985 matches
-
din operele lui ajung la o stridență vizuală supărătoare. El nu a cultivat ca formaliștii culoarea în scopul culorii, ci pentru proiectarea vibrației și a atitudinilor umane; în faza a doua a carierei sale putându-se observa o predominanță a coloritului discret. Picturi importante, care definesc opera lui Băncilă sunt: "Secerișul (1927), , , Întoarcerea de la câmp, Culesul porumbului, , Întoarcerea cosașilor, La ghilit pânza, Cu rufele, Femei cu sapa". În perioada studiilor pe care Octav Băncilă le-a făcut la München, acesta a
Octav Băncilă () [Corola-website/Science/307612_a_308941]
-
ca petunia ori stânjenelul. Așa se remarcă tablourile intitulate "Caravana, Căruțe cu nomazi, Spre necunoscut, Nomazii", etc. Toate compozițiile care au ca tematică viața țiganilor au în ele ceva trist, dar melodios. Sunt ca niște cântece de inimă albastră, întregul colorit are dominată albastră cu întrepătrunderi de roșuri închise și movuri care-și susură aleanul. Această pribegie care se dezvăluie privitorului, face să se înțeleagă simpatia pictorului pentru oamenii care sunt nevoiți să-și câștige traiul din îndeletnicirile mărunte. Octav Băncilă
Octav Băncilă () [Corola-website/Science/307612_a_308941]
-
1,5 m lungime și 35-46 kg greutate. Are corpul alungit, cu un contur rotunjit. Capul este mic, cu gura mare (comisura nu depășește jumătatea ochiului), prevăzută cu dinți. Înotătoarea anală cu 8-10 radii, iar înotătoarea caudala cu marginea concavă. Coloritul corpului este albastru cenușiu, cu mici puncte sau steluțe negre, iar abdomenul argintiu. Puietul are un colorit cenușiu-verzui, cu puncte negre pe spate. Pe laturi au 8-12 pete transversale negre. Este un pește anadrom (potamotoc) care trăiește în mare, dar
Somon () [Corola-website/Science/314286_a_315615]
-
mic, cu gura mare (comisura nu depășește jumătatea ochiului), prevăzută cu dinți. Înotătoarea anală cu 8-10 radii, iar înotătoarea caudala cu marginea concavă. Coloritul corpului este albastru cenușiu, cu mici puncte sau steluțe negre, iar abdomenul argintiu. Puietul are un colorit cenușiu-verzui, cu puncte negre pe spate. Pe laturi au 8-12 pete transversale negre. Este un pește anadrom (potamotoc) care trăiește în mare, dar pentru reproducere urcă în apele dulci. Trăiește pe coastele nord-americane și europene ale Oceanului Atlantic, în Oceanul Înghețat
Somon () [Corola-website/Science/314286_a_315615]
-
trunchi) și subțire. Nara se află în mijlocul unui scut; între acest scut și ochi se găsesc numai două scuturi. Solzii dorsali sunt alungiți și carenați în partea mediană a spatelui, dispuși câte 34—43 într-un șir. Dorsal are un colorit brun-roșcat, cu o bandă vertebrală destul de lată, ruginie. Abdomenul este fără pete, la masculi galben-verde și verde mai intens pe coapsele posterioare, iar la femele alb sau gălbui. Masculii se deosebesc de femele prin talia mai mică, coada și membrele
Șopârlă de pădure () [Corola-website/Science/334019_a_335348]
-
fără pete, la masculi galben-verde și verde mai intens pe coapsele posterioare, iar la femele alb sau gălbui. Masculii se deosebesc de femele prin talia mai mică, coada și membrele posterioare mai lungi; trunchiul mai scurt, porii femorali mai dezvoltați, coloritul ventral mai verde. Șopârlele de pădure trăiesc în general izolate (mai rar în grupe), sorindu-se pe taluzul potecilor sau pe frunzar. Sunt active din aprilie-octombrie. Evită căldura prea mare, apărând mai frecvent dimineața și după-amiaza târziu. În captivitate sapă
Șopârlă de pădure () [Corola-website/Science/334019_a_335348]
-
