407 matches
-
și de confruntările interioare, stângistul de ieri care nu s-a lepădat nici astăzi de ideile sale (ci poate doar de radicalismul unora dintre ele) trebuie să facă față "noii terori intelectuale" apărute în mass-media anilor nouăzeci și profesată împotriva "colaboraționiștilor" de numeroși intelectuali de bine, erijați, cu o poză marțială care ține loc de trecut, în judecători ai istoriei. S-ar putea crede, date fiind, în genere, circumstanțele de la noi ale unor astfel de calificări și de îndemnuri, că acestea
Lupta eruditului cu sub-înțelesurile by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/14459_a_15784]
-
alimente, întreruperea curentului, căldurii, apei, demolările tot mai ,sistematice"), cu atât solidaritatea microgrupului se întărește, pe deasupra inerentelor diferențe dintre generații. ,Cititori" grăbiți și neatenți ai acestei cărți au speculat grațios pe marginea unui așa-zis conflict generaționist, cu contestarea părinților ,colaboraționiști" și alte gesticulații de puritate juvenilă. Nici vorbă de așa ceva. Ca o formă de ironie la adresa unei asemenea lecturi, în cheie previzibilă, Paul Cernat, Ion Manolescu, Angelo Mitchievici și Ioan Stanomir, adică toți autorii volumului de față, se află în
Decrețeii (I) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11518_a_12843]
-
în 1919, după ce a declarat că "România are atîta noroc încît n-are nevoie de bărbați de stat". Dl Ioan Adam are dreptate cînd stăruie că Al. Marghiloman, alt om politic conservator, n-a fost, în timpul primului război mondial, un colaboraționist trădător. El a fost solicitat de regele Ferdinand (la sfatul lui Ion I.C. Brătianu) să devină prim-ministru, însărcinat să trateze cu inamicul cunoscutul tratat de pace de la București. Asta pentru că o țară, mică precum a noastră, trebuie să aibă
Oameni politici în discursuri by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16393_a_17718]
-
barocă a unui theatrum mundi dement. Diferența esențială o constituie schimbarea cadrului, secolul al XVIII-lea francez este înlocuit cu anii 1944-1945 în timpul Republicii Sociale Italiene, republica fascistă musoliniană de la Salo, iar seniorii sadieni detracați au devenit ofițeri SS sau colaboraționiști de extracție aristocratică acționînd cu complicitatea acestora. Beneficiind de putere absolută, un grup de patru Seniori, Președintele Curval (60 de ani), ducele de Blangis (50 de ani), bancherul Durcet (53 de ani) și Episcopul, fratele ducelui (55 de ani), organizează
Pasolini și Sodoma modernă by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9639_a_10964]
-
stăpînul" fiind azi cel care e, asistăm la o caricatură a caricaturii". Nu încape îndoială că era comunistă asigură cel mai mare număr de "lingăi", le acordă acestora maxima extensie a gamei de manifestare. Abisul istoric atrage abisul lăuntric al colaboraționiștilor. La chemarea "vocii stăpînului" ideologic, aceștia sar cu promptitudine la gîtul scriitorilor ce nu acceptă înregimentarea: Reîncepe campania de presă împotriva noastră. În Săptămîna, Eugen Barbu cu "Mămica Lovinescu" și alte găselnițe de Ferentari. Îl atacă pe Caraion (interviul său
Un jurnal est-etic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14463_a_15788]
-
spune în psihologia individuală, dificile încă vreme de o generatie, cum s-a întîmplat în multe alte țări, unde o parte a memoriei era respinsă, nu se dorea admisă. Iată, de pildă, Franța, care a vrut să-și ignore trecutul colaboraționist, iar acest fapt continuă să provoace tulburări, sfîșieri, deși au trecut cincizeci de ani de la cel de-al doilea război mondial. Așadar, într-un fel sau într-altul, mi se pare că un soi de juriu de onoare alcătuit din
În exclusivitate, un dialog cu TZVETAN TODOROV "NU SUNT FOARTE OPTIMIST PENTRU VIITORUL IMEDIAT" by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/18183_a_19508]
-
