423 matches
-
el, Încercând să-și scoată săgeata din trup cu mâna sănătoasă. I-am smuls sulița din mână și m-am repezit În vâltoare. În trecere, l-am izbit cu genunchiul În gură, fărâmându-i dinții. Încă horcăia când, un pietroi colțuros mă plesni În frunte, iar sângele prinse a-mi curge În valuri, acoperindu-mi ochii. M-am trezit că merg buimac, Într-o parte. M-am șters pe față, dar sângele tot Îmi năpădea ochii, Împiedicându-mă să văd. Cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
știau ele. Puteam să stau așa și să le ascult chiar douăzeci de minute, nu mai mult, fiindcă mă plictiseam și mă duceam să-mi fac un sandviș. A trebuit să urc pe trotuar. De după colț a apărut o mașină colțuroasă, mare, strălucind ciudat în lumina palidă a felinarelor. Deși era noapte, farurile nu funcționau, iar lămpile de poziție aprinse nu-l ajutau deloc pe șofer. Văzând o asemenea nălucă pe străduțele pustii, mi-a trecut prin cap că ar trebui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
într-o boltă a cărei muri erau ca de cărbuni unși cu untdelemn, adică negri ca cerneala și străluciți, și în mijlocul bolții lucea o lampă clară ca de diamant, care da o arătare și mai franjurată * și mai aspru zugrăvită colțuroșilor muri și nenetedelor bolte... - Unde suntem? zise Angelo. - În peștera demonului amorului, zise de Lys încet... Sună din acest clopoțel de metal și strigă: Abracadabra... Angelo sună din clopoțel o dată. - Înc-o dată... pân -în trei ori, zise de Lys. El
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
arbori și tufișe de-o tânără și mustoasă verdeață, iar fondalul reprezenta un deal îmbrăcat în pădure de mesteacăn, un râu curgea alene pin salcii plângătoare și în vârful dealului se-nalța un castel vechi acoperit cu *** fier a cărui muri colțuroși erau înseninați de lună... Pe scena ce reprezenta grădina acelui castel, cu straturi nalte de flori, cu boschete tainice și cu șiruri de trandafiri, ieși Cezara într-un domino negru a cărui glugă era lasată pe spate... Era frumoasă astfel
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
despărțiți printr-o depărtare foarte mare sau a vremii sau a Întinderii; oarecare neorînduială Însemnătoare fără proporție, precum o grămadă nemărginită de stînci, aruncate după Întîmplare de mîna naturii, sau o peșteră fără nici o urzire regulată de arhitectură, ale căria colțuroase afundări pare c-ar cuprinde oricare comori sau curse tainice, o Înșiruire de munți fără căpătîi și oarecare fundături; toate aceste și asemenea acestora izbesc imaginația noastră și nasc În noi cugetări Înalte, care pricinuiesc sublimul ce Îl numim sublim
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
se află, ei nu se mai știe ce este păcatul și care e contrariul lui. În spațiul acela există ispășire, nu și izbăvire. Acum vine partea teribilă : printre cei care caută în țărână o piatră cât mai mare și mai colțuroasă, pentru a arunca în apostolul chircit la pământ, se află apostolul însuși. Dacă ajungi tu însuți să fii pândarul propriei ființe, să devii propriul tău torționar, unde te mai poți ascunde atunci ? Cel care te iscodește și te hăituiește în
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
puteau lovi, cuvintele te puteau lovi, chiar și sângele te putea lovi pe dinăuntru. Tot așa cum lumina orbitoare putea să răcnească, bastonul de cauciuc putea să icnească între coaste sau peste rinichi ori bocancul putea să scrâșnească din blacheurile lui colțuroase. Și tocmai de aceea, când se încovrigase, cu mâinile peste abdomen, încercând să apere ceea ce nu mai era al ei, auzi : „Ești drogată, ce-ai ?“. „Nu sunt drogată“, suspinase, răspunzând pentru a nu știu câta oară la întrebarea ce venea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
un chenar desfundat. Își șterse cu mâneca zdrențuită fruntea plină de broboane. — Și nici măcar nu e așa cald, vorbi către sine. — Lângă mormanele astea e întotdeauna mai cald, spuse Iadeș, care se întinsese pe jos, sprijinindu-și capul pe traista colțuroasă. Dacă te uiți așa, într-o dungă, vezi cum ies aburii... — Cum faci să te uiți într-o dungă ? întrebă Chisăliță. — Te uiți fix, ca lupii, cu ochii mici. Dacă stai așa, vezi dintr-odată multe lucruri care înainte nici
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
și privi în lungul drumului. Strada era pustie. Coropciuc se apucă iar de frecat paharele. Fetița luă cartea, dar nu știa dacă să continue sau nu. Ușa se deschise din nou, namila se ivi în prag, clămpănind din buzele-i colțuroase. — Unde-ai întârziat atâta ? întrebă Coropciuc. El întreba rar, și nu pentru că n-ar fi cunoscut răspunsul la orice întrebare, ci pentru a ascunde asta. — M-am uitat, hârâi uriașul. Multă lume la barieră. Și poliție. Eu de ce nu ? — De-