viteză mare, astfel încât imaginea lor nu are timp să se formeze pe rețină, înregistrându-se doar mișcarea, un fel de săgetare prin nisip, de la o tufa la alta. La dezrădăcinarea tufelor, se găsesc și șopârle de nisip îngropate în nisip. Coloritul și desenul lor homocrom le fac invizibile. Hibernează din septembrie sau octombrie până în aprilie. Se hrănește cu diferite insecte (coleoptere etc.), paianjeni, miriapode, lăcuste; beau destul de frecvent apă. Are mulți dușmani, mai ales păsările răpitoare. Ponta este depusă în iunie-iulie
Șopârlă de nisip () [Corola-website/Science/334020_a_335349]
-
(n. 15 iulie 1954, Agapia, Neamț) este un pictor român cunoscut îndeosebi ca pictor de icoane pe lemn. În prezent, acesta lucrează în special pe șevalet, abordând în picturile sale un tip de colorit cu tentă terapeutică, numită de acesta cromatoterapie: "Principala caracteristică a picturii artistului este seducția prin culoare, mai mult, aș spune, cronomatoterapie. Eu am plăcuta senzație că lucrările artistului sunt vindecătoare”, scriitorul Daniel Corbu. S-a născut în data de 15
Ioan Popei () [Corola-website/Science/336477_a_337806]
-
mici în păduri de conifere sub molizi și în cele de foioase pe lângă fagi, din mai până în octombrie (noiembrie). Buretele se decolorează cu acid sulfuric, cuticula devenind brun-roșiatică, carnea galben-portocalie și porii ruginii. Cu Hidroxid de potasiu cuticula adaptă un colorit negricios, mai departe, toate tonurile roșii sau albastre dispar imediat. Mânătarca țigănească poate fi confundată cu mai multe alte specii din familia "Boletaceae", cum ar fi: "Boletus calopus" (necomestibil, foarte amar, pori gălbui), "(Rubro)boletus dupainii" (suspect, pori roșii), "Boletus
Mânătarcă țigănească () [Corola-website/Science/336454_a_337783]
-
adezive care secretă un lichid lipicios ce îi permite o bună aderare pe suprafețele pe care se deplasează, permițând brotăcelului să se cațăre chiar pe un geam vertical. Membrele posterioare au membrane interdigitale reduse, cele anterioare nu au aceste membrane. Coloritul pe partea dorsală variabil, de obicei verde intens ca iarba, uneori galben-verde, cafeniu sau cu pete cafenii pe un fond galben-roz. Abdomenul este alb. Degetele galben deschis sau roz. Îi este caracteristică o dungă laterală neagră sau cafenie, mărginită deasupra
Brotăcel () [Corola-website/Science/334901_a_336230]
-
prin mișcările lor amiboidale pot să schimbe într-un timp scurt culoarea brotăcelului, punând-o în armonie cu substratul (homocromism), pe vegetație el are o culoare verde intens, făcându-l nevăzut în frunzișul arborilor, iar pe sol devine verzui-brun-pământiu. Datorită coloritului de protecție, el nu se ferește când este descoperit și nu încearcă să fugă. Diferența între mascul și femelă se face după gușă. La mascul pielea gușii este închisă la culoare și încrețită, iar la femelă este netedă și albă
Brotăcel () [Corola-website/Science/334901_a_336230]
-
tușă de culoare. A reușit să fixeze în memorie „"splendorile scânteietoare"” ale peisajului românesc, pe care l-a redat într-o serie întreagă de opere, adevărate miracole de simplitate și de finețe, de sinteză cromatică și arhitecturală a formelor, de colorit strălucit și delicat totodată. Referindu-se la arta picturii, Luchian spunea: Concepția lui Luchian despre artă s-a integrat mereu pe o traiectorie care a contrazis arta academistă a timpului său, artă care era aservită unor gusturi de salon, reticentă
Ștefan Luchian () [Corola-website/Science/297807_a_299136]
-
fost țintuit în fotoliu. A fixat însă în memorie „"splendorile scânteietoare"” ale peisajului românesc, pe care l-a redat într-o serie întreagă de opere, adevărate miracole de simplitate și de finețe, de sinteză cromatică și arhitecturală a formelor, de colorit strălucit și delicat totodată. Tehnicii uleiului Luchian i-a alăturat, pentru peisaj și pentru multe dintre naturile moarte cu flori, pastelul, cu care a ajuns la o măiestrie neegalată. Fluiditatea contururilor și delicatețea catifelată a petalelor, le-a evocat cel
