338 matches
-
tălpi groase din cauciuc, Încălțați pe picioarele goale, ca pe niște pietre de moară care-i macină sângele. Trupul abia mai poate purta hainele, dintr-odată și ele foarte grele. Șuieratul trenului Îl trezește din amorțire. Însfârșit, câinele iese din cocioaba lui Ben, umbră scheletică și străvezie. Antoniu Îl cheamă lângă el, cu un fluierat scurt. Îi mângâie pe cap și câinele dă din coadă docil. În ochii lui, ce sticlesc de foame se citește o o mare speranță. -Măi dihanie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
iar Antoniu e prins În mijlocul lor, ca un animal Încolțit ce trebuie dus la grădina zoologică. Își face loc cu greu prin mulțimea de gură cască și se Îndepărtează de metrou Încet, abătut, gândindu-se la frigul și Întunericul din cocioabă, la vecinul Ben care n-a mai ieșit de mult timp din cuibul lui mocirlos, la o femeie misterioasă care-l vizitază de la un timp pe Ben, la Kawabata care s-a pierdut În lumea largă, la Plăcințica care semăna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
pierdut În lumea largă, la Plăcințica care semăna atât de bine cu Scarlet Johanson actrița pe care-o văzuse pe un afiș la cinematograf, la ghetou, la povestirile pe care le-ar vrea Însfârșit publicate, și iarăși la frigul din cocioabă și la surcelele pe care le-a strâns ca să facă focul În ligheanul de tablă.... Toate se Învălmășesc În mintea lui, apoi se ordonează ca la un joc de puzzle, dând o imagine pe care Antoniu o definește prin cuvinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
care animalul le linge meticulos. Frigul de dimineață, pătrunzător, Îi intră În oase făcându-l să tremure și Îngreunându-i respirația. În curând va porni către stația de metrou, slujba lui de la care nu-și permite să lipsească. Șaptesprezece În cocioaba lui Ben a intrat o femeie de vârstă incertă, Îmbrăcată ca vai de lume, cu o căciulă verde, tricotată pe cap și o sacoșă pe care o târăște după ea. Antoniu o vede zilnic de aproape o săptămână. Semn că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
m-ai părăsit fără veste. Cine știe ce corbi s-au Înfruntat din ficatul tău umflat de băutură, dihanie bătrână. Îmi pare rău că nu-ți mai aud sforăitul și nu mai respir mirosul de mahorcă al țigărilor tale. Între timp, În cocioaba noastră a poposit Plăcințica, făptură de vis creație a lui Dumnezeu, amestec de soare și stele , mirosind a scorțișoară și a parfum amărui de mușețel. Dar și ea a dispărut Într-o bună dimineață, ca și când nu ar fi existat decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
facă propriul drum în viață. După universitate, Ben a refuzat oferta primită de la tatăl lui, să se implice în afacerile familiei și s-a angajat la ziarul local ca reporter începător, pentru un salariu de nimic. Și-a închiriat o cocioabă de apartament, cu mult, mult mai prost decât acesta, și a stat cu alți cinci tipi în situații similare. A acceptat de la părinți tratații cum ar fi un ceas frumos de ziua lui, sau o pereche de butoni, sau un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
căpitanul. ― Ordonați, domnule căpitan. ― Transmite ordinul de oprire și vino iute înapoi. ― Am înțeles. Când bateria s-a oprit din marș, Dumitru s-a întors la căpitan. ― În fața noastră, la vreo trei kilometri, se află câteva case. Mai precis, cinci cocioabe. Iei grupa de avangardă și te apropii de ele. Acolo trebuie să ne aștepte cei trimiși de la divizie să ne întâmpine. Semnalul de recunoaștere sunt trei sclipiri luminoase la interval de trei secunde. Ia această lanternă. Nu te apropii prea
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
acțiune. Atenție la numărarea secundelor. ― Am înțeles, domnule căpitan... Dumitru pășea apăsat alături de comandantul grupei de avangardă. Prin stratul subțire de zăpadă îmbibată cu apă mergeau cu greutate. Când abia mai puteau respira de oboseală, de după un dâmb au apărut cocioabele. La vreo două sute de pași de prima casă s-au adăpostit după un grup de copaci. Dumitru a scos lanterna din buzunar și a căutat să-și liniștească respirația, pentru a putea semnaliza corect. „Așaaa. Ia să vedem. Nu ne
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