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ist so! 8 iunie Astă seară la telejurnal scena din fața Palatului Elisabeta, "retrocedat" Regelui și devenit reședința familiei regale în România. Iliescu îi întoarce vizita pe care Mihai i-o făcuse la Cotroceni. Din stânga ecranului apare Regele, cu mersul lui colțuros, de om stângaci și etern timid. Prin dreapta ecranului își face apariția Iliescu, mișcând în contratimp capul, umerii și șoldurile, de unde senzația aceea de bâțâială, pe care o lasă când străbate protocolar un spațiu public. Aceasta e pesemne forma lui
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
cu personalitatea pacientului, cu vârsta și sexul. Sexul are și el rol important în reconstrucțiile protetice estetice. Dinții la sexul feminin sunt mai rotunjiți, marginile incizale mai translucide cu eroziuni mai pronunțate, dau iluzia de delicatețe. Dinții masculini sunt mai colțuroși și mai rugoși, ambrazurile incisive uniforme, marginile incizale nu au transluciditate. Posibilități de transmitere către laborator a datelor legate de estetică Există mai multe căi practice de a comunica datele obținute la nivelul cabinetului laboratorului de tehnică dentară. Forma și
Modulul 1 : Explorări minim invazive şi radio-imagistice : (termografie computerizată, explorări funcţionale ale sistemului stomatognat - radiologie, explorări funcţionale ale sistemului stomatognat, imagistică şi informatică medicală) by Norina-Consuela FORNA () [Corola-publishinghouse/Science/101013_a_102305]
-
îi arătase cu un gest temător, sau poate încărcat de o lehamite neînțeleasă dealul proptit undeva într-o latură, un deal ca oricare altul, întunecat și șters, măturat acum de ultimele raze ale soarelui care sta să scapete după creștetu-i colțuros. Odată coborât din autobuz căută cu privirea drumul care-l va duce acolo sus, unde stătea țăranul acela îndărătnic, pentru care a trebuit să bată atâta drum de la orașul reședință de județ. „Dacă nu se lasă convins cu vorba bună
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
al șefului care la sfârșit rostise oarecum încântat de ceea ce-i ieșea din gură: „Este o problemă umanitară, înțelegi Simiuc, u-ma-ni-ta-ră!” Fosta uliță a satului era întreruptă acum din loc în loc de năvala pământului dispus în valuri succesive, abrupte și colțuroase, unele chiar mai înalte decât un stat de om, care-l făceau să se cațere trudnic ajutându-se de mâini. Înainta greu, suflând adânc, fără să se mai uite în dreapta sau în stânga pentru a nu mai vedea rămășițele acelui sat
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
cu o prelată plină de praf ce trecuse peste el. Voia să fugă după primul colț de stradă când... discul fierbinte a ajuns undeva sus, în dreptul inimii. Duse mâna ca să-l oprească, dar nu reuși. In fața lui o râpă colțuroasă adâncă și înspăimântătoare, deasupra căreia pășea, fără să observe, îmbrăcată în alb, Gladiola cu cei doi îngerași în brațe. Încă un singur pas și s-a zis cu ei. Nu mai avea timp, trebuia să o prevină: Gladiooo!... Gladiooo!... Nici
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
univers plăcut, matern, amical. Automobilul, telefonul, vagoanele trenurilor de mare viteză, tramvaiul, calculatoarele iMac, aparatul de fotografiat, aparatul electric de bărbierit, pretutindeni designul redescoperă rotunjimile, formele curbe și organice, în contrast cu funcționalismul geometric specific stilului Bauhaus. Dacă designul primei modernități era colțuros și ascetic, cel al modernității a doua se vrea amical, feminin, neagresiv, un răspuns la nevoia de a trăi mai bine și într-un mediu înconjurător liniștitor. Prin îndulcire, formele tehnologice valorizează senzațiile tactile, destinderea, un confort fluid și calmant
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
fugarilor, care părăseau orașul În flăcări, ca și cum femeia se putea recunoaște dinainte În toate celelalte femei, prăzi ale Învingătorului. În fața ei, Înspăimântător cu suliță și un amestec de arme și podoabe antice și moderne, cu chivără din oțel și o colțuroasă armură cenușie, pe jumătate medievală, pe jumătate futuristă (luate de unde le găsise: Orozco și Diego Rivera fuseseră iar jefuiți fără milă), Hector ridica un guantelet metalic spre copilul care, Înspăimântat, se zbătea În brațele mamei. Iar pe jos amestecul a
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
țăranului, entuziasmul, exprimate într-o artă poetică ce ne trimite la Hașdeu: Când voi izbi odată eu cu barda/ această stâncă are să se crape/ Și va țâșni din ea șuvoi de apă/ băieți aceasta este arta". În acest univers dur, colțuros, de pământ și semințe în germinație, cu un acut sentiment al comunității cu istoria, poetul, dacă nu va rămâne Ceahlăul sau Vezuviul de altădată, simboluri ale firii lui mărețe, va reveni la ipostaza plutonică; se va identifica cu soarele-n
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
