1,591 matches
-
târcoale, ne pasă chiar și nouă și asta ne obligă la a lăsa în lume un nume...jos la poale... de munte sau de cruce, de pom sau de cuvânt ce va rămâne veșnic subscris pe-acest pământ. Tăișului din coasă nu-i pasă, are-un gând și-așa ne ducem toții...ca frunza: Rând pe rând. Vis Legat la ochi am rătăcit în munți Pe o cărare-ngustă și pustie Și tălpile-mi gemeau de carne vie Din frunze moarte
CÂNTUL APUSULUI de ANA PODARU în ediţia nr. 2158 din 27 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382939_a_384268]
-
ce aveau Două săbii de foc ce urmau să mă taie. Nu știam de ce eu? De ce, ei mă doreau Altă Ana zidită-ntr-un cer...nu-n odaie... Mă zbăteam într-un trup osândit și inert Tremurând la răceală din coasă... De ce azi? mă-ntrebam căutând să mă iert ... Citește mai mult Osânda Macului roșuAna PodaruPatru oameni au stat la căpătâiul meu,Adunați pe altarul unde eram jertfita,Doi mă priveau...se-ntrebau dacă-s eu,Aveau aripi și nimburi, mă
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/382946_a_384275]
-
dat între cei ce aveauDouă săbii de foc ce urmau să mă taie.Nu știam de ce eu? De ce, ei mă doreauAltă Ana zidită-ntr-un cer...nu-n odaie...Mă zbăteam într-un trup osândit și inertTremurând la răceală din coasă...De ce azi? mă-ntrebam căutând să mă iert... VII. SEVA VITELOR- DE- VIE, de Ana Podaru, publicat în Ediția nr. 2277 din 26 martie 2017. Seva vitelor- de- vie Ana Podaru Alerg să beau dintr-un izvor secat din care
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/382946_a_384275]
-
nu te-i mai face; De te-ai coace toată toamna, Ești mai acră decât coarna; De te-ai coace-un an ș-o vară, Tot ești acră și amară; / Ieși afară ca o pară; Intri-n casă ca o coasă; / Șezi în unghi ca și un junghi.” Cântul și-ospățul s-au sfârșit / Numai când ele-au adormit. Baba se scoală somnoroasă, / Buimacă, tocmai când în casă Lumina zorilor pătrunde. / Să-ți iei nurori, de ai de unde! La ochi se
SOACRA CU TREI NURORI de IOAN CIORCA în ediţia nr. 1791 din 26 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383007_a_384336]
-
sânge-n veci ați pătat-o, pe-a omenirii cărare! Acunși după o mască, mereu veți putrezi în război, boala voastră, ura în suflet, ne-ar vrea toți ascultători... Iluminați de-un demon, ce poate nu are vină, umblați cu coasa în mână, să secerați lumină, aveți menirea oarbă, de-a nimici darul ceresc, esența vieții voastre-i crima... blestemul pământesc..! Cu strigăte otrăvite, frecați a voastre palme, prostia omenaescă... va dat și în mână arme, ce adesea le-ați mânjit
VOR SUNA CLOPOTELE... 13. NOIEMBRIE 2015 IN PARIS de MIHAIL JANTO în ediţia nr. 1792 din 27 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383111_a_384440]
-
2227 din 04 februarie 2017. Poate-mi vei sta de-acuma, De strajă pe sub plopi; Să-mprăștii peste lanuri, Sărutul ca o vară. C-o palmă ce alină Durerile din snopi, Că s-a ivit stăpânul, Cu un tăiș de coasă. Vor amuți de teamă, Pădurile de brazi, Când fierul toporiștii Le va tăia din aripi. Vor da năvală corbii Și lupii cei hulpavi, Să-și stâmpere cu sânge, Nesațul și furia. Citește mai mult Poate-mi vei sta de-acuma
FLORINA EMILIA PINCOTAN [Corola-blog/BlogPost/385232_a_386561]
-
Nesațul și furia. Citește mai mult Poate-mi vei sta de-acuma,De strajă pe sub plopi;Să-mprăștii peste lanuri,Sărutul ca o vară.C-o palmă ce alinăDurerile din snopi,Că s-a ivit stăpânul,Cu un tăiș de coasă.Vor amuți de teamă,Pădurile de brazi,Când fierul toporiștiiLe va tăia din aripi.Vor da năvală corbiiși lupii cei hulpavi,Să-și stâmpere cu sânge,Nesațul și furia.... XXII. VISE, de Florina Emilia Pincotan , publicat în Ediția nr. 2224