care Ralea, Iorgu Iordan, Petre Andrei, Const. Balmuș, pe care îi ura efectiv. Și cum doi dintre aceștia (Ralea și Andrei) au fost miniștri în perioada dictaturii regale îi judeca cu asprime intransigentă, alăturîndu-se opiniei lui Maniu că toți acești colaboraționiști trebuiesc judecați și condamnați. Și nu uit să adaug că Hudiță și-a rezolvat situația sa precară în învățămînt cu ajutorul legionarilor (conferențiar titularizat la Școala de Arhivistică) pe care, altminteri, îi detesta. Acest al doilea volum al ediției consemnează evenimentele
Dezvăluirile lui Ioan Hudiță by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16753_a_18078]
-
lux a memorandiștilor români din Imperiul habsburgic și a antidinasticilor din Regat (precum N. T. Orășanu), pînă la teribilul pohod na Sibir rezervat anarhiștilor din Imperiul Țarist, pentru a ajunge, trecînd prin detențiile soft ale militanților socialiști, la procesul ziariștilor colaboraționiști din 1919, la detențiile politice interbelice de la Văcărești, la internările militanților legionari de după asasinarea lui I. G. Duca sau la cele ale elitelor antifasciste din lagărul de la Târgu-Jiu. Pornind de la mărturii (para)literare de tot felul, documente de arhivă, publicații
Literatura română și închisoarea by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/3445_a_4770]
-
când avea chef, ceea ce se întâmpla destul de des. O prietenă apropiată își amintește a-l fi văzut printre vizitatori pe priapicul domn Georges Simenon și pe alții: „Bărbații care veneau erau mahări ai regimului Muncă, Familie, Patrie, ai pieței negre, colaboraționiști. Fritzii pe care îi întâlneai erau generali, colonei, discreți, corecți, cum se spunea. Dar și bandiți de clasa întâi, șefi de la Gestapo, francezi, germani...” Piaf nu era o prostituată oarecare. Ei i se permitea să-și aleagă partenerii. În timp ce francezii
Adevărata Edith Piaf? () [Corola-journal/Journalistic/3171_a_4496]
-
Provincia și noua istorie a Transilvaniei (2001), noul tratat de istorie al Academiei (2001 - 2002). Noul deceniu a adus, firește, și alte elucidări - precum cele legate de compromiterea unor nume prestigioase ale culturii care s-au dovedit a aparține unor colaboraționiști ai fostului regim (Ștefan Augustin Doinaș, Bălăceanu-Stolnici, mitropolitul Banatului Nicolae Corneanu, patriarhul ortodox Teoctist Arăpașu, mitropolitul Bartolomeu Anania, fost și legionar) -, dar în destule cazuri el a reprezentat reluarea unora dintre scandalurile afirmate anterior. Aceasta a fost o consecință a
Tabuizare, mitificare, transparență by Ovidiu Pecican () [Corola-journal/Journalistic/6971_a_8296]
-
este chemat să ia atitudine. „Utopia egalitaristă” aduce cu sine „Migrenele memoriei”. „Mistificările oficiale” înlesnesc „Manelizarea” în toate domeniile vieții cotidiene aducând cu sine „Festivismul-festivalier”. „Adevărurile despre minciuni” împiedică instaurarea „Bolilor profesionale” ale puterii, solicitându-ne un „Recurs la solidaritate”. „Colaboraționiștii” născuți „Sub zodia vocalității” se aleg „Cu (sau fără) respect”, în funcție de unghiul din care sunt observați. Sunt titluri din care se leagă pilde, sensuri, învățături. Pentru cine poate să le priceapă. Salutar îmi apare materialul enun- țiativ intitulat Critica criticii
Cărțile noastre, cărțile muzicii by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/5370_a_6695]
-
Walter Benjamin, un autor care a urmărit atent fenomenul hitlerist (s-a sinucis, în Franța, din spaima de a nu fi prins ca evreu) lua și astfel de forme aberante. După război nu a putut publica timp de câțiva ani: colaboraționist, iată acuza. De aceea, pentru conturarea portretului său veritabil, sunt binevenite paginile pe care i le dedică Lepenies în cartea sa, în capitolul „Trădarea cărturarilor în Germania: o atât de blândă colaborare”, unde adjectivul „blând” e catifeaua menită să indice
Gottfried Benn – melancolie și distrugere by Nicolae Coan () [Corola-journal/Journalistic/3450_a_4775]
-