bijuterii filigramate de o înălțătoare emoție (suita de stop-cadre din generic echilibrată de ecoul sec al cizmelor: cenușiul pereților hanului cu reflexe gălbui dau senzația unui interior rece și neprimitor, umed și "murdar", un interior dominat de spații scenice suprapuse, colțuroase, aspre, cu zone copleșite de umbre negre, mistuitoare, propice dramelor incomunicabilității și conjugale; starea de depresiune e agravată de o dominantă morală (triunghiul conjugal, patima înavuțirii); mediul e de o monotonie aparent-mediocră, aici melancolia devine deznădejde și plictisul suferință; totul
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
carapacea pietroasă și inertă: în specie, fatalismul, insensibilitatea la nevoile unei vieți mai omenești, tradiționalismul, neîncrederea față de orice om sau lucru nou, asprimea și necioplirea în diferite manifestări individual-sociale. Dar observatorul răbdător, care stă și așteaptă să iasă din scoica colțuroasă adevăratul organism adăpostit înăuntru, are bucuria de a vedea o ființă foarte fin, complicat, foarte delicat construită, cu nenumărate organe de apercepție mai variată și puternică a lumei, total nebănuite după aspectul crustei de piatră" (Scrieri, p. 381). Reflecția citată
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
comunist îl identifică), obsesia putridului/ drojdiei/ putregaiului, într-un cuvânt, a universurilor reziduale, tentația suicidului nu atât eliberator, cât demonstrativ ș.a.m.d. Iată, spre exemplificare, doar câteva dintre notațiile incriminante, prin a căror acumulare cinică se dă un relief colțuros dezastruoasei stări românești de fapt: "generații de avortoni/ nu, păsărilor acestora/ nu li s-au retezat picioarele ci aripile// dar tot păsări ale singurătății se numesc// deși umplu străzile piețele cinematografele/ zgârie-norii// (...)// poate dacă am fi despicați/ s-ar găsi
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
în opera autoarei, necesară, ulterior, în înțelegerea mai exactă a anumitor abordări tematologice. Despre poeta Ileana Mălăncioiu, prozatorul Nicolae Steinhardt declară: "Aferim, femeie! Curajoasă. Aspră. Le vede, le știe, le spune. Și cu suflet de muiere sensibilă, simțitoare. Suflet adânc, colțuros. Mare poetă. Da, asta admir: o tărie inteligentă (foc) si totodată accesibilă milei, duioșiei (indirecte). Am calificat-o: o Antigonă ducându-l pe Oedip de mână, dar o Antigonă cu suflet de Electră (și de Ecaterina Teodoroiu)"163. Se naște
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
complexitate a existențialului, ar fi posibilă o alternativă: prietenia virtuală. în fond, în virtualitate, aceasta ar putea fi protejată de un paravan de plasmă... și ar părea mult mai comodă... (Ghiță de pe Facebook) Conchizând, lumea reflectată de Petre Barbu pare colțuroasă, (în)frântă, chiar „istovită psihic” și „sfâșiată spiritual” (după cum afirma despre un alt timp, Ernesto Sabato). Ceea ce este relevant (pare a ne transmite indirect scriitorul) este că depinde doar de noi să ne desprindem de aceste obscurități cotidiene. și credem
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
stofe, o ladă neagră cocoțată pe acoperișul autobuzului. Lucrurile mergeau greu. Șoferul, care se apucase să coboare singur bagajele, se oprise din treabă și, suit pe acoperiș, perora în fața unui cerc de burnusuri strânse în jurul mașinii. Janine, înconjurată de fețe colțuroase, asaltată de strigăte guturale, își simți dintr-o dată oboseala. - Urc, îi spuse lui Marcel, care se răstea nerăbdător la șofer. Intră în hotel. Patronul, un francez slab și tăcut, îi ieși în întâmpinare. O duse, printr-o galerie lungă ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
sobrietate. Distincție, suavitate, nu scad misterul. Încărcătura statică și obscură, până la urmă senzualitate, provocare... — Ca în Primăvara la Botticelli sau în Nașterea Venerei, declamă cineva. Sunt șiruri de capete congestionate, ciufulite, țepene sau bălăbănindu-se somnolente în jurul ovalului retezat și colțuros al Siei Hariga, care își păstrează nemișcarea obsesivă. Pare la un pas : obrazul de argilă uscată, fumurie deschide coline și văi, intrânduri abrupte : peisaj nesfârșit și imprevizibil, cu porii mari, uscați de vânturi. — Renașterea s-a vrut o cultură trăită
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
exagerat de lentă, trenul gâfâie, încetinește, proiectându- mă înainte, mă clatin, întind brațul, să-i pun mâna pe umăr, odată cu puținele cuvinte pe care le ridic atât de greu. Are sufletul aspru, otrăvit, n-o pot atinge. Crește doar depărtarea, colțuroasă, grandioasă și rece. I-aș murmura, totuși, îndârjit, s-o trezesc, s-o înviu : eliberează-te și eliberează din strâmtoare pe cei care merită, reînnoiește zilele orfanului. Obrazul ei e galben, ca luna. Trenul e pustiu, tărâmul pe care îl
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]