că e bine să studiem puțin terenul - a propus comandantul grupei de avangardă. ― Pentru asta trebuie să ajungem în preajma caselor. Te rog, ia patru oameni - să fie cei mai buni și bine înarmați. Apropie-te cât de mult poți de cocioabe. Vei pleca prin văioaga din dreapta. Are vegetație care permite mișcarea. Ai la dispoziție treizeci de minute. Comandantul grupei de avangardă a executat ordinul cu rapiditate. ― Voi, cei rămași, ochii în patru la orice mișcare - le-a ordonat Dumitru. Cele treizeci
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
am văzut decât multă terapie de grup, cu câteva întâlniri AA ici-colo, aruncate pe listă pentru variație. în timp ce mă holbam la el, am observat că sala de mese era denumită Salonul de Mese. Salon de Mese pe naiba! Mai curând cocioaba de mese, m-am gândit. Nu, mai bine, baraca de mese. Nu, stați puțin, coliba de mese. Nu, și mai bine, cantina din clădirea condamnaților, m-am gândit cuprinsă de o furie crescândă. M-am uitat din nou în ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
și Norocel să-i spună în ce parte trebuie să meargă. -Eu trebuie să merg pe acolo, la dreapta, uite vezi văiuga aceea, apoi tăpșanul pe care încă se mai văd câteva vite la pășunat... Ei, dincolo de tăpșan într-o cocioabă, locuiesc împreună cu mama. După ce și-au spus unul altuia în ce direcție trebuie s-o ia, omul râcâia pământul cu ramura de copac și se gândea. Norocel s-a gândit că, dacă a trecut de pădure, atât cât mai are
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
ajuns acasă, găsindu-și mama încolăcită de durere în pat sub niște zdrențe; abia își mai ținea respirația. Focul s-a stins și era frig în încăpere. Atunci Norocel a tăiat lemne, a făcut focul și, numai după ce aerul din cocioabă s-a mai dezmorțit, s-a culcat și el. În vis s-a întâlnit cu omul lepros, care se chinuia de data asta să urce niște scări. Imediat ce l-a văzut Norocel l-a ajutat și au reușit amândoi să
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
iubește. Nu e frumoasă, și ochii mei au obosit repede îndreptîndu-se spre silueta ei bicisnică. Nu e savantă, și am ostenit vorbind singur, inutil și ridicol. Nu e bogată și mi-ar îngreuia mersul purtînd-o pe umerii mei, ca melcul cocioaba. Dar e îndrăgostită, căci pentru dragoste nu e nevoie de minte, de frumusețe sau de bani. Am simțit-o că trăiește numai din gândul la mine, că singură s-ar usca întocmai ca o floare neudată. Doamne, fă să-mi
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
sărăciei și a frustrării, fostului Moș Abdulah îi curseră și primele lacrimi. Asta în vreme ce televizorul aprins și spart reflecta o lume a cărui hidoșenie Abdulah nu și-o închipuise nici în cele mai cumplite vise avute în anii copilăriei din cocioabele deșertului. Grozăvia pedepsei care i se aplicase abia acum începea să se întrezărească. - Nici azi nu se dă salariul, îl anunță rânjind doamna Palade peste două săptămâni, în biroul ei. - Înțeleg, zise Abdulah, cu fața suptă de foame. Și totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
M-am uitat prin cameră, la patul răvășit, la peria de păr, la valiza care fusese golită. Zvelt, în vârstă de treizeci și șase de ani, tată a doi copii, cu educația lui, cu privilegiile lui - ce căuta Alec în cocioaba asta închiriată? Am băut pernod sau paranoid dintr-o sticlă de un kil, cu o etichetă Heathrow. — Știi, i-am spus, ce mi-ai spus la aeroport mi-a dat peste cap toată excursia Îți mulțumesc. Mi-ai făcut viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
început să se gândească la asta. Satul avea o topografie bizară, ce te izbea încă de la intrare; în bună măsură foarte dezordonată, nicio uliță nu era perpendiculară sau paralelă cu alta. Arhitectural, reunea toate stilurile posibile, de la cele mai umile cocioabe, colibe sau grajduri până la cele mai sofisticate locuințe și vile construite din materiale atipice sau de proveniență necunoscută. Relieful se anunța la fel de bizar, un spațiu ondulat fără înălțimi sau depresiuni prea mari, dar suficiente ca să te facă să nu știi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
fie Îndepărtat lanțul care bloca accesul către arcadă. De cealaltă parte a râului, văzduhul părea mai Întunecat, pe măsură ce se Îndepărtau de centrul orașului. Pavajul se termină brusc, iar roțile scrâșniră pe pământul bătătorit. Edificiile zidite lăsaseră locul unei mulțimi de cocioabe din lemn, care străjuiau drumul spre Roma asemenea unei gloate de cerșetori zdrențăroși. Doar din când În când, monotonia peisajului era Întreruptă de umbra mai masivă a vreunei capele, ori de spațiile deschise ale unor podgorii și ogoare. De acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