în care C. Dobrogeanu-Gherea capătă și un bust într-un scuar central al Bucureștilor, răsplată de care n-au avut parte figuri mai ilustre ale trecutului românesc". Semnificativă e nota în josul aceleiași pagini, unde Gherea e pus în cumpănă cu... colaboraționistul Petru Groza: "Mai multe persoane au dat jos, în 1990, cu elan "revoluționar", bustul din strada Maria Rosetti, socotindu-l pe Gherea o figură caracteristică fostului regim comunist. Protestul energic al unui gherist fidel ziarului comunist "Scânteia", Z. Ornea, în
Un nou A.C. Cuza by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15347_a_16672]
-
autori, ci faptul că X s-a dovedit un personaj nerecunoscător, ca Y și-a dat arama pe față, ca Z este de o insistența cu totul nepotrivită. Toate acestea, bineînțeles, față de autorul jurnalului. În rest, predomina observații în legătură cu trecutul colaboraționist al unuia sau altuia, trecut - uneori - dedus doar umoral. (Este ciudat cum Ilya Ehrenburg, un recunoscut personaj important din structura stalinista, în cea mai bună carte a sa, Oameni, ani, viața, vorbeste deosebit de frumos despre toate figurile epocii sale - dintre
Despre dialogul frânt by Gheorghe Schwartz () [Corola-journal/Journalistic/17690_a_19015]
-
titlul a fost redat sub forma "Jude neștiutul". 5 Termenul lui Tony Judt este "nation-ness". 6 L.-F. Céline. Pseudonim al lui Louis-Ferdinand Destouches (1894-1961). Celebru romancier, autor, între altele, al volumelor "Călătorie la capătul nopții" și "Moartea pe credit". Colaboraționist, apropiat al guvernului de la Vichy al generalului Pétain. 7 Ezra Pound (1885-1972). Unul dintre marii poeți ai secolului XX. Născut în Statele Unite și emigrat în Anglia, a fost un "ferment" esențial al modernismului european și american. Dintre volumele sale cele
Tony Judt în dialog cu Dumitru Radu Popa: Pe muchia Europei by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15629_a_16954]
-
intențiile cărții o "reabilitare" a protagonistului, căci aceste opțiuni politice sunt probate de documente și fapte, însă imaginea finală este, totuși, una cu mult mai exactă și nuanțată decât cea vehiculată de mediul intelectual parizian din perioada masivelor epurări ale "colaboraționiștilor", după ultimul război mondial; iar etapa românească a biografiei sale oferă o bună ocazie, bine exploatată, de a reanaliza, prin intermediul unui caz specific, "ideologia și politica vichyste" și cum ne spune autorul în paginile introductive "un exemplu al prieteniei franco-române
Paul Morand și România by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/13854_a_15179]
-
Brâncuși publicat la moartea sculptorului în 1957, altul despre Grigore Gafencu, căruia îi admiră spiritul, reproșându-i însă opoziția față de germani, după cum nu apreciază nici iluziile legate de Aliați ale Regelui Mihai sau ale Monseniorului Ghica. Corespondența cu un alt "colaboraționist", Jacques Chardonne, prieten apropiat, face frecvente trimiteri la lumea românească, de pildă la scriitori precum C.V. Gheorghiu, Martha Bibescu, Ionesco sau Vintilă Horia, sau la emigranții români din Elveția, despre care nu are cea mai bună părere. Rămâne, pe de
Paul Morand și România by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/13854_a_15179]
-
semnala, cu inevitabilă tristețe, o alunecare a acesteia pe făgașul unei desconsiderări. Să mă explic. Sub regimul comunist, intelighenția, oricît de supusă presiunii ideologice, alcătuia o castă respectabilă tocmai prin opoziția sa, fie activă, fie măcar tacită, față de abuzurile regimului. Colaboraționiștii se excludeau de la sine din corpul relativ omogen, aristocratic, al intelighenției ce-și respecta condiția. Or, acum ce se întîmplă? Mercantilismul fără frîu, parvenitismul ce a scos la suprafață drojdiile obștii i-au împins pe intelectuali, pe de-o parte
„A scrie înseamnă o provocare, o mănușă aruncată vieții“ by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5636_a_6961]
-
