336 matches
-
bine scotea capul pe geam în fiecare secundă. [...] Stătea cu mîna dreaptă pe schimbătorul de viteză, precum un pilot de avion care ține strîns manșa; îl manevra mereu, aproape imperceptibil, accelerînd sau încetinind; iar cu mîna stîngă nu înceta să claxoneze, căci era destul de dificilă ieșirea din Paris [...]. Mai reprezentativă pentru acest gen de descriere este descrierea scutului lui Ahile, analizată ceva mai departe (p. 181), unde descrierea obiectului înseamnă de fapt reprezentarea procesului de făurire a acestuia. Sinteza celor trei
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
înșelau așteptările. Dar mai cu seamă îi plăcea să se știe iubită, și el o copleșea cu stăruințele lui. Făcând-o atât de mult să simtă că există pentru el, o silea să existe cu adevărat. Nu, nu era singură... Claxonând puternic, autobuzul își croia drum printre obstacole invizibile. În mașină nu se mișca nimeni. Janine simți deodată că e privită și se întoarse către banca aflată în prelungirea băncii ei, de cealaltă parte a intervalului. Nu era un arab și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
tot mi-a trecut prin cap bancul cu Bulă care a salvat o țipă de la viol. Cum? A convins-o. Mergeam deja de două minute prin stațiune. Cârduri de oameni plecau de la plajă. în spatele meu, un cortegiu de trolee mă claxonau violent. Rulam cu vreo 25 de kilometri la oră, în speranța că apare o minune. Minune, ce minune? Doar să-mi spună ea că e puțin obosită și s-ar întinde puțin în patul meu, goală, că e prea cald
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
o gargară cu niște apă de gură și o scuip afară pe zăpada Înghețată, uitându-mă cum soluția albastră și limpede lasă urme pe alb. Pornesc motorul și spatele mașinii alunecă În toate părțile În timp ce iau curba. Un bulangiu mă claxonează, da sunt prea matol să-mi pese. Însă munca nu mă mai tentează, nu că m-ar fi tentat vreodată. Las mașina În parcare de ochii lumii și-mi termin devreme ziua de lucru, târându-mi picioarele cu greu prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
fiindcă s-a dus cu ticălosul ăla bătrân. Femeile. Nu pot. Carole Shirley Nu pot Shirley, găsește pe cineva puternic. Slujba asta, viața asta, m-au secat de vlagă. N-am nevoie acum să remorchez o invalidă. Un ticălos mă claxonează pe centură și mă gândesc să mă iau după el dar nu mă simt În stare. Ne-a scăzut capacitatea de a face față. 00mănâncă000000mănâncă00000mănâncă00 Halesc la greu dinnu abuza de cocaină Bruce o voce greu de descifrat Îmi spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
era încântătoare. Îi promise că o va suna, iar ea dădu din cap și o anunță pe Darcey că trebuia să plece. Darcey o urmă tăcută pe mama sa înapoi la mașină și se așeză lângă ea în față. Minette claxonă în semn de adio și porni spre casă. — Te simți bine? o întrebă pe fiica ei pe drumul spre Galway. Ești foarte tăcută. —N-am nimic. —Te doare brațul? Nu. —Glezna? —Maman, n-am nimic, repetă Darcey iritată. Minette îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
care se prelinge parcă și pe obiecte. Clădiri scunde, cactuși și iarăși ziduri. Mereu aceeași mică piață centrală, mereu aceleași străzi înecate de praf și de soare. Sau mi se pare că sunt aceleași, deoarece le străbatem prea repede. Șoferul claxonează și niște copii se dau la o parte. Ne vom întoarce pe o altă rută și despre aceste sate nu vom ști nimic. Străinii caută în general într-o țară, cu predilecție, ceea ce e celebru, dispensîndu-se de rest. Plătim și
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
lucruri ar arăta altfel... Dar putem continua să nu fim modești. Nu e nici un pericol. Piramidele sunt puține și le putem ocoli. Peste câteva ceasuri și noi vom fi departe de ele. De altfel, șoferul mașinii cu care am venit claxonează. Am venit, am urcat, trebuie să ne continuăm drumul. "Al cincilea soare" are și el pretențiile lui. Mai întîrziem câteva clipe în fața unor mici magazine cu bijuterii artizanale. Se vând amulete, calendare aztece, brățări, piramide în miniatură. Un comerț echivoc
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