crenelat, mai oferea o idee asupra Înălțimii inițiale. Restul era În ruină, iar peste acele rămășițe, ca peste un trunchi veștejit, Își făcuse cuibul acel fragment de Răsărit sub semnul cetății sfinte. Era ceva sordid În acea clădire și În cocioabele din lemn care o Înconjurau. În jur, pajiști Întinse curmau partea clădită a orașului, care reîncepea abia dindărătul zidurilor. Dante Își făcu ochirea roată, supărat. De ce niște oameni de Învățătură trebuiau să Își dea Întâlnire Într-un loc ca acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
națiuni franceze, după care, întors din nou cu fața către d'Arrast, se declară satisfăcut. - Așa stând lucrurile, încheie el, vom cina diseară cu șeful poliției. D'Arrast spuse că era invitat de niște prieteni la ceremonia dansului, în cartierul cocioabelor. - A, da! spuse judecătorul. Sunt bucuros că vă duceți acolo. Veți vedea, nu poți să nu iubești poporul nostru când ai apucat să-l cunoști. În aceeași seară, d'Arrast, bucătarul și fratele acestuia erau așezați în jurul unui foc stins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
pijamale albe și un grup de muzicanți purtând triunghiuri și tobe mari și joase. Bucătarul spuse că trebuia să se țină după ei. Coliba la care ajunseră mergând de-a lungul malului, la câteva sute de metri depărtare de ultimele cocioabe, era mare, goală, relativ confortabilă, cu pereții tencuiți pe dinăuntru. Pe jos avea pământ, acoperișul, de stuf și trestie se sprijinea pe un stâlp central, iar zidurile erau lipsite de orice podoabă. În fund, pe un mic altar, acoperit cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
zi. Cotind la dreapta pe Hoover, Lee a încetinit și a început să scruteze verandele caselor cu etaj. Am trecut pe lângă un grup de trei negri și un alb mai în vârstă, care tăiau frunză la câini pe scările unei cocioabe excesiv de dărăpănate, și am remarcat că ăia patru ne-au mirosit că suntem polițiști. — Drogați, îi etichetă Lee. Se știe că Nash se învârte pe lângă cioroi, așa că hai să-i scuturăm puțin. Dacă sunt pe felie cu el, scoatem de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
cei cinșpe-douăzeci de kilometri până în Leimert Park. Iar Lee era deja acolo, rezemat de Fordul său parcat pe trotuar, în fața singurei clădiri de pe o stradă lungă, plină de terenuri virane, un bungalow de un verde respingător, având în spate o cocioabă cu mansardă. Am parcat în spatele lui și am coborât din mașină. Lee îmi făcu cu ochiul și-mi zise: — Ai pierdut. — Ai trișat, i-am replicat. El izbucni în râs. — Te-ai prins. Te-am sunat de la un telefon public
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
de așa ceva în fiecare zi. Am arătat spre clădire. — Ai vorbit cu vreunul din chiriași? Te-ai uitat după mașina lui Nash? — Nici urmă de mașină, mi-a răspuns Lee. Dar am vorbit cu administratorul. I-a închiriat lui Nash cocioaba din spate. A folosit-o de vreo două ori pentru futaiuri, dar administratorul nu l-a mai văzut de vreo săptămână. — Ai călcat-o deja? Nu, te-am așteptat pe tine. Mi-am scos revolverul de calibru 38 și l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
Louis, cu care ar fi putut lupta dacă ar fi mușcat momeala lui Benny Siegel. Bleichert și Blanchard. Două speranțe albe spulberate. M-am uitat fix la afișe multă vreme, până când zarva din jurul meu a încetat și am evadat din cocioaba capitonată înapoi în timp, în anii ’40 și ’41, când câștigam meci după meci și eram combinat cu admiratoare care semănau cu Betty Short, iar Lee obținea victorii prin K.O. și trăia cu Kay - și, ciudat, eram din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
ești prea sănătos... — La naiba, ieși afară și lasă-mă să-mi fac treaba! Harry se năpusti afară mormăind, cu orgoliul zdrobit. Mă gândeam la cât de aproape e proprietatea lui Sprague și la lunaticul de Georgie Tilden, locatarul unei cocioabe mizere și fiul unui celebru anatomist scoțian. „Serios? Un bărbat cu pregătire medicală?“ Am deschis trusa și-am sfâșiat culcușul de coșmar, căutând de probe. Am luat-o mai întâi de sus în jos. În afară de urme, recente de noroi - boschetarii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]