRĂ ÎNTOARCERE de CRISTEA AURORA în ediţia nr. 1131 din 04 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/364044_a_365373]
-
am zis încercând să închid robinetul. Aparent am reușit să-l închid . Însă apa continua să curgă din ce în ce mai murdară și mai fierbinte. Aburii se ridicau de jos ca un nor dens acoperindu-mi trupul. Pe dibuite, ținându-mi respirația caut clanța ușii, deschizând-o fără niciun efort. M-am prăvălit afară și cu ochii închiși m-am îndreptat spre dulapul unde erau prosoapele. Iau unul la întâmplare și încep să-mi șterg corpul de murdăria depusă. Eram acoperit de un roșu
TATUAJUL de GHEORGHE NEAGU în ediţia nr. 2093 din 23 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/362731_a_364060]
-
și de păcat,/ Simțeam eminesciana vibrație,/înțelepciunea lui Pan din gură în gură/Era în sămânța gata de germinație.// Am spart coaja seminței cuvântului/ Și-am dat peste altă sămânță/un alt înțeles, o altă cărare,/o altă speranță,/o clanță/pentru o altă,/o altă...//până rămâne/măduva Limbii Române.// În fiecare cuvânt e un oier,/un țăran/care face holda să cânte/imnurile acestui pământ/scrise cu plugul pe nepieritoarele pergamente/ale brazdelor.// Rostiți un cuvânt în limba noastră
ZIUA LIMBII ROMÂNE SĂRBĂTORITĂ LA MALUL MĂRII de ELENA TRIFAN în ediţia nr. 1350 din 11 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/362361_a_363690]
-
291 din 18 octombrie 2011 Toate Articolele Autorului POEM DE AL.FLORIN ȚENE În orașul ploile nocturne În orașul ploilor nocturne Femeile intră cu umbrelele închise să le botez cu numele iubitelor ne iubite În orașul ploilor nocturne Luna-i clanță din alamă cu ea bărbații deschid ușa spre cerul vopsit în albastrul mării unde peștii își fac cuiburi sub streașinile caselor. În orașul ploilor nocturne păsările pică din aer pe umerii desgoliți ale femeilor uitând cântecele diurne. În orașul ploilor
ÎN ORAŞUL PLOILOR NOCTURNE de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 291 din 18 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/361123_a_362452]
-
fi fost să fie, Pe unde-și poartă rochia De nu o fi stafie? Gurile rele cică zic, Doar să se afle-n treabă, Că nu e bună de nimic Și e demult o babă Pusă mereu pe stricăciuni Și-afurisită-n clanță, Cu vestea printre băbăciuni Că-i mare cotoroanță Și într-un Mărțișor, de rea, S-a pus să se îmbrace Când neaua tocmai se topea Cu nouă mari cojoace, Să-și urce oile din timp La munte la pășune, Sfidând
POEM DUPĂ PROZA SCURTĂ LEGENDA LUI DRAGOBETE DE FLOAREA CĂRBUNE de ROMEO TARHON în ediţia nr. 1145 din 18 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/364083_a_365412]
-
De trotuar, cu proxeneți ... Nu salvăm țara cu scuze, Cu ”probabil, o să văd”... Când guverne de farfuze Bagă țara în prăpăd. Nu salvăm țara cu niște Impostori parlamentari Ce li-e lene să se miște, Dorm pe ei da-n clanță-s tari... Nu salvăm țara în comă, Cu penali și interlopi, Cu scursură și cu vomă De putori și diavoli popi.. Nu salvăm țara cu poante, Ori cu ponturi și cu ponți(!), Ungurind clici aberante De baroni, de grofi, de
NU SALVĂM ŢARA CU... ŢARA (MANIFEST) de ROMEO TARHON în ediţia nr. 1052 din 17 noiembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363124_a_364453]
-