FLORINA EMILIA PINCOTAN [Corola-blog/BlogPost/385232_a_386561]
-
că n-are cine să-i învețe folclorul autentic. E mare păcat că tezaurul strămoșilor rămâne fără de moștenitori. Copiii n-au nici o vină și, cu siguranță, așteaptă laude pentru străduința lor. Nu pun la îndoială că la fel de aprins ar dansa „Coasa”, „Alunelul” și alte piese populare românești, numai dacă ar avea îndrumători inițiați în arta veritabilă a coregrafiei populare. Câți dușmani mai avem pe lângă perfida nepăsare? Pentru prima dată, în ultimul deceniu, conducerea Societății „Mihai Eminescu” a lansat inițiativă de a
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92332_a_93624]
-
ei nu e palpitantă ca a unui film de aventuri, ci armonios-ritmică, precum ciclurile naturii și ale vieților protagoniștilor ei: țărani maramureșeni, țigani ungurești, sași ardeleni, români din Podișul Transilvaniei și ... un englez care vorbește dialectul din nord, își cumpără coasă și cal, renovează casele celor plecați spre alte zări, se-ndrăgostește de temperamentul vulcanic al țiganilor și prinde gustul bucatelor și obiceiurilor din străbuni. Setea lui nestăvilită de a cunoaște cât mai mult din tradiția ancestrală îi atrage simpatia celor
Drumul fermecător, cronică la cartea Along the Enchanted Way – A story of Love and Life in Romania, autor William Blacker [Corola-blog/BlogPost/92969_a_94261]
-
albe sunt elemente frecvente, pe care cititorul le întâlnește cu surpriză în satul contemporan, de parcă ar fi coborât direct în lumea lui Sadoveanu. La fel de surprinzătoare e și practicarea unor îndeletniciri demult uitate, cum sunt potcovarul, povestitorul satului sau făuritorul de coase, meșteșuguri care au supraviețuit pănă astăzi și se practică pentru că e nevoie de ele, nu pentru că ar reprezenta o atracție turistică. Lucrurile cu care poate ne-am lăuda noi, cele legate de progres, nu-l impresionează așa de mult cum
Drumul fermecător, cronică la cartea Along the Enchanted Way – A story of Love and Life in Romania, autor William Blacker [Corola-blog/BlogPost/92969_a_94261]
-
răul, doar așa, poate, va învăța ceva!”. Secundul său e mai tranșant: „Trebuie acționat în forță! Lumea e condusă, pretutindeni, de o minoritate: majoritatea trebuie constrânsă!”. Nu știe cum, dar e convins. Face o muncă fizică, chiar dacă la nivelul falangelor: coase haine, e înclinat spre acțiune. Suplinitorul e de altă părere. Nu îl contrazice, are simțul conducerii colective; a citit cărți despre revoluții, despre falanstere, despre democrații mai vechi sau mai noi, despre comuna primitivă. Nu e pentru o acțiune dură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
mă năpăstuiți, oameni buni? Nu-i destul că m-a năpăstuit Dumnezeu? Ce vreți voi de la mine?”. „Noi vrem păm...” vru să zică unul mai răsărit, dar când dădu cu ochii de arătarea din brațele boierului, plecă rușinat capul, lăsă coasa de-o parte și-o luă agale spre izba lui, urmat de ceilalți, făcându-și cu toții pe furiș cruce. Până și Vodă, trecând o dată la vânătoare prin smârcurile Vasluiului și auzind că-n apropiere ar exista un copil de-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