Ștefan Luchian () [Corola-website/Science/297807_a_299136]
-
expoziția Tinerimii artistice din anul 1908, unde a participat cu mai multe tablouri cu flori (Garoafe, Trandafiri și Anemone), creația artistică a lui Ștefan Luchian a fost marcată progresiv, ca și boala care avansa, de prezența tematicii florilor. Le iubea coloritul și gingășia pură, le așeza în oale de pământ: „"fiindcă sînt de la noi, le stă frumos într-o oală făcută tot la noi"”, compoziția o executa cu mare grijă reușind prin aranjamentul lor să creeze adevărate poeme cromatice. Organizarea florilor
Ștefan Luchian () [Corola-website/Science/297807_a_299136]
-
își depăna amintirile spunând că la începutul secolului XX, la Timișoara, au activat doar doi pictori mai însemnați: el și József Ferenczy. Nu au făcut parte din aceeași generație și lucrările lor nu au fost apropiate ca temă, stil sau colorit. În pictura bănățeană activitatea lui József Ferenczy marca sfârșitul „epocii academiste” și deschiderea - plină de lumină, culoare și vibrație - spre un nou început. Bazată pe studii academice solide (urmate la Budapesta, München și Paris), cunoscutul portretist preferat al regiunii a
Muzeul de Artă din Timișoara () [Corola-website/Science/305279_a_306608]
-
de Toamnă". Derain expune în aceeași sală din "Grand Palais" împreună cu Matisse, Maurice de Vlaminck, Albert Marquet, Jean Puy, Louis Valtat, sală pe care criticul Louis Vauxcelles o numește în mod ironic ""la cage aux fauves"" ("cușca fiarelor sălbatice"), datorită coloritului crud și violent al tablourilor. Expresia va face carieră, stilul creat de acest grup de artiști intrând în istoria artelor sub numele de "Fauvism". Derain este un "fauvist" tipic, paleta sa strălucitoare, culorile violente în cruditatea lor, accentul pe expresivitate
André Derain () [Corola-website/Science/309686_a_311015]
-
volumetrie și prin decorurile pictate datorate lui Francisc Storno (1879), de inspirație renascentistă, și "Capela Palatului", unde se păstrează picturi semnate de plasticianul de origine bavareză, Johann Nepomouk Schöph. Acesta, pe tavanul capelei, reconstituie printr-un desen expresiv și un colorit bine temperat bolta cerească, iar în pânza de deasupra altarului reda tema sfântului Carol Boromaeus rugându-se în timpul epidemiei de ciuma, ambele picturi înnobilând încapărea respectivă. În ceea ce privește restul camerelor de la etajul I, acestea se individualizează prin soluții decorative și de
Palatul Baroc din Oradea () [Corola-website/Science/302379_a_303708]
-
dorsalei. Gura este mică, subterminală. Dinții faringieni sunt dispuși pe 2 rânduri (formula 2.5—5.2 sau 2.5—4.2). Înotătoarea dorsală cu baza scurtă are marginea dreaptă. Înotătoarea caudală este bifidă cu lobii egali. Înotătoarea anală scobită. Coloritul corpului este cenușiu pe spate, cu o nuanță verzuie și argintiu pe laturi și abdomen. Pe laturi se află o dungă lată cenușie-albăstruie, dispusă longitudinal, de la bot până la baza înotătoarei caudale. Peritoneul este negru. Este un pește omnivor, cu componenta
Clean dungat () [Corola-website/Science/331286_a_332615]
-
hainele pe care cineva le putea purta, în conformitate cu statutul și clasa socială. Principalele alimentele de bază în dieta claselor de jos au rămas orezul, carnea de porc și peștele sarat. Îmbrăcăminte era făcută din cânepă sau bumbac, limitată la un colorit standard de alb și negru. Pantalonii erau ținuta acceptabilă pentru țărani, soldați, artizani și negustori, deși negustorii bogați puteau alege să poarte haine mai ornate și bluze masculine care ajungeau mai jos de talie. Îmbrăcămintea acceptabilă pentru un funcționar-cărturar a
