376 matches
-
sus În cer, se Întoarse spre fereastră. Lumina soarelui Îi ardea ochii și Înflăcăra aerul dens. O mulțime de oameni erau la plimbare, acolo, afară, pe străzile din Esquilino. El Însă, era Închis ca-ntr-o pușcărie, pe nedrept. Dimineața colcăia Într-o marmeladă de cuvinte Îmbibate de birocrație, de evaluări și apeluri la liniște. Scirocco, vântul cald, aducea În clasă polen, petale și praf. Prin ferestrele deschise intra zgomotul traficului și un miros de asfalt Încins, de pizza cu suc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
cu mâna peste cele două orificii de pe gâtul lui și înlemnise. Le-a privit într-o oglindă și s-a cutremurat: erau două mușcături mici, ca ale pacientei dinainte. Era speriat și intrigat, locul ăsta e un focar în care colcăie toate bolile, n-ar fi trebuit să se angajeze aici nici în ruptul capului. - Elena, dragă, urc până la laborator că mi-a ieșit ceva pe gât, nu durează mult, ia tu în primire pe cine vine, iar dacă e grav
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Washingtonul. Unii dintre prietenii lui apropiați din Paris Îi telefonau ca să discute despre chestiuni intime - scandaluri legate de sex. Studenții care‑l cunoșteau Îndeaproape se retrăgeau cu tact când le făcea un semn cu degetele pe sub țigară. Ravelstein punea Întrebări colcăind de curiozitate, rostite cu voce joasă și, În timp ce asculta, capul chel Îi era adeseori Îngropat În pernele de piele, ochii uneori dați peste cap, sticlind de atenție concentrată, gura ușor căscată - iar picioarele Încălțate În mocasini, alăturate talpă la talpă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
curând vindicativă, aș spune... - Lyndon Johnson era dușmanul, nu? S‑au descotorosit de Bob făcându‑l vicepreședinte - un fel de băiat de alergătură. Dar era succesorul lui Jack. Și Bobby avea nevoie de arme ca să preia din nou Casa Albă. Colcăia de ură. Erau bărbați arătoși, amândoi frații. Dar Bob nu avea nici pe jumătate statura lui Jack, era un luptător de bâlci. Cele mai amuzante sunt descrierile tale despre drumurile dintre biroul de la Senat și Capitoliu. Îți punea niște Întrebări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
lumea lor, nu eram măcinat de curiozitate. Doream informații, dar răspunsurile puteau să mai aștepte. Pe urmă frații mei s‑au retras sau au fost retrași. Eu nu mă gândeam la mine ca la un om pe moarte. Capul Îmi colcăia de amăgiri, halucinații, cauze și efecte aiuristice. Se spune că Versetul Îți amorțește memoria. Dar memoria mea a fost Întotdeauna rezistentă. Îmi aduc aminte că eram mereu Întors când pe o parte, când pe cealaltă. Câte o soră sau o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
fata pe pat, îi desfăcuse larg picioarele și privea cu ochi hulpavi în adâncul ei. De parcă căuta cine știe ce comori în vintrele ei. Își petrecu două degete în deschizătura cârlionțată. Apoi încercă să treacă toată mâna, răsucind-o, scormonind, scotocind, cotrobăind, colcăind tot mai adânc. Fata se zbătea, lovind-o, trăgând-o de plete pe maică-sa, devenită dintr-o dată o atât de aprigă, hapsână și criminală moașă. Urla înnebunită de durere. - Io ți-l scot, fă, acușica, pă moment, în ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
minții lor dornică de aventuri și mistere“, găsise Burtăncureanu soluția. „Este la modă fantasticul acuma. Poporul nostru are un folclor minunat, cu tradiții de-astea cu strigoi, cu moroi, cu ăia din Baltă. Străinii umblă cu limba scoasă, gâfâie și colcăie, după vampiri, dar când venim noi cu strigoii ce-o să mai zică?! Specific local, cu dezvoltare istorică. Că avem și strigoi vii, dar și strigoi morți. Avem moroi, dar și moroinițe. Dom’ Goncea, dacă nu vă deranjează... Poate filosofia dialectică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
urlam că credeam că jucau ăia cu copitele în afundul meu, împungeau cu coarnele să-mi iasă prin țâțe, prin ochi, prin urechi, peste tot unde căta și nu găsea scăpare, băga Macatist toți ăia în mine, îi îndesa, îi colcăia, îi răsturna, era tartorul lor și eu eram răchitișul în care-i alunga, eram prădătura ălora, eram groapa neumplută de toată colcăiala ălora și moartă eram de-atâta colcăială și moartea venea atât de dulce, ca lintița sub lună zăceam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