tragedie, era un mister pe care nici cei mai experimentați beduini nu reușiseră să-l dezlege, cert e că, într-o dimineață, începură să se rotească în cerc pe deasupra corturilor, cu aparenta convingere că înăuntrul lor se instalase femeia cu coasa. Pentru un adevărat tuareg, să moară de sete nu însemna neapărat cea mai mare nenorocire, ci, mai cu seamă, o ofensă de neacceptat. Când un tuareg moare de sete, acceptă faptul că nu și-a însușit învățăturile de generații ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
greoiul Hercules ateriză pe esplanada de nord, ca apoi să se îndrepte vuind și ridicând nori de praf spre locul exact unde grupul de bărbați plângeau, râdeau și se îmbrățișau, conștienți că trecuseră la câțiva centimetri de lama ascuțită a coasei. Fără ca măcar să oprească motoarele, pilotul îi așteptă pe nenorociții săi pasageri să urce la bord, ca să se lanseze din nou pe pistă înainte, încrucișându-și degetele și rugându-se ca nisipul care încă mai plutea în aer să nu blocheze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
Vv. Șchiopul și se referă la toți cei care vor veni să se așeze pe moșia Lunca Mare dată de Petre Vv. lui Bucioc. Inițial, numai vecinii mănăstirilor erau datori cu efectuarea muncilor, a zilelor de clacă, la câmp, la coasă, la săpat iazuri, la mori, acareturi, la pază și la reparații, cei de pe moșia boierească au fost mai târziu impuși la zile de robotă, deoarece se pornea de la ideea că pământul este făcut [de Dumnezeu!] pentru hrana tuturor și oricine
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
care le impune „robia clăcii”. Obținerea unei cantități mai mari de cereale însemna o cantitate mai mare de muncă, atât pe pământul propriu, după împroprietărirea din 1864, cât și pe moșia boierească. Aratul, semănatul, prășitul, seceratul, cu secera sau cu coasa (hreapca), adunatul, „treieratul” cu caii, vânturatul, încărcatul, căratul, depozitatul în magazii și hambare, toate erau munci manuale. O ușurare a fost când s-au introdusă mașinile de treierat purtate de un „vapor”, mașină cu aburi, care mergea cu apă și
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
sat, dar nu știm cu precizie ce datora satul unui popă de la anul 1600, de exemplu. Preoții din Fruntești erau oamenii locului, răzeși, aveau proprietăți, vindeau, cumpărau părți din moșie, mergeau să țină slujba, după cum mergeau la prășit, secerat sau coasă. Datoriile comunităților de credincioși către preotul locului, sunt mai bine cunoscute pentru a doua jumătate a secolului al XVIII-lea: plata pentru serviciile religioase, calculată pe an și plătită în sferturi, la trimestru, zile (1-2) de clacă pe pământul preotului
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
au sădit pomi) mergeau împăcați dincolo, la o vârst înaintată, că, zice poporul, mai demult oamenii trăiau cât stejarii codrului! Moartea are marele cusur că nu alege numai pe cei neputincioși, lipsiți de toate, bătrâni, schilozi și bicisnici, dă cu coasa și prin cei tineri, în putere, prin toți oamenii, indiferent de condiția socială. în sat, numai ce auzeai că bat clopotele, altfel decât la sărbătoare, semn că cineva din comunitate , părăsit de steaua norocoasă sub care s-a născut, „a
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
care, din discreție, făcuse un pas Îndărăt. - Mortul e cineva... care n-ar trebui să existe. E foarte bătrân. Și Îmbrăcat În straie turcești, adăugă el, apăsând pe ultimul cuvânt. Dante Își miji ochii. Cel de-al patrulea om. Așadar, coasa morții Îi curmase fuga? Simți cum o energie neașteptată Îi năvălește În vene, aprinsă de această Întorsătură nebănuită. Și starea de rău părea să i se fi domolit. - La hanul Îngerului, ai zis... Atunci, să mergem. Poate că e timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