dispărut imediat, dar, parcă cu încetinitorul, Ashling a privit înapoi, simțind durerea pulsând în ea. Dintr-odată fragmentată, durerea ei s-a crăpat ca un glob de sticlă, redusă până la inexistență. Zgomotul orașului a izbit-o dintr-odată. Mașini care claxonau, fețe dure și egoiste. Brusc, părea să nu existe loc unde să se poată simți în siguranță. Corpul ei tremura în ritmul fricii, uitând de scandalul pe care urma să i-l facă lui Marcus. Nu putea să facă scandal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
cheamă o asistentă socială, i-am spus eu gâfâind. Piciul vijelios fu smuls din spinarea mea. Am reperat Fordul lui Lee în parcare, l-am îmbrâncit pe Maynard spre el și l-am trântit pe bancheta din spate. Lee a claxonat și a pornit în trombă. Violatorul bolborosea întruna „Iissuse!“ Eu mă întrebam de ce sunetul ascuțit al claxonului nu reușește să acopere țipetele băiețelului despărțit de tatăl său. • • • L-am lăsat pe Maynard la închisoarea tribunalului, iar Lee l-a sunat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
șoptit: — Te iubesc, Dwight! O grăsană mă apucă și-mi suflă în față cu un cornet înainte să reușesc să-i răspund. Ne-am întors acasă pe autostrada Pacific Coast, într-o coloană de mașini lungă, cu șoferi veseli, care claxonau de zor. Când am ajuns acasă la ei, mașina mea n-a vrut să mai pornească, așa că mi-am încropit un culcuș pe canapea și am căzut lat. Băusem mult prea mult. La un moment dat, către zori, m-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
sub scaunul șoferului. Cheia era acolo. Am pornit mașina, am apăsat pe accelerație și am plecat. Am câștigat rapid teren. Am ajuns în spatele Fordului, pe Sunset chiar când Lee trecea pe banda din mijloc, îndreptându-se spre vest. L-am claxonat de trei ori și mi-a răspuns cu semnal LADP care însemna „Polițist în urmărire“. Mașinile din trafic se dădură la o parte făcându-i loc să treacă. Nu puteam decât să semnalizez și eu cu claxonul și să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
doi kilometri distanță de închisoare. Cinci minute mai târziu am găsit adresa - un depozit enorm, înconjurat de alte depozite la fel de mari, dar singurul cu fațada luminată: CARMANGERIA KOUNTY KING - ÎN SERVICIUL COMUNITĂȚII DIN L.A. ÎNCĂ DIN 1923. În timp ce parcam, am claxonat. O ușă de sub firma luminoasă se deschise. Am stins farurile și l-am văzut pe Fritzie Vogel cu degetele mari vârâte sub curea. M-am dat jos din dubă și am descuiat ușa din spate. Țăcăniții coborâră împleticindu-se. — Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
foc. Mulțimea se Împingea În jurul lui, duhnind a transpirație și oboseală, a grăsime ieftină și a vin de orez, mirosurile unui Shanghai nou pentru el. Un Chrysler decapotabil, cu doi tineri germani pe scaunele din față acceleră pe lîngă el, claxonînd tare, zgîriindu-i cu bara din spate mîna lui Jim. După ce trecu de punctul de control, Jim Îndreptă roata din față a bicicletei și pedală spre apartamentul familiei Maxted de pe Avenue Joffre. Grădina oficială, În stil francez, era imaculată ca Întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
Franceză, văzură prima patrulă japoneză care păzea punctul de control din capătul nordic al podului de fier. Dar Basie și Frank nu păreau să se teamă de soldații Înarmați. Jim remarcase că americanii nu erau ușor de impresionat. Frank chiar claxonă la un soldat japonez, care intrase pe șosea. Jim se ghemui sub bord, așteptîndu-se să fie Împușcați, dar japonezul le făcu semn cu mîna să meargă mai departe, cu o privire morocănoasă, presupunînd probabil că Frank și Basie erau muncitori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
de vânt și să pescuiesc în marea de culoarea cobaltului pești mai mari decât mine. O femeie între două vârste conducea mașina în fața mea, mă țineam după ea de o bună bucată de vreme. Aș fi putut să semnalizez, să claxonez și, accelerând, s-o depășesc. Dar stăteam agățat de volan, trăgând de timp. Părul scurt descoperea ceafa gânditoare a unei femei oprite pe coama unui deal. Una care rezistă cu spinarea ei de femeie tânără, dar care și-a pierdut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
cum traversează strada prin mașinile care se mișcă încet. Mă aplec prin portiera deschisă. Elsa mă privește de jos în sus, nu înțelege ce mai aștept. — Ne vedem acasă. — De ce? Nu vii? — Am uitat cartea de credit. — Te aștept. Mașinile claxonează în spatele taxiului. — Nu, du-te. Vreau să fac câțiva pași. — Ia cel puțin umbrela. Văd prin geamul din spate chipul Elsei întors spre mine, în timp ce taxiul se îndepărtează. Traversez strada, am rămas cu o pungă plină de lucruri pentru nou-născuți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