miezul nopții, pornea din capul străzii, vedeam pă geam, ne mai uitam cu Macatist, că-i venea câteodată de mă prindea la-ncheietură la fereastă, rupeam cercevelele, îl mai potoleam, că mă gândeam că ne-aude poporul de-afară cum colcăia ăia îndesații, bătuciții, împâsliții, băgații în mine cu dușmănie și disperare la mascarlâc și cotârjeală de aprigul meu Macatist, că stătea oamenii cu listele la coadă și te speriai de câtă milă putea să-ți facă cum aștepta la lactate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
e altă poveste. E bine totuși că se rezumă la glume inofensive. Încă se simte asupra lor influența benefică a autorității, deși odată cu vremea se vor înrăi. E nevoie de încărunțire în post ca să-ți dai seama de răutatea ce colcăie în ei. Cel puțin cu atâta înțelepciune să mă aleg de pe urma situației mele mizerabile, unde Bălăceanu m-a aruncat cu scârbă - sunt sigur -, pentru că l-am picat pe fi-su la algebră. Aveam o carieră frumoasă, dacă o pot numi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
publicitare că e în inima districtului Maida Vale1. Treaba putea să țină câtă vreme nici unul dintre oaspeți nu cotea spre dreapta când ieșea, pentru că după nici douăzeci de pași s-ar fi trezit în Kilburn, cartier dur, murdar, sărac și colcăind de prea multă viață pentru turiștii și pentru afaceriști pe care intenționa să-i atragă hotelul. Înaintam ca melcul pe șoseaua Kilburn în spatele unui autobuz de pe linia 16, cu un convoi de mașini în urma mea, încetiniți toți de o serie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
sub un teren folosit drept crescătorie de specii rare de gândaci, pe care l-au salvat din mâinile investitorilor imobiliari. Alice și-a închipuit-o imediat pe Rosa stând într-un tunel subteran plin cu hipioți nemți, în timp ce deasupra ar colcăi gândaci. Îngrozită, și-a dus o mână la gură. —De fapt, a remarcat Jake, inspectând un bulgăre de țărână de pe cămașa jegoasă în carouri, acum că La Gunoi! e pe butuci și-așa mai departe, m-am gândit să plec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
vor să facă dragoste. Ken se ridică și făcu cîțiva pași în lumina farurilor. Descoperi, la doar cîțiva metri de ariciul în fața căruia frînase brutal, alte cîteva ghemotoace sau sfere imobile, paralizate din cauza luminii. în schimb, ceva mai departe, șoseaua colcăia de alte zeci și zeci de arici perturbați care se mișcau în zig-zag cu repeziciune. Betty se apropie de Ken, îi puse o mînă pe umăr, îl mîngîie ușor pe ceafă. — o fi vreun party, spuse ea. Un party al
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
încălzesc la același foc ca și conglomeratele inconștiente de oameni pe jumătate adormiți, căzuți pradă celor mai felurite emoții. Ce-ar mai fi acum de spus? E limpede că în străfundurile corpurilor sociale bine organizate, aparent normale, reci și virile colcăie o masă caldă, smintită și feminină pe deasupra, care pîndește doar ocazia prielnică pentru a țîșni la suprafață. Și "viața lor istorică se petrece între două oscilații, de la un tip la celălalt, îmbrăcînd pe rînd fie haina unei mulțimi imense, cum
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
care-i studiază Freud, pe care-i cunoaște, sîntem noi înșine. E clar că toate aceste analogii sînt menite să demonstreze că masele sînt mărturia vie a regresiunii afective și intelectuale, uneori chiar și morale, a oamenilor. Dincoace de conștiință colcăie o lume sumbră, formată într-o epocă îndepărtată, și care iese la suprafață cînd barierele cad. Această lume a lăsat urme puternice în trupurile și în memoria noastră. O mică falie, și iat-o gata să își ia revanșa. Răstoarnă
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
dimpotrivă, îl elibera, îl ferea de excesele de mânie sau mâhnire: poate tocmai de aceea se afunda în el. De câtăva vreme poezia se întorsese să-i țină de urât: scria pradă unei furii fățișe, își dorea ca versurile să colcăie de viață și adevăr, căci poezia cu muzica ei înaltă și setea de libertate era în măsură să rezolve problemele oamenilor. De câte ori se întrebase, după ce citise operele lui Tasso 43, cel rol ar fi trebuit să aibă poetul. Autorul din
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
aceia plecaseră, umbrele lor rămăseseră, ca niște frontiere întunecate. Întinderea aceea de trupuri, unele prăvălite și gemând, altele încercând să se sprijine pe încheieturile mai puțin vătămate, altele lipindu-se de perete, de parcă ar fi căutat adăpost, arăta cenușie. Marginile colcăiau, dar întregul era nemișcat. Nu era nevoie de zăbrele, căci nu aveau unde fugi, spaima era și aici, și acolo. Iar gratiile creșteau pe dinăuntru, de nestăvilit, ca niște dinți care urcau, sfărâmând oasele feței, până se înfigeau în creier