restaurare ale căsuței din parc. Umiditatea o mâncase ca pe o bucată de lemn vechi. Până atunci, aici fuseseră depozitate lucrurile de care nu mai era nevoie, câte puțin din toate și din nimic, dulapuri șubrezite și curse de șoareci, coase ruginite și subțiri precum cornul lunii, pietre, ardezie, o caleașcă de tip tilbury, jucării stricate, sculuri de sfoară, unelte de grădină, haine zdrențuite și o mulțime de trofee de cerbi și de mistreți morți și împăiați - bătrânul era un vânător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
OCTOMBRIE Când cei doi actori și-au cumpărat pământul pe care acum se află casa și grădina - locul se găsește undeva la poalele unei coline domoale, în margine de Snagov -, suprafața, în întregimea ei, era un peisaj viu, în care coasa nu intrase de mult, hălăduiau meri bătrâni, umbră lângă umbră, caprifoiul înflorea fericit și greu peste buruieni, via urca pe copaci, până spre vârf. Florile, troscotul, pătlagina și mușețelul creșteau la fel de sălbatic spre soarele păsărilor de sus. Dincolo de merii de când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
-i cântare mai aleasă Plânsă-n bocete de nai, Lacrimă mai cuvioasă Pe al doinei noastre plai Și nu-i jale mai sfioasă În nefericitul trai Al românului ce lasă Limbă, datini, colț de rai... Și-i ca zimții de la coasă Când separă scai de scai Și-i ca lama de tăioasă Când e bai cum azi e bai..! Inima de te apasă, N-ai tu inimă să stai Limba sfântă de acasă Să o pierzi, e tot ce ai! Hai
NU E LIMBĂ MAI FRUMOASĂ de ROMEO TARHON în ediţia nr. 961 din 18 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364333_a_365662]
-
Acasa > Poezie > Imagini > RÂZI Autor: Lăcrămioara Stoica Publicat în: Ediția nr. 2348 din 05 iunie 2017 Toate Articolele Autorului Râzi moarte nebună, de nimeni dorită, Eternitatea în vârful de coasă o porți, Cu dinții te-nfrupți din festin hămesită, În păr 'ți-mpletești a destinelor sorți. Esența divină o-mprăștii spre astre, Pe-un drum făr' de-ntors călăuză să fii, Porțile-nchizi cu zăvorul de oase, Spre lumină conduci spirite
RÂZI de LĂCRĂMIOARA STOICA în ediţia nr. 2348 din 05 iunie 2017 [Corola-blog/BlogPost/364375_a_365704]
-
maci S-a coborât vara pe câmpie În zbor de fluturi și tril de pitpalaci, Fasolea urcă veselă pe-araci, Izvoarele cu apă ne îmbie. Se culcă grâul greu de spice Și soarele, de-o vreme, arde-n draci; La coasă dau bărbații bice, Femei se scaldă-n lanul plin de maci. Sub ie sânii albi stau azi povară, Cosițele se leagăna în vânt, Ochi de bărbat privește mai flămând, Așteaptă ceasul de odihnă dinspre seară Când dorul strâns la ceasul
FEMEIE ÎN LANUL DE MACI de VALERIA IACOB TAMAŞ în ediţia nr. 382 din 17 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361331_a_362660]
-
seraf ceasornicul curgea de pe glaf și lasă pe fața luminii o cută rana mea de la picior dacă m-ar lăsa să zbor peste ghețurile sloi n-aș mai veni înapoi de când ajunsese primar gospodarul nu se mai ducea ziiua la coasă și seara își lua primăria acasă Referință Bibliografică: De când ajunsese primar / Ion Untaru : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 385, Anul II, 20 ianuarie 2012. Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Ion Untaru : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a
DE CÂND AJUNSESE PRIMAR de ION UNTARU în ediţia nr. 385 din 20 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361388_a_362717]