2,043 matches
-
mi-e frică... Dacă scapă în casă? Deschid ușa de la baie, aprind lumina, ceva trece pe lângă piciorul meu, se-oprește pe poliță. E-un șobolan gri deschis, numai coada de el, cu ochi mari, negri. Bat din palme, nu se clintește. Pe gresie, o bucată de săpun ros. A mâncat săpun? Fac mai mult zgomot, dar nu se mișcă, se uită la mine, stă ca veverița. - Știi ceva, coșcodanule? Hai să discutăm... mi-aprind o țigară. Ai ceva de văzut aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
a se prăbuși, scuturat de o gigantică mînă nevăzută, care părea să se amuze cu cruzime să-l azvîrle de colo-colo prin marea peșteră. Urmă apoi liniștea; o liniște În care s-ar fi spus că Pămîntul rămînea anormal de neclintit, iar odată cu liniștea aceasta sosiră calmul și tăcerea unei clipe În care ființele vii nu ar fi Îndrăznit nici măcar să respire. Mai tîrziu, un zgomot ca torsul unei pisici În măruntaiele pămîntului cîștigă În intensitate pe măsură ce urca din nou, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
lămuri în privința unui necunoscut, mai ales cînd de cele mai multe ori întîlnirea este, cum s-ar spune, "în interesul serviciului". Iar serviciul său, instituția în care credea mai mult decît în venirea zilei următoare, avea între regulile sale simple dar de neclintit și pe aceea a neîncrederii în nimeni. Era un principiu neformulat dar prezent în tot și în toate. Omul pe care îl admira cel mai mult și pe care îl văzuse cel mai puțin de cînd lucra acolo, Mihai Mihail
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
se mai afla în spatele biroului masiv, cuprins de umbră, ci stătea în fața geamului, cu spatele la ușă, privind în stradă. Era ceva cu totul neobișnuit. Cu toate că îi spusese să intre după ce a bătut în ușa capitonată în piele neagră nu s-a clintit din fața ferestrei. A așteptat nemișcat, reușind așa să-l privească în liniște și amănunțime pe directorul Serviciului. Era înalt, trupeș, ușor adus de spate, cu o coamă leonină sură, chelia lucea în lumina zilei, urechile lipite de țeastă, pielea încrețită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
o jumătate de broască,. o jumătate mai moartă decît tot ce era mort pe lume, în acea clipă căpăta viață. O secundă, o fracțiune de secundă, dar îndeajuns să zvîcnească și să dărîme o ordine a lumii care părea de neclintit. Asemenea mușchilor de broască secționați i se părea că zvîcnește și caraghioasa organizație subversivă a militarilor de la Arsenal și Aeronautică. Undeva, cineva răsucea un buton și pentru cîtva timp Vulturul Alb devenea cu adevărat o pasăre amenințătoare. Apoi totul intra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
să nu poată Înțelege mulțimea) următoarea rugă: „Tată Atotstăpânitor, carele ești În ceruri, vino În ajutorul simțurilor mele Înșelate de vedenia pământeană, dă ochilor mei vedere pătrunzătoare și minții mele ascuțime, ca să mă pot lepăda de vedenia nălucirii, ca să rămân neclintit În credința Ta și În iubirea mea față de Fiul Tău, Mântuitorul. Amin!“ Iar Dumnezeu Îi zise: „Urmează‑mi sfatul. Oh, credinciosule. Spune‑i mulțimii că puterea credinței e mai presus decât vedenia simțurilor, vorbește‑le răspicat, să te‑audă toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
iar Savinschi încercă, în fel și chip, să o aducă înapoi. Îi vorbi de împlinirile ce aveau să vină mai târziu, o dată cu întrecerile de atletism, despre aplauze, podiumuri și medalii, dar totul se dovedi a fi zadarnic. Luana rămase de neclintit. Nu-i aducea nici o satisfacție activitatea de sportivă. Deși era conștientă că-l lăsa cu inima grea, Luana nu reveni asupra hotărârii pe care o luase. De altfel și partidele de fotbal le onoră din ce în ce mai rar, dispăru hârjoneala cu băieții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
important, o știa ea foarte bine. Adaptarea e cheia existenței umane, așa le spunea studen ților. Capacitatea de adaptare era una dintre forțele ei, alături de descifrarea stărilor de spirit și de rezistența la instabilitatea emo țională. Dar uite unde ajunsese, neclintită În timp, În așteptarea revenirii orașului la ceva pe care să-l poată recunoaște. Numai că asta nu se Întâmpla. Ea cunoscuse țara altfel, mai binevoitoare, Își Închipuia. Nu putea să sufere cuvântul ăsta, pentru ea era lăcrămos, Îi amintea
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