nazismului, deși trăia în Germania; în 1933, profită de o ofertă a fasciștilor italieni ca să-și petreacă vacanța, împreună cu Simone de Beauvoir, cu bilete la preț redus; nu dă nici o șansă Rezistenței; publică în 1941 și în 1944 în jurnalul colaboraționist «Comeodia»; o încurajează pe Simone să lucreze la «Radio Vichy». În acest timp, Camus se oferă să se angajeze în armată, încă din 1939, dar e refuzat din cauza tuberculozei; la Oran dă lecții elevilor evrei cărora regimul de la Vichy le
Meridiane () [Corola-journal/Journalistic/4941_a_6266]
-
caz l-a constituit perioada războiului în care a fost atașat cultural pe lîngă guvernul de la Vichy. În primul rînd Marie-Ionesco protestează, pe bună dreptate împotriva sintagmei "les années vichyssoises" utilizată de Alexandra Laignel-Lavastine, "vichyssois" fiind un termen aplicat îndeobște colaboraționiștilor. Or, precizează fiica dramaturgului, "La Vichy, Eugène Ionesco a făcut parte din serviciile culturale ale unei legații stabilite acolo ca toate reprezentanțele țărilor străine prietene, dușmane sau neutre între 1940 și 1944" ( p. 109). Interesant este modul în care a
Ionesco după Ionesco by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13978_a_15303]
-
în această publicație, considerată prea intransigentă, iar gruparea din jurul ei incapabilă să facă acele compromisuri pentru câștigarea de poziții politice. Unul dintre gesturile demonstrative ale lui Goga în această perioadă va fi cel de „curățare” a redacției „Tribunei” de colaboratorii... colaboraționiști. Într-un răspuns dat lui Alexandru Vaida-Voievod, unul dintre cei cinci deputați români din Dieta budapestană, poetul-gazetar se va făli cu acestă execuție: „Acest ziar a renunțat în cele dintâi momente ale schimbării de front la colaborarea domnilor Eugen Brote
Ioan Slavici – „spion” și „trădător” by Lucian-Vasile Szabo () [Corola-journal/Journalistic/4876_a_6201]
-
sîntem curioși să știm dacă paradigma este comună tuturor tranzițiilor care au succedat fostelor dictaturi. Mai ales că umblă vorba că un astfel de poet de curte l-a dat în judecată pe un ziarist care, în loc să-l facă lingău, colaboraționist, zelator sau în alt fel, l-a făcut poet de curte. Ce imprudență! În același număr, două remarcabile analize ale situației din Irakul de după Saddam semnate de dnii Alexandru Lăzescu și Traian Ungureanu. Articolul celui din urmă vine și cu
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13998_a_15323]
-
mult� decît ocupația nazistă, căci politica acestuia n-a putut fi niciodată asimilată, de către conștiințele integre, �normalității�. Evident, limba evoluează spre a oglindi cît mai fidel realitățile și ele evolutive. În schimb, Alexandru George are toată dreptatea, cînd afirmă despre colaboraționiștii români: Eu am fost martorul "trecerii" lor pe cealaltă baricadă, al momentului în care oameni ai vechiului regim s-au dat cu comuniștii, au oferit o gravă cauțiune morală unui regim criminal despre care erau informați prea bine. Nu se
Alexandru George show (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16113_a_17438]
-
care a constituit pentru cîte un intelectual mai tînăr, cum eram eu pe atunci, un lamentabil subiect de scandal�. Salutăm privirea limpede a eseistului care înțelege a respinge �judecata strîmbă� ce se străduiește recurent a justifica trădarea, conform căreia fără colaboraționiștii noștri situația ar fi fost și mai sumbră, deoarece aceștia au mai �salvat ce se mai putea salva�: Mă grăbesc însă să adaug că "beneficiul" social al trădării intelectualilor din cîmpul literar și ideologic (drept, filosofie, istorie) a fost ca
Alexandru George show (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16113_a_17438]
-
Mircea Lăzăroniu Tratat ca o vedeta în deceniile 3 si 4 ale secolului trecut, spirit alert si mare calator cosmopolit, lamentabil colaboraționist în anii celui de-al Doilea Razboi Mondial, ostracizat un timp, apoi revenit în circuitul literar, intrat în Academia Franceza, iar dupa moarte în colecția Pléiade, Paul Morand (1888-1976) stîrneste patimi, irita si intriga si astazi. Dincolo de afectarea dezinvolturii și
De ce Morand? by Mircea Lăzăroniu () [Corola-journal/Journalistic/6537_a_7862]