1379 din 10 octombrie 2014. Vreau să-mi zacă trupul pe-un pat de spital, prăbușit pe-o rană, cu ochii căzuți, dârdâind de friguri, trist și animal, singur în salonul anilor pierduți. Să nu intre nimeni, câini legați de clanțe, nu vreau să mă vadă lumea cum ma sting, iar dacă vă-ntreabă, nu le dați speranțe: spuneți că-năuntru îngeri se preling. Nu, nu vreau transfuzii, nici medicamente, nu-mi mai pun speranțe-n niciun tratament și să nu
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/368252_a_369581]
-
-i frumos. Citește mai mult Vreau să-mi zacă trupul pe-un pat de spital,prăbușit pe-o rană, cu ochii căzuți,dârdâind de friguri, trist și animal,singur în salonul anilor pierduți.Să nu intre nimeni, câini legați de clanțe,nu vreau să mă vadă lumea cum ma sting,iar dacă vă-ntreabă, nu le dați speranțe:spuneți că-năuntru îngeri se preling.Nu, nu vreau transfuzii, nici medicamente,nu-mi mai pun speranțe-n niciun tratamentși să nu-mi
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/368252_a_369581]
-
apartamentului, dar devenise un pachet de nervi. Zări, întâmplător pe Boris Israelovici Glazpapier, care era foarte bine dispus. - Sigur că da! Izbucni Leopold. Halal președinte de bloc ne-am ales. Se usucă iarba în jurul casei, ușa de la intrare stă fără clanța, oglinda din lift e spartă... Și tu zâmbești, încasezi contribuția lunară și ești fericit. Halal! - O să iau măsuri, spuse moale Boris. Zău, ce ți-a venit? Leopold se simți ușurat dintr-odată. În schimb, Boris Israelovici simți că-i crește
SCHIŢE UMORISTICE (8) – COAFURA ŞI IAURTUL de DOREL SCHOR în ediţia nr. 1365 din 26 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/368425_a_369754]
-
leagă depărtarea... Liniștea mă arde precum bruma albă, Lacrima ce cade se preface-n salbă. Biciuie-amintirea, biciuie întruna, Strâng la piept albumul, întețind furtuna; În desiș de simțuri, chipuri se-nfiripă, Zâmbete menite să dispară-n pripă. Pragul casei cheamă, clanța ușii plânge, Teama îmi golește venele de sânge Și-n tăcerea nopții, pe albite creste, Duhul iernii scrie ultimă poveste. Referință Bibliografică: ÎN TÂMPLE-MI CURG ANII / Georgeta Muscă Oană : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1813, Anul V, 18
ÎN TÂMPLE-MI CURG ANII de GEORGETA MUSCĂ OANĂ în ediţia nr. 1813 din 18 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/368552_a_369881]
-
al clădirii. Am urcat scara elicoidală până la etajul unu și în față apăru ușa metalică, proaspăt montată, pe care mai stăteau încă agățate bucăți transparente de folii albastre. Am bătut, am sunat și... liniște. Atunci Maria a pus mâna pe clanță și ușa s-a deschis ușor. Un ciocan scăldat în lichid roșu ca sângele era aruncat în drum. Pe canapea Paul și Isabela erau cufundați în dulcele somn al nemărginirii. Pe cearceafurile albe, parcă aruncase cineva petale de maci roșii
„ȘOCUL” de CORNELIA PĂUN în ediţia nr. 1605 din 24 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/367732_a_369061]
-
particular. E o taxă mare dar fixă, poți să o prinzi în buget. Include totul, infrastructură mult mai bună, profesori, manuale, uniforme. Mai sunt bineînțeles și alte avantaje, nu le enumăr acum. Oricum, nu îi cheamă pe tătici să repare clanțele, pe mămici să spele perdelele și nici nu auzi anunțurile imperative de la început de an școlar: - Anul ăsta trebuie să schimbăm neapărat băncile, sunt în ultimul hal. Am vorbit cu dirigintele clasei care învață după amiază, sunt și ei de
ŞCOALA DE AZI de DAN NOREA în ediţia nr. 1311 din 03 august 2014 [Corola-blog/BlogPost/367831_a_369160]