Dinastia Song () [Corola-website/Science/303944_a_305273]
-
le (Embioptera), cu denumiri mai vechi de Embiodea, Embidina, Embiidina este un ordin de insecte mici, de 1,5-2 mm lungime (unele până la 20 mm), asemănătoare la înfățișare cu termitele, cu corpul subțire și alungit, puțin turtit și cu colorit brun-închis. Majoritatea speciilor sunt nearipate (aptere), la altele numai masculii au aripi. Aripile, când există, sunt homonome, cu nervația redusă, cele anterioare puțin mai scurte. Capul este prognat, mare, oval, cu clipeu mare și antene moniliforme de lungime medie. Toracele
Embioptere () [Corola-website/Science/332575_a_333904]
-
2010, cartea cu poeme domnești, pe care ne-o dăruiește poetul Theodor Răpan, este un mirific labirint prin care transcendența metaforei scapă din gravitatea a ceea ce am fost Învățați să denumim „timp fizic”. Învrăjbirea vorbelor, domolirea lor, tot acel fastuos colorit al unui „A fost odată ca niciodată” basm dublat de pojghița tot mai subțire de realitate, cartea poartă colb de aur pe file. Povestea personalizată, mitul și ridicarea textului la rangul de Artă, toate sunt doar detalii ale unui Întreg
ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Melania Cuc () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1539]
-
unei rațe. Gura este largă și înarmată cu numeroși dinți puternici și ascuțiți, limba prevăzută și ea cu dinți. Înotătoarea dorsală deplasată spre coadă, deasupra înotătoarei anale, dând astfel corpului forma de săgeată. Înotătoarea codală este bifurcată, cu lobii egali. Coloritul corpului variază după ape, de la cenușiu-verzui la galben-verzui pe spate, abdomenul alb-gălbui, laturile cu pete mari, cafenii, măslinii sau negricioase, care se unesc uneori, dând benzi transversale. Înotătoarele neperechi sunt gălbui-cenușii, cu pete brune sau negricioase, ce se unesc în
Știucă () [Corola-website/Science/311470_a_312799]
-
moment trăia în Italia și nu putea pune inelul știucii. Ulterior a fost examinată coloana vertebrală a știucii gigant, expusă la Catedrala din Mannheim, și sa dovedit că este o falsificare, ea fiind compusă din vertebrele de la 2 știuci diferite. Coloritul fundamental al știucii este cenușiu-verzui sau cenușiu-cafeniu, spatele fiind mai închis, iar flancurile mai deschise. Colorația știucii variază foarte mult, după felul și limpezimea apei, natura și gradul de dezvoltare a vegetației de lângă mal, natura fundului, vârsta peștelui și anotimpul
Știucă () [Corola-website/Science/311470_a_312799]
-
variază foarte mult, după felul și limpezimea apei, natura și gradul de dezvoltare a vegetației de lângă mal, natura fundului, vârsta peștelui și anotimpul. Aceste variații ale culorii permite știucii să se adaptează mediului, camuflându-se printre plante. În bălțile nămoloase coloritul este mult mai întunecat decât în râuri sau în bălțile curate, iar în bălțile de cociocuri coloritul devine negru cu totul. În unele lacuri știuca are o culoare argintie. Partea dorsală este cenușie-măslinie, cenușie-verzuie, galben-verzuie, cenușie-cafenie sau brună după felul
Știucă () [Corola-website/Science/311470_a_312799]
-
natura fundului, vârsta peștelui și anotimpul. Aceste variații ale culorii permite știucii să se adaptează mediului, camuflându-se printre plante. În bălțile nămoloase coloritul este mult mai întunecat decât în râuri sau în bălțile curate, iar în bălțile de cociocuri coloritul devine negru cu totul. În unele lacuri știuca are o culoare argintie. Partea dorsală este cenușie-măslinie, cenușie-verzuie, galben-verzuie, cenușie-cafenie sau brună după felul apei, adesea cu dungi oblic transversale. Flancurile (laturile) au aceiași culoare ca și spatele, dar sunt mai
Știucă () [Corola-website/Science/311470_a_312799]