marea arăta pe alocuri senină, pe alocuri sumbră și misterioasă. Lucrul acesta era firesc În Perdo, unde până și cea mai neînsemnată schimbare a vremii poate să ducă la transformarea Înfățișării insulei. Când soarele e În Înaltul cerului și de neclintit, suspiciunea că ar putea ploua ar părea ridicolă, dar la vreme ploioasă, când apa mustește de pretutindeni, pare că nici soarele, ivit iarăși pe cer, n ar mai seca vreodată toată mocirla. Erau Însă și altfel de zile, așa cum fusese
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
toamnă, când aprind lampioane și le așază În burțile dragonilor, astfel Încât pâlpâie, se schimbă și aruncă pe ziduri ciudate umbre mătăsoase. Însă știa bine că, oricât s-ar fi străduit el, nici orașul și nici dealurile n-aveau să se clintească din loc. Mami, i-a cerut el Înmuindu-și glasul, n-ai vrea tu să-mi mai spui câte ceva despre fratele meu? Nu, te rog, Johan, nu sunt În stare să vorbesc despre asta. Doamne! S-a șters la ochi
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
nu-i fusese niciodată teamă de beznă. Noaptea, În Încăperea aceea lungă și pustie, cu paturi de pânză Înșirate de la un cap la altul, nu fusese niciodată lumină. Seara, când ziua cade dintr-odată În noapte, băieții nu se mai clinteau din loc, Înspăimântați de ce ar putea să le aducă noap tea. Unii adormeau de Îndată, alții se smiorcăiau, vorbeau Între ei ori se răsuceau de pe-o parte pe alta până când se trezeau pe jos. Johan nu dormea. Când frații
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
de repede, de aceea Carmina i-a propus lui Alexe s-o însoțească la o cofetărie din zonă, să bea împreună o cafea. Alexe a acceptat printr-o scurtă plecăciune a capului. Cuta dintre sprâncene nici nu i s-a clintit. S-au așezat în tăcere la una dintre mesele aflate pe terasă. Le-a luat comanda o femeie grasă, roșcovană, cu un aer bosumflat, superior, parcă ar fi vrut să le reproșeze, ei, ce pricepeți voi. S-a îndepărtat pășind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
mai spune Coca, cu miere în voce, când simte mâna clientei strecurată în buzunar. Femeia pleacă, iese pe trotuar, ce bine se simte, cât de sigur pășește. Bărbat, dacă are, apoi acela poate să facă orice numai să nu-i clintească vreun firișor de păr, că-i jale, face o adevărată criză. Pieptănătura ei bogat fixată a devenit o psihoză pentru toată familia. M-am făcut rea, observă Carmina. Se simțea în continuare ca un balon. Se așeză la birou, dădu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
până când plecase de acasă pentru examen. Ce putea fi mai rău? Câteva zile după ce reveni în orășel, în casă domni o liniște suspectă. Mama, tatăl, fiica, se purtau cu multă atenție unul față de celălalt, parcă se temeau să nu-și clintească unul, altuia gândurile. Mama prepara din nou friptură la tavă și plăcintă cu brânză dulce coaptă în ulei încins, ori tarte cu vișine. Se ridicau de la masă ghiftuiți și căutau câte un colțișor singuratic. Calmul aparent din casa lor se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
însăileze jocul. Tatăl a adus din oraș prăjituri cu frișcă, un eveniment ce se petrecea extrem de rar la ei. Carmina își înfigea lingurița în cremă. Nici nu se mai obosea să-i înțeleagă gestul. Oare voia să obțină un devotament neclintit cu câteva prăjituri? Gura îi era coclită, împânzite de mici puncte albicioase. Nu mai simțea nici un gust la mâncare. De fapt nu-i era nici foame. Mânca doar pentru că gesturile mecanice din fața farfuriei o reconfortau, îi ofereau sentimentul că a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
nesimțind vreo atracție anume pentru sufletul neprihănit al Sidoniei, căutau să accentueze superba calitate o unei prietenii sincere, neîntinată de povara sexualității. Sidonia aproba cu multă însuflețire această părere, vedea ea dintr-o ochire că omul nu va putea fi clintit spre o altă direcție, dorită de ea și-i replica, puțin contrariată, că nu se gândise nici măcar o clipită la posibilitatea unei relații intime, Doamne ferește, i s-ar părea o profanare, la vârsta ei, nu-i așa, să se mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