răcoroasă, la o oră înaintată cum era atunci. Dar amândouă am început să fim deranjate de volumul crescând al claxoanelor din jurul nostru. — Ce e zgomotul ăla? întrebă ea. Ne-am uitat și am dat de o coloană lungă de mașini claxonând înnebunite, târându-se în spatele lui Alfie care ne urma cu 5km/h, deloc deranjat de nebunia din spatele lui. — Ce faci? am strigat ca să acopăr zgomotul. — Nu vă las singure în starea în care sunteți, răspunse el liniștit. Dacă nu vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
spuse intendentul, lipindu-și urechea de raclă. Numai unchiul scăpătat coboară scările până la capătul gangului ce dă înspre stradă. El vede cum racla mea alunecă în dubă, cum șoferul dă drumul motorului și-și face drum încetișor, prin grămada oamenilor, claxonând de patru ori. Destul de bine în jachetul și pantofii mei de lac, unchiul scăpătat înclină capul odată spre umărul stâng, apoi spre cel drept și urmărește cu chip confecționat după cerința momentului, duba neagră, până ce dispare în spatele zidului de oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
Verigile o să le cumpere Cufărașu, iar el o să celebre sfânta unire a noii perechi cu postu dă radio și TV. Doctoru Kuno Fingermann a difuzat fotocopii care dovedea că Monsenioru să păstrase grosso modo În pelimetru dă adevăr; a mai claxonat că clentu lui nu iera zgârcit și că, nainte dă sfârșitu lunii, o să-i transfere cifra care ea o vrea, fără prejudicii dă avans, și pentru aia Savastano și Fonseca aducea cu ei carnetu dă cecuri. Locarno, care dăja avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
mă panichez. Dacă a murit? Dacă îmi murea fetița în noaptea aia? Tocmai atunci, asemenea unei oaze în deșert, am văzut un telefon public. Am tras mașina pe stânga, enervându-i pe șoferii din spate. Care-au început să mă claxoneze și să-mi strige tot felul de chestii, ticăloși fără inimă! —Mamă, am zis cu voce tremurândă. —Cine-i acolo? a întrebat ea. — Eu sunt, am spus simțind că izbucnesc în lacrimi. —Claire? a zis mama furioasă. Ce dracu’ vrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
a călcat un biciclist, tînăra violată și omorîtă a fost găsită de-o fetiță cu caprele. În timp ce pe sub balconul meu trece un mort, mă Însuflețesc Întotdeauna cînd Îl văd cum trece, Îmi strig soția, să-l vadă și ea, automobilele claxonează, abia așteaptă un prilej de bucurie să arate că au claxon, la ferestre apar oameni fini, În maieuri, cu binocluri de infanterie, eu n-am binoclu și-ncerc să deslușesc cu mîna streașină la ochi chipul cu ochii-nchiși din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
tău de Crăciun, căcănarule! Adresa e Evergreen, numărul 1486. Sper să te ia... Bud Închise radioul și o porni spre est, către City Terrace. Ajunse pe Evergreen În doar cinci minute, fără să depășească șaizeci și cinci de kilometri la oră, dar claxonînd tot timpul. Cvartalele cu numerele de la 1200 la 1300 trecură iute pe lîngă el. Apărură și numerele care Începeau cu 1400, niște case din prefabricate. Parcă și urmări plăcuțele de pe trotuar. Merse pe jos pînă la 1486, o casă tencuită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
mașina Înapoi, strivind renul, care Încă mai clipea. *** Avenue 53. Cod 2, fără sirenă. O mașină de patrulare alb-negru venise cu puțin Înaintea lui. Doi polițiști În uniformă - doi „albaștri“ - și Dick Stensland ieșiră din ea și se ghemuiră. Bud claxonă. Stensland veni la el. — Ia zi, bătrîne, cine e? Stensland arătă cu degetul spre o baracă. — Tipul despre care-am fost anunțați prin radio și poate nu numai el. Au fost, probabil, patru mexicani și doi albi care le-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
unde am venit. — Pe unde am venit? Ești...? Dar ea pusese mîna pe volan. — Isuse! exclamă Reggie, dîndu-i mîna la o parte. Bine. Bine! Se uită peste umăr și Începu să Întoarcă mașina cu multă trudă. Mașina din spate Îl claxonă cu furie. Șoferii care se Îndreptau spre Ludgate Circus Îl priveau de parcă era nebun. Manevră ambreiajul, transpirînd, Înjurînd, și Întoarse mașina razant. Viv Își ținea capul În jos, dar se mai uită o dată În spate. Kay se alăturase cozii din fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]