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
făcliile aprinse, porniră. Cântau „Sfinte Dumnezeule“ și, pe urmă, „Mergi la cer și te așază lângă Tatăl creator“. Cutia lungă a pendulului se făcu, parcă, mai grea. Pelerinii se înmulțiră, porțile cele mari, împărătești se deschiseră, popoarele care până atunci colcăiseră, ascunzân du-se când lumea era trează și viermuind când lumea ador mea, se alăturau convoiului ce se îndrepta către întâia oprire, cea dinspre miazăzi. Parcă începuseră să bată și clopotele, deși nu știau care dintre ei ar fi putut
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
aragaz unde uleiurile din tigăi sfârâiau de sănătate. Ușile celor două apartamente stăteau larg deschise, mirosul de ulei încins era, oricum, mai vioi și mai vesel decât duhorile de corabie scufundată venind din subsoluri și decât cele de igrasie care colcăiau în pereți. Două femei dolofane își împărțeau ochiurile de aragaz, fiecare cu tigaia ei și cu fumul gros, de-a dreptul inițiatic, al cepei prăjite. Tăiau bucăți din ceva ce părea un fel de salam. Bărbații nu se vedeau prin
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
și privi într-o parte și alta. Dacă se simțea în centrul lumii nu însemna că cele două părți ale ei erau egale. Pe de o parte, se vedea, pe trotuar, silueta bătrânului, depărtându- se bâțâită, de parcă ani malele întunericului colcăiau în el. De celalaltă parte, la capătul străzii, se vedea turla unei biserici. Maca se despărți de bătrân fără tristețe, alegând drumul celălalt, spre biserică. Curtea era largă, plină de flori de toamnă, două cruci de piatră, cu litere chirilice
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Aceeași întrebare este valabilă și când e vorba de o emoție socială. Interesant cum imediat după Revoluție, după 1989, "situarea afectivă" a societății românești, Befindlichkeit-ul ei, s-a ridicat cu câteva grade, asemeni febrei măsurate de un termometru. Corpul social colcăia de afecte: de spaime, de speranțe, de ură, de iluzii risipite. În acest context de paroxism afectiv, de coborâre patetică până la stratul ultim al ființei noastre sociale, până la crusta groasă de minciună, ticăloșie și duplicitate, am scris rândurile intitulate Apel
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
șerpii și marii șmenari ai comunismului, care în felul acesta si-au perpetuat privilegiile avute înainte. Credeți că degeaba PSD-ul a considerat în 2004 că legea aceasta înrobitoare pentru poporul român este absolut necesară? Hârdăul politic din zona aceea colcăie de așa ziși revoluționari, care cred că se vor zbate ca să nu le fie luate privilegiile. Românul de rând, acum nu poate acum decât să spere, că PDL va avea voința politică pentru a sparge odată gașca aceasta a milogilor
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
fel de mancurt sau, în cel mai fericit caz, o unealtă perfectă de care se serveau cei ce dirijau destinele noastre. Ai dreptate. Nu era singurul vinovat. În spatele lui se aflau alți neisprăviți, mult mai abili și mai influenți. Țara colcăia de asemenea specimene, însă era greu să-i dibui; se ascundeau perfect după anumite funcții de conducere. Domn profesor, dacă cei vinovați de moartea tatălui meu, s-au ascuns atât de bine în trecut, cum ați afirmat adineauri, după anumite
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
ca nevoie de bază a omului. Individuarea a devenit un mod de viață. Astfel de simboluri mai pot fi găsite în vise, în mituri și în artă. Un răspuns și o lucrare adevărată pot porni doar din interior, unde viața colcăie de simboluri. Simbolul poate fi capabil să îndeplinească func ția de eliberator, de transformator al energiei psihice, cu participarea deplină a înțelegerii conștiente. La fel credea și Jung: "Omul are nevoie de o viață simbolică... Dar noi nu avem nici o
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
nimic). Calici zdrențuroși și ogârjiți hoinăreau pe străzi. Își zgâncileau în fața lui bubele provocate de păduchi, sub care stătea să crape puroiul. Nădăjduiau să se împiedice de vreo pungă cu galbeni pentru a fi izbăviți de viața mizeră. Prin gunoaie, colcăiau șobolanii care băgau spaima în motani. Purici, ascunși în colbul drumurilor pietruite, mușcau trecătorii, răspândind ciuma. În fiecare bortă se năștea și creștea câte o cotoarbă. Pacostea se hrănea până aproape să plesnească din mizeria strânsă în întunericul cotloanelor. Pe la
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]