trântindu-se una după alta, motoarele puse în funcțiune, trotuarul proaspăt spălat din fața restaurantului, ziua care abia se ivea și convoiul de mașini, divers colorate pornind către marginea orașului, dispărând din ochii Sidoniei, bărbatul ei ce-o aștepta să se clintească din loc și ea care nu reușea să o facă, ședea acolo, nemișcată lângă calupurile lunguiețe de gheață, ascunzând în luciul lor sidefat cine știe ce taine ale naturii, zăbovea împietrită, parcă nu-i venea să creadă că totul fusese posibil, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Eu nu aș putea spune același lucru despre camera mea care a suferit modificări odată cu mine, îmi este, ca să zic așa contemporană, pe când aici e altfel, tu ai plecat de doi ani, nu, și de atunci nu s-a mai clintit nici un colț al perdelei, aici a fost închis un timp trecut. Nu ți s-a întâmplat să pleci pentru o zi, două și la întoarcere să ți se pară că e mai multă lumină, că absența ta a creat un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
pentru izbucnirea ei interioară pentru că relua la aceeași intensitate o stare de tensiune, ce trebuia să se fi tocit de mult. Uite și la Ovidiu, continuă ea în gând, pe el nimic nu-l poate atinge, nimic nu-l poate clinti din superba lui indiferență. Îi privi părul cânepiu, tuns după ultima modă, pieptănat într-o parte, cu firele bine ticluite la tâmple, orientate spre ceafă, îi privi ochii de culoarea mierii. El îi prinse privirea și pentru o clipă păru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
gară. N-ai observat? Plouă. Tot drumul au tăcut amândoi. Ce mult seamănă cu o despărțire, și-a spus îndurerată Carmina. Pe peron s-au sărutat sec, ca din obligație și în vreme ce trenul se putea în mișcare, el a rămas neclintit pe bordura peronului, privind spre fereastra compartimentului ei, cu poalele trenciului fluturând în adierea vântului, până când a știut că era imposibil să se mai vadă unul pe altul. Singură pe banchetă, atunci când trenul căpătă viteză, Carmina începu să creadă că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
diferență între sporovăiala plăcută a Fanei, încărcată de fantezie, cu vorbe ce se înlănțuiau în asociații de efect și comunicarea seacă a lui Dimitrie, exprimând în puține cuvinte un maximum de informații. Părea o fire foarte practică și echilibrată, de neclintit. Le spuse câte ceva despre dificultățile avute pe parcursul campaniei de toamnă. Se dovedea a fi interesat de problemele sale, se implica cu totul în munca aceea cu oamenii, cu mașinile, cu clima. Totul era planificat, clar, dar obstacole se iveau tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
altul. Târziu observă lacrimile Sidoniei ce săreau anevoie peste ridurile ce-i cutau obrazul, mari, limpezi, ostentative, oferite cu generozitate. Se auzea ceasul ticăind. Ovidiu nu realiză ce se întâmplă decât când o auzi pe Sidonia suflându-și nasul, se clinti din fața ferestrei, contrariat, se petrecea în sfârșit ceva care-i atrăgea atenția, păși către mijlocul camerei, tot mai curios, se opri în spatele fotoliului Carminei. Ce faci, maman, plângi? Întrebă el stupefiat. Văd că ne pierdem azi timpul degeaba. Ei, da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
cafea. Ea își eliberează mâinile din strânsoare, merge la bucătărie plutind, ar vrea să aibă puteri magice, să electrizeze băutura amăruie. Revine în cameră cu tava și cele două cești. El, în fotoliu îi pare din nou puternic și de neclintit. Am auzit că ai fost la teatru, rostește el rar, calm. Par vorbe de conveniență dar ascund în ele o curiozitate dezarmantă. Spune, ai fost? întrebă el repede dornic să-și potolească suspiciunea. Da, alaltăieri am fost la teatru. El
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
nici părinții ei nu-i erau pe plac. Prea dornici să parvină ca să fie pe placul ei. Și nu voia să fie în societatea oamenilor asupra cărora nu avea nici o ascendență. Ei făceau parte din tagma învingătorilor, a celor de neclintit, ori ea avea o adevărată slăbiciune pentru învinși, aveau mai multă larghețe sufletească. Pentru acești oameni păstra ea întotdeauna în rezervă o fărâmă de inimă, oricând gata să fie exploatată cu tact, cu migală, i se putea insufla energie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
de el până își regăsi echilibrul, apoi îl respinse cu palmele. Bine, astăzi, îi spuse, și-i sărută lobul urechii, fără să țină cont de respingerea ei, dar mâine, în altă zi? Mâinile ei vlăguite nici nu reușeau să-l clintească. De alminterea, el nici nu le simțea împotrivirea. Mâine, poimâine, ți-ar fi trecut, nu-i așa, jena față de femeia de la etajul unu. Ori te-ai fi dus tu la el. Te-ai fi dus? Nu, rosti ea abia auzit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]